Arhive

ANAT salută măsura MDRT de stimulare a incomingului

20
Feb
2012

Activitatea de incoming reprezintă într-adevăr export de servicii, ceea ce ar fi corect să genereze TVA zero. Ne alăturam ministerului de profil în această solicitare, și vom adresa Ministerului de Finanțe o scrisoare deschisă prin care solicităm punctul de vedere al acestui minister pe cererea noastră, avînd în vedere că alte țări cu care suntem …

ANAT în sprijinul pasagerilor Malev

9
Feb
2012

În data de 3 februarie 2012 compania MALEV a decis SUSPENDAREA PE TERMEN NELIMITAT A TUTUROR ZBORURILOR COMERCIALE pe care le opera. Urmare acestei decizii, foarte mulți pasageri din România și din întreaga lume au fost puși în situația extrem de neplăcută de a nu mai efectua călătoriile pentru care și-au plătit biletele pe cursele …

ANAT lansează „Înscrieri timpurii” – 2012

7
Feb
2012

Reducerile vor fi de până la 30% pentru hoteluri de la 2 la 5 stele, atât de pe Litoralul Mării Negre, cât și din stațiuni montane, balneare, Delta Dunării, zone de agroturism, etc. ANAT lansează a patra ediție a programului „Înscrieri timpurii de vară”. Acest program a fost deja lansat și prezentat, în parteneriat cu …

Pagina 18 din 18