PRESA INTERNĂ
„Redescoperă Maramureșul”, proiect lansat de ANAT și Consiliul Județean Maramureș
Cu un peisaj care pare desprins din alt timp și cu o identitate culturală puternic conturată, Maramureșul a fost timp de câteva zile gazda unui eveniment dedicat profesioniștilor din turism: infotripul „Redescoperă Maramureș”.
„Redescoperim Maramureşul” – nou concept de promovare a turismului în nordul ţării
Pentru punerea în lumină a acestor obiective turistice, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), în parteneriat cu Consiliul Judeţean Maramureş, a pus în practică un nou concept de promovare – „Redescoperim Maramureşul”, menit să prezinte publicului specificul fiecăreia dintre cele patru ţinuturi maramureşene, principalele puncte de atracţie şi să le insufle oamenilor dorinţa de a vizita aceste locuri ce reuşesc încă să păstreze amprenta tradiţională a satului românesc. Iar primii care au beneficiat de acest nou concept de promovarte au fost reprezentanţii mass-media şi agenţii de turism din ţara noastră, cu prilejul infotripului ce s-a desfăşurat săptămâna trecută.
„Ideea a încolțit unde altundeva decât în Valea Prahovei, în cadrul unui consiliu ANAT, în noiembrie anul trecut. Un program frumos, zic eu, pe care l-au gândit colegii mei, profesioniști în turism — un program care a avut de toate: de la cultură, la tradiții, la peisaje, la mâncare… multă pălincă”, a declarat Diana Iluț, vicepreședinte ANAT.
Adrian Voican (ANAT): România are nevoie de 30 de milioane de euro anual pentru promovare turistică
România are nevoie de 30 de milioane de euro anual pentru promovare turistică, iar suma aceasta ar putea veni de la turiști prin introducerea unei taxe de un euro pe noaptea de cazare și nu de la bugetul de stat, a declarat vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), Adrian Voican.
‘Un adevăr dureros este legat de analiza turismului de incoming. (…) Ca urmare a ultimelor statistici, am reușit cu forță și cu dârzenie, să ocupăm un binemeritat ultim loc în Europa la numărul de turiști străini. Am avut în 2024 circa 2,4 milioane de turiști străini. Cheltuielile de promovare cred că au fost, anul trecut, de 4,4 milioane de euro, dar, din păcate, din cauza unei legislații învechite, despre care noi și alte patronate rugăm de 20 de ani să se schimbe, nu s-au putut cheltui banii de promovare și să fim cinstiți că se întâmplă de cel puțin 10 ani. Din motive de legislație învechită nu reușim să cheltuim banii de promovare și dacă nu mă înșel veniturile din turismul de incoming sunt de circa 1,3 miliarde de euro’, a precizat Burcea.
A lua voucherele de vacanță, acest catalizator al industriei, cred că este o crimă economică împotriva dezvoltării și trebuie să le punem la loc, poate într-un format mai deștept care să ajute și angajații din domeniul privat, este de părere vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România (ANAT), Adrian Voican.
Traian Bădulescu, purtătorul de cuvânt al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), a explicat faptul că românii trebuie să apeleze la o agenție de turism licențiată, „în contextul în care îți cauți agenția de turism așa cum cauți orice produs comercial. O agenție de turism e foarte flexibilă. Turiștii nu mai trebuie să meargă la biroul agenției în persoană, fiind de ajuns să cunoască un consultant, după care poate să vorbească la telefon, să rezerve online, pentru că așa vor putea găsi și tarife mai bune. Una e când îți iei tu o cameră la un hotel și altceva e când o agenție duce 50, 100 sau 1.000 de turiști la un hotel pentru că negociază un preț mai bun.”
ANAT, mesaj pentru Guvernul Ciolacu 2: Eliminarea voucherelor de vacanță este „o crimă economică”
Vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), Adrian Voican, crede că eliminarea voucherelor de vacanță este o mare greșeală din punct de vedere economic, întrucât ele au ajutat mult la dezvoltarea turismului din România. El a cerut Guvernului Ciolacu 2 ca voucherele de vacanță să fie păstrate, chiar dacă într-o formă mai modernizată, care să ajute și angajații din sectorul privat.
Scopul proiectului marca EVZ și Capital este acela ca întrebările prezentate să ajungă la cei înscriși în cursa pentru Cotroceni și, pe mai departe, ca publicul să primească și răspunsuri. De exemplu, Corina Martin, vicepreședinte și Secretar General al Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR), vrea să știe din partea candidaților ce măsuri ar urma să ia în domeniul în care activează și cum ar ajuta țara din acest punct de vedere, la nivel extern.
Industria turismului depinde de voucherele de vacanță, spun specialiștii din domeniu, care trag un puternic semnal de alarmă cu privire la consecințele pe care le-am putea resimți din cauza eliminării acestor facilități pentru angajați.
Japonia, invadată de turiști: recordul privind vizitatorii străini până în luna martie
Japonia a depășit pragul de 10 milioane de vizitatori străini până în luna martie. Este pentru prima dată când pragul a fost depășit în primul trimestru al anului. Dacă ritmul se păstrează Japonia ar putea înregistra un număr record de turiști și la finalul anului.
Stațiunea de pe litoralul românesc care va atrage turiști din toată țara în 2025
Plajele sunt în plin proces de modernizare, iar evenimente importante vor atrage turiști din toate colțurile țării. Potrivit lui Traian Bădulescu, purtătorul de cuvânt al ANAT, Costinești va deveni „revelația anului 2025”.
Ungaria atinge un nou record în turism, 2024 fiind cel mai de succes an din istorie. Aproape 18 milioane de turişti au ales să se cazeze în unităţi turistice din Ungaria, înregistrându-se o creştere de 11% faţă de 2023, arată datele Visit Hungary, autoritatea naţională de turism a Ungariei.
Companiile de turism pierd venituri de milioane de euro deoarece site-urile lor web sunt aproape imposibil de utilizat de către persoanele cu handicap, transmite Euronews.
Asociația de Management al Destinației Turistice Rimetea, care reunește 26 de proprietari de pensiuni, restaurante și furnizori de alte servicii turistice, cum ar fi închirierea de biciclete sau rafting, a cerut instituirea unei taxe turistice în localitate.
Turcia se pregătește să bată recordurile în turism în vara 2025. Sursă principală: rușii
Există indicii că Turcia este pe cale să primească un număr record de vizitatori străini în această vară, scrie Hurryett. Țara și-a stabilit ca obiectiv pentru 2025 atragerea a 65 de milioane de turiști și obținerea a 64 de miliarde de dolari din turism. Anul trecut, Turcia a găzduit peste 62 de milioane de vizitatori și a generat 61,1 miliarde de dolari din acest sector.
Dezvoltarea industriilor de apărare, dar şi accelerarea pieţei imobiliare, continuă să atragă investiţii în Braşov, atât pe partea de HoReCa, cât şi când vine vorba de producţie sau logistică.
Maramureșul s-a impus în ultimii ani ca destinație turistică atractivă pentru iubitorii de sporturi de iarnă. Cele mai căutate sunt stațiunile Borșa și Cavnic, iar autoritățile au planuri mari de dezvoltare. Doar în Borșa vor fi investiți peste 37 de milioane de euro, din fonduri de la Guvernul României. Stațiunea are însă ce oferi și în sezonul de vară: turiștii au la dispoziție peste 1.800 de locuri de cazare la 4 stele și alte 1.700 de locuri care urmează să fie gata.
PRESA EXTERNĂ
Bulgaria’s Ruse Sees Soaring Tourism Thanks To Landmark Schengen Membership
The recent full integration of Bulgaria and Romania into the Schengen Zone has delivered a major uplift to tourism flows across both nations. One of the most noticeable surges has been observed at the Danube bridge linking Ruse in Bulgaria with Giurgiu in Romania. Between January and March 2025, approximately 160,000 vehicles crossed the Giurgiu border checkpoint, reflecting heightened mobility and interest from regional travelers.
Every country currently on the Foreign Office ‘do not travel’ list
When planning a holiday, it’s wise to check these three things before you leave for the airport: your passport is in date, travel insurance is still valid and you’re travelling to somewhere safe according to the Foreign, Commonwealth and Development Office (FCDO).
With travel surging post-COVID, several popular destinations are introducing or raising tourism taxes and fees as a means to manage crowds, protect natural resources, and bolster local economies. The concept is straightforward: charge visitors a fee to ensure a more sustainable and pleasant experience while helping to fund necessary restoration and maintenance of these often-overcrowded attractions. While the introduction of tourist taxes isn’t new, as seen in destinations like Bhutan and Tanzania, more and more locations are following suit to deal with the influx of post-pandemic tourism.
Incoming German government vows to cut aviation taxes
The incoming German coalition government is promising to cut aviation taxes including a plan to reverse last year’s increase in the country’s air passenger tax.
Deal-making in the travel and tourism sector showed signs of cautious optimism in the first quarter (Q1) of 2025, with overall activity experiencing only around 5% year-on-year (YoY) dip. While venture financing and private equity deals declined, mergers and acquisitions (M&A) saw modest growth, highlighting investor selectivity and regional resilience as key themes amid the evolving macroeconomic conditions and shifting strategies across global markets, reveals GlobalData, a leading data and analytics company.
10 Thai Travel Trends Shaping Future of Tourism in Southeast Asia
As global travel trends shift toward more meaningful, responsible, and connected experiences, Thailand is poised to lead the way — not only as a beloved destination, but as an innovator and role model in Southeast Asia, says long-time Thailand resident Andrew J. Wood.
China has seen a sharp surge in foreign arrivals during the first quarter of this year, driven by the country’s ongoing enhancements to cross-border mobility policies, according to the National Immigration Administration.