REVISTA PRESEI – TURISM

26
Aug
2024

PRESA INTERNĂ

 

Strategia de turism din România va fi schimbată, după 7 ani în care nu a dat rezultate. Din 150 de proiecte, doar 3 s-au finalizat

După 7 ani în care strategia în turism a avut rezultate concrete de nici 2%, Ministerul de Resort schimbă planul. România va investi în staţiuni balneare şi montane. Până atunci, în plin sezon, ţara noastră numără pierderile. Turismul se confruntă cu un deficit major, avertizează chiar guvernatorul Băncii Naţionale.

Realitățile dure ale turismului românesc. Cum stăm față de Ungaria și Bulgaria: „Abia acum au aflat și occidentalii că avem peisaje idilice”

România a înregistrat o creștere simțitoate în atragerea turiștilor străini în 2024, numărul de vizitatori internaționali fiind cu 12,4% mai mare în prima jumătate a anului față de aceeași perioadă din 2023. Cu toate acestea, ambițiile din prezent și pe termen lung ale țării noastre în acest sens nu suportă comparație cu vecinii bulgari sau maghiari.

Să călătorești ca să mori. Cea mai recentă formă de turism medical din Statele Unite

„Am vrut să dețin controlul asupra modului în care voi muri”, își motivează o pacientă în fază terminală decizia de a-și pune capăt vieții. „Nu știu dacă voi avea curajul să iau medicamentele” (prin medicamente înțelegându-se pastilele letale) spune tot ea. CNN încearcă că disece acest fenomen, al morții asistate, punând cap la cap povești și radiografiind legislații. Explicația este simplă și abruptă. În acest moment în SUA doar două state îți oferă ajutor în domeniu „morții asistate”, celelalte pun condiții, extrem de complicate.

51 de structuri de turism au fost verificate de specialiștii din cadrul Direcției Generale Turism a MEAT în minivacanța de Sfânta Maria

Controlul a vizat 25 de structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare, 17 structuri de primire  turistică cu funcțiuni de alimentație, 8 plaje și o  agenție de turism. Verificările au fost derulate atât pe baza sesizărilor primite, acestea reprezentând 14 dintre cazuri, restul fiind acțiuni tematice (12 situații) și  reverificări (8). În cazul acțiunilor de reverificare a măsurilor dispuse anterior s-a constatat că în doar două situații acestea au fost îndeplinite, la restul de 6 fiind aplicate amenzi contravenționale.

Safari cu urși pe Transfăgărășan, noua ofertă din cataloagele agențiilor de turism. Cât costă periculoasa experiență

În țara noastră sunt în jur de 8.000 de urși, dublu față de cât ar fi optim, iar agențiile de turism s-au gândit să profite de acest lucru. Turiștii, mai ales cei străini pot cumpăra o experiență de tipul „Safari cu urși”, pe Transfăgărășan.

Operatorii de turism din Delta Dunării cer ajutor de la stat după ce numărul de turiști a scăzut ca urmare a războiului din Ucraina

Salvați turismul în Delta Dunării. Operatorii din turism cer sprijin de la stat și spun că foarte puțini patroni din domeniu vor face profit. Războiul din Ucraina descurajează turismul. Totuși, în pensiuni locurile s-au ocupat în proporție de 90% în vârf de sezon.

Turiștii preferă pachetele all-inclusive pentru o vacanță reușită. Consultant în turism: „Serviciile sunt asigurate și nu se mai confruntă cu diferite griji”

Tu cum îți organizezi vacanța? Turiștii se reorientează din nou spre pachetele de vacanţă în Europa. Motivele? Prețurile mari la hoteluri și la biletele de avion. Tur-operatorii au înregistrat creșteri pentru pachetele all-inclusive de până la 11% comparativ cu situaţia de anul trecut. Încasări? 117 miliarde de dolari în acest an. Surpriza este că pachetele de vacanță, care erau până acum favoritele generației baby boomer, sunt din ce în ce mai atractive și pentru generația Z.

Investiții în turism. Statul vrea stațiuni turistice rentabile tot timpul anului

Autoritățile au actualizat Masterplanul investițiilor în turism pe fondul schimbărilor climatice. Astfel, sunt vizate investiții în noi domenii schiabile, acolo unde ninge mai mult de 120 de zile pe an, dar și în si infrastructură pentru sporturi de vară.

„România Atractivă”: un program cultural și turistic cu potențial transformator

România este o țară cu un patrimoniu cultural și istoric remarcabil, dar, din păcate, multe dintre comorile sale rămân subapreciate sau insuficient promovate. În acest context, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat programul „România Atractivă”, o inițiativă ambițioasă care promite să aducă în prim-plan bogățiile culturale ale țării prin crearea și promovarea unor rute turistice tematice.

Litoralul pentru toţi: De la cât încep tarifele pentru cazare în luna septembrie

Turiştii se pot caza în hotelurile din staţiunile autohtone de la Marea Neagră, în perioada 1 – 30 septembrie, la tarife începând de la 38 de lei pe noapte de persoană, odată cu lansarea programului social „Litoralul pentru toţi”, relatează Agerpres.

Raport: România, în vizorul hotelierilor de lux care vor să intre pe piață în următorii cinci ani/ Deși industria mondială a turismului de lux va ajunge la 2,3 miliarde de dolari până în 2030, România mai are mult de învățat

Industria mondială a turismului de lux va atinge valoarea de 2,3 miliarde de dolari până în anul 2030, timp în care România se află în urma standardelor globale în ceea ce priveşte această piaţă, cu o pondere mult mai mică de facilităţi high-end, potrivit raportului „Romania Hotel Market”.

IRI Travel lansează primul zbor charter din București spre Pamporovo

Noua cursă charter către stațiunea de ski Pamporovo din Bulgaria se deschide pentru sezonul 2024-2025. Cursele încep pe 27 decembrie 2024, până pe 21 februarie 2025. Pachetele turistice pentru Pamporovo încep de la 472 euro de persoană și cuprind zborul charter din București (Aeroportul Internațional Henri Coandă Otopeni) către Pamporovo, transfer, cazare timp de 7 zile, masă și asistență turistică.

Care este ţara care se transformă în noul star al turismului, devenind o alternativă pentru Croaţia sau chiar pentru Grecia. Oferă atât munte, cât şi mare, iar preţurile sunt pentru toate buzunarele

Albania, ţară balcanică cu iz mediteranean, devine tot mai mult o alternativă la destinaţiile din Grecia sau Croaţia pentru turiştii europeni doritori să descopere noi locuri. Cu o paletă diversă de tipuri de turism, Albania oferă destinaţii de plajă, de munte, experienţe culturale şi gastronomice, pentru toate gusturile şi buzunarele. Cu o istorie comunistă care şi-a lăsat amprenta până în ziua de azi, Albania se aseamănă pe alocuri cu România, însă câştigă la capitolul turism, reuşind să atragă mult mai mulţi străini faţă de destinaţiile româneşti.

Pachetele de vacanță, tot mai căutate. Analiză Reuters: Crește cererea pentru pachetele all-inclusive în toată Europa

Creșterea uriașă a prețurilor în domeniul turismului schimbă alegerile europenilor. O analiză Reuters arată că tot mai mulți oameni revin la opțiunile de vacanță de tip all-inclusive. Prețul fix și predictibilitatea unui buget care nu oscileaza prea mult sunt unele dintre motivele pentru care crește numărul de pachete de vacanță vândute în Europa.

Cum poate fi resuscitat turismul românesc. Trei soluții propuse de experții din domeniu: „România e abia la 25% din potențial”     

În România, creșterea a fost de doar 3% în primul semestru din 2024, față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor INS. Mai multe despre starea turismului românesc a oferit pentru Ziare.com Dana Rentea, consultant în domeniu.

Adrian Vasilescu, BNR: Despre turism şi… alte deficite

Pe 22 iunie, ziua partidei de fotbal România-Belgia, un eveniment a atras atenţia în mod deosebit.  În zona centrală din Koln – oraşul german de pe harta „Euro 2024“ desemnat să fie gazda meciului – începuse încă de dimineaţă să se formeze   „zidul galben“. Mii de compatrioţi de-ai noştri s-au mobilizat  să întărească galeria naţionalei României. De aici, într-o lungă coloană, au mărşăluit spre stadion. Seara, când a început transmisia televizată a meciului, crainicii ne-au comunicat că în tribunele stadionului  sunt 30.000 de români. Mulţi erau români ce fac PIB pentru Germania sau pentru alte ţări din vestul Europei. Dar cei mai mulţi erau turişti veniţi din România.

GRAFIC Turiștii români cheltuie în afara țării mult mai mult decât o fac străinii în România. Turismul contribuie cu aproape 20% la deficitul de cont curent al țării

Ne permitem să călătorim și ne petrecem tot mai mult concediile în afara țării, dar, în România, nu am reușit să dezvoltăm un sector care să fie suficient de atractiv încât să crească semnificativ numărul de turiști străini. Datele arată că majorarea veniturilor reale, cuplată cu stabilitatea cursului valutar al euro, i-a determinat pe turiștii români să cheltuie din ce în ce mai mult în străinătate, iar turismul autohton pare să nu țină pasul cu aceste tendințe, după cum subliniază o analiză a cercetătorilor de la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) a UBB din Cluj, care derulează proiectul de cercetare Romanian Economic Monitor.

Protestele anti-turism se înmulțesc. Ce se anunță pentru viitorul industriei

Vara aceasta a adus un nou tip de protest în Europa. Localnicii din mai multe orașe au protestat împotriva turiștilor. Barcelona atrage peste 12 milioane de vizitatori anual, de șapte ori mai mulți decât populația orașului. Anul acesta a atrast atenția printr-un protest cel puțin inedit: localnici au tras cu pistoale cu apă în turiști.

Croația ia măsuri pentru a stopa criza imobiliară. Dispar apartamentele închiriate în scop turistic

Croaţia va limita închirierea apartamentelor în scop turistic pentru a rezolva problema spaţiilor de locuit. Tot mai multe familii croate se confruntă cu lipsa unei locuințe astfel că autoritățile au decis să intervină pentru a remedia această situație.

 

PRESA EXTERNĂ

How Tour Operators can adapt to the significant shift in consumer preferences for quieter travel

A Bókun study reveals a decade-long rise in wellness travel demand, urging tour operators to adapt offerings and align marketing to meet evolving consumer preferences for quieter, wellness-oriented trips.

This is the world’s best-connected airport right now

IGA Istanbul Airport, which opened just six years ago in 2018, has been revealed as the world’s best-connected airport, according to new data from aviation analytics firm Cirium.

The world’s best city for nightlife, according to Time Out

Sun, sea and samba: Rio de Janeiro in Brazil has been declared the best place in the world to party right now, according to Time Out’s new survey of thousands of people worldwide. Its live music, dance halls and bohemian bars have ravers raving.

Thai Tourism: 50 Million Visitors by 2028 If Peace Prevails

Thailand’s tourism comeback forged ahead in the first half of 2024 with 17.5 million arrivals, up 35% over 12.9 million in the first half 2023. Thai tourism is on track to regain the 2019 level of 40 million this year and hit 50 million by 2028, only IF global, regional and local risks and threats are alleviated/mitigated.

 

Traian Badulescu
Comunicare & PR

Răspunde