REVISTA PRESEI – TURISM

25
Iun
2024

PRESA INTERNĂ

 

Președintele ECTAA: România are nevoie de promovare externă și de un buget adecvat pentru aceasta

România are potenţial pentru a atrage turişti străini, însă are nevoie de infrastructură, de promovare externă din partea autorităţilor şi de un buget adecvat alocat pentru aceasta, a declarat joi, la Poiana Braşov, preşedintele ECTAA – organizaţia europeană a agenţiilor de turism şi tour operatorilor, Frank Oostdam.

Conferința Asociației Europene a Agențiilor de Turism și Touroperatorilor, organizată de ANAT, are loc zilele acestea la Brașov

Conferința Asociației Europene a Agențiilor de Turism și Touroperatorilor (ECTAA), cel mai important summit al profesioniștilor din turism găzduit de România în ultimii 15 ani, este organizată de Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) la Brașov și Poiana Brasov, în perioada 13 – 15 iunie. Evenimentul reunește aproximativ 50 de reprezentanți ai conducerilor asociațiilor naționale europene de profil, care grupează aproximativ 80.000 de tour-operatori și agenții de turism din Europa și din alte țări cu tradiție în turism

Brașovul gazda conferinței semi-anuale a Asociației Europene a Agențiilor de Turism și Turoperatorilor – ECTAA

Conferința ECTAA reprezintă cel mai important summit al profesioniștilor din turism găzduit de România în ultimii 17 ani şi beneficiază de susţinerea autorităţii publice judeţene.

ANAT: Tarifele de cazare pe litoralul românesc au crescut cu 8%, în acest an; 85%,grad de ocupare în minivacanţa de Rusalii

Tarifele pentru cazare pe litoralul românesc au crescut cu 8%, în acest an faţă de 2023, iar gradul de ocupare este de 85%, de Rusalii, când peste 80.000 de turişti sunt aşteptaţi la malul mării, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), transmis miercuri AGERPRES.

Cât a ajuns să coste un sejur all-inclusive la un hotel de 4 stele în Mamaia, în minivacanța de Rusalii

Potrivit patronatelor din turism, de Rusalii, tarifele practicate de către hotelieri pornesc de la 130 de lei camera/noapte, la un hotel de 3 stele din Jupiter, respectiv 140 de lei/noapte la un hotel de 4 stele din Saturn. Pentru un pachet „All inclusive” la un hotel de 3 stele din Mamaia, o cameră dublă costă 549 lei/noapte, în timp ce la un hotel de 4 stele din Neptun se achită 494 lei camera dublă/noapte. În acelaşi timp, o noapte într-o cameră la un hotel de 4 stele din Eforie Nord costă 340 de lei, tarif în care intră plajă privată şi şezlongurile, a comunicat ANAT- Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism, conform Agerpres.

De Rusalii, peste 80 de mii de turişti sunt aşteptaţi pe litoralul românesc / Ce tarife sunt la cazare

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) anunță o creștere de 20% a cererii pentru Litoralul românesc în luna iunie a acestui an, față de iunie 2023, în special pentru 1 iunie și pentru minivacanța de Rusalii. Atracțiile din zonă, noile investiții în hoteluri, creșterea cererii pentru hotelurile cu all inclusive, o imagine mai bună a litoralului românesc dar și vremea foarte caldă au determinat această creștere, transmite Radio Constanța preluat de Rador.

„Marea otrăvitoare”, știrea falsă de stricat vacanța de Rusalii

O nouă știre falsă a alarmat turiștii care sunt sau urmează să meargă pe litoralul românesc. Apele Române și Autoritatea Navală Română au luat probe din apa mării și le-au analizat în laboratoare, după ce a apărut știrea falsă despre contaminarea cu substanțe nocive, dar rezultatele analizelor arată că nu există nicio contaminare. Sezonul estival abia acum începe în forță, în acest weekend fiind așteptați cu 20% mai mulți turiști decât anul trecut, la aceeași dată. Hotelierii sunt acum în alertă, fiind puși în situația de a răspunde la sute de apeluri telefonice din partea celor care au cumpărat servicii de cazare și care întreabă dacă sunt probleme cu apa mării.

De ce este bine să apelezi la agenții de turism? Care sunt destinațiile preferate ale românilor

Turismul a devenit tot mai complex în timp, iar agențiile de turism un sprijin esențial pentru cei care doresc să-și achiziționeze o vacanță. Există legislații specifice, reguli și sisteme concepute pentru a sprijini atât consumatorii, cât și industria turistică. Lucia Erbiceanu, director general al agenției Traveliana, a lucrat mulți ani la un important tour operator, acumulând o vastă experiență care i-a permis să înțeleagă provocările și neajunsurile pieței.

„Vacanța rece”, noua tendință apărută în turism. Destinația de vis preferată de tot mai multe persoane

Verile devin tot mai călduroase în Europa, iar multe persoane aleg destinații de vacanță mai răcoroase, unde temperaturile depășesc cu greu 20 de grade Celsius.

Care sunt țările europene care au cheltuit cel mai mult pe turism anul trecut/ Șapte dintre cele mai vizitate 10 destinații de turiștii străini au fost în Europa

Organizația Mondială a Turismului a ONU a urmărit care sunt țările care cheltuiesc cel mai mult pentru turism, care câștigă cel mai mult și care au fost cele mai vizitate destinații anul trecut, scrie Euronews.com. Turiștii germani, britanici și italieni se numără printre cei care cheltuiesc cel mai mult atunci când vine vorba de călătorii.

Ludovic Satmari, ghid de turism: „Oferirea unui tur de oraș nu înseamnă să spui doar o poezie”

Ludovic Satmari a studiat Geografia la Cluj-Napoca și Timișoara. Încă din facultate a lucrat ca însoțitor de grup, apoi s-a făcut ghid de turism. În momentul de față lucrează la Visit Timișoara și le oferă timișorenilor și vizitatorilor tururi interesante de oraș.

„EXPLORAȚI ROMÂNIA, GRĂDINA CARPAȚILOR!” – TÂRGUL DE TURISM IMEX FRANKFURT

Turismul de evenimente este unul dintre sectoarele industriei ospitalității cu cea mai mare rată de profil la nivel global. În fiecare an, profesioniști din industria MICE – de conferințe, întâlniri, congrese, teambuilding-uri – se reunesc în inima Europei pentru a se informa despre noile tendințe, servicii și tehnologii în domeniu.

Un gigant din turism anunță o investiție uriașă în România: Vom ajunge la nivelul Poloniei

CEO Accor Group pe Europa și Africa de Nord, Patrick Mendes, anunță faptul că gigantul din industria hotelieră are planuri de extindere serioasă în țara noastră. Mendes a explicat că planul Accor este să ajungă la 80 de proprietăți în următorii ani, asta pentru că România are un potențial turistic uriaș.

Cât își propun turiștii români să cheltuie pe o vacanță în Europa, în medie (agenție)

Bugetul mediu investit de un turist român pentru vacanţa de vară, pentru Europa, este de 800 euro în anul 2024, estimează agenția de turism Eturia, fondată în urmă cu 17 ani de Sorin Stoica și Daniela Shah.

Barcelona ar putea interzice suvenirurile ”ofensatoare” și ”de prost gust”

De la deschizătoare de sticle, la pahare de shoturi de marcă, suvenirurile de prost gust nu sunt niciodată greu de găsit într-un loc turistic. Însă un oraș european intenționează să introducă reglementări cu privire la cât de lipsite de gust pot fi aceste cadouri. Consiliul orașului Barcelona ia în considerare interzicerea expunerii și vânzării suvenirurilor care sunt „ofensatoare sau de prost gust”. Aceasta ar include produse cu conținut „homofob sau sexist”.

Industria turismului din Europa este pe cale să își revină după pandemie

Odată cu apropierea verii, turiștii vor inunda cele mai populare destinații din Europa. Datele cele mai recente arată că industria turismului s-a stabilizat după declinul grav înregistrat în perioada pandemiei de Covid-19. Însă, de cealaltă parte, turismul de masă și supraaglomerarea continuă să pună presiuni asupra comunităților locale, relatează platforma media European Newsroom.

Ce calităţi trebuie să ai ca să lucrezi în industria turismului

Recrutarea este în multe domenii plină de provocări, iar turismul nu face nici acesta excepţie, mai ales că pandemia a schimbat nu doar modul de lucru, ci şi organigrama multor companii din domeniu. Pentru compania românescă de turism Eturia provocările din prezent sunt în zona de recrutare, iar dezvoltarea inteligenţei artificiale obligă compania să fie şi mai agilă în adoptarea noilor tehnologii. Cum se vede turismul de cealaltă parte a baricadei, a omului de HR menit să găsească oamenii potriviţi care să conceapă şi să vândă vacanţe de neuitat?

Germania a câștigat deja de pe urma Campionatului European. Câți bani va încasa din turism

Țara gazda a turneului final al Campionatului European de fotbal – EURO 2024, Germania, este la ora calculelor, înainte de startul competiției care va avea loc în această seară, pe Alianz Arena, din Munchen. Organizatorii estimează să primească un impuls economic de aproximativ un miliard de euro, conform Institutului de Studii Economice Ifo, citat de Reuters. Acest impuls este prognozat să provină în principal de la turiștii străini care vor călători în țară pentru meciurile de fotbal.

Protestul anti-turism blochează o plajă la Mallorca. Cât de gravă este problema supraturismului

 Aproximativ 300 de locuitori din Mallorca au ocupat o plajă instagramabilă din insulă. Protestul vizează efectele negative ale turismului masiv și denunță faptul că localnicii nu mai au loc pe plaje. Mallorca a primit în luna mai aproape 4 milioane de vizitatori.

 

PRESA EXTERNĂ

 

ECTAA announces Frank Oostdam as President 

BRASOV – ECTAA, the European umbrella organization for travel agents and tour operators, announce the re-election of Frank Oostdam as President for a second consecutive two-year term. In addition to Oostdam’s re-election, the ECTAA representatives elected Heli Mäki-Fränti from Finland as Vice-President and Jan Van Steen from Belgium as Treasurer. The Executive Board will also include Marios Kammenos from Greece, Pawel Niewiadomski from Poland, Daniela Stoeva from Bulgaria and Boris Zgomba from Croatia.

Second term in office for ECTAA President Oostdam

Frank Oostdam from the Dutch Association of Travel Agents and Tour Operators (ANVR) has been re-elected as President of the European Travel Trade Association (ECTAA) for the period 2024 to 2026. His election was accompanied by further personnel decisions.

Frank Oostdam réélu président de l’ECTAA

La réélection de Frank Oostdam intervient alors que l’Union Européenne va constituer un nouveau parlement : ‘Nous entrons dans une nouvelle période au niveau de l’UE, avec les nouveaux élus du Parlement européen et bientôt la nomination des commissaires à la tête de l’organe exécutif . Notre objectif sera de conclure une révision juste et équilibrée dans le cadre du paquet Mobilité qui comprend la directive sur les voyages à forfait, et qui doit garantir le bonne mise en œuvre de la législation du Green Deal adoptée lors du dernier mandat de la Commission. J’ai hâte de travailler avec les membres et les parties prenantes de l’industrie pour faire avancer sur ce programme.”

The Association of Travel Agencies HGK and UHPA presented three initiatives for regulating the market of travel agencies according to ECTAA

President of the Association of Travel Agencies HGK Boris Žgomba was elected for another term in the Executive Committee of the European Association of Travel Agencies and Tour Operators at the half-yearly assembly of ECTAA in Brasov, Romania. Žgomba was the president of ECTAA from 2012 to 2014, then continuously vice president until 2018, and since then he has been a member of the Executive Board.

Qatar Airways secures the ‘Airline of the Year’ title from Skytrax

DOHA, QATAR – Qatar Airways has been awarded the ‘Airline of the Year’ title by Skytrax, returning to the top for an unprecedented eighth time. This distinction highlights the airline’s unwavering commitment to excellence. The 5-star carrier was also recognised with three additional awards: ‘World’s Best Business Class’, ‘World’s Best Business Class Airline Lounge’, and ‘Best Airline in the Middle East’.

Five emerging trends for travelling teenagers

As the travel landscape evolves, teenagers are becoming a distinct and influential group of explorers with unique preferences and interests. They seek more than just the usual sightseeing and gravitate towards experiences that offer adventure and personal growth. The travel industry is constantly looking for ways to cater to these needs, introducing trends that resonate well with their desire for meaningful engagement.

Five Greek island tourism trends

The Greek Islands have long been a dream destination for travellers seeking sun-drenched shores, crystal-clear waters, and rich cultural heritage. As tourism dynamics shift and evolve, so do the experiences in these enchanting islands. From sustainable travel practices to unique local experiences, the Greek Islands are adapting to meet the desires of modern tourists. Below, check out the five Greek Island tourism trends that continue to captivate visitors seeking unforgettable journeys to Greece.

 

 

 

 

 

Traian Badulescu
Comunicare & PR

Răspunde