REVISTA PRESEI – TURISM

12
Iun
2024

PRESA INTERNĂ

Litoralul românesc este tot mai atractiv pentru turiștii străini. Motivele pentru care aleg să vină la mare în România

Adrian Voican, vicepreședinte ANAT: „Deja avioanele bulgărești au aterizat aici. S-a schimbat perspectiva de când suntem în Air Schegen, dacă până acum ne întreba lumea România sau Bulgaria, ori-ori, deodată România și Bulgaria își dau mâna pentru a aduce turiști din Orientul Îndepărtat, Americile de Sud”

 Cu totul special: Canal 33 îți prezintă Litoralul românesc din elicopter!

Transformările sunt evidente, iar plajele în multe stațiuni sunt deja lărgite. Sau lucrările de reamenajare pornite și aflate în stadiu avansat de materializare, fiindcă lumea e pregătită să ia cu asalt nisipul și surprizele noului sezon estival.

Litoralul românesc în 2024. Așteptările hotelierilor în noul sezon

Prin construirea de noi hoteluri, litoralul românesc are acum 156.000 locuri de cazare. Din cele 390 hoteluri, 50 sunt all inclusive. Iar stațiunile cu cele mai multe vacanțe cumpărate deja pentru acest sezon estival sunt Eforie, Mamaia și Venus, potrivit primvicepreședintelui ANAT, Aurelian Marin.

Mega Infotripul sezonului 2024 pe Riviera Românească, un uriaș succes! De ce turiștii trebuie să aleagă litoralul românesc…

Mega Infotripul sezonului 2024 pe Riviera Românească s-a bucurat de un real succes. Sute de agenți de turism din țară și peste 50 de jurnaliști din mass-media centrală și locală au vizitat mai multe hoteluri care s-au bucurat de investiții și modernizări în calitatea serviciilor.

Industria turismului autohton se reinventează

Litoralul românesc păstrează trendul ascendent, numărul rezervărilor pentru primele două luni crescând, în medie, cu 25% față de perioada similară a anului trecut. În 2024, jucătorii din industrie mizează pe inovații și reinventare, pe lângă implicarea OMD-urilor din zonă, pentru dezvoltarea și punerea în valoare a stațiunilor de la Marea Neagră.

Litoralul românesc – Făt Frumos vrea să revină în poveste

Litoralul românesc a fost ani de zile Făt Frumosul din povestea vacanţelor de vară. După anii 90, Făt Frumos a ieşit pas cu pas din poveste, cauzele fiind multiple, iar la un moment dat părea condamnat la uitare. Lucrurile încep să revină la normal şi firul poveştii se reînoadă în mijlocul unui şantier care se întinde de la Mangalia până la Mamaia. La capitolul planuri se stă bine şi dacă măcar jumătate dintre acestea vor fi puse în operă, atunci Riviera Românească are viitor. Lucrurile bune sunt evidente, la fel şi cele care au nevoie de corecţii. Există locuri de top, dar încă sunt prezente şi ruinele fostului turism comunist. Luat la pas, litoralul autohton este surprinzător în toate direcţiile.

Actul normativ pentru înființarea fondurilor de garantare a vacanțelor, pe masa Guvernului în septembrie (președinte ANAT)

Actul normativ pentru înfiinţarea fondurilor de garantare a biletelor de avion şi pachetelor de servicii de călătorie ar putea fi pe masa Guvernului în septembrie, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Alin Burcea, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT).

Cum ar urma să funcționeze Fondul de garantare a vacanțelor. Cine și cu cât va contribui

Necesitatea creării fondurilor de garantare pentru bilete de avion, pachete de servicii de călătorie şi servicii de călătorie asociate este una dintre temele abordate, miercuri, de actori din industria turismului, în cadrul unui seminar organizat de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT).

ANAT vrea o lege a asigurării turistului român

Una dintre nemulţumirile reprezentanţilor agenţiilor de turism este că, în zona produselor de asigurare pentru turism, nu este competiţie suficientă şi, de aceea, costurile sunt mari în România, a declarat, miercuri, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea.

Fond de garantare pentru vacanțele românilor. Cum va funcționa

„ANAT doreşte să finalizeze, în acest an, Fondul de Garantare pentru agenţiile de turism precum şi Fondul de garantare a biletelor de avion. Ca atare, această întâlnire este extrem de importantă. Avem nevoie de aceste fonduri, care se vor adăuga la pachetul turistic, pentru despăgubirea turiştilor, respectiv a pasagerilor, în caz de nevoie. Cele două fonduri ar urma să fie administrate de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM)”, a declarat Alin Burcea, preşedintele ANAT.

Prăbușire: al treilea cel mai mare operator de turism din Europa intră în insolvență, după ce a vândut vacanțe de peste 4 miliarde euro

FTI Group, al treilea cel mai mare operator de turism din Europa, depune dosarul de insolvență. Astăzi, FTI Group a depus cererea de insolvență la tribunalul regional din München, a declarat compania germană într-un comunicat, deoarece rezervările au continuat să scadă chiar și după o propunere recentă de cumpărare de un euro.

Ce țări europene au cheltuit cel mai mult pe turism anul trecut: Turiștii chinezi au dat aproape 183 de miliarde de euro pe vacanțe

Turiștii chinezi au cheltuit cel mai mult, totalul lor ajungând în 2023 la aproximativ 183 de miliarde de euro. Odată cu redeschiderea granițelor pentru călătoriile internaționale, aceștia i-au depășit pe americani, care au cheltuit anul trecut 114 miliarde de euro. Cu un an înainte, turiștii din SUA au ocupat primul loc.

Ionuț Nedea a vândut agenția de turism Litoralulromanesc.ro către un grup polonez pentru 21 de milioane de euro

Antreprenorul Ionuț Nedea a vândut agenția de turism Litoralulromanesc.ro către Szallas Group, parte a grupului polonez Wirtualna Polska Holding. Tranzacția depășește 21 milioane de euro. Este a doua achiziție a Szallas Group pe piața locală, după ce în 2020 au preluat și site-ul Travelminit.

Care cel mai nou tip de turism preferat de români. Oamenii din ţara noastră merg în număr tot mai mare peste graniţe pentru un tip de parc care la noi nu există

Turiştii români iau cu asalt parcurile tematice din Europa, în lipsa unui astfel de parc pe piaţa locală. România este în top trei ţări de unde vin cei mai mulţi străini la Prater, Austria. România nu are niciun parc tematic, însă există câteva mici iniţiative precum Povestea Calendarului sau Valea cu Poveşti, dar sunt incomparabile cu marile parcuri tematice din Europa. În lipsa unei astfel de destinaţii, românii se îndreaptă către parcurile tematice din Europa.

Turism: Vecinii bulgari se laudă cu o apă excelentă

Europa a intrat în zodia vacanţelor şi toate statele fac tot posibilul să atragă câţi mai mulţi turişti. Toate testele efectuate pe mostrele de apă de mare prelevate de-a lungul coastei bulgare a Mării Negre dovedesc că aceasta are o calitate excelentă, au declarat ministrul Turismului, Evtim Miloshev, ministrul Mediului şi Apelor, Petar Dimitrov, şi ministrul Sănătăţii, Galya Kondeva. În urmă cu un an a venit ştirea că distrugerea barajului „Nova Kakhovka” din Ucraina va duce şi la poluare pe coasta noastră de la Marea Neagră, a declarat ministrul Miloshev. Potrivit acestuia, această ştire falsă a afectat negativ sezonul în Bulgaria.

Ministerul Economiei organizează în Germania o nouă campanie de promovare a României ca destinație turistică

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) derulează, în perioada 10 iunie – 15 iulie a.c., o campanie de promovare outdoor a României în Hamburg, Berlin, Munchen şi Frankfurt din Germania, prin colantarea a 625 de taxiuri, campanie ce se desfăşoară în contextul Campionatului European de Fotbal, a anunţat, luni, instituţia, trasnmite Agerpres.

Premieră în turism. Oază de verdeață și relaxare pe plajele din Mamaia

Mamaia va fi stațiunea în care, „în premieră mondială”, se va construi un parc amplasat direct pe plajă, pe o lungime de aproape 8 kilometri și o lățime de 50 de metri.

Christian Tour Holding anunță noi achiziții de agenții de turism. Ce alte planuri are?

Christian Tour Holding se află în discuții pentru preluarea a cinci agenții de turism, iar până la finele anului intenționează să finalizeze negocierile cu alte două agenții mari și trei medii. În total, planul este să achiziționeze până la zece agenții anul acesta, potrivit declarațiilor lui Cristian Pandel, CEO și fondator al companiei.

Albania se transformă într-un paradis turistic al Balcanilor

Chiar dacă a fost o țară izolată de restul Europei timp de aproximativ 50 de ani, Albania este acum una dintre destinațiile în curs de afirmare din Balcani. Și nu doar prețurile atractive fac din Albania o destinație populară de vacanță. Mai este și frumusețea sa naturală, pe care țara o promovează în forță, arată o analiză preluată de Rador.

Motivul pentru care suferă industria turismului în 2024. De ce străinii ne ocolesc ţara

Ţara noastră a ajuns la coada clasamentului în topul preferinţelor turiştilor străini. Malta este cea mai atractivă țară din Europa pentru turiști, urmată de Cipru, Luxemburg și Austria. Doar 20% din totalul nopților de cazare din țara noastră au fost rezervate de străini.

OMD Mamaia Nord și Traian Bădulescu, reprezentant ANAT, despre cea mai nouă stațiune de pe litoral – „A ajuns un mic Miami al Europei Centrale și de Est“

Mamaia Nord, o stațiune în dezvoltare pe litoralul românesc, a fost comparată de către reprezentanții Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT) cu Miami, datorită construcțiilor excentrice și dinamice care domină peisajul.

 

PRESA EXTERNĂ

Israel | New electronic travel authorization system launched

Israeli officials announced that its new electronic travel authorization system (Marom ETA-IL) will be implemented as of Aug. 1.

The EU is turning its back on golden visas – but one country is reintroducing its scheme

After Spain’s government pulled the plug on controversial golden visas, one EU country is reintroducing its scheme.

Saudi Arabia’s Travel & Tourism Breaks All Records

The World Travel & Tourism Council’s (WTTC) 2024 Economic Impact Research (EIR) has revealed a record-breaking year for Travel & Tourism in Saudi Arabia, with new records in GDP contribution, sector jobs and visitor spend. Saudi Arabia’s Travel & Tourism sector is now soaring past all previous records, testament to the country’s commitment to becoming a global tourism hot spot.

UN Tourism Executive Council meets to place tourism in global economic agenda

According to UN Tourism data, around 285 million tourists travelled internationally in the first quarter of 2024, 20% more than the same period of last year, while international tourism receipts grew back to USD 1.5 trillion in 2023.

Thrills and chills: Haunted places and legends of Romania

As a travel enthusiast with a penchant for the paranormal, Romania has always topped my list of must-visit destinations. Rich in history and folklore, the country offers a spine-tingling array of haunted locales and legends that promise to thrill even the most seasoned ghost hunters. From the mysterious to the macabre, come along as we delve into some of Romania’s most eerie sites and uncover the stories behind them, setting the stage for your next visit to Romania.

 

Traian Badulescu
Comunicare & PR

Răspunde