PRESA INTERNĂ
REVISTA PRESEI COMPLETĂ COMUNICAT DE PRESĂ ANAT 11.03.2021
ANAT pune PRESIUNE pe Guvernul Cîțu și cere DESCHIDEREA turismului de la 14 mai
România ar trebui să adopte modelul grec de redeschidere a turismului și are nevoie de o acțiune începută în forță acum, susține ANAT. Turismul grecesc se deschide pe 14 mai.
ANAT: România poate adopta modelul elen de redeschidere a turismului
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) salută iniţiativa Greciei de a redeschide sezonul turistic din data de 14 mai şi consideră că aceasta ar trebui să constituie un model şi pentru România.
Potrivit unui comunicat al ANAT remis joi AGERPRES, şi în România se pot crea protocoale specializate pentru fiecare activitate şi pot fi instruiţi mii de angajaţi, sub responsabilitatea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, în cooperare cu alte ministere şi instituţii de stat şi cu reprezentanţii sectorului privat.
ANAT: România poate adopta modelul elen de redeschidere a turismului
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) salută iniţiativa Greciei de a redeschide sezonul turistic din data de 14 mai şi consideră că aceasta ar trebui să constituie un model şi pentru România.
Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) salută inițiativa Greciei și consideră că aceasta ar trebui să constituie un model pentru țara noastră.
S-au deblocat banii! Milioane de euro disponibili pentru români. Anunţ de ultimă oră de la Guvern
Guvernul României, prin intermediul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, vine cu o veste excelentă pentru români. Sume importante de bani pot fi de acum plătite, odată cu publicarea Bugetului în Monitorul Oficial.
Ministerul lui Năsui abia acum a apărut și pe hârtie. Are de gestionat peste 6 miliarde de lei
Ministerul lui Năsui abia acum a apărut și pe hârtie. Acesta va funcționa ”ca un tot coerent și unitar pentru a-și atinge cele patru mari obiective”. Guvernul a adoptat miercuri, 10 martie, Hotărârea de înființare a Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.
Sprijin neașteptat pentru turismul românesc, din zona privată! Cu o medie de peste 15.000 de angajați, Kaufland, unul din cei mai mari angajatori privați din România, oferă vouchere de vacanță angajaților săi.
Grecia va primi vara aceasta turiştii vaccinaţi sau care au un test negativ ori au dobândit anticorpi.Persoanele vaccinate împotriva COVID-19, cele care au un test negativ sau au dobândit anticorpi în urma unei infecţii cu noul coronavirus vor putea vizita Grecia în această vară, a declarat marţi ministrul grec al turismului, Harry Theocharis, potrivit Reuters.
Persoanele vaccinate împotriva COVID-19, cele care au un test negativ sau au dobândit anticorpi în urma unei infecţii cu noul coronavirus vor putea vizita Grecia în această vară, a declarat marţi ministrul grec al turismului, Harry Theocharis.
Începe numărătoare inversă – Lovită de COVID, Spania pregătește pașaportul de vaccinare
Ministrul turismului din Spania, Reyes Maroto, a declarat miercuri că ţara sa ar putea începe să folosească paşaportul de vaccinare împotriva COVID-19 în luna mai, atunci când târgul internaţional de turism FITUR urmează să aibă loc la Madrid, informează Reuters, citat de AGERPRES.
Noul pașaport de care vor avea nevoie un milion de români. Intră în vigoare de pe 19 mai
Un ministru a făcut miercuri, 10 martie, anunțului momentului în plină pandemie. Conform celor spuse, urmează să apară un nou pașaport. Va avea nevoie de el comunitatea de un milion de români care se află în Spania dar și turiștii care vor să meargă în Spania.
Redeschiderea turismului la vară: care este planul UE
Comisia Europeană vrea să repornească călătoriile în interiorul Uniunii Europene şi dincolo de graniţele acesteia prin ceea ce numeşte „certificatul verde digital”, un document care să ateste că persoana care călătoreşte a fost vaccinată împotriva COVID-19.
WTTC avertizează să nu se discrimineze călătorii nevaccinați
Gloria Guevara, președinte și CEO al WTTC (World Travel and Tourism Council), a recunoscut că „va dura mult timp pentru a vaccina populația globală, în special în țările mai puțin dezvoltate sau în unele grupe de vârstă, astfel că nu trebuie să-i discriminăm pe cei care doresc să călătorească dar nu au fost vaccinați„. În acest sens, ea a reamintit că WTTC apară „testele la plecare pentru toți călătorii, astfel încât pasagerii să poată dovedi că nu au coronavirus și astfel să evite extindere acestuia”.
Tot mai mulți români aleg Kenya ca destinație de vacanță
Numărul de români care au ajuns în Kenya în ultimii an a crescut până la câteva mii, iar oficialii din turism din această ţară spun că îşi doresc ca turiştii români să fie şi mai mulţi de acum înainte.
VIDEO Cum a devenit aterizarea unei aeronavei TAROM subiect de Breaking News într-o țară
Aterizarea aeronavei TAROM cu 116 pasageri la bord în Mombasa a fost subiect de Breaking News în Kenya, presa prezentând sosirea turiştilor români drept un semnal pentru redeschiderea turismului.
Două curse aeriene regulate către Forli, Italia, vor fi operate de pe Aeroportul Internaţional Arad
Autoritățile arădene anunță introducerea unui zbor direct, începând din iunie, pe ruta Arad – Forli, Italia. Prețul unui bilet va fi de 45 de euro.
Evolutia pieței hoteliere din România, după traversarea celui mai dificil an
Potrivit unui comunicat al Cushman & Wakefield Echinox, piaţa hotelieră din România îşi păstrează fundamentele solide, chiar și după traversarea celui mai dificil an.
Restricții pentru hotelurile de la munte: gradul de ocupare se reduce la 70% din capacitate
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi, 10 martie 2021, Hotărârea numărul 16, prin care se propune prelungirea stării de alertă pe teritoriul României pentru încă 30 de zile, începând cu 14 martie. Prin aceasta se propune limitarea gradului de ocupare a spațiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora.
Decizia prin care statul ajuta la scumpirea vacantelor si cresterea evaziunii fiscale in turism
Statul a mai reusit astazi sa dea o lovitura grea turismului, in stilul caracteristic. Pentru a opri ingramadirea turistilor pe partiile de schi a limitat capacitatea de cazare a hotelurilor la 70% in anumite zone turistice. Cu toate acestea, nu a explicat ce se va intampla cu cei care aveau deja rezervari peste 70%. Acum, hotelierii spun ca masura are niste efecte secundare care nu ajuta deloc economia si nici pe turisti. Potrivit lui Calin Ile, presedintele Federatiei Industriei Hoteliere din Romania (FIHR), limitarea capacitatii de cazare va scumpi vacantele si va indrepta turistii catre structurile de cazare neautorizate.
Turismul în pandemie: care au fost cele mai căutate destinații românești
Cele mai căutate oraşe şi staţiuni pentru petrecerea vacanţelor, în plină pandemie, au fost Sibiu, Bucureşti, Braşov, Timişoara, Cluj, Mamaia, Constanţa, Iaşi, Băile Felix şi Poiana Braşov, arată o statistică publicată de către reprezentanţii unei platforme integrate naţionale de rezervări.
Dacă reabilitarea cetății Rupea este un exemplu de succes în ceea ce privește folosirea fondurilor europene, există și contraexemple. Sunt proiecte cu fonduri europene care au fost nu doar sancționate din diferite motive, dar beneficiarii finanțării au pierdut toți banii. Un astfel de exemplu există la Predeal.
Primarul Dominic Fritz a anunţat, miercuri, că va fi înfiinţată o Asociaţie de promovare a Timişoarei, ca brand în sine, în parteneriat cu alte entităţi interesate să susţină acest demers, nu doar turistic, ci şi educaţional şi investiţional, şi după anul 2023, cel al Capitalei Culturale Europene (CCE).
Premieră pentru turismul din România: prima navă de croazieră care va străbate Delta Dunării
Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării împreună cu armatorul Marius Crivțonencu, au inaugurat în weekend, Nava de croazieră Diana care va deveni astfel parte componentă a turismului deltaic, informează DC News.
GRAMMA Wines intră pe piața de turism viticol cu mici case în mijlocul viei
GRAMMA Wines, producător local de vinuri din Iași, va investi anul acesta pentru un milion de euro pentru intrarea pe piața turismului viticol. Compania va deschide două noi săli de degustare, dar și noi case pentru cazare. De asemenea, crama se va extinde cu 3,5 hectare de vie tânără.
Un nou hotel s-a deschis în România, în plină pandemie
Ibis Timisoara City Center s-a deschis pentru public la începutul lunii martie. Hotelul este situat pe strada Circumvalațiunii 8-10A, la mai puțin de 10 minute de mers pe jos de centrul istoric al Timișoarei, lângă destinații atractive de afaceri, divertisment și shopping. Noul hotel economic de 200 de camere aparține celei de-a doua generații de hoteluri ibis din România și oferă mai mult decât servicii de cazare. Hotelul a implementat eticheta AllSafe by Accor și întâmpină în deplină siguranță oaspeții și localnicii în camerele sale, la restaurant, bar, în sălile de conferințe și alte spații de lucru și relaxare.
Expansiunea Airbnb în cele mai importante destinații din Europa a fost sistată de pandemia de COVID
Pandemia de COVID-19 a reuşit să facă ceea ce mulţi primari din Europa nu au putut: să elimine zeci de mii de utilizatori ai platformei de închiriere a locuinţelor în scop turistic Airbnb şi să reducă chiriile pentru localnici, în unele oraşe chiar şi cu 15%, informează Reuters, citat de Agerpres.
Noi zboruri Blue Air din România
Blue Air va introduce 15 rute noi în Orarul de Vară 2021 care vor conecta Clujul cu destinații din Europa. Noile destinații care vor fi operate de la Cluj sunt: Londra Heathrow, Milano Linate, Amsterdam Schiphol, Barcelona, Burgas, Bruxelles, Constanta, Dublin, Hamburg, Koln, Larnaca, Madrid, Paris Charles de Gaulle, Roma și Stuttgart. Zborurile sunt deja disponibile pentru rezervare, iar prețurile pornesc de la 15,99 euro/ segment, taxe și o schimbare gratuită a datelor de călătorie incluse.
Agențiile europene îndeamnă Bruxellesul să investigheze companiile aeriene
Asociația serviciilor de tehnologie de călătorie care reunește OTA și GDS (EU Travel Tech) și Asociația Europeană a Agențiilor de Turism și a Operatorilor de Turism (ECTAA) au sărbătorit decizia Comisiei Europene de a efectua o anchetă, împreună cu Rețeaua de Cooperare Europeană pentru Protecția Consumatorilor (Rețeaua CPC), privind practicile de anulare a companiilor aeriene în timpul pandemiei, dar cred că este o investigație care ar trebui „accelerată”. EU Travel Tech și ECTAA sunt sătule deja de atitudinea unor companii aeriene, care au refuzat în ultimul an să returneze bilete neutilizate.
Bruxelles anunță o anchetă privind anulările și rambursările
A trecut aproape un an de la restricțiile privind mobilitatea din cauza pandemiei de COVID-19, care a provocat anularea masivă a zborurilor și solicitarea biletelor, iar acum Comisia Europeană și Rețeaua de Cooperare pentru Protecția Consumatorilor (CPC) au inițiat o anchetă coordonată asupra practicilor în domeniul anulării zborurilor companiilor aeriene. Această anchetă a fost anunțată de Comisia Europeană si a fost lansată dintr-o alertă externă din partea Oficiului European al Uniunilor Consumatorilor (BEUC), și o altă emisă de propria Comisie Europeană, care „evaluează continuu protecția drepturilor UE în cazul anulării zborurilor de către companiile aeriene”.
Pentru a îmbunătăți experiența pasagerilor săi și pentru a eficientiza timpul petrecut în aeroport, Air France a anunțat lansarea aplicației „ICC AOKpass”, dezvoltată de MedAire / SOS internațional. ICC AOKpass este o aplicație mobilă, disponibilă pentru a fi descărcată pe smartphone-uri și care permite pasagerilor să înregistreze în siguranță rezultatele testului COVID efectuat într-un laborator partener. Odată ajunși la aeroport, pasagerii prezintă rezultatele testului de pe telefonul mobil, în locul unui test printat pe hârtie. ICC AOKpass verifică dacă testul prezentat este valid și respectă reglementările țării de destinație, printr-o rețea securizată care folosește tehnologia blockchain.
Conectivitatea transportului aerian a fost distrusă: 6000 de rute dispar în Europa
Paraliziei industriei de transport aerian și scăderea fără precedent a cererii din cauza pandemiei de COVID-19 au provocat dispariții a peste 6.000 de rute de transport aerian de pe aeroporturile din Europa care erau operate înainte de criza sănătății și care nu au fost încă restaurate 9 luni mai târziu, provocând daune totale conectivității transportului aerian pe continent. ACI Europe și-a publicat raportul de conectivitate a transportului aerian pentru industria aeroporturilor 2020, ale cărui concluzii expun prăbușirea sistemică a rețelei de aviație și a interconectării a transportului aerian din cauza crizei globale de sănătate. Aeroporturile din Uniunea Europeană și Regatul Unit au fost cele mai afectate, concectivitatea lor directă aproape disparând în aprilie, cunoscând apoi o redresare slabă în luna de vară, august de -55% înainte de a cădea din nou în septembrie la -62%.
Marriott debutează în Cancun cu un brand de lungă ședere
Marriott International a anunțat deschiderea Residence Inn Cancun Hotel Zone, al doilea hotel al brandului în Mexic și primul din zona hotelieră din Cancun, destinat sejururilor pe termen scurt sau lung, oferind garsoniere spațioase și suites cu unul și două dormitoare, cu zone de living și bucătărie utilată.
- Guvernul din Australia a anunţat un pachet de măsuri de sprijin pentru sectorul turistic
- Pachetul de sprijin va avea valoarea totală de 928 de milioane de dolari
- Prin intermediul acestuia autoritățile vor să încurajeze turismul local
O țară exotică impune carantina pe iaht pentru turiști
Thailanda, țară care se bazează cu predilecție pe veniturile generate de industria turismului, introduce carantina pe iaht. Guvernul speră că inițiativa va aduce venituri de 58 de milioane de dolari din turismul pe iaht.
PRESA EXTERNĂ
COVID-19: Insights on travel impact, Europe on March
Much like in Sojern‘s latest European Insights blog, there is still uncertainty around when travel restrictions will be lifted, and how European summer travel plans will be impacted. Over the last month there have been a number of announcements which have impacted traveller behaviour.
World Travel & Tourism Council praises Greek government for its clear roadmap for recovery
Gloria Guevara, President & CEO, WTTC said: “The World Travel & Tourism Council (WTTC) and its Members praise the Greek government for its tremendous efforts and strategic steps taken to restart international travel from 14 May.
“This clear roadmap to recovery could reopen the door to a bumper summer of travel for sun-starved holidaymakers looking to get away to Greece and provide a significant boost to the country’s economy.
Air Seychelles to operate weekly direct flights from Dubai to the Seychelles
Air Seychelles, the national airline of the Republic of Seychelles has introduced weekly direct flights from Dubai World Central Airport (DWC) to the Seychelles between 27 March and 29 May 2021, starting from USD 343 (AED1,259).
Romania’s Animawings joins Hitit’s community
Hitit has continued its expansion throughout Europe with Animawings from Romania. Animawings and Hitit’s partnership is a comprehensive technology deal that the carrier utilizes with end-to-end airline software systems. Animawings prioritized its IT structure to make a strong debut in the Romanian aviation industry. Including this new partnership, Hitit serves more than 40 airline companies and travel partners across Europe, Africa, Southern Asia, Middle East and the Americas.
Qatar Airways to become the first airline in the Middle East to begin trials of the innovative new IATA Travel Pass ‘Digital Passport’ mobile app, in partnership with the International Air Transport Association (IATA), Qatar Ministry of Public Health, Primary Health Care Corporation and Hamad Medical Corporation, starting 11 March 2021.
