Mesajul domnului Adrian Nacea, Seytour, membru fondator al ANAT

12
Feb
2015

Domnul Adrian Nacea, fondator al agenției de turism Seytour și membru fondator al ANAT, transmite următorul mesaj colegilor din ANAT și membrilor Consiliului Director:   Stimați colegi, Anul acesta se împlinesc 25 ani de la înființarea firmei Seytour, precum și de la înființarea ANAT, al cărei membru fondator sunt. Este un prilej de bilanț și …

Clarificare Prestige Tours

12
Feb
2015

Referitor la informațiile eronate apărute ieri în presă, Elena Anghel, Director Executiv Prestige Tours, anunță membrii ANAT, partenerii și prietenii că a fost menționat în mod greșit numele agenției în legătură cu acest dosar. ”Compania noastră, Prestige Tours International SRL, nu este implicată în acest dosar și, prin urmare, nu este investigată sub nicio formă. Din informațiile deținute, cercetarea vizează perioada …

Membrii Parlamentului European își propun să finalizeze Directiva UE PNR până la sfârșitul anului 2015

11
Feb
2015

Marți, 10 februarie, la Strasbourg, principalele grupuri politice din Parlamentul European, au ajuns la un acord cu privire la reluarea lucrărilor la acest dosar, care a fost blocat la Comisia pentru Libertăți Civile (LIBE) încă din 2013. Într-un amendament semnat de PPE, S&D, ALDE și ECR, s-a luat angajamentul de a finaliza directiva PNR până …

Members of the Parliament wish to finalize the EU PNR Directive by the end of 2015

11
Feb
2015

On Tuesday 10 February in Strasbourg, the main political groups at the EP reached an agreement on resuming work on this dossier, which has been blocked at the Civil Liberties Committee (LIBE) since 2013. In an amendment signed by the EPP, S&D, ALDE and ECR, a commitment was made to concluding the European PNR “by …

Reducere suplimentară de tarife pentru membrii ANAT la Târgul de Turism al României martie 2015

11
Feb
2015

ANAT a negociat pentru membrii săi o reducere suplimentară la tariful de chirie spațiu la Târgul de Turism al României ce se va desfășura la Romexpo în perioada 12 – 15 martie 2015. Membrii expozanți care vor opta pentru construcția de stand personalizat cu Romexpo vor beneficia de o reducere de 10 Euro + TVA / …

Pagina 260 din 322