O noua taxă în valoare de 30 de dinari, sub forma unui timbru fiscal, va fi introdusă de la 1 octombrie 2014, pentru cetățenii care părăsesc Tunisia. Din totalul turiștilor, Europenii reprezinta 18%, Tunisia fiind astfel una dintre destinațiile populare vândute de către turoperatorii europeni. Aceștia sunt supuși unei legislații stricte privind protecția consumatorilor – Directiva europeană privind pachetele de călătorie (Package Travel Directive), care le cere să informeze clienții cu privire la toate modalitățile de intrare și ieșire dintr-o țară, precum și la orice taxe. Aceste informații sunt incluse în broșuri și pliante, care au fost deja tipărite și distribuite pentru sezonul de iarna 2014-2015, iar introducerea acestei taxe face ca informațiile cuprinse în aceste broșuri sa fie inexacte, încălcând, deci, prevederile Directivei.
ECTAA a transmis o scrisoare către Ministerul turismului din Tunisia, solicitând amânarea cu un sezon a aplicării taxei, și, de asemenea, cerând mai multe detalii tehnice referitoare la aplicarea taxei, cum ar fi posibilitatea de a plăti cu cardul, conversia valutară, posibilitatea de a achiziționa timbrul fiscal în avans, prin internet, etc.
