Invitație ANT: Conferința finală a proiectului ALECTOR, 16 iunie, Constanța

13
Iun
2016

Autoritatea Națională pentru Turism invită membrii ANAT interesați la conferința de informare, care va avea loc la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța, în data de 16 iunie 2016, pentru prezentarea Rutei Istoriei Antice a României la Marea Neagră, realizată în cadrul proiectului ALECTOR – Collaborative networks of Multilevel to advance quality standards for heritage tourism at Cross Border Level, proiect co-finanțat în cadrul „Programului Operațional Comun de Cooperare în bazinul Mării Negre 2007 – 2013”, care s-a derulat în perioada ianuarie 2014 – ianuarie 2016, având ca obiectiv principal valorizarea elementelor de patrimoniu tangibil și intangibil și dezvoltarea de parteneriate regionale în zona Mării Negre în vederea creării de produse turistice trans-frontaliere de calitate.

 

Agenda conferinței:

10.00 –  11.00        Prezentarea rezultatelor proiectului ALECTOR

11.00  –  11.30       Prezentarea activității echipei de proiect din cadrul Autorității Naționale pentru Turism

11.30  –  12.00       Pauză de cafea

12.00  – 13.00        Vernisarea expoziției SCRIPTORAMA și  prezentarea obiectivelor incluse în Ruta Istoriei Antice a României la Marea Neagră    

13.00 – 14.00          Discuții privind informațiile diseminate

14.00 – 15.00          Prezentarea Acordului de parteneriat și completarea acestuia

15.00 – 16.00          Propuneri privind modalitățile prin care se poate continua și dezvolta proiectul

16.00 – 20.00          Vizită în teren pentru jurnaliști  prezentarea obiectivelor incluse în  Ruta Istoriei Antice a României la Marea Neagră

 Produsul dezvoltat în cadrul proiectului este: Ruta Istoriei Antice a României la Marea Neagră, prin intermediul căreia se pot vizita zece obiective turistice, din județul Constanța, pe parcursul a două zile, respectiv:

  1. Parcul arheologic – Constanța
  2. Edificiul Roman cu Mozaic – Constanța
  3. Cetatea Capidava – Capidava
  4. Cetatea Histria – Istria
  5. Cetatea Callatis – Mangalia
  6. Muzeul de Arheologie Callatis – Mangalia
  7. Monumentul Tropaeum Traiani – Adamclisi
  8. Cetatea Antică Adamclisi – Adamclisi
  9. Muzeul Tropaeum Traiani – Adamclisi
  10. Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța

ALECTOR este un proiect-model de cooperare transfrontalieră, care valorifică potențialul socio-economic al resurselor de patrimoniu în bazinul Mării Negre și stabilește un sistem de calitate pentru dezvoltarea de produse turistice transfrontaliere și standarde de servicii comune.

Mihaela ION
secretar administrativ

Răspunde