Consultare UE pentru revizuirea Directivei timpului de lucru

6
Ian
2015

working-time-directiveComisia Europeană a lansat o consultare publică pentru revizuirea Directivei privind timpul de lucru (2003/88/CE), care stabilește cerințele minime de securitate și sănătate pentru organizarea timpului de lucru. Prin întrebările adresate în cadrul consultării este puțin probabil că s-ar avea în vedere eliminarea derogărilor aplicabile în prezent pentru sectorul turismului.

Directiva privind timpul de lucru (2003/88/CE) prevede standarde minime comune pentru toate statele membre în vederea protecției lucrătorilor împotriva riscurilor de securitate și sănătate asociate cu timpul de lucru excesiv, precum și cu timpul neadecvat pentru odihnă și recuperare de la locul de muncă.

Directiva cere țărilor UE garantarea următoarelor drepturi pentru toți lucrătorii:

  • limitarea numărului de ore de lucru/săptămână, care nu trebuie să depășească, în medie, 48 de ore, inclusiv orele suplimentare;
  • o perioadă de repaus zilnic de cel puțin 11 ore consecutive pentru fiecare 24 ore lucrate;
  • o pauză de odihnă în timpul orelor de lucru, în cazul în care lucrătorul este de serviciu pentru mai mult de 6 ore;
  • o perioadă de repaus săptămânal de cel puțin 24 de ore neîntrerupte, pentru fiecare perioadă de 7 zile, în plus față de cele 11 ore de repaus zilnic;
  • cel puțin 4 săptămâni de concediu plătit anual;
  • protecție suplimentară pentru munca de noapte (cel mult 8 ore într-un interval de 24 de ore);
  • lucrătorii de noapte nu trebuie să efectueze munci grele sau periculoase pentru mai mult de 8 ore, într-un interval de 24 de ore;
  • lucrătorii de noapte au dreptul la controale medicale gratuite și, în anumite circumstanțe, pot fi transferați la munca de zi.

Directiva nu stabilește nivelurile de salarizare, acestea sunt responsabilitatea fiecărui stat în parte.

În prezent, sectorul turistic beneficiază de posibilitatea de a obține derogări de la articolele care reglementează repausul zilnic, pauzele, repausul săptămânal și perioada de muncă de noapte, cu condiția ca lucrătorii în cauză să beneficieze de perioade de repaus compensatorii echivalente, sau de protecție adecvată.

Comisia a prezentat o propunere de modificare a Directivei privind timpul de lucru în 2004, dar Parlamentul European și Consiliul nu au putut ajunge la un compromis. Comisia a început o consultare în două etape a reprezentanților lucrătorilor și angajatorilor la nivelul UE și o evaluare detaliată a impactului, aceștia preferând opțiunea de a negocia ei înșiși revizuirea. În ciuda discuțiilor extinse nu s-a ajuns la nici un acord. Urmare acestei situații și având în vedere schimbările în modurile de angajare și ale organizațiilor Comisia a relansat revizuirea Directivei timpului de lucru ( Working Time Directive).

Consultarea este disponibilă în toate limbile UE urmând link-ul de mai jos, iar termenul limită este 15 martie 2015:

http://ec.europa.eu/social

Alexandra Arsene
Consilier

Răspunde