Newsletter

Raportul Comisiei Europene referitor la aplicarea Directivei privind taxele de aeroport

21
Mai
2014

Directiva CE/12/2009 a fost adoptată în 2009 și stabilește o serie de principii cum ar fi principiul de consultare între aeroporturi și companiile aeriene, principiul transparenței, nediscriminării și înființarea autorității independente de supraveghere. Pe 19 mai 2014, Comisia Europeană a lansat un raport referitor la aplicarea Directivei cu privire la taxele de aeroport pe teritoriul …

13 sfaturi pentru turiștii care se confruntă cu situații dificile în vacanță

21
Mai
2014

Reprezentanţii Comisiei Europene au întocmit o listă cu 13 sfaturi pe care agenţii de turism să le dea turiştilor înainte de plecarea lor în vacanţă. Turiştii sunt învăţaţi ce trebuie să facă dacă se confruntă cu o situaţie dificilă, cum se călătoreşte cu animalul de companie, cum aduc alimente din vacanţa lor, care sunt tarifele de roaming în ţările în …

Agenţiile de turism obțin creditare pentru investiții, prin Programul româno – elveţian pentru IMM-uri

19
Mai
2014

Prin Programul româno – elvețian pentru IMM-uri (PREIMM), aprobat prin H.G. nr. 1065/2010, IMM-urile pot obține un credit pentru investiții în lei, în sumă maximă echivalentă a 100.000 CHF, pe o perioadă de 5 ani, din care un an poate fi perioadă de grație. Rata dobânzii este foarte avantajoasă ROBOR la 6 luni + 1%. Creditul poate …

Curs despre relaţia cu clienţii organizat pentru agenţiile de turism

8
Mai
2014

Angajaţii agenţiilor de turism ce lucrează cu clienţii sunt invitaţi la un curs despre excelenţă în comunicarea şi informarea celor care li se adresează ca să cumpere vacanţe. Cursul este susţinut de trainerul Cosmina Meseşan (VBS Solutions) – Customer Care & Mystery Shopping Specialist, autoarea primului ghid „Mystery Shopper” din România – şi are pret special …

Avantajele înscrierii în ANAT

8
Mai
2014

Acest mesaj este adresat nemembrilor ANAT, agenții de turism cu care colaborați, cărora vă rugăm să le trimiteți acest link: (http://www.anat.ro/avantajele-inscrierii-in-anat/) Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism este vocea agenţiilor de turism din România. Ca membru ANAT aveţi dreptul să folosiţi identitatea vizuală a asociaţiei pe materialele promoţionale şi pe site-urile companiilor dumneavoastră – marca …

Pagina 152 din 167