12 august 2021 COMUNICAT DE PRESĂ Certificatul digital este necesar numai acolo unde la trecerea frontierei unui stat UE se solicită adeverință de vaccinare sau test ► ANAT precizează că pentru țări care nu impun nimic suplimentar turiștilor – precum Bulgaria – sau la întoarcerea din țările aflate pe lista verde nu este …
Despre noi
ANAT este asociația patronală a agențiilor de turism din România și reprezintă interesele profesionale ale acestora la nivel regional, național și internațional. Asociația are ca membri activi peste 300 de agenții de turism, cele mai importante din țară și ca membri asociați, birouri de promovare a turismului, companii aeriene, de transport, rent-a-car, hoteluri și restaurante, sisteme de rezervări online, firme de asigurări, instituții de învățământ, fundații/asociații cu activitate în turism.


