În luna noiembrie, după tragedia de la Club Colectiv, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism apela la membrii săi pentru a sprijini financiar victimele incendiului. În urma campaniei „Turismul românesc este #Colectiv” şi a vânzării de bilete pentru tombola caritabilă de la Gala ANAT 25 de ani s-au strâns 11.040 de lei.
Cu ajutorul Fundaţiei Mereu Aproape, fondurile au fost împărţite între Bogdan Moleşag (stânga) şi Ioan Sălăjan (dreapta), două victime spitalizate în străinătate, cu grave probleme cauzate de incendiu şi pentru care recuperarea înseamnă un drum lung şi anevoios.
Fundaţia Mereu Aproape ne-a mulţumit, într-o scrisoare, în numele persoanelor susţinute financiar de donatorii ANAT (scrisoarea este aici).
Mulţumim, la rândul nostru, fundaţiei, pentru ajutorul acordat în distribuirea donaţiilor.
Mulţumim donatorilor (lista este aici) pentru implicare, răspunsul prompt la solicitarea ANAT de a alina suferinţa victimelor, empatie şi spiritul de echipă de care au dat dovadă.
O serie de vacanţe câştigate la tombola caritabilă a Galei ANAT 25 de ani sunt repartizate, la cererea câştigătorilor, tot victimelor tragediei de la Club Colectiv. Şi pentru găsirea acestor cazuri am beneficiat de ajutorul Fundaţiei Mereu Aproape. Astfel, Alexandrina şi Cătălin Scânteie vor merge în vacanţă la Teleferic Grand Hotel, prin amabilitatea domnului Marian Cojocărescu, de la Mara New Travel.
La fel şi Cristi şi Luciana Răducanu, la îndemnul bloggerului Cezar Dumitru. Orfanii femeii de serviciu Maria Ion vor merge în vacanţă la Eforie Nord, prin amabilitatea domnului Sorin Dencescu (Kron-Tour Lufthansa City Center) şi a doamnei Diana Voican (Bibi Vacanţa). O altă vacanţă la mare, câştigată de doamna Cosmina Vladu (Holiday Office) a fost repartizată văduvei Daniela Ciobanu şi copilului acesteia.




