Pe 4 februarie, a avut loc în Ploieşti, la VigoHotel, Adunarea Generală de Alegeri a Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova. În cadrul acestei Adunări Generale s-au ales membrii Consiliului Director, preşedintele şi cei trei vicepreşedinţi ai Consiliului Director. Alegerile au loc, conform statului Asociaţiei, o dată la 2 ani. În urma votului membrilor …
Despre noi
ANAT este asociația patronală a agențiilor de turism din România și reprezintă interesele profesionale ale acestora la nivel regional, național și internațional. Asociația are ca membri activi peste 300 de agenții de turism, cele mai importante din țară și ca membri asociați, birouri de promovare a turismului, companii aeriene, de transport, rent-a-car, hoteluri și restaurante, sisteme de rezervări online, firme de asigurări, instituții de învățământ, fundații/asociații cu activitate în turism.


