Delegatia UE în Indonezia vă invită la cea de-a doua ediție a Târgului European de Turism și Cultură “Destination Europe” – Jakarta, 9-10 aprilie 2016

15
Iul
2015

descărcareDupă marele succes înregistrat la prima ediție în 2014, Delegația Uniunii Europene în Indonezia va organiza cea de-a doua ediție a Târgului European de Turism și Cultură “Destination Europe”, în perioada 9-10 aprilie 2016 (date provizorii), în cadrul Centrului Expozițional Kartini Balai Exhibition & Convention Center din Jakarta.

Mai multe informații despre prima ediție a evenimentului puteți găsi pe site-ul ANAT, sau în comunicatul organizatorilor.

Cu o populație care se apropie de 250 de milioane, o clasă de mijloc în plină expansiune, numărând aproximativ 50 de milioane de oameni, și o economie care în decursul acestui an va depăși 1 trilion de dolari, Indonezia este a treia mare democrație a lumii, după India și Statele Unite ale Americii. Dacă va continua în acest ritm, este de așteptat ca Indonezia, deja cea mai mare economie din Asia de Sud-Est, să devină a 7-a economie a lumii până în anul 2030.

Scopul “Destination Europe” este acela de a ajunge la consumatorii indonezieni, din ce în ce mai mulți, prin prezentarea Europei ca o destinație de călătorie cât mai atractivă. Evenimentul merge dincolo de târgurile de turism existente și va include standuri, prezentări și spectacole din majoritatea statelor membre ale UE, pe lângă numeroase agenții de outgoing indoneziene și parteneri comerciali. Agențiile de turism din România care doresc sa ia parte la acest eveniment pot beneficia de spațiu de prezentare gratuit.

Mai multe informatii despre “Destination Europe” 2016 sunt disponibile în brosura evenimentului, sau contactând organizatorii:

Maya de la Torre

infoeu@destinationeurope.web.id

Tel: +34 917 589 210


Secretar General

Răspunde