Rezumat – modificări legislative aduse prin Ordinul 562/2014 al Ministrului delegat pentru IMM, mediu de afaceri și turism, referitor la asigurarea turiștilor în cazul insolvabilității sau falimentului agenției de turism.

16
Apr
2014

Ordinul nr. 562_2014 al ministrului delegat pentru întreprinderi mici și mijlocii, mediu de afaceri și turism, referitor la asigurarea turiștilor în cazul insolvabilității sau falimentului agenției de turism, a apărut în Monitorul Oficial Partea I, nr. 273,  din 14.04.2014. Noul ordin modifică Ordinul nr. 235/2001. Modificările aduse – pe scurt:
• Se interzice încheierea poliței de asigurare cu clauză de franșiză.
• În contractul de comercializare a pachetelor de servicii turistice încheiat între agențiile de turism și turiști, indiferent de modul de prezentare a acestuia – catalog, pliant sau alt înscris, este obligatoriu să se consemneze faptul că turistul este asigurat pentru insolvabilitatea ori falimentul agenției de turism de la care achiziționează pachetul de servicii turistice. În cazul în care pachetul este contractat printr-o agentie de turism detailistă se consemnează că turistul este asigurat și pentru insolvabilitatea sau falimentul agenției de turism turoperatoare în contul căreia este vândut pachetul de servicii turistice, precum și condițiile și termenele în care turistul poate solicita plata despăgubirilor.
• Asiguratul – agenția de turism, are obligația de a plăti anticipat și integral prima de asigurare.
• Polițele de asigurare încheiate înainte de data intrării în vigoare a Ordinului nr. 562/2014 sunt valabile pe întreaga perioadă de asigurare pentru care au fost încheiate, înscrisă în cuprinsul acestora.
• În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Ordinului nr. 562/2014, agențiile de turism sunt obligate să transmită Autorității Naționale pentru Turism copia poliței valabile de asigurare privind rambursarea cheltuielilor de repatriere și/sau a sumelor achitate de către turist, în cazul insolvabilității sau falimentul agenției de turism.
Poliţele de asigurare care sunt în termen de valabilitate trebuie trimise la adresele: autorizare@mturism.ro și dana.canda@mturism.ro, conform celor discutate de conducerea ANAT cu reprezentanții ANT.   ANAT vă va informa cu promptitudine pe măsură ce va primi informații despre noul produs de asigurare și procedura care trebuie urmată după apariţia Ordinului nr. 562/2014.

Gabriela Peșeț, consilier comunicare

Ana Smădeanu, consilier comunicare

Liviu-Alexandru Moraru

Răspunde