PRESA INTERNĂ
sociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) anunţă că susţine menţinerea Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului, dar cu specialişti din domeniu la conducere, conform news.ro.
ANAT consideră că structurile de promovare trebuie finanţate din taxa turistică, achitată de către turişti, ca oriunde în lume, nu de la bugetul de stat sau din suprataxarea afacerilor.
”Membrii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), reuniţi pe 19 aprilie, în apropiere de Ploiesti, în cadrul Adunării Generale anuale a asociaţiei, au adoptat o rezoluţie prin care susţin menţinerea unui Minister al Turismului şi după rotaţia ministerială care se apropie, dar cu specialişti din domeniu la conducere. Turismul ar trebui să fie considerat prioritate naţională în mod concret iar pentru atingerea pragului de 10% din Produsul Intern Brut (PIB) al României şi de 10 milioane de turişti străini anual, despre care se vorbeste constant în ultima vreme, este nevoie de tehnocraţi, cu experienţă antreprenorială incontestabilă, capabili să asigure un dialog permanent şi constructiv între mediul public şi cel privat”, anunţă ANAT.
Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, afirmă că proiectul de lege privind acordarea de vouchere de vacanţă angajaţilor din mediul privat elimină inechitatea, încurajează încheierea de contracte de muncă şi impulsionează sectoare importante din economie, precum turismul şi HoReCa, dar şi alte industrii conexe, informează news.ro.
Proiectul de acordare a voucherelor de vacanţă şi celor 4,2 milioane de angajaţi din sectorul privat ar avea un impact bugetar de aproximativ 6 miliarde de lei, respectiv 0,42% din PIB, este declarația făcută de senatorul PSD Radu Oprea. Mai mult decât atât, liberal Eugen Ţapu-Nazare subliniind că acest efort va deveni o investiţie în urma căreia Produsul Intern Brut ar creşte cu cel puţin 1%.
Administraţia Naţională „Apele Române” (ANAR) a deschis sâmbătă etapa a II-a de participare la licitaţia publică privind închirierea suprafeţelor de plajă cu destinaţie turistică ale Mării Negre pentru sezoanele estivale 2023, respectiv 2024, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 8/9 martie 2023, transmite Agerpres.
Destinațiile pe care românii le preferă pentru concediu: cifre record în acest an
Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin Daniel Cadariu, afirmă că turismul românesc are nevoie de adevăr, nu de bârfe sau de ştiri false. Oficialul propune tuturor un pact cel puţin pentru următorul an: să fim sinceri şi să facem tot ce putem pentru a ne susţine ţara, care este binecuvântată cu o frumuseţe rar întâlnită.
Aproape un sfert (23%) dintre români nu au fost în nicio vacanţă în ultimul an şi doar jumătate şi-au permis o vacanţă mai lungă de 4 nopţi, arată un studiu studiu realizat de o agenţie de cercetare de piaţă.
Staţiunile turistice de pe Valea Prahovei au fost ocupate de Paşte în proporţie de 75%
Staţiunile turistice de pe Valea Prahovei au fost ocupate în proporţie de 75% cu ocazia Sărbătorilor Pascale, anumite unităţi turistice fiind la capacitate maximă (90-100%) iar altele la jumătate din capacitate (50-60%), a anunţat Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului (APDT) Prahova.
Destinațiile europene au fost cele mai căutate de turiștii români de Paște
Potrivit datelor emise de agenția de turism online Vola.ro, în medie, cei mai mulți români și-au rezervat biletele de avion din perioada Paștelui cu 33 de zile înaintea datei zborului, semn că cei mai mulți dintre ei și-au organizat din timp programul pentru această deplasare, dar și că există mai multă siguranță în ceea ce privește călătoriile. În prezent, situația din aeroporturi s-a stabilizat: nu mai sunt cozile și aglomerația cauzate de verificările suplimentare ale certificatelor Covid din timpul pandemiei, iar numărul zborurilor anulate sau întârziate este acum unul foarte mic în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut.
INS: Aproape 122.000 de sosiri ale turiştilor în Capitală, în ianuarie 2023
Numărul de sosiri ale turiştilor în Bucureşti a fost, în ianuarie 2023, de 121.910, în creştere cu 67,6% comparativ cu prima lună a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică, citate de Agerpres.
Satul din Banat devenit atracție turistică. „A fost accesat de pe Google Maps de 750.000 de ori“
O inițiativă privată a transformat o moșie părăsită și părăginită într-o atracție a Banatului. În 2020, noii proprietari au deschis porţile Domeniilor Murani, aflat într-un sat din Timiș, la 25 de kilometri de Timișoara.
Biroul de Turism pentru Tineret raportează pierderi constant deși, cu investiții, ar putea să repună pe harta turismului românesc ceea ce, odată, adăpostea energia unei întregi generații.
Turismul românesc, între dorința de succes și realitate. Bulgaria, alternativa românilor la vacanțe
Împărțim același litoral, însă bulgarii reușesc să facă mai mult profit de pe urmă lui. Pachetele turistice la prețuri sub media europeană fac că Bulgaria, o țară cu o populație de 3 ori mai mică decât a noastră, să transforme turismul într-o importantă ramură din economia țării. Asta în timp ce România învață timid lecția succesului în turism și încă mai caută o strategie clară de a atrage vizitatori străini.
Ministrul bulgar al Turismului estimează că sezonul din acest an îl va depăși pe cel din 2019 cu 5%
Ilin Dimitrov, ministrul bulgar al Turismului, care a fost joi în staţiunea Albena pentru inaugurarea Concursului naţional al profesiilor, a anunţat că datele disponibile sugerează că sezonul de vară viitor va depăşi nivelul din 2019 cu 5%. Pieţele care stagnau oarecum şi-au revenit, în timp ce mulţi turişti sunt aşteptaţi şi de pe pieţele tradiţionale, precum şi de pe pieţele emergente, cum sunt Polonia şi Cehia, relatează agenția bulgară BTA, citată de Agerpres.
Se scumpesc vacanțele pe litoralul bulgăresc. Cât ne va costa o vacanță la mare, în Bulgaria
Vacanțele pe litoralul bulgăresc vor fi mai scumpe cu până la 30% anul acesta. Informația a fost confirmată de Camera de Turism a Burgasului, la Televiziunea Națională a țării vecine.
Călătoria cu trenul nu trebuie să fie frustrantă: Top 10 cele mai spectaculoase trasee din lume
Suntem români și pentru mulți dintre noi călătoria cu trenul este mai mult un motiv de frustrare. Citește în articol care sunt însă cele mai spectaculoase 10 trasee pe căile ferate din lume, care te vor face să uiți de orice problemă.
În timp ce alte ţări caută metode noi de a atrage turişti, o regiune din Italia vrea să limiteze numărul acestora. Este vorba de Bolzano, din nordul Italiei, care se află la graniţa cu Austria.
Turcia a construit 30% din hotelurile sale cu stimulente
Economistul turc Erol Karabulut a studiat timp de 25 de ani dezvoltarea puternicei industrii hoteliere din Turcia. Înainte de aceasta, a înființat departamentele de cercetare ale unor organizații precum Asociația Agențiilor de Turism din Turcia (TÜRSAB), Asociația Hotelierilor Mediteraneeni (AKTOB) și Grupul Ekin (EMITT). De asemenea, este fondatorul site-ului specializat în cifre din sectorul turismului Turizm Databank (cu conținut disponibil în limba engleză). În acest interviu, el discută despre elementele cheie ale sectorului turistic din Turcia în 2023.
Un tribunal anulează ordinul Țărilor de Jos de reducere a zborurilor în Amsterdam
Un tribunal olandez a anulat decizia guvernului de a reduce numărul maxim de zboruri permise anual pe Aeroportul din Schiphol din Amsterdam, într-o victorie în instanță pentru compania națională KLM și alte companii aeriene care operează acolo, precum și pentru Asociația Internațională a Transportului Aerian (IATA), a cărei reacție nu s-a lăsat așteptată: „Decizia instanței de a opri reducerea zborurilor pe aeroportul Schiphol este un ‘indult’ pentru pasageri, companii aeriene și economia olandeză”.
Saadiyat: „Insula fericirii” din Abu Dhabi. Iată ce poți vizita
- Cu o suprafață de doar 16 kilometri pătrați, este mai mică de jumătate din cea a Manhattanului, dar cu o cultură impresionantă.
- Insula Saadiyat este o destinație de vacanță perfectă.
- Situată în Golful Persic, la nord de centrul orașului Abu Dhabi, insula Saadiyat combină natura, cultura, bucătăria și calmul.
- Până la începutul lunii mai, castelul Arundel din West Sussex, Anglia, va fi înconjurat de o mare de lalele roșii și galbene.
- În inima Munților Sibillini, satul Castelluccio se umple de culoare între jumătatea lunii mai și jumătatea lunii iulie.
- Caută Asturias, Spania, la sfârșitul lunii aprilie și începutul lunii mai pentru a gusta cidrul tradițional înconjurat de meri înfloriți.
PRESA EXTERNĂ
Cruise ships not welcome here: Inside the European cities banning giant ships to curb overtourism
Roughly 4.8 million people take a cruise every year.
Before the pandemic that number was even higher, sitting at around 30 million passengers.
But, as the cruise industry recovers from the devastating consequences of COVID, many ports where these ships drop anchor are re-evaluating their presence. Some are even hoping to ban them altogether citing environmental, social and economic concerns.
From the Hogwarts Express to alpine adventures: Europe’s best steam train journeys
Futuristic high-speed trains are usually the focus of Europe’s rail revival. But to really experience the romance of slow and sleepy travel, you need to venture back in time.
Across Europe, rail enthusiasts are keeping historic steam trains on the tracks, offering nostalgic journeys into the past.
Trace train travel’s heritage on these leisurely steam train journeys in Europe.
This Popular Italian Seaside Destination Will Fine Tourists Up to $300 for One Very Specific Offense
A popular fishing village on the Italian Riviera is rolling out a new rule in an effort to control crowding from tourists. The town of Portofino, which sits just south of Genoa, Italy, will fine tourists for lingering in newly established “red” zones, according to Italian newspaper Corriere della Sera. Anyone who violates the rules may be fined between €68 and €275 — about $74 to $300. The regulated zones will be in effect through at least Oct. 15, from the morning until 6 p.m.
