REVISTA PRESEI – TURISM

31
Mar
2023

PRESA INTERNĂ

Turismul românesc trăiește din banii statului – Voucherele de vacanță au salvat stațiunile în ultimii ani

Turismul românesc a primit în ultimii cinci ani aproape două miliarde de euro de la statul român. Este o subvenție indirectă, care a asigurat mai mult de 10% dintre locurile de cazare. Pentru unele hoteluri banii au fost o gura de oxigen pentru supraviețuire.

TOP 5 cele mai bune destinații din Europa pentru un city break în 2023

Alegerea unei destinații pentru următorul city break trebuie să ia în considerare distanța față de casă, pentru a nu face mai mult pe drum decât în vacanță. Descoperiți cele mai votate 5 destinații cărora li s-a acordat titlul de cele mai bune destinații europene 2023. Majoritatea sunt la mai puțin de două ore cu avionul față de România.

Vacanțele rezervate din timp, mai scumpe cu 20% ca anul trecut. Cât a ajuns un sejur de două persoane în România

Dacă în anii pandemiei, pe fondul nesiguranței cauzate de restricții, turiștii își făceau planurile de călătorie aproape de pe o zi pe alta, astfel încât să fie siguri că nu mai apar modificări legislative sau interdicții de deplasare, în prezent, aceștia se bucură de mai multă certitudine în ceea ce privește vacanțele lor.

Cererea pentru croaziere a crescut cu 50% față de aceeași perioadă a anului trecut – turoperator

Cererea pentru croaziere a crescut cu aproximativ 50% față de aceeași perioadă a anului 2022, potrivit Exact Travel. Cele mai căutate croaziere sunt cele din zona Cercului Arctic și a Fiordurilor Norvegiene, urmate de cele în Alaska, insulele Greciei, Mediterana și mai nou, de Japonia și Coreea de Sud.

Aquapark de 100 de milioane de lei se deschide în Timișoara – cât va costa intrarea

Amazonia, primul centru de wellness, relaxare și distracție acvatic din Banat, se va deschide în data de 31 martie, după investiții de peste 100 de milioane de lei și lucrări complexe care au durat 21 de luni, ce au rezultat într-o amplă reconversie urbană.

50 de hoteluri sunt deschise pe litoral în perioada de Paște. Unele au redus ușor prețurile

Marea face spectacol în aceste zile cu o culoare superbă și îi invită pe turiști pe litoral, inclusiv pentru vacanța de Paște. Unele hoteluri au redus prețurile cu 10% pentru zilele de sărbătoare și au inclus în prețul cazării mese tradiționale, animație pentru copii și vânătoare de ouă colorate.

Scandal pentru amenajarea plajelor de pe litoral. Au început demolările, iar lucrările pot dura până în august

Sezonul estival este sub semnul întrebării pe litoralul românesc. Administratorii se plâng că licitațiile pentru plajele din Constanța și Mamaia se organizează foarte târziu.

Taxă nouă pentru turiști, pe litoral. În ce stațiuni va fi introdusă și ce valoare are

Consilierii locali ai municipiului Mangalia au decis introducerea unei noi taxe pentru anumiți turiști, în cele șase stațiuni pe care le administrează.

Transilvania Investments preia integral Turism Felix S.A.

Fondul de Investiții Transilvania Investments anunță încheierea tranzacției prin care își majorează participația deținută în Turism Felix S.A. la 93%. Achiziționarea pachetului suplimentar de acțiuni face parte din strategia fondului de a-și consolida poziția în activele cheie din portofoliu.

Mureş: Turul Castelelor pe bicicletă, lansat în premieră din vara acestui an

Conducerea Asociaţiei Visit Mureş a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, lansarea în premieră, din vara acestui an, a Turului Castelelor pe bicicletă, pe un traseu de 67 de kilometri, precum şi punerea în funcţiune a noului dispozitiv de realitate virtuală, prin care pot fi vizitate cele mai frumoase atracţii ale judeţului Mureş.

Sărbătoarea Junilor aduce trei târguri pentru brașoveni și turiști!

Localnicii din zona Brașovului, dar și turiștii care vor avea drum prin zonă, vor avea parte de un program diversificat în perioada următoare. Nu mai puțin de trei evenimente, un festival de artă tradițională și meșteșuguri, un târg al producătorilor și un târg tradițional la Pietrele lui Solomon, își vor delecta vizitatorii până pe data de 23 aprilie.

Scandal uriaș: UDMR, acuzat de monopol pe apele termale. Conform unui proiect de lege, banii ar merge direct la partid

Acuzații grave la adresa UDMR. Totul după ce partidul a cerut printr-un proiect de lege ca banii obținuți de pe urma izvoarelor termale să ajungă direct la primăriile care le administrează, nu la bugetul de stat. Vorbim de taxele plătite pentru exploatări miniere sau turism, în cazul stațiunilor balneare. Partidul este acuzat de monopol, având în vedere că cele mai multe izvoare se află în zonele controlate politic de UDMR.

Timișoara, capitala jurnaliștilor de turism din toată lumea. De ce a primit „Mica Vienă” Oscarul în turism

Aproximativ 40 de jurnaliști de turism din zece țări au vizitat Timișoara cu ocazia ceremoniei de acordare a trofeului „Mărul de aur”, care reprezintă pentru turism ceea ce Oscarurile sunt pentru industria cinematografică. Jurnaliștii nu au ratat obiective importante.

Proprietarii Balvanyos Resort au cumpărat Hotelul K+K Elisabeta din centrul Bucureștiului. Unitatea va funcționa sub numele Peakture

Lorand și Zsuzsanna Szarvadi, proprietarii Balvanyos Resort & Spa din Covasna, au cumpărat Hotelul K+K Elisabeta din centrul Capitalei pe care îl vor relansa sub nou-înființatul brand hotelier Peakture, creat de Brandient, informează firma de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox prin intermediul unui comunicat de presă transmis către Economica.net.

Aro Palace scoate la vânzare hotelul Coroana-Postăvarul din centrul Brașovului

Acționarii Aro Palace au decis săptămâna aceasta scoaterea la vânzare a hotelului Coroana-Postavărul, „la un pret minim de 8,4 milioane de euro și împuternicirea Consiliului de Administrație în vederea derulării negocierilor, conform propunerii făcute de acționarul majoritar Transilvania Investments Alliance”, se arată în anunțul publicat la Bursă.

Tarom a anunțat că va relua mai repede zborurile către Nisa

Compania Tarom a anunțat că vor fi reluate cursele către una dintre destinațiile cele mai populare din Franța. Românii vor putea, din nou, să zboare la bordul aeronavelor Tarom către Nisa, compania spunând că zborurile vor fi reluate din prima parte a lunii aprilie.

AirConnect lansează noi curse în România și în străinătate

Compania AirConnect, înființată de foști manageri de la Blue Air își începe oficial activitatea, după mai multe amânări succesive. Începând cu 27 martie 2023, compania aeriană va opera mai multe zboruri, atât în România, cât și în străinătate.

Cât cheltuie un turist străin pe o vacanţă în România. Capitala, printre destinaţiile preferate

Vorbim de peste 4.2 miliarde de lei cheltuiţi de turiştii din străinătate în ţara noastră, în 2022. Şi de o medie de 2.700 de lei – bugetul fiecăruia pentru vacanţa petrecută la noi. Este o creştere cu 15% faţă de anul anterior, se mai arată în raportul INS.

Antalya ademenește românii cu oferte de nerefuzat. Cât costă un sejur all inclusive de cinci zile

Preţurile pentru un sejur all inclusive de cinci zile în această perioadă la un hotel de 3 sau 4 stele pentru două persoane pleacă de la 400 de euro şi includ şi zborul. La mijlocul lunii aprilie, când începe sezonul în Turcia, depăşesc 500 de euro, pentru ca în plină vară sunt de la 700 de euro în sus. în funcţie de cât de devreme faci rezervările. La cinci stele, preţurile sar de 5.000 de euro în sezon, iar acum sunt doar puţin mai ieftine.

Hotelierii din Antalya mizează anul acesta pe o creştere cu 20% a numărului de turişti români, la peste 350.000

Hotelierii din Antalya estimează că anul acesta vor avea ca oaspeţi peste 350.000 de români, în creştere cu 20% comparativ cu 2022, când numărul acestora s-a apropiat de cel din 2019, respectiv 292.000, a declarat preşedintele Asociaţiei Hotelierilor şi Investitorilor Mediteraneeni, Kaan Kaşif Kavaloglu.

Bulgaria și Grecia vor construi noi rute turistice în Munții Rodopi

Noi rute turistice către obiective din Munţii Rodopi vor fi create şi popularizate în cadrul unui proiect bulgaro-grec numit „Strategii de marketing inteligente pentru turism în zona transfrontalieră”, finanţat prin Programul de cooperare transfrontalieră Interreg V-A Grecia-Bulgaria 2014-2020, relatează agenția bulgărească BTA, citată de Agerpres.

O fabrică de ciocolată belgiană a pus România pe harta turistică

O pianistă din Belgia a pus România pe harta turismului. A deschis o fabrică de de ciocolată belgiană în comuna Crasna din județul Gorj. Laboratoarele sunt vizitate zilnic de sute de oameni, unii dintre ei veniți speciali de peste granițe. Tânăra spune că în ultima perioadă, numărul comenzilor a explodat.

Descoperă frumusețea orașelor mici din lume: 23 destinații uimitoare de vizitat

  • Publicatia Travel and Leisure a realizat un top al celor mai frumoase orășele turistice sau sate din lume.
  • Cu o populație sub 1.000 de locuitori, Ban Rak Thai este definiția perfectă a unui oraș mic adormit.
  • Chefchaouen este renumit pentru nuanțele sale albastre instagramabile.

Cele mai ieftine, dar și cele mai scumpe destinații din Europa pentru o vacanță în 2023

Cererea de vacanțe în străinătate în 2023 este aproape de a atinge nivelurile pre-pandemie, potrivit operatorilor de turism și agenților de turism. Iată cele mai ieftine trei locuri din Europa pentru o vacanță anul acesta, precum și țara europeană care se clasează drept cea mai scumpă destinație din lume.

Studiu Vola.ro – Care sunt cele mai bune zile și cele mai bune ore pentru a rezerva bilete de avion ieftine?

Absolut toți călătorii care caută sau rezervă zboruri în această perioadă se confruntă cu aceeași problemă: prețurile biletelor de avion sunt mai scumpe acum, unele ajungând la cele mai mari tarife din ultimii ani.

După anii dificili ai pandemiei, care a ținut multe avioane la sol, după criza de personal din aviație, care s-a tradus prin numeroase anulări și întârzieri de zboruri, industria a revenit la normalitate. Însă această revenire la normalitate a adus și o creștere semnificativă a tarifelor pentru 2023, călătorii plătind în medie cu cel puțin 15-20% mai mult pe un bilet dus-întors comparativ cu anul trecut.

Cât durează și cât costă cea mai lungă călătorie cu autocarul din lume. Străbate 22 de țări din Europa

În curând va fi lansată cea mai lungă călătorie cu autocarul din lume. Turiștii vor vizita 22 de țări în această expediție.

În călătoria de 12.000 de kilometri vor pleca 30 de turiști care vor vizita 22 de țări în aproape două luni.

Călătoria cu autocarul pe care o pregătește firma indiană de turism Adventures Overland va începe în august în Istanbul și va continua prin Balcani, Europa de Est, Scandinavia și vestul Europei. Destinația finală este Londra.

Finlanda, cea mai fericită țară din lume, oferă excursii gratuite turiștilor pentru „a-i învăța ce e fericirea”

  • Finlanda a fost desemnată cea mai fericită țară din lume pentru al șaselea an consecutiv.
  • Acum oferă o excursie gratuită pentru a lua parte la un ,,Masterclass al fericirii” .
  • Masterclass-ul este programat să se desfășoare pe parcursul a patru zile, la mijlocul lunii iunie.

Branding turistic: ce trebuie să facă o destinație pentru a deveni la modă

Interviu/Să fii o tendință implică în primul rând două lucruri, potrivit expertului Jesús Hernández, director de strategie de Superunion: „Destinația trebuie să reprezinte o propunere de valoare foarte clară sau o promisiune de brand. Cu alte cuvinte, atunci când consumatorii se gândesc la ea, trebuie să poată vizualiza experiența dorită. Și, în al doilea rând, pentru a fi in conversație, pentru a folosi această poziționare bine definită într-un mod eficient, astfel încât să rămână valabilă”.

„Trenul vinului”: Londra va fi legată de podgoriile din Bordeaux printr-o cale ferată de mare viteză

  • Shania Train, primul tren de mare viteză cu levitație magnetică, a fost lansat în Elveția.
  • Un nou „tren al vinului” va lega direct Londra de podgoriile din Bordeaux.
  • În 2026, o călătorie din Londra va dura cinci ore până în sudul Franței.

Top 10 orașe preferate de călătorul de lux în 2023

Parisul este destinația preferată pentru turismul de lux în 2023, potrivit datelor agenției de turism Virtuoso, depășind New York, care a ocupat această poziție anul trecut. În ambele orașe, rata rezervărilor de călătorie, în acest an prezintă o evoluție pozitivă, dar în cazul capitalei Franței a explodat cu 96% față de 2022.

PRESA EXTERNĂ

European flights cross dozens of borders in the sky: Here’s how airlines want to simplify journeys

A ‘single European sky’ could slash emissions and reduce delays, the aviation industry says.

But what is it – and just how effective and green would it really be?

At the Airlines for Europe (A4E) summit on Wednesday, Ryanair, Easyjet, Lufthansa and British Airways owner IAG called on the EU to implement airspace reform.

I asked Chat GPT to plan a ‘dream’ trip. It’s anything but dreamy

Chat GPT is really taking off.

The cutting-edge Artificial Intelligence tool looks set to revolutionise the jobs we do and the way we work.

But what about when it comes to the fun stuff?

The 50 most popular tourist attractions in Europe, revealed by Musement study

For this study over 4,200 places of interest throughout Europe were analysed and the most popular attractions were then selected. The Trevi Fountain (Rome), Colosseum (Rome) and Eiffel Tower (Paris) top the ranking.

Mihaela Vidovici
Consilier ANAT

Răspunde