REVISTA PRESEI – TURISM

10
Feb
2023

PRESA INTERNĂ

Preşedintele ANAT este noul preşedinte al Alianţei pentru Turism, pentru următoarele 6 luni

Noul preşedinte al Alianţei pentru Turism (APT), pentru următoarele 6 luni, este Dumitru Luca, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), cel care a fost şi primul preşedinte al APT, în 2020, potrivit unui comunicat remis marţi AGERPRES.

Alianţa pentru Turism: România ar putea primi 10 milioane de turişti străini anual. Bugetul uriaș de promovare cerut de organizații 

România ar putea primi şi 10 milioane de turişti străini anual, este însă nevoie de înfiinţarea unei Organizaţii de Management al Destinaţiei (OMD) la nivel naţional precum şi de un buget de promovare şi dezvoltare turistică de 20 de milioane de euro pe an, arată Alianţa pentru Turism (APT).

Industria turistică lansează „Apelul de la Covasna”

Noul preşedinte APT, pentru următoarele 6 luni, este Dumitru Luca, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT)

APT doreşte o implicare susţinută atât a industriei turismului, cât şi a ministerului de resort şi a autorităţilor conexe

Industria de turism: autorităţile trebuie să se implice determinant, pentru că dincolo de un dialog constant, nu se văd rezultate importante. România ar putea primi şi 10 milioane de turişti străini anual. Este nevoie de înfiinţarea unei Organizaţii de Management al Destinaţiei (OMD) la nivel naţional precum şi de un buget de promovare şi dezvoltare turistică de 20 de milioane de euro pe an.

REVISTA PRESEI COMPLETĂ COMUNICAT DE PRESĂ APT

ANAT susţine alături de patronatele din turism începerea anului şcolar 2023-2024 pe 18 septembrie

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) se raliază demersului patronatelor de pe Litoral şi din Delta Dunării şi solicită premierului amânarea începerii anului şcolar pentru data de 18 septembrie, şi nu 11 septembrie, aşa cum propune Ministerul Educaţiei.

REVISTA PRESEI COMPLETĂ COMUNICAT ANAT 9 februarie 2023 privind începerea anului școlar

Legea amnistiei fiscale – Tichete cadou

Parlamentul lămureşte prin lege interpretările diferite ale legislaţiei fiscale şi opiniile contradictorii ale organelor fiscale referitor la impozitarea veniturilor din tichete cadou obţinute de către persoanele fizice de la alte persoane decât angajatorii acestora, conform unui comunicat remis redacţiei.

De ce ne evită turiștii străini. „Promovarea României are buget de firmă, nu de țară“

Fondatorul celei mai vechi agenții de turism din România (Paralela 45), Alin Burcea, spune că România nu există pe harta turismului mondial. Primul președinte al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT) a oferit și mai multe motive pentru care „turiștii străini nu vin în România”.În opinia lui Alin Burcea, „nu avem un ministru al Turismului”, din moment ce bugetul pentru promovarea turistică a României este unul insignifiant.

Orarul primelor zboruri de la Brașov. Este singurul aeroport construit în România în ultimii 50 de ani

Din 16 iunie 2023, de pe noul aeroport al Brașovului se va zbura vinerea și sâmbăta spre Antalya (Turcia), iar lunea spre Creta (Grecia). Agențiile de turism vor să aibă din octombrie și un zbor spre Egipt.

Aeroporturile din toată țara au început să investească în modernizare. Brașov-Ghimbav devine operațional din această vară, folosind tehnologie suedeză

După 3 ani de pandemie, reprezentanţii aeroporturilor din România speră că în acest an să depăşească numărul de pasageri din 2019. Aceștia mizează pe dorinţa românilor de a călători în alte ţări. În următorii 10 ani se așteaptă ca numărul pasagerilor să se dubleze. Din această vară va deveni operațional și Aeroportul Brașov-Ghimbav care ar urma să aibă un flux de peste 300 de mii de persoane pe an.

Bihor: Oradea a rămas în topul destinaţiilor turistice din ţară în 2022, cu peste 215.000 vizitatori

Oradea a rămas în 2022 în topul destinaţiilor turistice din ţară, menţinându-şi poziţia 7, fiind înregistraţi 215.000 de vizitatori, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, directorul general al Asociaţiei pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune (APTOR), Alexandru Chira.

Ministrul Turismului: ‘Anul 2022 confirmă că România este o destinație turistică rezilientă’

Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, susține că anul 2022 a fost unul bun pentru turismul din România. „Anul 2022 confirmă că România este o destinație turistică rezilientă și că am luat cea mai bună decizie privind reintroducerea voucherelor de vacanță pentru cei din sectorul bugetar, împreună cu prim-ministrul liberal Nicolae Ionel Ciucă.

INS: Sosirile în unităţile de cazare au crescut în 2022

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică, în anul 2022, au însumat 11,299 milioane de persoane, în creştere cu 21,8% faţă de anul 2021, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).

Ştefan Roşeanu (ARF): Sistemul informatic de emitere a biletelor de tren integrate va fi lansat în mai puțin de o lună

Sistemul informatic de emitere a biletelor feroviare integrate va fi lansat în mai puţin de o lună, astfel încât să se poată achiziţiona un singur bilet pentru mai mulţi operatori, a declarat, joi, preşedintele Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF), Ştefan Roşeanu, relatează Agerpres.

România ar putea avea un nou sit UNESCO, Limesul Dacic. Ce înseamnă includerea pe lista Patrimoniului Mondial

Fortificațile care apărau granițele Imperiului Roman de pe actualul teritoriul al României în vremea ar putea intra în Patrimoniul Mondial UNESCO. Limesul Dacic, cum sunt cunoscute de specialiști, reprezenta cel mai lung sector de frontieră terestră romană din Europa.

Românii fug în țări mai calde de de Sf. Valentin și Dragobete. Top destinații alese

Februarie este o lună în care celebrăm dragostea: Sf. Valentin se apropie, iar Dragobetele, sărbătoarea tradițională, are loc în aceeași lună, astfel că este o perioadă în care românii caută să petreacă o vacanță romantică în străinătate. Este o perioadă bună pentru călătorii în extrasezon, în majoritatea destinațiilor europene, dar potrivită și pentru cei care caută țări mai calde.

Cât de costă un sejur romantic în Delta Dunării, în „luna iubirii”. Ce obiective turistice sunt în zonă

Chiar dacă iarna Delta Dunării pare mai greu accesibilă, natura are farmecul ei în cel mai sălbatic loc al României. Cei care caută să se bucure de peisaje aparte, fără aglomerația de sezon de la munte, au în Deltă destinația perfectă pentru o minivacanță tihnită.

În Predeal, schiatul e mai scump decât în Sinaia sau Poiana Brașov

Cu un început de sezon mai târziu, pârtiile de schi deja au fost acaparate de pasionaţii de sporturi de iarnă de la prima ninsoare. Schiorii sunt nevoiţi să scoată anul acesta mai mulţi bani din buzunare, iar cei care plătesc cel mai mult pentru a schia o zi sunt cei care aleg staţiunile Predeal, Sinaia şi Poiana Braşov, acolo unde preţul unui skipass de o zi costă între 170 lei şi 230 lei.

Cătălin Muntean, fostul proprietar al Peneș Curcanul, vrea să construiască un hotel Marriott la Codlea. Investiția se ridică la peste 20 de milioane de euro

Omul de afaceri Cătălin Muntean, fostul proprietar al brandului Peneș Curcanul, lovit acum de griopa aviară, intenționează să construiască, la Codlea, un hotel Marriott. Potrivit acestuia, investiția se va ridica la 20 de milioane de euro și va completa zona turistică Serenity Resort, care are acum 14 vile cotate la 4 stele.

Britanicii aleg Maramureș, Bucovina, Delta Dunării și Transilvania pentru ecoturism

La târgul de turism Destinations Travel Show din Londra, 2-5 februarie 2023, România are o prezență remarcabilă. Britanicii aleg Maramureș, Bucovina, Delta Dunării și Transilvania pentru ecoturism.

Clienții Vola.ro au cumpărat bilete de avion în valoare de peste 5,4 milioane de euro în ianuarie

Campania Ieftinuarie 2023, desfășurată pentru al cincilea an de Vola.ro, s-a încheiat cu succes și cu bilete de avion în valoare de peste 5,4 milioane de euro achiziționate de români. Călătorii nu au vrut să rateze această ocazie și au profitat din nou de cele mai mici prețuri din an la biletele de avion, astfel că, de Ieftinuarie 2023, Vola.ro a vândut cu 37% mai multe bilete decât în aceeași perioadă a lui 2022, conform datelor emise de companie.

BTA: Cetăţenii bulgari alocă mai mulţi bani pentru turism, pentru a contracara inflaţia (Expert)

Oamenii au început să-şi cheltuiască banii pentru călătorii pentru a contracara inflaţia, a afirmat directorul Institutului de Analiză şi Evaluare în Turism, Rumen Draganov. El a fost rugat de BTA să comenteze cele mai recente date ale Institutului Naţional de Statistică (INS), potrivit cărora călătoriile cetăţenilor bulgari în străinătate au crescut în decembrie 2022 cu 9,7% faţă de decembrie 2021, ajungând la un total de 604.700, iar vizitele străinilor în Bulgaria au crescut cu 60,3%, la 761.900.

Airbnb îi critică pe reprezentanții UE care cer o nouă reglementare

Comitetul European al Regiunilor (Adunarea UE a reprezentanților regionali și locali din cele 27 de state membre) a organizat o dezbatere la Bruxelles pe 31 ianuarie pentru a discuta impactul pe care Airbnb și alte platforme de închiriere turistică îl au asupra orașelor și regiunilor. Emmanuel Marrill, directorul Airbnb, a fost invitat să participe. Dar a sfârșit prin a fi un dialog al surzilor.

Amadeus va arăta destinații în Metavers clienților agențiilor

Amadeus va oferi acum agențiilor de turism posibilitatea ca clienții lor să experimenteze o previzualizare virtuală a călătoriei, vizitând în Metavers o parte din destinația turistică în care intenționează să călătorească. A făcut acest lucru dezvoltând Triportation în colaborare cu compania de tehnologie The Wise Dreams, sistemul pe care retailerii îl vor putea accesa și care a fost prezentat la Fitur 2023.

IATA: Traficul aerian global, la doar 70% din volumul de dinainte de pandemie

Traficul aerian global s-a redresat anul trecut la 68,5% din nivelul de dinaintea pandemiei şi a urcat cu 64,4% faţă de 2021, arată datele publicate luni de Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni (IATA), transmite Reuters.

Pârtii pline și în Bulgaria: care sunt cele mai aglomerate stațiuni montane

Nu numai în România a nins abundent, ci și în Bulgaria, unde, de asemenea, cei mai bucuroși au fost administratori de pârtii și operatorii turistici din stațiunile montane. În Pamporovo, stratul de zăpadă a atins 80 de centimetri, iar hotelurile și restaurantele s-au umplut deja de turiști.

Portugalia a câștigat din turism 22 de miliarde de euro în 2022, record absolut

Sectorul turismului din Portugalia, unul dintre principalele motoare ale economiei, a generat anul trecut venituri record de 22 de miliarde de euro, a anunţat vineri ministrul Economiei, Antonio Costa Silva, informează Agerpres.

PRESA EXTERNĂ

Germany, Italy, Spain: Crossing the EU by train will be faster and cheaper on these new routes

Cross-border rail travel in the EU is set to get faster, more frequent and more affordable under a new plan to boost green transport.

„While demand for green mobility is growing, we need the rail market to respond much better and much faster, especially for long and cross-border journeys,” says European Commissioner for Transport Adina Vălean.

Ancient castle used by Romans and Byzantines destroyed in Turkey earthquake

The earthquake that struck Turkey and Syria on Monday has badly damaged Gaziantep Castle, a historic site and tourist attraction in southeastern Turkey. The castle collapsed during the 7.8 magnitude earthquake that struck in the early hours of February 6.

An ‘Avatar’-inspired Experience Is Coming to Disneyland

Disneyland has announced plans for an upcoming „Avatar” experience at the Southern California theme park, Currently, Pandora — The World of Avatar is a land themed to the James Cameron film at Walt Disney World’s Animal Kingdom theme park. It hosts two attractions, Avatar Flight of Passage and Na’vi River Adventure, the Valley of Mo’ara, and themed dining and merchandise. However, when it comes to California, no further details were shared if these attractions would be replicated on the west coast during the announcement made by Walt Disney Company CEO Bob Iger in its Q1 2023 earning webcast on Wednesday.

An Update on Travel in Peru

The country of Peru provided an update on its current status for travelers as civil unrest continues throughout the country, which is classified by the U.S. State Department as a Level 3 risk, encouraging travelers to reconsider their travel plans to the country.

The country reported ongoing protests across the country, but especially in the southern part of Peru in the regions and cities of Cusco, Paracas, Ica, Puno, Apurímac, Ayacucho and Arequipa.

The potential rise of fake reviews in the travel industry

The rise of Artificial Intelligence (AI) technology has the potential to disrupt various industries, and the travel industry is no exception. This week I read an article which points to a concern about the potential rise of fake reviews in the tours and activities sector, due to the enhanced capabilities of AI-Generated text. I would even go further and state that this is a major concern for the travel industry as a whole!

The travel industry is one where the authenticity of online reviews is critical in shaping customer decisions and building trust in a brand. In this article, I will discuss why AI-generated fake reviews pose a threat to the travel industry and what can be done to combat it.

Mihaela Vidovici
Consilier ANAT

Răspunde