REVISTA PRESEI – TURISM

13
Ian
2023

PRESA INTERNĂ

DANIEL CADARIU, MINISTRUL ANTREPRENORIATULUI ŞI TURISMULUI:„Obiectivul ţării trebuie să fie depăşirea cifrelor din 2019 în ceea ce priveşte turismul”

Obiectivul României trebuie să fie depăşirea cifrelor din 2019 în ceea ce priveşte turismul, iar un indicator interesant trebuie să rămână creşterea numărului de nopţi pe care un turist le petrece într-o destinaţie, a scris ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, astăzi, pe pagina sa de Facebook, relatează Agerpres.

Agențiile de turism se întrec în oferte early booking la început de an. Prețurile sejururilor în Grecia, Turcia sau Bulgaria

Cei care au în plan să călătorească anul acesta pot să îşi rezerve chiar din această lună o vacanţă. Deşi suntem abia în ianuarie agențiile de turism au pregătit ofertele early booking.

O agenție de turism din Brașov a scos la vânzare chartere spre Turcia și Grecia, cu plecare de pe aeroportul de la Ghimbav / Primul zbor e programat în 17 iunie

Brașovenii vor putea pleca în concediu cu zboruri directe din orașul de sub Tâmpa, după ce o agenție de turism din Brașov a lansat pachete de vacanță spre două dintre cele mai cunoscute destinații din Turcia și Grecia, informează Brașov.net.

Turismul românesc, în pierdere pe sfârșit de 2022. Ce destinații de vacanță au fost în topul preferințelor

A trecut vacanţa, este vremea bilanţului, deloc favorabil pentru turismul românesc. Cei care au avut bani de dat pentru un sejur au plecat prin Europa, în căutarea zăpezii, sau pur şi simplu pentru că nu au mai fost restricţii.

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică, în primele 11 luni din 2022, au însumat 10,49 milioane persoane, în creştere

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică, în perioada ianuarie-noiembrie 2022, au însumat 10.492.000 persoane, în creştere cu 20,6% faţă de perioada similară din 2021, din care 86,1% au fost turişti români, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS), potrivit news.ro.

Numărul de nopți de cazare rezervate online în trimestrul trei din 2022, mai mare cu 9% față de aceeași perioadă din 2019 – Eurostat

Turiştii au petrecut, în trimestrul trei din 2022, care include lunile de vacanţă tradiţionale, iulie şi august, în total aproximativ 251 de milioane de nopţi în spaţii de cazare închiriate pe termen scurt din Uniunea Europeană, rezervate prin intermediul platformelor Airbnb, Booking, Expedia Group şi Tripadvisor, în creştere cu aproximativ 24% faţă de perioada similară din 2021, arată datele publicate luni de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), relatează Agerpres.

Industria turismului s-a apropiat anul trecut de rezultatele obţinute în anul record 2019 (turoperator)

Industria turismului a înregistrat, în 2022, o adevărată creştere a cererii pentru călătorii şi s-a apropiat de rezultatele obţinute în anul record 2019, arată o analiză publicată miercuri de o agenţie online de turism.
Conform datelor eSky, în medie, românii şi-au rezervat călătoriile cu aproape 40 de zile înainte şi au petrecut în jur de 6 zile în străinătate. City break-urile s-au impus definitiv în planurile de călătorie ale românilor, iar frecvenţa lor a fost dublă faţă de cea a călătoriilor mai lungi.

Operatorii români din turism se plâng că ţara noastră nu este promovată suficient în străinătate

Destinaţiile de vacanţă româneşti şi România, ca destinaţie internaţională, nu sunt promovate suficient în alte ţări ale lumii, atrage atenţia Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii (FPIOR), mai ales în condiţiile în care birourile de turism ale României în străinătate au fost desfinţate, informează Agerpres.

O companie deţinută de fondul de investiţii Transilvania Investments scoate la vânzare 6 hoteluri pe Litoral

THR Marea Neagră, companie deţinută de fondul de investiţii Transilvania Investments, a demarat procedura de vânzare pentru 6 hoteluri de 2, 3 şi 4 stele şi alte active aflate pe litoralul românesc, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.
Parte din strategia de repoziţionare a portofoliului, licitaţiile sunt programate începând cu 25 ianuarie 2023.

Destinații de top din Europa încearcă să combată „turismul excesiv”: taxe suplimentare în Veneția, limitare a vizitatorilor la Muzeul Luvru/ În România, taxele turistice sunt utilizate pentru promovarea destinațiilor

Majoritatea orașelor europene au deja o versiune a taxei de turism, plătită în hoteluri sau alte unități de cazare care primesc turiști, însă există zone unde se dorește impunerea de noi plăți pentru a încerca diminuarea numărului de turiști.

Vacanță la Mamaia, la preț redus. A crescut numărul de rezervări pentru sezonul estival din 2023

Turiștii români au început să prefere sistemul de rezervări early booking, pentru a beneficia de vacanțe la mare, cu prețuri mai reduse. Numărul rezervărilor în stațiunea Mamaia, pentru sezonul estival 2023, a crescut în ultimele două luni, arată o informare venită de la Organizația Patronală Mamaia-Constanța (OPMCTA).

Borsec, „Perla României” de altă dată, este în curs de reabilitare. Și-a reprimit statutul de stațiune balneo-climaterică

Considerată în urmă cu un secol „Perla României”, cu numeroase distincții primite la Viena, Berlin și Paris, stațiunea Borsec este acum o destinație a contrastelor.

Brașovul, în top 10 cele mai frumoase și accesibile orașe din Europa pentru city break-uri, alături de Lisabona, Atena sau Riga

  • Braşovul a ajuns în topul celor mai mai frumoase şi accesibile oraşe din Europa.
  • Conde Nast Traveller include Brașovul în topul orașelor din Europa care trebuie vizitate.
  • Brașovul împarte topul cu alte capitale europene: Lisabona, Atena, Riga.

Schimbările climatice au efecte secundare în afaceri. Unii operatori de turism și-au închis spațiile de cazare

Iarna uscată și călduroasă de până acum a adus pierderi operatorilor de turism din stațiunile montane. Iar unii chiar își închid spațiile de cazare, pentru că au puțini turiști și nu pot acoperi cheltuielile de funcționare. La Rânca, ninsorile din ultimele zile le aduc ceva speranțe patronilor de hoteluri și pensiuni, care se așteaptă ca zăpada să le aducă și mai mulți clienți.

Locul din România cunoscut pentru bunăstare. Care este cea mai bună destinaţie „Health&Welness” din ţara noastră

Staţiunea Sovata a fost aleasă de turişti cea mai bună destinaţie „Health&Welness” din România în 2022.

Vaideeni, stațiunea din Oltenia de sub munte care a trecut cu succes de la oierit la turism

Cea mai recentă dintre cele nouă stațiuni de interes național și local din Vâlcea, Vaideeni, pariază pe agroturism și turism montan în loc de oierit pentru a se promova și dezvolta pe termen lung.

Timișoara este Capitală Europeană a Culturii în 2023, alături de Elefsina (Grecia) și Veszprém (Ungaria)

În 2023, alături de Elefsina (Grecia) și Veszprém (Ungaria), Timișoara (România) a preluat prestigiosul titlu de Capitală Europeană a Culturii, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

Turism culinar în Italia. Seniorii învață să gătească pizza, pizzolo, arancini, cannoli sau înghețată

La Toscana, în Sicilia, la Napoli și pe Coasta Amalfitană a Italiei au călătorit mulți români, în ultimii ani, bucurându-se de vizitarea obietivelor turistice și de contactul cu obiceiurile locale. Dar o agenție de turism a introdus în program experiențe speciale: cursuri de gătit în stil tradițional.

Vacanţă mai scumpă în Turcia, în 2023. Taxa valabilă de la 1 ianuarie

Veşti pentru românii care îşi planifică deja o vacanţă în Turcia în anul care tocmai a început. De la 1 ianuarie 2023 a intrat în vigoare o taxă turistică valabilă în unităţile de cazare, dar şi pentru circuitele organizate de agenţiile de turism. Există doar câteva excepţii de la regulă.

După mai bine de 2 ani de apă chioară, TAROM introduce catering pe zborurile sale. Ce meniu le oferă pasagerilor

În meniul TAROM am găsit zacuscă, salam de Sibiu și prăjitura Măgura. Mâncarea nu va mai fi însă gratis, ca înainte de pandemie, deoarece linia aeriană s-a inspirat din modelul low-cost.

Wizz Air renunță la baza de pe aeroportul din Bacău și va păstra doar o parte din zboruri

Compania aeriană Wizz Air a renunţat, începând cu 10 ianuarie 2023, la baza aeriană de la Aeroportul Internaţional „George Enescu” iar de la 1 februarie va opera doar o parte dintre destinaţii, potrivit unui anunț al Consiliului Judeţean (CJ) Bacău, citat de Agerpres.

Românii au cumpărat bilete de avion mai scumpe în 2022. Italia și Marea Britanie, în topul zborurilor

Un studiu realizat de eSky arată că în 2022, industria turismului a ȋnregistrat o creștere a cererii pentru călătorii, apropriindu-se de rezultatele obţinute în anul record 2019. Românii au dat mai mult pe bilete de avion – dar destinațiile zborurilor au rămas, în mare, aceleași.

Topul celor mai mari și mai frumoase pârtii de schi din România pentru iubitorii de sporturi de iarnă

Începând din luna decembrie și până în luna martie sau aprilie, turiștii românii și străini iau cu asalt pârtiile de schi din România pentru a practica sporturi de iarnă.

Zeci de stațiuni de schi din Europa rămân închise din cauza lipsei de zăpadă

  • Zeci de stațiuni de schi din Europa rămân închise din cauza lipsei de zăpadă și a temperaturilor record.
  • În Austria, 13 persoane au murit pe pârtii de la începutul lunii noiembrie din cauza vremii neobișnuit de calde și a zăpezii prea puține.
  • „Este un pic regretabil că acum avem o pârtie de săniuș de folosit. Oamenii încearcă să găsească alte lucruri de făcut”, spune un turist.

Turismul montan din Bulgaria suferă: criza politică și lipsa zăpezii au scăzut numărul de rezervări

Un an mai bun în turism este așteptat de Asociația „Viitorul turismului”, din Bulgaria. Cu toate acestea, situația politică și iarna fără zăpadă nu sunt în favoarea sectorului, a spus Pavlina Ilieva, președintele Organizației Touroperatorilor din Bulgaria (similar ANAT-ului din România).

„Capela Sixtină” din Pompei a fost redeschisă după restaurare

„Capela Sixtină” din Pompei a fost redeschisă după 20 de ani, timp în care frescele au fost restaurate.

PRESA EXTERNĂ

Which two EU countries are battling for the title of world’s most visited destination?

Over 500 million tourists visit Europe each year, but of which of its 44 countries do they choose to go to?

GlobalData, an analytics and consulting company, has crunched the numbers to find out which is Europe’s most visited country.

France has often claimed the top spot over the years, and now it is also set to reclaim its title as the most visited country in the world.

Do I need to be vaccinated to visit Thailand? Entry rules clarified after u-turn on COVID jabs

Thailand has clarified its COVID-19 entry rules after confusion about whether vaccinations are needed to enter the country.

International travellers arriving in Thailand are not required to show proof of vaccination, according to the country’s Deputy Prime Minister and Minister of Public Health Anutin Charnvirakul.

2022 m1nd-set traffic monitor reveals new leader board among top travelling nationalities

Leading industry travel and travel retail research agency m1nd-set has released its full-year 2022 B1S traffic monitor report. The traffic monitor, which is produced in partnership with IATA and their air traffic data partner ARC, comprising the world’s most comprehensive traffic and traffic forecast database (DDS), reveals the top travelling nationalities, the main transit hubs and leading airlines by passenger numbers.

Millennials and Gen Z set to rescue tourism industry in 2023

Research from the customer insights platform QuMind reveals that Millennials and Gen Z are set to rescue the tourism industry in 2023 as 42% plan to increase spending on travel and tourism in 2022, compared to just 22% of over 45-year-olds.

This is despite the fact that 18-34 years olds report that concerns over the cost of living crisis have influenced their decisions to travel more than the over 55s (66% vs 52%).

Mihaela Vidovici
Consilier ANAT

Răspunde