PRESA INTERNĂ
Schema HoReCa 2 figurează cu zero bani naționali în proiectul de buget de stat 2023, propus oficial de Ministerul Finanțelor, însă ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Cadariu, spune că MAT așteaptă finanțarea, mai ales că programul „este gata”.
Ministrul Turismului, Daniel Cadariu a declarat luni, în emisiunea Talk News de la Prima News TV, despre preţurile mari la pachetele de iarnă din România, că este clar că un român obişnuit, de rând, nu îşi poate permite aşa ceva dar atâta vreme cât au rezervări în proporţie de 100%, pentru industria turismului e un lucru foarte bun, transmite News.ro.
Şase hoteluri şi un restaurant situate pe litoralul Mării Negre, în staţiunile Saturn şi Eforie Nord, vor fi scoase la licitaţie în vederea închirierii, în perioada imediat următoare, de compania THR Marea Neagră, la care Transilvania Investments deţine 78,6% din acţiuni.
Judeţul Constanţa conduce topul judeţelor cu cele mai mari valori ale proiectelor în desfăşurare de unităţi de cazare, cu peste 1,1 miliarde lei, conform unei analize ZF pe baza datelor platformei de analiză IBC Focus. Interesul investitorilor pentru Constanţa rămâne în continuare crescut.
Mai mult de jumătate (55,8%) dintre românii intervievați au răspuns că vor să călătorească în străinătate pentru a vizita târguri de Crăciun, în timp ce 40,1% vor să meargă la resorturi cu spa, iar alți 36,8% au spus că vor călători către destinații cu vreme mai caldă, la malul mării, arată datele unui studiu realizat de kiwi.com, companie de travel-tech.
Târgul de Crăciun din Craiova, pe locul al treilea într-un top european, înaintea Vienei
Târgul de Crăciun din municipiul Craiova este pe locul al treilea în topul celor mai frumoase târguri organizate în Europa, clasament realizat de site-ul specializat europeanbestdestinations.com şi prezentat joi după-amiază. Potrivit clasamentul, primul loc a fost adjudecat de Budapesta, cel de-al doilea de oraşul Gdańsk din Polonia, iar pe locul al patrulea s-a clasat Viena.
Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a emis pe 6 decembrie primul aviz din România pentru înființarea unei Organizații de Management al Destinației (OMD). Beneficiarul este Suceava – „Orașul Cetății de Scaun”, noua entitate fiind dezvoltată pe plan local.
Primăria Sinaia cumpără activele Teleferic. Ce schimbări vor vedea turiștii iarna aceasta
Primăria Sinaia a cumpărat activele Teleferic Sinaia, astfel că în staţiune va exista, din acest sezon, skipass unic pentru transportul pe cablu, scrie Agerpres.
În România la ora actuală există aproximativ 20.000 de unități de cazare, confirmate statistic de către Ministerul Antreprenoriatului și Turismului. Dintre acestea, aproximativ o treime (aproape 7000) sunt situate în zona Transilvaniei mai exact în județele: Alba, Bistrița Năsăud, Brașov, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara, Mureș și Sibiu, având astfel în funcțiune aproape jumătate din totalul disponibil la nivel național.
Consiliile județene Sibiu, Brașov și Covasna se asociază pentru a implementa un proiect de realizare a 3.000 de km de trasee cicloturistice. Proiectul ar urma să fie finanțat 100% prin PNRR, anunță Turnul Sfatului.
Influenceri fără influenţă. Aşa s-ar putea numi campania de promovare turistică a ţării noastre. Anunţată încă de acum câteva luni de autorităţi, ideea de a ne folosi de persoanele cunoscute în social media pentru a creşte vizibilitatea României n-a fost pusă nici acum în aplicare. Nicio agenţie de PR n-a fost interesată să lucreze cu statul. De vină ar fi bugetul prea mic alocat de Ministerul Turismului.
Destinații turistice din România, promovate pe străzile din Sevilla
Mai multe destinații turistice din România sunt promovate în aceste zile prin afișe amplasate pe străzile din Sevilla, Spania, anunță Ministerul Antreprenoriatului și Turismului.
România nu este una dintre destinaţiile preferate de europeni, reprezentând mai puţin de 1% din preferinţele acestora de călătorie, iar performanţa acesteia de până acum în turism arată o scădere cu 45% a sosirilor internaţionale şi cu 39% a nopţilor rezervate comparativ cu 2019, potrivit datelor platformei de investiţii eToro, care se bazează pe ultimul raport trimestrial al European Travel Commision (ETC), conform Agerpres.
Sosirile în unităţile de cazare au crescut cu 18,6% în primele 10 luni
Din numărul total de sosiri, cele ale turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 86,3%, în timp ce sosirile turiştilor străini au înregistrat un procent de 13,7%, informează Agerpres. Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2022 au însumat 21,104 milioane, în creştere cu 14,2% faţă de cele din perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2021.
Raportul calitate-preţ al serviciilor turistice din România scade de la an la an, conform unui raport al KPMG despre experienţa consumatorilor din opt sectoare de activitate, utilizând cei şase piloni ai experienţei, anume empatie, personalizare, timp şi efort, aşteptări, rezoluţie şi integritate. Sectorul turistic a înregistrat cea mai mare scădere la raportul calitate-preţ, de circa 7,6% faţă de anul anterior.
AirConnect va zbura vara viitoare de la Constanța la Suceava, Timișoara, Oradea și Cluj-Napoca
AirConnect va zbura vara viitoare de la Constanța la Suceava, Timișoara, Oradea și Cluj-Napoca, a anunțat Aeroportul Mihail Kogălniceanu din Constanța într-un comunicat de presă.
Ministrul Turismului, Daniel Cadariu, spune că anual merg în vacanță în Austria, în principal la schi, în medie 370.000 de români. „Știm cu toții că NU numai în Austria sunt condiții ideale pentru schiat. Sunt astfel de condiții, poate în unele cazuri și mai bune, și în Elveția, Italia, Franța, Germania”, a declarat ministrul Turismului, în contextul în care Austria se opune aderării României la Spațiul Schengen. Cadariu spune că media numărului de turiști români în Austria este de 370.000, iar anul trecut, când au existat restricții din cauza pandemie, au fost 290.000. Prin comparație, numărul de turiști care vin din Austria în România nu se depășește 40.000. În acest an, potrivit statisticilor din primele 10 luni, din cei 1,3 milioane de turiști străini, doar 30.000 sunt din Austria.
Schiul, un sport – sau un hobby – tot mai costisitor
Schiul nu avea cum sa scape de tavalugul cresterii preturilor in Europa. In Austria, biletul la teleschi e mai scump, iar in Ungaria unele statiuni raman inchise din cauza cresterii pretului la energie.
Numărul turiştilor români care au vizitat Grecia în acest an a depăşit cifra de un milion, dublu faţă de sezonul precedent, a declarat directorul Organizaţiei Elene de Turism (EOT) la Bucureşti, Georgios Stafylakis, conform Agerpres.
PRESA EXTERNĂ
It’s official: Croatia will be joining the Schengen zone but Romania and Bulgaria denied membership
Europe’s passport-free travel zone will be welcoming Croatia but Romania and Bulgaria have been left outside.
EU countries today voted on whether or not to admit the three nations into the so-called Schengen zone – a pact between countries to abolish border checks for those travelling between their territories.
Croatia received unanimous support from the 26 Schengen member states.
Ballet, bow ties and fine wine: What will it be like to travel on Italy’s new Orient Express?
Train travel in Italy is set to get a whole lot more luxurious with the launch of Orient Express La Dolce Vita.
Although the service won’t hit the tracks until 2024, pre-reservations are now open and owner Accor Group has provided a sneak peek of the lavish carriages.
The train will cross Italy from north to south on six routes, stopping at new Orient Express branded hotels in Rome and Venice along the way.
Sri Lanka’s most beautiful train journey
The Colombo to Badulla railway is so enchantingly beautiful that it’s become a bucket list adventure for many visitors.
