PRESA INTERNĂ
Agențiile vor primi 40 de euro pentru fiecare turist străin adus în România
Operatorii din turism vor putea primi 40 de euro pentru fiecare turist străin care a achiziţionat şi plătit, printr-o agenţie organizatoare de turism de incoming în România, un sejur turistic sau circuit de cel puţin patru nopţi de cazare în ţara noastră, prevede un proiect privind schema de ajutor de minimis publicat în consultare publică de Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT).
Prim-vicepreşedintele ANAT cere modificarea Legii Concurenței în Parlamentul României
Prim-vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, Alin Burcea este de părere că Legea Concurenței trebuie modificată. El a adus și un set de argumente solide în acest sens, fiind susținut atât de reprezentanții Transgaz cât și de reprezentantul TAROM.
A fost reluat turismul de conferințe. Cererea pentru astfel de evenimente depășește nivelul din 2019
După doi ani de pandemie, cu ședințe online, a fost reluat turismul de conferințe. Cererea pentru astfel de evenimente depășește nivelul din 2019. Încă din luna martie, sute de companii au făcut rezervări, în unități de cazare care le oferă săli de conferințe, cu cele mai bune echipamente tehnice.
De Ciprian Iana, Marți, 10 mai 2022, 16:39 Ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, a precizat, marți, că, pentru anul școlar viitor, vacanța de primăvară programată în februarie 2023 nu va mai fi același timp pentru toții elevii.
Căutările pentru concedii în România au crescut cu 52% în doar o săptămână, în condiţiile în care cardurile de vacanţă pentru anul 2022 au început deja să fie încărcate, arată o analiză publicată, vineri, de o platformă de rezervări online.
Industria balneară se află pe un mare val şi are un potenţial imens de dezvoltare, a subliniat, la finalul săptămânii trecute, Iuliana Tasie, vicepreşedinte al Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR) şi directorul general al Ana Hotels Europa Eforie Nord, în cadrul unei întâlniri cu presa.
Vot în Parlamentul European: Valabilitatea certificatului verde a fost prelungită cu un an de zile
Parlamentul European a votat prelungirea valabilității certificatului verde cu încă un an de zile. Astfel că documentul unic va fi valabil până pe 30 iunie 2023, a anunţat vineri, 6 mai, platforma RO Vaccinare.
Cum funcționează și ce sumă acoperă voucherele de vacanță pentru 2022
În pragul sezonului estival, cardurile de vacanță pentru 2022 au început să fie încărcate, o măsură așteptată cu nerăbdare atât de turiști, cât și de hotelieri. Voucherele de vacanță vor putea fi folosite numai pe teritoriul țării noastre, iar în cazul celor rămase neutilizate din 2019 și 2020, termenul de valabilitate a fost prelungit până în iunie 2022, astfel că turiștii mai au o șansă pentru a profita de ele.
Turismul revine în Europa. Biletele de avion pe distanțe scurte sunt cele mai căutate
Lanţurile hoteliere şi companiile aeriene din Europa văd o redresare a rezervărilor la niveluri care nu au mai fost înregistrate de dinainte de pandemie, fiind populare în special călătoriile mai scurte, deoarece turiştii rămân prudenţi în privinţa rutelor de mare distanţă, scrie Reuters, preluat de Agerpres.
Compania aeriană Blue Air a anunțat că amână lansarea unor zboruri de pe aeroportul din Iași pe fondul întârzierii livrării aeronavelor programate pentru 2022. Operațiunile sunt afectate până pe 15 iulie.
HiSky va avea zboruri și din București. Care sunt destinațiile turistice
Compania aeriană HiSky a început operarea primelor zboruri din noua bază operațională a companiei, aeroportul Otopeni din București. Pasagerii din Capitală vor putea călători cu HiSky către Timișoara și Cluj, dar și către Israel – Tel Aviv. Totodată, în vara acestui an, compania va opera mai multe zboruri charter, către destinații exotice, în parteneriat cu touroperatori români.
Aeroportul din Brașov vrea să devină primul independent energetic din România
Aeroportul Braşov-Ghimbav va fi primul independent energetic din România, un deschizător de drumuri şi un exemplu în ce priveşte soluţiile pentru marea provocare cu care se confruntă, în prezent, aeroporturile regionale din UE şi anume aceea de a deveni mai „verzi”, contribuind, totodată, la dezvoltarea zonei centrale a ţării, este una dintre concluziile conferinţei Smart Airport Cities, organizată la Ghimbav.
Antreprenorul Marius Cristescu, ce controlează alături de fratele lui compania Bega Turism, cea mai mare firmă de turism din judeţul Timiş, estimează că anul acesta afacerile companiei vor depăşi nivelul din anul 2019, anul de referinţă în turism.
”Maldive rămâne cea mai scumpă destinație, unde vacanțele pot porni de la 1.500 de euro și pot ajunge și la 50.000 de euro”, a declarat Cosmin Marinof, CEO Dertour, într-un interviu wall-street.ro. Totodată, acesta a precizat că românii s-au pregătit din timp pentru vacanța de vară, Grecia și Turcia fiind din nou printre principalele alegeri.
Noi rute din România pentru transportul cu autocarul în vacanță
FlixBus, companie travel-tech care operează o rețea de autocare interurbane din Europa, își mărește oferta din România și lansează noi conexiuni pentru sezonul de vară spre Turcia și litoralul bulgăresc. Din 2 iunie, românii vor avea la dispoziție curse directe din București spre Istanbul, operate în colaborare cu partenerul FlixBus din Turcia, Kamil Koç.
Hotelierii din regiunea Antalya, Turcia, s-au arătat încrezători în ceea ce priveşte creşterea numărului de turişti români în actualul sezon estival, faţă de anul 2021, când au fost înregistraţi aproximativ 200.000.
Israelul relaxează măsurile de intrare în țară
Israelul intră într-o nouă etapă de relaxare a măsurilor de intrare în țară a anunţat că va renunţa la testarea obligatorie Covid-19 a călătorilor care sosesc pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv și automat la izolarea de 24 de ore până la primirea rezultatului. Începând cu data de 20 mai 2022, turiștii români vor putea călători în Israel doar în baza unui test PCR negativ prezentat înainte de a se îmbarca într-o cursă către această ţară.
Veneția va lansa un sistem de rezervare pentru a intra în oraș
Anul trecut s-a anticipat ca cei care vor dori să viziteze Veneția în această vară vor trebui să își rezerve șederea să plătească pentru a intra în oraș prin niște intrări situate în puncte principale ale centrului istoric. Autoritățile locale au amânat până în 2023 plata pentru intrarea în orașul Canalelor, deși începând cu această vară va fi pus la încercare un sistem de rezervare pentru a putea accesa inaintea introducerii intrării obligatorii în anul următor. „Am decis să amânăm intrarea având în vedere cei doi ani de pandemie și suferință pentru mulți operatori”, afirmă consilierul pentru Turism, Simone Venturini.
Masca nu mai este obligatorie în zborurile și aeroporturile din UE
Agenția Europeană de Siguranță (EASA) și Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC) au anunțat că vor retrage recomendarea cu măștile de protecție să fie obligatorii pe zboruri și aeroporturi, ca parte a măsurilor anti-COVID. Actualizarea Protocolului Comun de Securitate a Sănătății al Aviației ia în considerare situația actuală în legătură cu pandemia, în special nivelurile de vaccinare și imunitatea dobândită în mod natural, au precizat organizațiile într-un comunicat.
În ultimii şapte ani, ţara a muncit fără încetare pentru dezvoltarea potenţialul turistic. Obiectivele turistice de patrimoniu ale ţării, dezvoltarea patrimoniului nostru cultural, sunt exemple excelente în acest sens.” – Premierul Narendra Modi
India este un mini continent – o ţară ce se mândreşte cu un relief spectaculos, păduri verzi dense, o moştenire culturală bogată, plaje superbe cu nisip strălucitor, care fac din India una dintre locaţiile preferate pentru a planifica o călătorie. Bogăţia culturală a Indiei face din aceasta una dintre cele mai fascinante destinaţii turistice, fauna sălbatică şi obiectivele istorice oferind o experienţă unică în viaţă.
PRESA EXTERNĂ
From Paris to Corfu, these are the top-rated European hotels on Tripadvisor
With summer holidays just around the corner, many of us are putting the final touches to our travel plans. And as accommodation is often the last thing left to book, Tripadvisor’s latest award-winners may be just the inspiration you need. The results are in for 2022 stays, showcasing the top-rated hotels across the world.
‘Villas in the clouds’: Dubai’s newest mega-resort takes luxury to new heights
For visitors to Dubai, Atlantis, The Palm has always been top of the to-do list. With its iconic pink hues commanding attention from its position at the helm of the Palm Jumeirah. Now though, there’s a new kid on the block, and it’s taking the Dubai experience to extraordinary new heights.
Atlantis The Royal will open its doors at the end of 2022 during a star-studded spectacular, bringing 17 new bars and restaurants, a wealth of entertainment venues and even 4,000 jellyfish to the region.
The most unique Spanish festivals – hyper-local parties worth travelling for
It’s always fiesta time somewhere in Spain. This lively European country has a reputation for its year-round roster of festivals, with live music and fireworks illuminating village squares and city streets all over the country.
But the real joy is in finding the hyper-local festivals that are put on in one particular area for a particular reason. For visitors, they are the perfect way of understanding what makes a local area tick.
Ibiza: How this Balearic island is moving from nightlife capital to green champion
New regulations could shut down Ibiza’s loudest beach clubs and hotel pool parties in an attempt to curb neighbourhood noise disturbance.
The campaign to tackle rowdy revellers by local political party Podemos has gained traction as Spain’s Balearic Islands seek to distance themselves from drunken party tourism.
Local authorities are determined to focus on a more sustainable future for both visitors and island residents, which could include clamping down on outdoor discos that affect local communities.
Visit this Czech mountain resort for the longest pedestrian bridge ever
The world’s longest suspended pedestrian bridge has opened in Czech Republic.
Known as ‘Sky Bridge 721’, it spans a whopping 721 metres and takes 10 minutes to walk across. But you’ll need a head for heights – it hangs 95 metres above the ground.
The record-breaking feat is in the Dolní Morava mountain resort in the North East of the country.
World’s longest glass-bottomed bridge opens for daredevils in Vietnam
Vietnam’s newest tourist destination is attracting travellers with a head for heights.
The Bach Long pedestrian bridge – meaning ‘white dragon’ in Vietnamese – is a glass-bottomed overpass suspended 150 metres above the rainforest.
Situated in the northwest’s Son La province, the attraction features a 630-metre walkway conveying visitors across the Mộc Châu Island Mountain Park and Resort.