PRESA INTERNĂ
Asociația Transportatorilor pe Cablu din România (ATCR) și Alianța pentru Turism (APT) au lansat o petiție online prin care cer reintroducerea vacanței din luna februarie în noua structură a anului școlar 2022-2023, în contextul în care, spun ei, numărul de turiști pe pârtiile de schi în prima săptămână a lunii februarie 2022 față de aceeași perioadă a anului trecut a scăzut cu circa 70%.
Cum ar putea arăta noul an şcolar: Trei trimestre şi cinci vacanţe
Anul şcolar 2022-2023 ar putea avea o altă structură decât cel în curs, a anunţat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. Un ordin de ministru pe acest subiect urmează să fie pus în dezbatere publică luna aceasta.
Două organizații patronale solicită ministerului Educației reintroducerea vacanței de iarnă din februarie, în contextul în care majoritatea țărilor europene nu au renunțat la aceasta. În plus, cele două organizații spun că din cauza eliminării acesteia, sute de companii din turism sunt afectate.
Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, anunţă că, prin dialog cu toate ministerele de resort, a găsit soluţii la o parte din problemele din sector, cum ar fi impozitul specific sau plata integrală a Măsurii 2, dar conlucrează inclusiv pentru lansarea a trei scheme de ajutor de stat pentru garantarea creditelor aferente investiţiilor pe care cei din turism să le poată accesa, conform news.ro.
Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, afirmă că, pentru turism, domeniu strategic, o atenţie sporită trebuie acordată înfiinţării şi operaţionalizării Organizaţiilor de Management al Destinaţiei, reformă asumată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, conform news.ro.
Proiecte de mediu propuse spre finanţare prin PNRR, în Delta Dunării
Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a transmis ministerului de resort două proiecte în valoare de peste 50 de milioane de euro care vor primi finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, potrivit unei adrese remise.
Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Cadariu, a anunțat că ministerul intenționează să emită un ordin privind emiterea de ceritificate de clasificare a structurilor de primire turistice pentru persoanele fizice care oferă spre închiriere locuințe turiștilor, în regim hotelier, documente condiționate și de acordul vecinilor.
Târgul de turism va avea loc la Romexpo, la finalul lunii februarie
În perioada 24 – 27 februarie, ROMEXPO organizează ediția de primăvară 2022 a Târgului de Turism al României. Evenimentul se desfășoară în pavilionul B2 al Centrului Expozițional, respectând legislația în vigoare și recomandările autorităților în ceea ce privește conduita socială în prevenirea răspândirii virusului.
Oradea a fost nominalizată printre primele 20 de orașe din Europa în care să petrecem anul acesta un city-break.
Turismul românesc ar trebui regândit, după acești doi ani de criză sanitară. Numărul cazărilor a scăzut cu 30% față de 2019, iar cei veniţi din străinătate au fost cu aproape 70% mai puțini.
Cetăţile medievale din Hunedoara, Deva şi Orăştiie şi centrele istorice urbane din jurul acestora sunt restaurate cu ajutorul fondurilor europene. Hunedoara, Orăştie şi Deva au fiecare câte o cetate medievală în jurul căreia s-au dezvoltat oraşele şi un centru istoric care cuprinde numeroase clădiri de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, epoca în care acestea au început să se dezvolte.
Parcul Național Vânători-Neamț în Green Destinations Top 100 2021
Parcul Național Vânători-Neamț, sau Bison Land, a fost ales de Green Destinations în clasamentul său Green Destinations Top 100. Reintroducerea zimbrilor în Parcul Național Vânători-Neamț a început în anul 2003 și, din anul 2006, o zonă de 180 de hectare a devenit funcțională. În prezent, peste 50 de zimbri trăiesc în libertate în acest parc.
Muzeul Peleş din Sinaia a primit o nouă lovitură din partea furnizorului de gaze naturale. Factura aferentă consumului pentru luna ianuarie depăşeşte suma de 32.000 de euro, iar în aceste condiţii sunt luate în calcul măsuri radicale care vor fi stabilite în timpul unei şedinţe a consiliului de administraţie.
Brașovul a atras anul trecut peste un milion de turiști, cu 100.000 mai mult decât Capitala
Pentru al doilea an la rând, judeţele Constanţa şi Braşov conduc clasamentul celor mai vizitate judeţe din România, depăşind pragul de 1 milion de turişti fiecare, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică.
Oraşul din România catalogat de o vloggeriţă britanică drept „The most unique city in Europe“
O vloggeriţă din Marea Britanie venită în vizită în România a descoperit întâmplător Sibiul şi a fost de-a dreptul fascinată de oraşul din inima ţării cu clădirile sale colorate, cu „ochi” pe acoperişuri, unele din secolul al XV-lea.
Un traseu inspirat de potecile de pelerinaj din Spania şi cele de anduranţă din SUA, denumit „Via Transilvanica” este în plin proces de amenajare de către Asociaţia Tăşuleasa Social printr-un proiect unic în România. Traseul va avea 1.400 de kilometri şi va trece prin zece judeţe, pornind de la Putna, va străbate Transilvania şi va ajunge la Drobeta Turnu Severin.
Ecoturism în România. Turiștii nu mai caută cazare de lux, ci povești deosebite
În satele din Ardeal, tot mai mulți turiști au început să aprecieze interacțiunea cu gazdele lor, pe care o consideră o adevărată experiență.
Travelminit.ro, unul dintre cei mai mari jucători pe piața turismului intern, a avut un 2021 foarte bun ca urmare a creșterii interesului pentru destinațiile din România, o schimbare apărută pe fondul restricțiilor de circulație internațională. În ceea ce privește numărul înnoptărilor din 2021, Travelminit.ro a înregistrat o creștere de 31% față de 2019, semn că românii au ales să călătorească mai mult în țară în ultimul an.
Experții în turism se așteaptă la finalul pandemiei: estimează încasări record
Călătoriile şi turismul ar putea genera 8,6 trilioane de dolari la nivel global în acest an, potrivit unei noi cercetări realizate de World Travel & Tourism Council.
Comisia Europeană a prezentat, marţi, un plan creat în comun cu actorii ecosistemului turistic, care detaliază acţiunile-cheie, obiectivele şi condiţiile pentru a realiza tranziţia verde şi digitală şi rezilienţa pe termen lung a sectorului turistic, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Pentru a putea deschide cu succes sectorul turistic estival la 1 martie, autoritățile din Grecia au decis să relaxeze restricţiile de călătorie pentru cetăţenii din UE, informează ministrul Turismului din țara respectivă.
Italia vrea să investească aproape 200 de milioane de euro în atracţiile culturale
Ministerul Culturii din Italia a informat miercuri, 9 februarie, că autoritățile din țara respectivă doreşte să investească aproape 200 de milioane de euro în atracţiile culturale situate pe teritoriul său.
Noul guvern german vrea să promoveze o taxă europeană pentru aviație
În 2010, guvernul cancelarului german Angela Merkel a dat undă verde unei noi taxe de mediu tansportului aerian, o taxă care a fost dublată în 2019 pentru zborurile pe distanțele scurte din țară, impunând în același timp o reglementare a tarifului minim. Unsprezece ani mai târziu, Germania dorește să meargă mult mai departe și să promoveze această taxă la nivel european pentru a face operațiunile din sectorul aviației neutre din punct de vedere climatic, conform acordurilor de coaliție ale viitorului guvern de coaliție tripartit, format din social-democrații din SPD, Verzii și liberalii din FDP.
Un nou studiu realizat de Accor relevă optimismul cu privire la revenirea călătoriilor în 2022, călătorii intenționând să cheltuiască în medie cu 39% mai mult pe călătorii în 2022 decât în 2019 și să facă în medie patru călătorii în acest an.
Portugalia se alătură țărilor care renunță la restricții. Cum pot călători turiștii
Portugalia va relaxa restricţiile pentru străinii care deţin un certificat digital COVID-19 european, renunţând îndeosebi la obligaţia ca aceştia să prezinte un test negativ la COVID-19 înaintea intrării pe teritoriul portughez.
Qatar găzduiește cele mai sofisticate proiecte ale lanțurilor internaționale
Qatar se pregătește să găzduiască Cupa Mondială din acest an și alte evenimente internaționale importante, cu numeroase proiecte turistice și deschideri de hoteluri în portofoliu, multe dintre ele ale marilor lanțuri internaționale. Și toate cu un numitor comun: cel mai sofisticat lux. Deși au latura lor întunecată, după cum a informat evisionturism în articolul Mega-investiții hoteliere (și partea lor întunecată) în Golful Persic.
Indonezia a interzis temporar intrarea turiştilor străini în ţară prin aeroportul din Jakarta, a anunţat luni Ministerul Transporturilor, în încercarea de a limita creşterea constatată a numărului de cazuri de COVID-19, alimentată de varianta Omicron a SARS-CoV-2, transmite Reuters.
PRESA EXTERNĂ
Australia to reopen to vaccinated international travelers this month
Australia will open its borders to fully vaccinated international travelers from late February, Australian Prime Minister Scott Morrison announced on Monday after a meeting of the government’s national security committee.
Philippines reopens borders to tourists: Visit the tropical archipelago with 7,641 islands
The islands are due to reopen to fully vaccinated tourists from visa-free countries from 10 February. Passport holders that can travel visa-free to the Philippines include citizens from all EU countries and the UK. Visa-free travel is possible if you are staying for less than 30 days, you can see the full list of visa-free countries here.
Madeira ends airport COVID testing: Why you should visit this island of black sand beaches
Once you get through airport security and grab your luggage, you pull up your previously downloaded ‘Madeira Safe’ app which has your own personal barcode to show a team of officials.
But under the newest rules, both vaccinated and unvaccinated travellers can now enter the island without a test. The only stipulation is that the unvaccinated will need to show a negative test to enter venues and restaurants.
Spain travel restrictions: Covid tests, vaxx rules and masks explained in full
Spain has extended its travel restrictions for another week, meaning its entry rules still vary for travellers across the continent.
Custom-made kilts and rainforest walks: These are the 9 most beautiful train journeys in the world
For most of us, travelling by train is associated with the daily commute – an assortment of bustling underground stations, cramped carriages and steadily hiking prices. But some train trips are about the journey, not the destination. After much research, we’ve compiled our ultimate list of the world’s most beautiful train journeys.
