PRESA INTERNĂ
România va lipsi de la târgul de turism de la Londra, pentru prima dată după 40 de ani
Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) și Asociația Incoming Romania (AIR) atrag atenția Guvernului asupra neglijării totale a turismului de incoming (turism receptor), printr-o scrisoare deschisă adresată ministrului interimar al Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Virgil Daniel Popescu.
România nu s-a înscris, la ora actuală, la niciunul dintre principalele târguri internaţionale de turism, precum World Travel Market Londra, FITUR Madrid sau ITB Berlin şi bifează prima absenţă la târgul de la Londra după mai bine de 40 de ani, anunţă reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) şi Asociaţiei Incoming Romania (AIR).
”Solicităm primului ministru înființarea de urgență a unui organism profesionist și independent care să coordoneze promovarea României, a unei Organizații de Management al Destinației”, se arată într-un comunicat transmis luni dimineață de Ovidiu Tudor, președintele Asociația Incoming Romania. Odată cu intrarea României pe lista roșie a incidenței cazurilor de Covid 19, cei câțiva turiști străini care aveau de gând să vină în România în această toamnă au anunțat agențiile de turism și unitățile de cazare că renunță la țara noastră în favoarea unor destinații mai sigure și mai cunoscute. Lovitura este una extrem de dureroasă pentru tur-operatorii români care se chinuie să supraviețuiască de la o zi la alta într-o industrie haotică, lipsită de reglementări sau de coordonare, mai arată comunicatul.
România lipseşte pentru prima oară după anul 1980 de la World Travel Market
România lipseşte, pentru prima oară după anul 1980, de la World Travel Market (Londra), al doilea cel mai mare eveniment expoziţional de turism din lume, potrivit Asociaţiei Incoming Romania.
Absenţi nemotivaţi, ratăm toate marile târguri internaţionale de turism
Lucrurile pot merge foarte prost în toate domeniile de activitate fără să fie nevoie de alinierea planetelor. Este suficient ca oamenii să nu-şi facă treaba pentru care sunt angajaţi. Ţara noastră nu s-a înscris la niciunul dintre principalele târguri internaţionale de turism, precum World Travel Market Londra, FITUR Madrid sau ITB Berlin şi bifează prima absenţă la târgul de la Londra după mai bine de 40 de ani, atrag atenţia reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) şi Asociaţiei Incoming Romania (AIR). Cele două asociaţii atrag atenţia Guvernului asupra neglijării totale a turismului de incoming (turism receptor), printr-o scrisoare deschisă adresată ministrului interimar al Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Virgil Popescu. Conform datelor furnizate de Eurostat, ţara noastra a înregistrat, în luna iulie 2021, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, cea mai mare scădere a turismului de incoming (turişti străini) din Uniunea Europeană, confruntându-se cu o diminuare de 90% a nopţilor petrecute de străini în unităţile de cazare. Dumitru Luca, preşedintele ANAT a declarat pe acest subiect: „În vederea creşterii vizibilităţii destinaţiilor turistice din România, în principalele zone emitente de turişti, avem nevoie urgentă de o strategie de promovare a ţării ca destinaţie turistică şi de eficientizarea activităţilor de organizare a participării României la târgurile şi expoziţiile internaţionale pentru turism. Agenţiile de turism doresc să atragă cât mai mulţi turişti străini în ţara noastră. Însă dacă nu beneficiem de o implicare puternică din partea statului, primul care poate să consolideze imaginea României, printr-o strategie de promovare, participări la târguri şi la alte evenimente internaţionale precum şi comunicare permanentă cu mediul privat, vom munci în zadar iar ţara noastră va ieşi de pe harta destinaţiilor turistice europene. Nu ne aşteptăm prea mult la o implicare de ordin financiar a statului, însă este nevoie acută de urgentarea creării cadrului legal, şi ne referim aici la Legea Organizaţiilor de Management al Destinaţiei (OMD)”.
Cât au cheltuit turiştii străini sosiţi în România în prima jumătate a anului
Numărul total de nerezidenţi cazaţi în structurile de cazare turistică colective a fost, în primul semestru al acestui an, de 195.800, iar cheltuielile acestora s-au ridicat în total la 503,7 milioane de lei, arată datele transmise de Institutul Naţional de Statistică.
Un număr de 9.146 structuri de primire turistică erau în România la 31 iulie (hoteluri, vile, pensiuni, moteluri, hosteluri, cabane şi bungalouri), în creştere cu 6,2% faţă de 31 iulie 2020, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS), conform news.ro
Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului (APDT) în judeţul Timiş va promova, în premieră, destinaţia turistică Timiş, în cadrul ”RePatriot Turism Talks”, o iniţiativă de promovare a României, ca destinaţie turistică, pe piaţa internaţională, cu ajutorul românilor din întreaga lume.
Suceava va fi judeţ pilot pentru implementarea unui proiect naţional în turism al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului privind implementarea sistemului „Calitatea Ospitalităţii Româneşti”(COR), a anunţat vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Niculai Barbă.
Care sunt cele mai căutate destinații din România pentru vacanța de toamnă a copiilor?
După un început de an școlar marcat de numeroase incertitudini, se pare că lucrurile au intrat, în sfârșit, în linie dreaptă, iar elevii din ciclul preșcolar și cel primar se pregătesc acum pentru prima lor vacanță, care se va desfășura în intervalul 25 – 31 octombrie 2021. În acest context, familiile acestora au început deja să facă planuri pentru sejururi în țară și să rezerve cazări pentru sfârșitul lunii. Potrivit unui raport realizat de platforma hotelieră online Travelminit.ro, cele mai aglomerate zile din punctul de vedere al rezervărilor sunt cele de weekend: 23 octombrie, respectiv 29 octombrie.
A fost actualizată lista ”semafor”. Ce țări au intrat în zona roșie
CNSU a adoptat Hotărârea numărul 90 din 21 octombrie 2021 privind lista țărilor de risc epidemiologic.
Platforma de pe care companiile pot cumpăra vacanțe pentru angajați
Pe 17 mai 2021, în urma unei investiții minimale de 10.000 de euro, Alexandru Filip a lansat în versiunea beta Pickatrip.ro, prima platformă românească de sejururi și vacanțe la tarife considerabil reduse, chiar și cu 30-40% mai mici decât în sistemele de rezervări ale hotelierilor și agențiilor de turism. Pe lângă tarifele preferențiale, utilizatorii cu cont activ au parte și de numeroase beneficii extra: reduceri suplimentare la restaurante, cafenele și SPA, servicii și activități gratuite oferite de gazde, diverse cadouri și multe alte surprize.
Familiile preferă staţiunile montane şi balneoclimaterice
Preferenţile familiilor în materie de turism au rămas în linii mari aceleaşi ca înainte de apariţia crizei sanitare. Familiile caută locuri în care să existe linişte, aer curat, posibilitatea unor tratamente şi locuri de joacă. Staţiunile montane şi cele balneoclimaterice sunt în continuare preferate de către familiile care călătoresc alături de copii, iar preţul mediu a unei vacanţe pentru doi adulţi şi doi copii este, în următoarea perioadă, de 810 lei pentru două nopţi, arată un raport publicat de reprezentanţii unei platforme de rezervări online. Conform Travelminit.ro, în topul celor mai căutate destinaţii staţiunile montane au o pondere de 29% în preferinţe, staţiunile balneoclimaterice de 23%, urmate de marile oraşe (21%). În ierarhie şi-au făcut loc destinaţii noi, precum: Rimetea (judeţul Alba), Breb (judeţul Maramureş), Cârţa (judeţul Sibiu) – sate româneşti care oferă amintiri şi poveşti memorabile. Conform raportului: „Există, de asemenea, şi câteva aspecte de luat în calcul atunci când vine vorba de organizarea unei vacanţe cu cei mici. Turiştii se orientează către unităţi de cazare dotate cu locuri de joacă pentru copii, grădină, dar şi diferite facilităţi de divertisment (board games, terenuri de tenis, mese de ping-pong etc.). Foarte importantă este şi distanţa dintre unitatea de cazare şi principalele atracţii din zona aleasă, familiile căutând locuri care oferă acces rapid către punctele de interes, pentru ca micuţii să nu se plictisească în maşină”. De asemenea, turiştii care călătoresc alături de copii se cazează cel mai des în hoteluri (în proporţie de 41%). Pe a doua poziţie în topul unităţilor de cazare cu cele mai multe rezervări efectuate de familii se află pensiunile (36%), urmate de case de oaspeţi, apartamente şi vile. În ceea ce priveşte tarifele din următoarea perioadă, preţul mediu pentru doi adulţi plus doi copii este de 810 lei/două nopţi/unitate de cazare. În cazul unui sejur de trei nopţi, cazarea în aceeaşi configuraţie este de aproximativ 1.020 de lei.
Blue Air încheie campania care oferă o schimbare gratuită a datelor călătoriei
După mai mult de un an în care a oferit o schimbare gratuită a datelor de călătorie inclusă în toate rezervările, Blue Air anunță încheierea campaniei începând cu 31 octombrie 2021. Odată cu relaxarea treptată a restricțiilor și cu succesul înregistrat de implementarea protocoalelor de călătorie bazate pe certificatul verde, Blue Air este optimist in ceea ce privește revenirea la normalitate, pasagerii vaccinați putându-se bucura din nou de predictibilitate în planificarea călătoriei.
TURSAB: ‘Românii se află în top zece turişti străini care au ajuns în Turcia în 2021’
Românii se află în top zece turişti străini care au ajuns în Turcia în 2021. În primele şapte luni din 2021, peste 238.000 de români şi-au făcut vacanţele în Turcia.
Republica Dominicană scutește turiștii de certificatul COVID și PCR
Turiștii care sosesc în Republica Dominicană nu vor trebui să prezinte un card de vaccinare împotriva COVID-19 sau teste PCR negative pentru boală, a informat guvernul acestei țări.
Statele Unite își vor deschide granițele pentru cei vaccinați pe 8 noiembrie
Luna trecută, Statele Unite au decis în cele din urmă să se redeschidă la călătorii internaționale cu Regatul Unit și Uniunea Europeană, dar și cu restul țărilor, începând din noiembrie și pentru călătorii vaccinați. Acum cunoaștem data exactă: începând cu 8 noiembrie, țara își va redeschide frontierele terestre și aeriene pentru pasagerii internaționali vaccinați cu schema completă împotriva COVID-19, așa cum a raportat Casa Albă.
Regatul Unit va schimba testul PCR cu testul antigen
Călătorii cu schema completă de vaccinare din țările considerate sigure care sosesc în Regatul Unit începând cu 24 octombrie nu vor mai avea nevoie de un PCR obligatoriu pentru a intra în țară, ci de un test antigen (mai ieftin) efectuat în primele 48 de ore de la sosire.
Statui gigantice reprezentând capete de berbeci, descoperite de-a lungul ‘Căii sfincşilor’ din Luxor
Trei statui gigantice reprezentând capete de berbeci – dintre care cel puţin una avea şi o cobră deasupra – au fost descoperite la sud de celebrul templu al lui Amun din Karnak, conform unui anunţ al egiptologilor, transmite joi Live Science.
Amsterdam: Chiriile Airbnb scad cu 82,4% datorită registrului
Amsterdam a redus numărul de case de vacanță oferite de platforma Airbnb cu 82,4%, datorită registrului obligatoriu care a intrat în vigoare la începutul acestei luni. „Airbnb a eliminat peste 13.000 de anunțuri pe 1 octombrie”, așa cum a explicat consilierul pentru locuințe al orașului, Jakob Wedemeijer, într-o scrisoare adresată Adunării de la Amsterdam la care Efe a avut acces.
PRESA EXTERNĂ
EU Could Further Ease Travel Restrictions for the Vaccinated
Europe is looking to make travel easier for those who are vaccinated. European Union countries are working to agree on how to ease pandemic travel restrictions within and into the bloc as vaccination levels increase, according to Bloomberg. The report noted that the EU could scrap its traffic light system and allow vaccinated travelers to travel freely using a digital Covid passport.
Royal Caribbean introduces Ultimate World Tour, the farthest-reaching cruise to all seven continents
Adventurers seeking to travel far and wide can now set off on a world tour of their own. Royal Caribbean International is raising the bar for world cruises with the debut of the inaugural Ultimate World Cruise, an epic 274-night adventure that visits all seven continents, more than 150 destinations in 65 countries and 11 great wonders of the world. This rich, immersive experience on Serenade of the Seas is the longest and most comprehensive world cruise out there, sailing roundtrip from Miami on Dec. 10, 2023 and through Sept. 10, 2024. Bookings for the full Ultimate World Cruise can be made by phone starting today, with an exclusive one-week window through Oct. 26 for Royal Caribbean’s Crown & Anchor Society Diamond status members and above.
The World Travel & Tourism Council (WTTC) and the Ministry of Tourism of Saudi Arabia launched an important new report that highlights the pain points to restore international mobility, and recommendations to drive the recovery of the Travel & Tourism sector, while enhancing its resilience.
With the pandemic bringing international travel to an almost complete standstill, due to border closures and severe travel restrictions, Travel & Tourism suffered more than any other sector over the past 18 months.
The sector’s contribution to global GDP fell from nearly US$ 9.2 trillion in 2019, to just US$ 4.7 trillion in 2020, representing a loss of almost US$ 4.5 trillion. Furthermore, as the pandemic ripped through the heart of the sector, a shocking 62 million Travel & Tourism jobs were lost.
Athens beats Paris as Europe’s food capital, study reveals
The ancient city of Athens comes in first as the best European capital for food lovers, with an overall score of 88.47 out of 100. With the third highest cafe rating of all cities analysed (9/10), beating other bustling capitals such as Madrid (8.05/10) by 0.95, it is unsurprising to see them take the top spot.
A recent study has shown how living in an area with better Deliveroo options can add up to £36,000 to the value of your home.
Inspired, experts at Uswitch.com wanted to find best European capital cities for foodies to live in. By analysing the number of restaurants with four stars or more in each city, the average price of a meal and the average rating for fast food, cafes, pubs, brunch, and vegetarian restaurants in each area – they can now reveal all.
World Travel Awards reveals Europe winners
World Travel Awards – the leading authority that recognises and rewards excellence in travel and tourism – has revealed its Europe 2021 winners.
