REVISTA PRESEI – TURISM

1
Oct
2021

PRESA INTERNĂ

A fost actualizată lista ”semafor”: Bulgaria reintră în zona roșie

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat Hotărârea nr. 77 privind actualizarea listei țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat. Potrivit noii liste, Bulgaria a reintrat în zona ROȘIE.

Alianța Pentru Turism: ‘Turismul are cel mai mic aport în creşterea nivelului de emisii de gaze cu efect de seră’

Decidenţii politici au obligaţia de a conştientiza că, în comparaţie cu alte domenii ale industriei, turismul are cel mai mic aport în creşterea nivelului de emisii de gaze cu efect de seră sau alţi poluanţi, susţin reprezentanţii Alianţei Pentru Turism (APT), cu ocazia Zilei Mondiale a Turismului, sărbătorită, anual, pe 27 septembrie, arată Agerpres.

Secretarul de stat Valentina Saygo, după plecarea din Executiv: „Funcționarul public este nemuritor”

Secretarul de stat Valentina Saygo, care a lucrat în ministerul Economiei în mandatul lui Claudiu Năsui și a fost concediată după plecarea USR-PLUS din Guvern, și-a povestit, pe Facebook, experiența din administrația de stat.

Virgil Popescu: Vom lansa Măsura 1 pentru IMM-uri probabil pe 18 octombrie

Măsura 1 pentru IMM-uri va fi lansată probabil pe data de 18 octombrie, un anunţ în acest sens fiind deja pus pe site-ul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, a declarat, miercuri, Virgil Popescu, ministrul interimar de resort şi ministru al Energiei, la evenimentul de lansare a lucrării „Carta Albă a IMM-urilor din România”.

Termen limită pentru voucherele de VACANȚĂ. Ce faci cu ele dacă nu pleci în concediu până expiră

Voucherele de vacanță, cele rămase la bugetari din anul 2020, pentru că în anul 2021 nu au fost acordate de către Guvern, vor expira la finalul acestui an, în cazul în care nu au fost folosite.

Ludovic Orban, fostul președinte al PNL, a vorbit despre voucherele de vacanță la începutul anului și despre prelungirea termenelor de valabilitate.

„Rămân valabile voucherele de vacanță care au fost emise anterior și care pot fi folosite în cursul anului 2021. Nu se emit noi vouchere de vacanță pentru că sunt vochere de vacanță care sunt valabile în cursul acestui an“, a precizat Ludovic Orban într-o declarație de presă.

Comisia Europeană a aprobat PNRR-ul României, în valoare de 29,2 miliarde de euro, pentru investiții și reforme

Comisia Europeană a aprobat luni Planul Național de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) al României, care valorează 29,2 miliarde de euro, împărțiți în două părți aproape egale ce reprezintă granturi, respectiv împrumuturi. Executivul european a ținut cont de 11 criterii de evaluare. Din acești bani, 41% sunt alocați pentru investițiile și reformele privind mediul și tranziția „verde” iar 21% pentru digitalizarea României. Acești bani vor fi acordați în funcție de atingerea obiectivelor de pe parcursul celor cinci ani în care se aplică planul.

Vara din 2021 a fost pentru hotelierii de pe litoral cel mai bun sezon. Numărul turiştilor şi nivelul încasărilor au fost mai mari decât cele înregistrate în 2019

Vara acestui an a fost cea mai bună pentru hotelierii de pe litoralul românesc, astfel că numărul turiştilor şi nivelul încasărilor au fost mai mari decât cele înregistrate în 2019, anul cu cele mai bune re­zul­tate ale companiilor care administrează hoteluri pe litoral.

Patronii de restaurante, nemulțumiți de sezonul 2021

În timp ce hotelierii de la mare sunt mulțumiți de sezonul estival 2021, administratorii localurilor se plâng: au rămas fară angajați și au oferit servicii de calitate slabă. Acuză regulile neclare și prea multă incertitudine.

Dragoş Anastasiu (APT): Sunt anumite judeţe şi localităţi în care s-a oprit business-ul din nou

Firmele din industria HoReCa şi-au oprit activitatea în unele judeţe şi localităţi unde se depăşeşte pragul de 6 la mie, a afirmat miercuri preşedintele Alianţei pentru Turism (APT), Dragoş Anastasiu.

Delta Dunării a atras oficial doar 35.000 de turişti în sezonul estival

Delta Dunării, una din atracţiile principale ale României, a atras 35.000 de turişti români şi străini în perioada iunie-august anul acesta, faţă de 44.000 de vizitatori în perioada similară a anului trecut, arată datele oficiale de la Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării din Tulcea. În sezonul de vară doar 3.800 de străini s-au cazat în structurile turistice din Deltă, faţă de 1.500 de străini anul trecut, arată aceeaşi sursă.

Turiştii români au salvat litoralul bulgăresc. România se află pe primul loc la numărul vizitatorilor străini în Bulgaria vara aceasta

Turiştii români au salvat litoralul bulgăresc, astfel că România a fost principala ţară din care au venit cei mai mulţi turişti străini în Bulgaria, conform Institutului Naţional de Statistică din Bulgaria. În cele trei luni de vară, peste 635.000 de români şi-au făcut vacanţa pe litoralul bulgăresc, acestea fiind datele rapor­tate de hotelieri. Turcia s-a clasat pe al doilea loc, cu doar 573.000 de turişti turci care au mers în Bulgaria.

Prima navă cu turiști care ajunge în Constanța, după o pauză de 2 ani. Cum au reacționat americanii când au auzit fanfara

După doi ani de pauză din cauza pandemiei, primei navă de croazieră cu turiști străini a acostat în Portul Constanța.

O nouă destinaţie pe harta de chartere: Eturia lansează zboruri către Ras al-Khaimah, unul dintre cele şapte emirate

Agenţia de turism Eturia va lansa în această toamnă zboruri charter către Ras al-Khaimah, unul dintre cele şapte emirate, dintre care cele mai cunoscute sunt Dubai şi Abu Dhabi. Acestea din urmă sunt populare în rândul românilor care vor să meargă într-o destinaţie caldă în sezonul rece.

Gheorghe Răcaru, fostul CEO Blue Air, va fi administratorul companiei Air Oradea

Aleșii județeni au votat joi, 30 septembrie, reprezentanții Consiliului Județean în Consiliul de Administrație și Adunarea Generală a Acționarilor SC Air Oradea S.A., potrivit publicației Bihon.ro.

Travelminit.ro: Turismul de nuntă, un trend care a luat amploare în pandemie

Dacă anul trecut, foarte multe nunți au fost amânate ca urmare a restricțiilor impuse de pandemie, 2021 a adus un aflux de solicitări pentru organizarea evenimentelor de familie. Ținând cont de numărul limitat de spații de evenimente, de cerințele pandemice și de preferința pentru finalul de săptămână pentru organizarea acestor evenimente, foarte multe cupluri s-au orientat spre locații atipice sau chiar locații turistice pentru organizarea evenimentului de familie.

Startup-ul românesc Questo printre cele mai bune startup-uri de turism

Startup-ul românesc Questo ocupă locul 64 în topul celor mai bune startup-uri de turism din lume, Top 100 Startups and Innovators, al Organizației Mondiale a Turismului (UNWTO). La sfârșitul articolului puteți descărca lista completă a celor 100 de companii.

Dezvoltatorul One United şi grupul Le Manoir au cumpărat un butic hotel din Buzău cu 2,35 mil. euro. „Mai investim 1 mil. euro în renovare şi amenajare. Cred că peste 3 săptămâni sau o lună deschidem.“

Dezvoltatorul imobiliar One United şi grupul Le Manoir, activ în domeniul gastronomiei fine, au cumpărat butic hotelul Carpathian Lodge Măgura din Buzău în schimbul sumei de 2,35 mil. euro. Vânzătorul este un antreprenor străin care nu mai locuieşte în România.

Câte afaceri verificate din România apar în Google Maps şi care sunt cele mai apreciate companii din HoReCa

Cu ocazia Zilei Mondiale a Turismului, Google anunţă premierea celor mai apreciate afaceri din domeniul HoReCa, de pe Google Maps. Sunt premiate astfel 31 de afaceri din cele 8 regiuni de dezvoltare ale României şi 4 domenii de activitate, cu cel mai mare rating pe Google Maps în regiunea şi sectorul din care fac parte.
Proiectul în cadrul căruia Google acordă premiile „Recenzia de Aur” vizează companiile din domeniul HoReCa care sunt verificate prin serviciul Google Compania mea. Companiile trebuie să aibă profilul actualizat cu toate detaliile (adresă, program, telefon, etc.) şi să fie active prin publicarea de actualizări constante, să aibă cel puţin 100 de recenzii pe Google Maps şi un minim de 4,5 stele.

Un nou trend turistic își face loc în România. „Nici nu credeam la noi în ţară că există aşa ceva”

E vremea strugurilor pârguiţi, iar dealurile cu viță de vie frumos rânduită sunt cea mai bună alegere pentru o zi de relaxare în miez de toamnă. Mulţi aleg bicicleta şi pedalează departe de tumultul oraşului, până la podgoriile din Prahova. La sosire, îşi încarcă „bateriile” fie la un conac, fie într-un hamac. Zona Dealul Mare e împânzită de crame unde găseşti butoaie pline cu must dulce sau vin vechi.

Marile companii aeriene europene sunt de acord să ramburseze banii pasagerilor după anularea zborurilor

Mai multe companii aeriene europene au acceptat să ramburseze banii datoraţi pasagerilor ale căror zboruri au fost anulate în perioada pandemiei de COVID-19.

Avion vs. Tren. Cum este mai rapid și ieftin pentru români să meargă în Europa

Trenul reprezintă adesea cea mai ieftină opțiune pentru românii care vor să călătorească în țară. Dacă însă plănuiești să îți faci vacanța într-o mare capitală europeană, avionul este de departe cea mai convenabilă și rapidă soluție, calea ferată fiind o alternativă doar pentru cei cu mult timp la dispoziție și care vor mai degrabă să admire peisajele de pe continent.

Un turist cere 90.000 de euro de la statul austriac pentru că nu a oprit focarul de Covid-19 din stațiunea Ischgl

Un turist german care s-a îmbolnăvit şi a făcut o formă gravă de COVID-19 după focarul epidemiologic apărut în 2020 în staţiunea tiroleză Ischgl a dat în judecată statul austriac, de la care solicită despăgubiri în valoare totală de 90.000 de euro, informează DPA.

Semaforul britanic devine o singură listă roșie și se deschide pentru restul

Regatul Unit a anunțat schimbări importante la regulile pentru călătoriile internaționale, reducându-și restricțiile. Luni, 4 octombrie 2021, la ora 04:00, sistemul de semafor roșu, galben și verde se schimbă într-o singură listă roșie de țări și măsuri de călătorie simplificate pentru sosirile din restul lumii marcate ca non-roșii, cu flexibilitate totală pentru cei complet vaccinați, cărora li se va cere un test antigen numai în a doua zi de la sosire. Călătorii din țări, care nu sunt roșii, vor urma reguli în funcție de statutul de vaccinare al rezidenților lor, deși îi recunoaște pe cei din Regatul Unit, Uniunea Europeană și Statele Unite. Cu toate acestea, lista roșie finală care va elimina listele verde și galben nu a fost încă publicată. Ministrul transporturilor Grant Shapps a declarat că toate detaliile noii politici pentru călătoriile internaționale vor fi anunțate pe 4 octombrie. În plus, opt țări și teritorii vor fi scoase din lista roșie în perioada 22 septembrie – 4 octombrie, printre care Turcia, Pakistan, Maldive, Bangladesh, Egipt, Kenya, Oman și Sri Lanka. Modificările se aplică doar Angliei, în timp ce Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord își vor stabili propriile politici.

SUA va redeschide călătoriile internaționale în noiembrie doar pentru vaccinați

Statele Unite au decis în sfârșit să se redeschidă călătoriilor internaționale cu Regatul Unit și Uniunea Europeană, dar și cu restul țărilor, începand din noiembrie și pentru călătorii vaccinați. La sfârșitul lunii august, principalele companii aeriene ale țării și-au făcut planurile de a relua călătoriile internaționale în noiembrie, coincizând cu „frontiera psicologică” a sărbătorii Zilei Recunoștinței. Cu toate acestea, în aceeași duminică, CEO-ul United Airlines, Scott Kirby, a asigurat că, având în vedere efectele variantei Delta asupra țării, paria pe amânarea reluării călătoriilor până în ianuarie 2022. Lunea trecută, consilierul pentru Covid-19 la Casa Alba a anunțat că călătoriile internaționale vor reveni în Statele Unite în noiembrie, fără a specifica o dată, pentru cei care sunt vaccinați.

Încă o țară cu potențial turistic ridicat își deschide porțile vizitatorilor vaccinați

Pe măsură ce primăvara se apropie de emisfera sudică, Argentina se pregătește să își redeschidă granițele pentru vizitatorii internaționali.

Ca urmare a scăderii numărului de cazuri de coronavirus, guvernul a declarat că va primi toți vizitatorii complet vaccinați începând cu 1 noiembrie.

Thailanda se redeschide turismului! În ce condiții se poate merge din nou în vacanță în această destinație exotică

Thailanda a amânat data redeschiderii Bangkok, Chiang Mai și a altor destinații populare pentru turiști până în noiembrie, pentru a permite ca mai multe persoane să fie vaccinate.

AIR FRANCE KLM a decis extinderea condițiilor flexibile de rezervare a biletelor de avion până la 31 martie 2022

În încercarea de a contracara, pe cât posibil, efectele negative și incertitudinea aduse de iminenta amenințare a unui noul val pandemic asupra industriei aviatice, grupul Air France – KLM a decis extinderea condițiilor flexibile de rezervare a biletelor de avion pe toate rutele din portofoliu până la 31 martie 2022.

 

PRESA EXTERNĂ

European travel returns to highest levels since beginning of the pandemic

AirDNA’s new European Market Review reports on a strong summer for short-term rentals, despite weakened supply

To complement their reputable U.S. Monthly Reviews, AirDNA has released their inaugural European Monthly Market Review giving the industry insiders a holistic view into the short-term rental market performance on the continent.

AirDNA tracked more than 42.3 million nights sold in Europe in August 2021, the highest figure since the start of the pandemic. This was still 21.0% lower than 2019 levels, but higher than August 2020.

Holiday rentals in Europe represent a strong market share, so we want to report consistently on what’s happening as they cross firmly from recovery into expansion territory,” said AirDNA CEO, Scott Shatford.

Why Amsterdam has become a popular tourist center

Tourism started a long time before the word ‘tourist’ was formed. It dated as far back as the 17th century where wealthy nobles traveled for pleasure and education.

In the 21st century, tourism has become a significant economic hub for nations, with countries like Amsterdam harnessing its full potential. Today, countries like Amsterdam have given a new face to tourism considering the many attractions in the city.

UNWTO Secretary General inaugurates the IIHM Global Centre for Tourism and Hospitality Research

In his address to IIHM on World Tourism Day 2021, Mr Zurab Pololikashvili praises India and lauds IIHM for its role in connecting Indian youth to the world through tourism & hospitality education New Delhi, September 27, 2021: On the occasion of the World Tourism Day 2021, the United Nations World Tourism Organisation (UNWTO) Secretary-General Mr Zurab Pololikashvili officially inaugurated the International Institute of Hotel Management (IIHM) Global Centre for Tourism and Hospitality Research. Mr Pololikashvili, who was the Chief Guest of the inauguration celebrations, commended the efforts and initiatives of IIHM to connect the youth of India and the world through tourism and hospitality education.

Scotland Relaxes COVID Rules for International Travelers

The Scottish government is relaxing its rules for international travelers visiting Scotland, confirming to the British Broadcasting Corp. (BBC) that fully-vaccinated travelers no longer have to take pre-departure COVID-19 tests.

The change will benefit Scots returning home from abroad and visitors from non-red list countries. In addition, Scotland will also „align with the UK post-arrival testing regime” but details still must be worked out.

Cuba Begins Staggered Tourism Reopening Process

Cuba began a staggered tourism reopening process on Friday with restrictions on restaurants, shopping centers and beaches in areas with low coronavirus transmission rates being lifted.

According to Reuters.com, the Cuban government is easing lockdown restrictions as it prepares for its tourism high season, with officials announcing additional flights to the island and new testing protocols to make it easier for international travelers to visit.

Where can I travel in Europe right now? A complete list of COVID-19 restrictions

Many countries have travel restrictions in place in a bid to control the spread of COVID-19.

The latest big changes include:

  • More European countries are introducing ‘green passes’ to control who can enter indoor venues, such as restaurants. Full details here.
  • The EU Digital COVID Certificate is now being used across Europe (EUDCC).
  • Spain and Italy have been added to the UK’s ‘watch list’.
  • Australia is due to reopen for international travel.

 

Mihaela Vidovici
Consilier ANAT

Răspunde