REVISTA PRESEI – TURISM

23
Apr
2021

PRESA INTERNĂ

JENANT În timp ce alte țări din UE vin cu oferte speciale, oficialii din România ÎNCĂ nu știu când se redeschide turismul

Comitetul interministerial pentru deschiderea economiei se va întruni joi pentru a discuta modul în care se poate redeschide economia şi sezonul turistic în România, a anunţat ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui, într-o conferinţă de presă.

Preşedintele CNIPMMR, despre Năsui: E ministrul de Turism al Greciei în România

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui, acţionează ca şi cum ar fi ministrul Turismului din Grecia, în loc să îi păstreze pe turiştii români în ţară, a declarat, luni, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, într-o conferinţă de presă.

Vești bune pentru HoReCa, turism și organizatorii de evenimente! Ionel Dancă anunță o nouă schemă de ajutor de stat

Și organizatorii de evenimente, conferințe, târguri și expoziții vor primi compensații pentru pierderile cauzate de pandemie, la fel ca HoReCa și turism, anunță deputatul PNL Ionel Dancă.

Deductibilitate fiscală pentru companiile care participă la târgurile internaţionale

• Prin noua propunere, ministrul Economiei doreşte modificarea legislaţiei privind programele de promovare la export

• Reprezentanţii mediului de afaceri susţin că nu au fost consultaţi şi că măsurile propuse sunt nefezabile • Consiliul de Export îi cere ministrului Economiei să respecte legislaţia în vigoare • CNIPMMR acuză faptul că propunerea lui Claudiu Năsui nu se înscrie în programul de guvernare

Burcea (ANAT): Certificatul verde nu îşi îndeplineşte rolul dacă nu spune clar că ţările trebuie să respecte aceleaşi reguli

Certificatul verde nu îşi va îndeplini rolul dacă nu va spune foarte clar că statele comunitare trebuie să respecte aceleaşi reguli şi dacă fiecare ţară va avea regulile sale, a declarat, marţi, vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, Alin Burcea, la conferinţa online „Noua adeverinţă electronică verde în context COVID-19. Facilitarea liberei circulaţii în UE”, organizată de Biroul Parlamentului European în România.

Vaccinarea angajaţilor – condiţie pentru reluarea activităţii HoReCa la parametrii optimi

Activitatea în domeniul HoReCa şi în turism s-ar putea redeschide la parametri optimi înainte de 1 iunie, a afirmat, ieri, Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici si Mijlocii din România (CNIPMMR), după întâlnirea pe care organizaţiile patronale au avut-o la Palatul Victoria cu premierul Florin Cîţu.

Alianţa pentru Turism propune un proiect de lege privind organizaţiile de management al destinaţiilor

Alianţa pentru Turism a încheiat elaborarea unui proiect de lege pentru organizaţiile de management al destinaţiilor (OMD) din România şi urmează să-l înainteze spre discuţie la nivel guvernamental, a anunţat luni, preşedintele Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD), Cătălin Ţibuleac.

Grecia, inclusă pe lista galbenă a țărilor cu risc epidemiologic ridicat, R. Moldova – eliminată

  • Grecia a intrat pe lista galbenă, la fel și Germania și SUA.
  • La întoarcerea în țară, ești nevoit să stai în carantină 14 zile.
  • Dacă ești vaccinat sau ai trecut prin boală, ești scutit de carantină.

„Pasaportul” de vaccinare devine realitate pentru romani. Cetatenii care fac dovada imunizarii anti-COVID nu vor sta in carantina la intoarcerea din Grecia

In comunicatul Comitetului National pentru Situatii de Urgenta dat joi, 22 aprilie, privind lista statelor si zonelor considerate de risc epidemiologic ridicat, apar mai multe tari care sunt destinatii de vacanta preferate ale romanilor. Printre aceste tari se afla si Grecia, iar persoanele care se intorc din aceasta tara trebuie sa stea in carantina 14 zile, anunta pagiana de Facebook Forum Grecia.

Premierul Greciei anunță deschiderea sezonului turistic din 15 mai. ”Scopul nostru este o vară liberă”

Pe de altă parte, Grecia îşi deschide sezonul turistic din 15 mai. Anunţul – care va bucura, cu siguranță, mulți români – a fost făcut miercuri seară de premierul elen. El a mai spus că pe 3 mai se redeschid terasele, iar carantina de noapte va fi scurtată, așa că oamenii vor putea sta în aer liber până la ora 11 seara.

Grecia ridică obligativitatea carantinei anticovid impusă turiştilor din UE și mai multe state

Vacanța în Grecia este tot mai aproape. De luni, autoritățile elene au anunțat că renunță la carantină, e drept, deocamdată pentru o săptămână.

Turiștii din Uniunea Europeană și din alte câteva țări, vaccinați sau cu un test negativ PCR, iar de la rapel să fi trecut 14 zile, scapă de obligația de a sta 7 zile în izolare.

Grecia va recunoaște vaccinul Sputnik V, pentru a atrage turiştii ruşi

Grecia va recunoaşte vaccinul rusesc anti-COVID Sputnik V ca fiind echivalent cu cele aprobate de Agenţia Europeană pentru Medicamente, pentru a încuraja turiştii ruşi să viziteza ţara, informează Hotnews, care citează Euractiv.

ANAT: Nu se poartă mască în apă sau pe șezlong. Trebuie aplicată regula șederii la terasă: masca doar când te deplasezi

Potrivit ultimelor anunțuri făcute de autorități, pe 1 Mai purtam mască, înclusiv la mare. S-ar putea sa scăpăm de mască de la 1 iunie, dar nici asta nu e sigur. Nu se știe dacă de 1 Mai purtăm mască doar pe plajă sau și în apă. Traian Bădulescu (ANAT) a vorbit la Antena 3 despre obligativitatea purtării măștii la malul mării.

ANAT, despre obligativitatea purtării măştii la mare de 1 MAI: „Nu am văzut nicăieri să se poarte masca în apă sau pe șezlong”

Începând cu 1 iunie măsurile de restricţie s-ar putea relaxa în România. Cu toate acestea, potrivit ultimelor anunţuri făcute de autorităţi, de 1 mai românii ar putea purta mască de protecţie inclusiv la mare. Traian Bădulescu, reprezentant ANAT, a vorbit despre acest subiect.

DEȘTEPTAREA: Planuri noi pentru elevi, vacanțe separate pe regiuni

Într-un viitor (cum altfel, decât) incert, elevii din România ar urma să intre în vacanță pe rând. Cel puțin, asta prevede un proiect de lege depus în Parlament. Mai mult scriptic, România este împărțită și acum în 4 regiuni mari, altele decât cele istorice. În Nord de exemplu, clima e ceva mai rece decât în Sud și în teorie, elevii din zona respectivă ar putea să înceapă vacanța de vară mai târziu.

Unde călătoresc românii de Paște. Grecia și Bulgaria sunt depășite de țările exotice, din cauza pandemiei

De Daniel Ionașcu, Joi, 22 aprilie 2021, 07:00. Ultimul update Joi, 22 aprilie 2021, 13:07 Litoralul românesc nu mai are așa multă căutare în deschiderea sezonului turistic, care grupează sărbătoarea Paștelui Ortodox și 1 Mai, fiind preferate pensiunile rurale din țară. Cei care vor să plece în străinătate aleg mai degrabă vacanțe în Egipt.

România, inclusă pe lista „Nu călătoriţi” întocmită de Departamentul de Stat al SUA

  • Departamentul de Stat al SUA a adăugat săptămâna aceasta 116 ţări la lista sa consultativă „Nivelul patru: nu călătoriţi”.
  • România, Marea Britanie, Canada, Franţa, Israel, Mexic și Germania fac parte din această listă.
  • Recomandările nu sunt obligatorii şi nu interzic americanilor să călătorească.

Certificatul de vaccinare verde va putea fi obținut cu o singură doză

Certificatul verde digital, numele pe care UE l-a dat pașaportului de vaccinare, poate fi obținut și de persoanele care au fost parțial imunizate, adică care au primit o singură doză din cele două prevăzute pentru majoritatea vaccinurilor disponibile. Acest lucru a fost explicat pentru Euronews de către comisarul pentru justiție al Uniunii Europene, Didier Reynders, care a clarificat că documentul, care va fi un cod QR, va informa dacă purtătorul a fost complet imunizat sau nu.

În ce țări pot merge românii care s-au vaccinat? Turismul global începe să-și redeschidă porțile în aceste destinații exotic

Programele de vaccinare anti-COVID se află în desfășurare pe tot globul iar oamenii speră că vor vedea o întoarcere a anumitor aspecte de normalitate. În acest context, călătoriile încep deja să își revină iar tot mai multe țări primesc turiștii cu brațele deschise.

Test sau dovada vaccinării și în România. Administratorii de hoteluri și pensiuni din Deltă cer dovezi că turiștii nu au Covid

Anul acesta, de 1 Mai și de Paște, românii preferă destinații turistice interne. În Delta Dunării spre exemplu, aproape toate spațiile de cazare au fost rezervate. Administratorii de hoteluri și pensiuni din zonă îi sfătuiesc pe turiști să aducă o dovadă a faptului că sunt vaccinați, iar celor care nu s-au imunizat încă, li se oferă un test rapid gratuit.

Prefectura Constanţa sprijină vaccinarea angajaţilor din turism. „Vom avea staţiuni mai sigure”

Prefectura Constanţa va sprijini sectorul HoReCa în vederea vaccinării angajaţilor. Până acum, 1.331 de persoane care activează în turism au fost vaccinate în judeţul Constanţa.

Pensiunile din Deltă – ocupate până la 95% în mini-vacanţa de Paşte

Gradul de rezervare în cazul unităţilor de cazare din Delta Dunării pentru mini-vacanţa de Paşte este de până la 95%, dar unii agenţi economici, în special cei ale căror venituri depindeau de turismul extern, susţin că, deşi teoretic sunt ocupaţi 100%, practic nu îşi pot desfăşura activitatea.

Bucovina, printre cele mai căutate destinații turistice de Paște

Bucovina rămâne printre cele mai căutate destinaţii pentru petrecerea sărbătorilor pascale. Rezervările au fost făcute din timp, chiar dacă suntem în plină pandemie. Gazdele pregătesc spațiile de cazare în conformitate cu cerințele sanitare actuale. Locurile pot fi ocupate în proporție de 70% din capacitate.

Verdictul dat de videografi: cel mai frumos pământ este cel românesc. 65% dintre pădurile virgine ale Europei sunt la noi în țară

  • România are 65% dintre pădurile virgine ale Europei
  • 50% din lanțul Munților Carpați este la noi în țară
  • Cea mai mare populație de urși bruni din Europa trăiește la noi, aproape 7.000
  • În România avem cea mai mare populație de râși, 1.300 de exemplare
  • Dan Dinu și Cosmin Dumitrache surprind viața sălbatică din corturi camuflaj
  • Documentarul „România sălbatică” este dedicat naturii din țara ta
  • Cosmin a stat la pândă 15 ore ca să surpindă comportamentul puilor de vulpe

Băile Herculane, ajunse o ruină, au o nouă șansă. Ar putea redeveni una dintre cele mai frumoase stațiuni balneare din Europa

Potențial turistic există din plin în județul Caraș Severin, dar nu întotdeauna a știut să fie exploatat și din păcate, există un trist și celebru exemplu de decădere, chiar în pitorescul peisaj de pe Valea Cernei: Băile Herculane. Cândva o stea a turismului românesc, stațiunea a ajuns o ruină. Abia recent autorităţile locale au accesat fonduri europene pentru a face îmbunătăţiri aici. Dar lucrurile se mişcă foarte încet. Este nevoie de multă muncă şi investiţii pentru ca Băile Herculane să redevină una dintre cele mai frumoase staţiuni balneare din Europa.

Ţinutul Zimbrului şi poveştile despre Ştefan cel Mare, pe ruta turistică la care vrea să adere şi Ucraina. Locul l-a inspirat şi pe Mihai Eminescu

Parcul Natural Vânători Neamţ, denumit şi Ţinutul Zimbrului, a fost inclus în Ruta cultural-turistică denumită „Voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt“.
La o recentă Conferinţă regională Descoperă Nord-Est a fost lansat proiectul Be.Cultour, care va include zona Romsilva – Parcul Natural Vânători Neamţ, cunoscut ca şi Ţinutul Zimbrului, în Ruta cultural-turistică Voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Casa cu susul în jos din județul Gorj, lăudată în presa străină: „Cea mai nouă atracție turistică din România“

  • Alex Ducu și-a făcut casa cu susul în jos în județul Gorj
  • Casa este acum atracție turistică
  • Alte destinații căutate mai sunt Valea Zânelor și Casuța de Hobbit

Pandemia a accelerat procesul de dezvoltare a turismului ecologic în România

Drumețiile pe jos sau cu bicicleta au luat avânt în pandemie, așa că dezvoltarea turismului ecologic a devenit o necesitate.

Autoritățile din Sibiu au lansat un proiect de reabilitare a sute de kilometri de trasee care străbat județul. Toate vor fi cuprinse într-o platformă digitală, unde turiștii vor găsi informațiile necesare pentru organizarea unei vacanțe perfecte.

Turismul exclusivist a înregistrat în România cel mai bun an din istoria sa în plină pandemie

Turismul exclusivist a înregistrat în România cel mai bun an din istoria sa în plină pandemie. Asta spun operatorii platformelor de rezervare și antreprenorii care au mizat pe rafinament, eleganță și lux.

Numărul locurilor de cazare în unitățile premium s-a dublat în ultimul an, iar gradul lor de ocupare a fost de peste 90%. Clienți sunt cei care nu și-au mai putut face vacanțele în străinătate.

Oficiul Naţional de Turism „Carpaţi” şi situaţia de pe litoralul românesc al Mării Negre, analizată de un turist austriac (1955-1964)

Turismul din Italia se redeschide pe 15 mai. Guvernul va introduce ”pașapoarte de vaccinare”

Sectorul italian al turismului ar urma să se redeschidă la mijlocul lunii mai, iar autorităţile s-au angajat să adopte diverse măsuri pentru a-i proteja de vizitatori de infecţia cu coronavirus, în încercarea de a salva un sector devastat de restricţii.

Regiunea Veneto cere guvernului italian eliminarea carantinei pentru turiştii vaccinaţi

Regiunea Veneto, din nordul Italiei, face presiuni asupra guvernului de la Roma să ridice carantina pentru străinii vaccinaţi care vizitează zona în calitate de turişti, relatează Agerpres.

Turismul din Bulgaria pierde miliarde din cauza lipsei de reguli privind COVID-19

Asociația bulgară a Hotelurilor și Restaurantelor (AHR) a solicitat noului parlament de la Sofia să formeze urgent o comisie pentru turism, pentru a oferi sprijin concret industriei hoteliere. Înainte de începerea sezonului turistic estival, nu există reguli clare pentru organizarea acestuia în condiții de pandemie, avertizează organizația.

Cum si-au compromis mii de romani vacanta de Paste. Situatia in Bulgaria este tot mai proasta

Cele mai recente date furnizate de agentiile de turism arata ca mii de romani vor trebui sa-si contramandeze vacantele planificate sau deja rezervate in Bulgaria in perioada sarbatorilor de Paste. Bulgaria cere in continuare testul PCR negativ, care nu e scos de la 1 Mai asa cum sperau foarte multi turisti si hotelieri din tara vecina. De asemenea, Bulgaria este pe lista galbena a Romaniei, ceea ce inseamna ca turistii care merg acolo de Paste vor trebui sa stea in carantina doua saptamani la intoarcere. Asta daca nu sunt vaccinati.

Albania, țara care nu cere turiștilor vaccin sau teste

O companie de turism din România a lansat oferte adaptate pandemiei. Pe lângă sejururile în Albania, țară care nu cere turiștilor teste sau vaccin, compania oferă circuite cu un număr mic de partaicipanți, cu avionul sau autocarul.

Cum funcționează „permisul de sănătate” din Franța. Aplicația mobilă a fost deja descărcată de aproape 15 milioane de persoane

  • Franța implementează un permis de sănătate digital pentru liberă circulație în pandemie.
  • Aplicația mobilă TousAntiCovid va include un „notebook” care va stoca rezultatul testului antigenic sau PCR.
  • Franța își va testa mai întâi sistemul pe anumite zboruri spre Corsica.

Insulele Maldive introduc vaccinarea anti-Covid-19 ca parte a ofertei turistice: ”Vizită, vaccin, vacanță”

Insulele Maldive va introduce turismul de vaccinare și oferă posibilitatea administrării vaccinurilor anti-Covid-19 turiştilor, la alegere, pentru a promova acest sector de care depinde atât de mult economia lor.

Marea Britanie va emite „paşapoarte COVID-19”. Măsura, discutată de funcţionari ai guvernului cu reprezentanţi ai sectorului turistic

Guvernul britanic intenţionează să pună la dispoziţia cetăţenilor un certificat care să demonstreze că o persoană a fost vaccinată – un „paşaport COVID-19” – în perspectiva vacanţei de vară, a informat joi publicaţia Daily Telegraph, citată de EFE, potrivit Agerpres.

Când am putea merge în vacanţe cu certificatul verde. De ce s-a renunţat la termenul “paşaport de vaccinare”

Vin promisiuni din partea instituțiilor europene că vom putea pleca în vacanță, la vară, fără să stăm în carantină.

Românii și ceilalți europeni vor avea certificate verzi digitale pentru a putea călători mai ușor pe durata pandemiei. Pe baza acestor documente țările membre nu vor mai impune restricții.

Parlamentarii europeni votează în această perioadă regulamentul.

Reuters: Țările UE au convenit oficial să introducă ”pașaportul Covid” pentru turiști

Țările Uniunii Europene au convenit oficial, miercuri, să introducă permise de călătorie COVID, ca un pas spre redeschiderea turismului în această vară.

Surse diplomatice citate de Reuters au declarat că în perioada următoare vor fi negociate detaliile cu parlamentarii europeni.

Certificatele ar permite persoanelor vaccinate, celor care s-au vindecat de COVID-19 sau persoanelor cu rezultate negative ale testelor, să călătorească mai ușor în UE, unde restricțiile de circulație au afectat foarte mult turismul de peste un an.

Air France va opera 17 zboruri săptămânale București-Paris din iulie 2021

În contextul relaxării restricțiilor și redeschiderii treptate a granițelor, compania aeriană Air France, cel mai longeviv operator pe ruta București-Paris, anunță consolidarea programelor de zbor și creșterea graduală a frecvențelor curselor. Astfel, pentru vara aceasta Air France confirmă nu mai puțin de 80 de rute sezoniere, dintre care 22 sunt chiar destinații noi, dat fiind că preferințele turiștilor sunt în continuă schimbare, iar destinațiile de city break-uri, de exemplu, au fost înlocuite în mare parte cu vacanțele la plajă.

Utilizarea rețelelor sociale pentru a reactiva turismul

Organizația Mondială a Turismului (OMT) a încheiat cu plataforma Facebook pentru pregătirea și diseminarea tutoriale pentru a consilia țările sale membre să reactiveze turismul, unul dintre sectoarele cele mai afectate de efectele unui an de pandemie COVID-19, folosind comunicarea și publicitatea pe diferitele rețele sociale ca strategie.

Google oferă link-uri de rezervare gratuite pentru hoteluri și agenții

Începând din luna martie, hotelurile și agențiile de turism din întreaga lume pot apărea gratuit în link-urile de rezervările de pe Google Travel. Acest lucru a fost anunțat în luna martie gigantul de căutare pe Internet, cu scopul de a oferi o gamă mai largă de hoteluri și preturi, astfel încât utilizatorii să aibă mai multe alternative din care își organizează călătoriile și doresc să rezerve și să stimuleze în același timp industria de turism slăbită din cauza pandemiei.

Turism în era post-pandemie. Tendințele ce ne vor influența deciziile atunci când lumea se va deschide din nou

A trecut ceva timp de când întrebarea „Unde mă duc data viitoare în vacanță?” fie nu ne-am mai pus-o deloc, fie are răspunsuri limitate sau dubitative, din cauza pandemiei. COVID-19 continuă să afecteze masiv călătoriile obligând guvernele să impună interdicții și restricții pentru deplasările către diverse destinații. Totuși, pe măsură ce vaccinarea continuă, mulți speră că vor putea călători din nou – poate nu chiar imediat, dar măcar într-un viitor apropiat.

Turismul global a pierdut 140 de milioane de locuri de muncă în 2020, potrivit WTTC

2020, a fost, în cuvintele World Travel and Tourism Council (WTTC), „cel mai prost an din istorie pentru acest sector”, din moment ce s-au pierdut peste 140 de milioane de locuri de muncă din cauza coronavirusului. Provocarea pentru 2021 va fi recuperarea, cu acțiuni coordonate între țări și consideră vaccinarea „nu ar trebui să fie o condiție de călătorie”.

PRESA EXTERNĂ

Will the current crisis change corporate travel technology distribution?

Do not waste a good crisis’ has become something of a mantra for many of us over the last year. Are corporate tech providers wasting this crisis? No, I don’t think they are, but there is one area I believe they not be giving the attention it deserves – indirect distribution and the growth an indirect partner channel can achieve.

You may well be thinking ‘well, he would say that, wouldn’t he’ and you are quite right to. We are a value-added reseller (VAR) of travel tech and we wouldn’t be doing what we do if we didn’t believe in it, but sometimes the benefit of such intermediaries is lost at both ends of the relationship – supplier, buyer (the TMC) and, ultimately, the buyer’s clients.

Let’s consider some non-travel examples where the role of VARs is perhaps better established.

Look at how the likes of Cisco, SAP, Zoho etc and how they distribute their tech. What did they work out a long time ago? ‘We cannot be everything to everyone’. How do we reduce support overhead, drive growth and deliver innovation?

This incredible upside down house is Romania’s most exciting new tourist attraction

You could be forgiven for thinking that everything has fallen from the sky at this amazing upside down house in Gorj, southwestern Romania.

 In Transylvania, a New Hotel Is Carrying Tradition Into the Future

Cut off from the rest of Romania by the arc of the Carpathian Mountains, Transylvania still embodies a certain rural self-sufficiency. There are few better examples than the picturesque village of Criș, from which Count Miklós Bethlen fled in 1948 during the rise of the Soviet Union. But even after settling in Austria, he never abandoned the place his ancestors founded some 800 years prior: “When he returned in 1967, he found his ancestral home in ruins and the community all but forgotten,” says his son Nikolaus Bethlen. “From then on it became his life’s ambition to raise funds to restore the family’s castle and support the local people.”

France Becomes First Country in Europe to Launch Digital Health Pass for Travel

France started testing a digital health pass this week, making it the first European country to trial the much-talked-about concept aimed at restarting international travel.

To start, the health pass is being trialed on flights to Corsica, a French territory in the Mediterranean, Le Monde reported. It is then expected to be expanded to include vaccination certificates on April 29.

Mihaela Vidovici
Consilier ANAT

Răspunde