Ministerul Turismului se laudă cu creșteri ale numărului de turiști în țara noastră***
Românii au cheltuit peste 12,5 milioane de euro în vacanța de Paște și 1 Mai***
Trei dintre cele mai îngrijite plaje de la Marea Neagră sunt în România***
Turoperatorii ruși vor primi subvenții de la stat până la 15 euro pentru fiecare turist străin adus în țară***
Știrile săptămânii pe larg:
Ministerul Turismului se laudă cu creșteri ale numărului de turiști în țara noastră
Țara noastră a înregistrat, în primele 3 luni ale acestui an, o creștere de 5,8% a numărului de turiști pe întreg teritoriul României. Astfel, conform datelor INS, numărul persoanelor care au ajuns în unitățile de cazare este de 2.317.600, în creștere cu peste 128.000 de persoane.
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat vineri, la Suceava, că nu intenţionează să prelungească vacanţa de vară a elevilor după data de 9 septembrie, în urma demersului hotelierilor de pe Litoral care s-au plâns că le scad profiturile.
11.000 de turiști și-au petrecut vacanța de Paște și 1 Mai în Delta Dunării și Dobrogea de Nord
Delta Dunării și Dobrogea de Nord au fost printre destinațiile cele mai solicitate în vacanța de Paște și 1 Mai. Peste 11.000 de turiști străini și români au vizitat Delta Dunării sau Dobrogea de Nord, fie și pentru o singură zi, fiind estimate aproximativ 8.700 înoptări în unitățile de cazare din județ.
Românii au cheltuit peste 12,5 milioane de euro în vacanța de Paste și 1 Mai
Turiștii care și-au petrecut vacanța de Paște și 1 Mai în România au cheltuit peste 12,5 milioane euro, numai pentru servicii de cazare și masă, a transmis Federația Patronatelor din Turismul Românesc. Zonele rurale au fost cele care au atras cei mai multi turiști, urmate de stațiunile de pe litoral, cele montane și balneare.
Unde şi-au petrecut Sărbătorile directorii agenţiilor de turism din România
Deşi se spune că sărbătorile de Crăciun se petrec acasă, tendinţele din ultima vreme arată că mai degrabă Paştele e petrecut în familie. Dar, având în vedere faptul că anul acesta Paştele şi 1 Mai au fost legate, turiştii români au profitat de prilej pentru a pleca în vacanţă. Spre deosebire de turişti, directorii agenţiilor de turism au preferat, mai degrabă, să rămână în sânul familiei.
Vacantă în Delta Dunării: Ce evenimente au loc în Tulcea, în luna mai
O serie de sărbători și festivaluri se organizează, în luna mai, în județul Tulcea, ocazie cu care turiștii pot descoperi tradițiile din Dobrogea de Nord și gastronomia zonei. Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării îi invită pe turiștii care își doresc câteva zile de vacanță și relaxare, să participe la sărbătorile și festivalurile care au loc în județul Tulcea, în luna mai.
Cele mai îngrijite plaje de la Marea Neagra. Trei sunt în România
Toate țările cu ieșire la Marea Neagră, cu excepția Georgiei, au plaje certificate „Blue Flag”. Aceste certificări sunt acrodate de Foundation for Environmental Education plajelor publice sau private care îndeplinesc criteriile legate de calitatea apei, acces facilitat, siguranță și curățenie.
Vega Vintage Beach – Mamaia, Phoenicia Beach – Năvodari şi Marina Regia Beach – Năvodari sunt cele trei plaje certificate Blue Flag, acordate de Foundation for Environmental Education (FEE) plajelor care îndeplinesc criteriile legate de calitatea apei, acces facilitat, siguranţă şi curăţenie.
Unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri din România, aflat mai mereu în primele zece poziții în topul celor mai bogați români, Marius Cristescu, crede că Clisura Dunării, unul dintre cele mai pitorești locuri din România, ar putea deveni și unul dintre cele mai importante puncte de atracție pentru turiștii străini dacă statul ar investi în două porturi turistice, cu puncte vamale, astfel încât străinii care vin pe croaziere să poată debarca și face excursii de o zi în zonă.
Cozi interminabile, toalete murdare, întârzieri şi anulări ale zborurilor sunt câteva dintre numeroasele probleme cu care milioane de clienţi ai companiilor aeriene se confruntă zilnic. Ce companii aeriene ar trebui să evităm şi care aeroporturi oferă cele mai proaste condiţii? Aeroportul Internaţional Otopeni se află pe „lista neagră”.
Comisia Europeană a lansat, joi, o nouă cerere de candidaturi pentru permisele de călătorie DiscoverEU, cu ajutorul cărora tinerii europeni cu vârsta de 18 ani pot călători gratuit în spațiul comunitar.
Salonul de vinuri şi turism viticol ReVino Bucharest Wine Fair va avea loc în acest an în perioada 11 şi 13 mai la hotelul Novotel din Bucureşti, găzduind 36 de expozanţi, producători şi importatori de vinuri din România şi de peste hotare. Evenimentul este organizat de CrameRomania.ro şi Revino.ro şi se află la a patra ediţie.
Știri despre incoming:
Din ce țări provin turiștii care vizitează România
Turiștii din Republica Moldova, Bulgaria și Ungaria dețin cea mai mare pondere a sosirilor în România în primul trimestru din acest an comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit statisticilor publicate de INS. Cei mai puțini turiști care vizitează România provin din Arabia Saudita, Kuweit si Palestina.
Bulgarii au un interes din ce în ce mai mare în noi destinaţii turistice din România, potrivit agenţiei de presă din Sofia, Novinite, care a discutat cu agenţii de turism din oraşul Russe, al cincilea cel mai mare oraş din Bulgaria.
Sibiu, capitala gastronomică a Europei
În prag de summit, Sibiul demonstrează că merită şi titlul de capitala gastronomică a Europei. Sute de turişti se bucură de un festin în stradă, unde bucătarii prepară în faţa lor reţete internaţionale, într-o reinterpretare pur ardelenească.
Sosirile în hoteluri şi pensiuni a înregistrat o creştere de 5,1% în luna martie, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, iar înnoptările au înregistrat creştere de 6,7%, informează INS.
Știri despre agenții/ companii aeriene:
Unul dintre marii turoperatori de litoral intră pe nișa hotelieră
Unul dintre cei mai mari turoperatori specializați în litoralul românesc, Paradis Vacanțe de Vis, a intrat pe piața hotelieră închiriind hotelul Royal din Constanța, pe care o bancă l-a preluat de la foștii proprietari pentru că nu și-au putut plăti datoriile.
Hotelul şi-a bugetat în 2019 vânzări de 1 mil. euro, faţă de 700.000 de euro anul trecut. Hotelul de patru stele Nyota Hotel & Conference Center, cu o capacitate de 73 de spaţii de cazare, deschis în aprilie 2018 în staţiunea Mamaia, în urma unei investiţii de 7 milioane de euro.
FlixBus cumpară Eurolines și isilines de la Transdev
FlixBus și compania franceză Transdev au ajuns la o întelegere în privința cumpărării rețelelor de transport interurban și internațional Eurolines și isilines. Negocierile au început în data de 4 martie și s-au încheiat pe 30 aprilie. În acest moment, brandurile Eurolines/isilines aparțin în mod oficial FlixBus.
CFR Călători va suplimenta numărul de trenuri, cu ocazia vizitei Papei Francisc
CFR Călători va pune în circulaţie capacitatea tehnică maximă posibilă pentru asigurarea mobilităţii cetăţenilor, cu ocazia vizitei în România a Papei Francisc, în perioada 31 mai – 2 iunie 2019, potrivit unui comunicat al companiei.
Știri externe:
Grecia nu este doar o destinaţie de vară, nu are doar mare şi soare, este o ţară pentru turism tematic care poate fi accesat în toate lunile din an. De altfel, Organizaţia Naţională de Turism a Greciei are ca prioritate, printre altele, dezvoltarea turismului pe tot parcursul anului.
Turoperatorii ruși vor primi subvenții de la stat până la 15 euro pentru fiecare turist străin pe care îl vor primi în Rusia. Coeficientul subvenției va fi stabilit în funcție de regiunea unde a fost efectuată cazarea și nunumăr de servicii vândut.
Sărbătorile Pascale au sprijinit cererea mai ridicată de locuri de muncă în turism şi servicii
Numărul şomerilor înregistraţi în Spania a scăzut în aprilie cu 91.518 persoane, comparativ cu luna precedentă, ajungând la 3,2 milioane, a anunţat luni Ministerul Muncii, transmite Reuters.
Industria turismului din Sri Lanka este afectată puternic de atentatele de acum două săptămâni
Industria turismului din Sri Lanka, evaluată la 4,4 miliarde de dolari, trece printr-un val de anulări ale rezervărilor, turiştii renunţând la soarele şi nisipul insulei din Oceanul Indian după mai multe atacuri sinucigaşe cu bombă care au ucis peste 250 de oameni în urmă cu două săptămâni, transmite Reuters.
Peste 10.000 de turiști sunt asteptați la Tel Aviv, cu ocazia concursului Eurovision
Cu o săptămână înaintea startului concursului Eurovision, municipalitatea din Tel Aviv este pregatită să primească cei 10.000 de turiști veniți special în oraș pentru a asista la concursul Eurovision. Hotelurile sunt rezervate în această perioadă în proporție de 90%, iar prețul unei camere începe de la 150 euro/noapte.
Cele mai impresionante restaurante din lume. Priveliști de imortalizat din Europa, Africa și Asia
Cele mai impresionante restaurante din lume și-au căpătat descrierea datorită peisajelor pe care le oferă și a locațiilor în care sunt amplasate. Fie ca sunt în peșteri deschise la ocean, sub apa sau la mii de metrii înalțime, turiștii pot fi siguri că imortalizează o experiență diferită.
Fenomen inedit în nordul Europei: două mări se întâlnesc, dar nu se amestecă
Potrivit statisticilor, danezii sunt a doua cea mai fericită națiune din lume (dupa finlandezi), iar această fericire este transmisă și turiștilor care vizitează această țară cu fortărețe vikinge, castele medievale, paduri pitorești, golfuri și insule spectaculoase sau parcuri de distracții.
Turiştii care vor să viziteze Dubaiul într-o perioadă scurtă de timp pot combina cele mai populare atracţii, tururi şi croaziere din oraş într-o cartelă de acces accesibilă tuturor. Specialiştii în turism ai emiratului urmăresc facilitarea accesului la cât mai multe obiective turistice.
