Revista presei – turism

3
Ian
2019

Programul voucherelor de vacanţă a reprezentat şi anul acesta un stimulent puternic pentru creşterea turismului intern***

Delta Dunării ar putea fi legată de marile capitale europene prin curse aeriene directe***

Turiştii străini sosiţi în România au cheltuit 5,236 miliarde lei, în primele 9 luni din 2018***

Israelul va inaugura în ianuarie un al doilea aeroport internațional, lângă stațiunea Eilat, de la Marea Roșie***

Știrile săptămânii pe larg:

Câţi bani au cheltuit românii pe vacanţe anul acesta

Cu toate că programul voucherelor de vacanţă a reprezentat şi anul acesta un stimulent puternic pentru creşterea turismului intern, ajuns la cel mai bun rezultat al ultimului deceniu, reprezentanţii industriei spun că suntem încă în urma altor state europene. Ce probleme identifică aceştia la nivelul pieţei locale şi ce aşteptări au pentru anul viitor?

Delta Dunării ar putea fi legată de marile capitale europene prin curse aeriene directe

Obiectivul contractului de finanțare este reprezentat de realizarea unor investiții necesare pentru protejarea contra accesului ilicit în zona aeroportuară și asigurarea securității pasagerilor și bagajelor, în acord cu reglementările europene şi naţionale în domeniul transportului aerian.

Românii alocă cei mai puțin bani din UE pentru hoteluri și restaurante

Românii alocă cei mai puțin bani din Uniunea Europeană pentru cazările în hoteluri și mesele la restaurante, potrivit unui raport al biroului european de statistică Eurostat, bazat pe date din 2017. Ponderea cheltuieilor pentru hoteluri și restaurante în totalul cheltuieilor gospodăriilor românești este de doar 3,1%, procentul alocat fiind de aproape 3 ori mai mic față de media europeană, de 8,8%.

Turism de croazieră în Marea Neagră? Sună incredibil, dar va exista! Portul Constanța, destinația preferată

După ce în 2018, nicio navă maritimă de croazieră nu a acostat în portul Constanța, anul viitor poate însemna revenirea turismului cu pasageri în Marea Neagră. Conducerea portului Constanța are deja un grafic al navelor care vor veni, pe Dunăre sau pe Marea Neagră, în 2019, pe litoralul românesc.

Taxa pe turism: Tarifele de cazare la hotelurile din Cluj-Napoca rămân neschimbate

Tarifele de cazare la hotelurile din Cluj-Napoca rămân neschimbate după intrarea în vigoare a taxei speciale pentru promovarea turismului, stabilită la sfârşitul anului trecut. Hotelierii vor ca oraşul să fie cunoscut ca destinaţie de city-break.

Pârtii pline de Revelion. Peste 176.000 de urcări în Postăvaru și alți 8.000 de turiști la săniuș

În total, au fost fost înregistrate 32.774 de urcări pe pârtie pe parcursul zilei de ieri. În total, de la începutul sezonului, respectiv din data de 8 decembrie, și până pe 2 ianuarie s-au înregistrat 425.285 de treceri prin turnichete. În total, pe perioada acestei vacanțe, respectiv din 28 decembrie și până pe 2 ianuarie au fost înregistrate 176.228 de urcări pe pârtie.

Coloană de 5 km pe drumul spre Poiană. Turiștii au fost sfătuiți sa folosească transportul în comun

Drumul dintre Brașov si Poiana Brașov a devenit un soi de DN 1, cu coloane de mașini întinse pe kilometri. De asemenea, si parcările don stațiune sunt pline ochi. Coloana de mașini pe sensul de urcare a început chiar de după zona Belvedere.

Harta completă a pârtiilor de schi din România

Majoritatea domeniilor schiabile din ţară au fost deschise turiştilor în ultima perioadă. În ultimii ani, au fost amenajate mai multe pârtii noi, astfel că românii pot alege unde să schieze în funcţie de dificultatea traseelor, de condiţiile oferite de administratori sau de zona în care se află.

Peste 90 de situații de urgență pe pârtiile din Poiana Brașov. Numărul de accidentări a scăzut totuși, față de sezonul trecut

De la deschiderea sezonului de schi, respectiv din data de 8 decembrie, și până la sfârșitul anului, salvatorii montani din Poiana Brașov au fost solicitați să intervină în 91 de situații în care turiștii s-au accidentat sau au rămas blocati în diferite zone ale Masivului Postăvaru, în timp ce practicau sporturi de iarnă în stațiune.

Numărul accidentelor aviatice şi al victimelor, în creştere în 2018, faţă de 2017 – studiu

În 2018 au fost înregistrate 15 accidente mortale în care au fost implicate avioane de pasageri şi în care numărul persoanelor decedate a fost de 556, un bilanţ în creştere faţă de anul anterior, a indicat Aviation Safety Network (ASN), o asociaţie specializată în acest tip de catastrofe, transmite AFP.

Retrospectivă Suceava: 2018, marcat de desemnarea Sucevei ca Destinaţie Europeană de Excelenţă şi de accidente rutiere grave

Desemnarea Sucevei ca Destinaţie Europeană de Excelenţă pentru turism, evenimente rutiere grave ce au menţinut judeţul pe primul loc în topul naţional al numărului morţilor în accidente, dar şi manifestările dedicate Centenarului au marcat anul 2018.

Corporatiștii iau cu asalt pensiunile de sărbătorile de iarnă, ca să-și învețe copiii cum e viața la țară

Dacă în urmă cu zece ani, doar 10% dintre clienții pensiunilor românești erau corporatiști, acum acest segment este cea mai importantă categorie de clienți ai pensiunilor, ocupând jumătate din totalul turiștilor. Corporatiștii vin de sărbători cu copiii, cărora vor să le arate păsări și animale de curte și cum se desfășoară viața la țară, spune Marilena Stoian, președintele fondator al Asociației Naționale de Turism Rural și Ecologic (ANTREC).

Topul destinaţiilor turistice „vedetă“ în 2019

Raluca Anghel, consultant Marketing Turistic, a făcut topul destinaţiilor turistice „vedetă“ în 2019. Dacă în ultimii ani, românii au optat în continuare pentru Grecia şi Turcia, temerarii fiind atraşi Republica Dominicana, Thailanda, China, India sau Bali, anul 2019 va avea cu siguranţă vedetele lui în materie de vacanţe.

Călătorești în Thailanda? Iată zonele afectate de o mare furtună tropicală

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Thailandei că, pentru intervalul de timp 3-5 ianuarie 2019, furtuna tropicală „PABUK” va afecta sudul regatului, cu precipitații extinse, în special ploi torențiale, de intensitate ridicată pe unele areale.

Zilele libere din 2019. La care pot fi însă adăugate alte date

Românii vor avea în 2019, exceptând aceste zile de 1 și 2 ianuarie, un total de 13 zile libere, stabilite pentru angajații din sectorul public, dar acordate de regulă și în sistemul privat.

Știri despre incoming:

INS: Turiştii străini sosiţi în România au cheltuit 5,236 miliarde lei, în primele 9 luni din 2018

Numărul total de nerezidenţi cazaţi în structurile de cazare turistică colective în primele 9 luni din 2018 a fost de 2.211.700, iar cheltuielile acestora au depăşit 5,236 miliarde lei, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.

Mii de străini şi-au petrecut Revelionul în România. Cum văd ei ţara noastră şi pe români

Mii de străini au venit să petreacă noaptea dintre ani în ţara noastră atraşi de preţurile mici, în comparaţie cu ţara lor de baştină, de fetele frumoase şi petrecerile lungi. Pentru un Revelion în Bucureşti, un turist străin a alocat cel puţin 400 de euro, sumă în care a fost inclusă cazarea, masa şi petrecerea din noaptea de Anul Nou. Durata medie a şederii lor în Bucureşti este de 2 zile (adică 31 şi 1 ian).

Știri despre agenții/ companii aeriene:

O sută de familii au plătit 4.000 de euro pentru vacanţa “acasă” la Moş Crăciun

Vacanţa acasă la Moş Crăciun, în Laponia, a scos din buzunarele unor familii câteva mii de euro, aceasta fiind una din destinaţiile pe care au pariat şi agenţiile locale de turism. Apetitul românilor pentru vacanţele în străinătate este în creştere. În România, businessul total al agenţiilor de turism se ridică la aproape 4 miliarde de lei.

Ultima cameră disponibilă: 10.000 de lei, prețul unei nopți la un hotel din Poiana Brașov

O cameră pentru noaptea de Revelion a ajuns la un preț exorbitant: 10.000 de lei, adică puțin peste 2.000 de euro! În ciuda prețurilor exagerate, turiștii au luat cu asalt hotelurile de la munte și nu s-au uitat la bani.

Hotelul cumpărat de Simona Halep în Poiana Brașov, ocupat integral de Revelion

Simona Halep a achiziţionat anul un hotel din Poiana Braşov, pentru 2.000.000 de euro. Stabilimentul nu organizează nimic special pentru noaptea de Revelion, însă camerele pentru perioada de Revelion s-au ocupat încă de la mijlocul lunii decembrie.

Birocrația excesivă a amânat cu doi ani deschiderea hotelului Radisson Blu în locul Palatului Telefoanelor

Hotelul Radisson Blu din Brașov, un proiect de zece milioane euro, urma să fie deschis în prima parte a anului 2018 la Braşov, iar investitorii apreciau în 2016 că lucrările vor dura cel mult doi ani. Hotelul va fi situat în zona centrului istoric, vizavi de primăria oraşului şi, cel mai probabil, va avea cinci stele, însă clasificarea va fi cunoscută când hotelul va fi finalizat.

Doi tineri antreprenori din Braşov au pornit unul dintre cele mai în vogă business-uri

Florin şi Andra Hriţuliac, doi tineri antreprenori din Braşov, au intrat în businessul cu autorulote dintr-o întâmplare, iar în numai doi ani au ajuns să refuze 1.000 de cereri deoarece parcul lor de case pe roţi era prea mic pentru a răspunde tuturor solicitărilor. Care sunt planurile lor în continuare pentru a răspunde dorinţei din ce în ce mai mari a românilor care s-au plictisit de călătoriile cu avionul?

„Trenurile zăpezii” te duc de la Brașov la Constanța cu doar 60,45 de lei

CFR Călători va lansa oferta tarifară de călătorie Trenurile Zăpezii 2019, cu reduceri, în perioada 8 ianuarie – 28 februarie la trenurile spre şi dinspre cele mai căutate staţiuni montane pentru schi, cum sunt cele de pe Valea Prahovei şi Vatra Dornei.

Ofertă la călătoriile în Viena: bilete de la 3,99 euro

În perioada 4-6 ianuarie, FlixBus anunţă tarife promoţionale pentru cursele spre Budapesta şi Viena din mai multe oraşe din ţară, precum Bucureşti, Timişoara, Oradea, Cluj-Napoca şi multe altele. Preţurile biletelor de autocar pornesc de la 3.99 euro sau 5.99 euro pentru călătoriile dus-întors spre cele două capitale europene.

Știri externe:

Turiştii vor plăti o taxă pentru a intra în Veneţia

Turiştii vor plăti o taxă pentru a intra în Veneţia, este una dintre noile măsuri luate de statul italian odată cu adoptarea bugetului pentru 2019. În prezent, vizitatorii plătesc o taxă de oraş de 1,5 euro, pentru fiecare noapte petrecută la un hotel sau apartament închiriat.

Israelul va inaugura în ianuarie un al doilea aeroport internațional, lângă stațiunea Eilat, de la Marea Roșie

Israelul va inaugura pe 22 ianuarie un mult așteptat aeroport internațional, situat în apropiere de stațiunile Eilat de la Marea Roșie, a anunțat marți Autoritatea pentru Aeroporturi din Israel, transmite Reuters.

Tombolă neobişnuită în Elveţia: premiul constă într-o staţiune de ski pentru 24 de ore

Staţiunea de ski Fideriser Heubergen din Elveţia a decis să organizeze o competiţie unicat în urma căreia câştigătorul se va putea bucura timp de 24 de ore de întreaga staţiune, care include 15 kilometri de pârtie, cel mai lung tobogan din Elveţia, trei vile, un hotel şi 76 de angajaţi, scrie publicaţia 20 Minuten.

Anul 2019, luna şi aventura. Topul celor mai tari destinaţii de vacanţă

Fie că sunteţi interesaţi de spiritualitate sau de istorie, sunteţi gurmanzi înrăiţi ori, pur şi simplu, vreţi să vă relaxaţi la marginea apelor turcoaz sau să cuceriţi un nou vârf de munte, anul 2019 aduce posibilităţi infinite călătorilor.

Țara căreia îi plătești 10 dolari când o părăsești

Turiştii care vizitează Japonia sunt taxaţi de săptămâna viitoare cu aproape 10 dolari când ies din ţară. Singurii scutiţi sunt copiii sub doi ani şi persoanele care stau acolo doar o zi. Autorităţile speră că noua taxă va aduce aproape 400 de milioane de dolari, bani cu care vor să dezvolte infrastructura şi să promoveze Japonia pe plan extern.

 

 

 

 

Gabriela Peșeț
Consilier Comunicare

Răspunde