Revista presei – turism

29
Noi
2018

Legea Turismului, în forma prezentată de Guvern, nu va putea rezolva problemele cu care se confruntă turismul românesc***

Acord de cooperare în domeniul turismului, între guvernele României şi R. Moldova***

România, promovată la unul dintre cele mai mari târguri din lume***

O plajă de pe insula grecească Zakynthos, desemnată cea mai frumoasă din lume***

Știrile săptămânii pe larg:

CDR: Legea Turismului, în forma prezentată de Guvern, nu va putea rezolva problemele cu care confruntă turismul românesc

Legea Turismului, în forma prezentată de Guvern, nu va putea rezolva problemele cu care confruntă turismul românesc, susţin reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României.

Adevărul despre INSOLVENȚELE în TURISM. Ce ne așteaptă

În ultimii ani, câteva insolvențe ale unor companii cunoscute au zguduit industria turismului, între care Paravion.ro, Mareea, Genius Travel, Omnia Turism. Alin Burcea, primvicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), a vorbit pentru revista Capital despre insolvenţele din turism.

Acord de cooperare în domeniul turismului, între guvernele României şi R. Moldova; printre traseele promovate se numără „Ruta Voievodului Ştefan cel Mare” şi „Drumul Vinului”

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a semnat, joi, la sediul Guvernului, împreună cu ministrul Economiei şi Infrastructurii din Republica Moldova, Chiril Gaburici, un acord între guvernele celor două ţări privind cooperarea în domeniul turismului.

Moţiune PNL: Ministrul Turismului – incompetent; România – o ţară fără brand

Moţiunea „Turism de România: Un ministru incompetent şi o ţară fără brand” urmează să fie dezbătută şi votată în plenul Senatului pe 5 decembrie, a anunţat miercuri, în plen, preşedintele de şedinţă, Claudia Manda.

România, prezentată ca o „insulă de latinitate în Balcani” şi „ţara nemuritorului Dracula”, într-un film difuzat de Guvern

Un film de prezentare a României la Centenarul Marii Uniri a fost dat publicităţii de Guvern, fiind difuzat şi la începutul şedinţei solemne a Executivului de la Alba Iulia. Clipul include imagini cu peisaje, monumente şi oameni ai României.

Turism stomatologic de sărbători. Medic: Unii vin direct de la aeroport

Mulţi români care vin acasă de sărbători fac drumul şi pentru a face vizite la stomatolog. Este cunoscut faptul că preţurile sunt mult mai mici decât în ţările UE, iar cei mai mulţi preferă implanturi dentare sau faţete puse în România.

Refuzul la îmbarcare cauzat de suprarezervarea locurilor din avion, eligibil pentru compensații

Pasagerii trebuie să fie conștienți că în această situație au drepturi în virtutea legislației europene. „Pasagerii au dreptul la compensații de până la 600 de euro daca incidentul este imputabil liniei aeriene, iar refuzul de îmbarcare din cauza supra rezervărilor intră în această categorie. Din păcate, mai puțin de 5% din călători își cunosc însă drepturile”, a declarat Aniko Bolyo, general manager Flight Refund.

Peste 1.500 de locuri de muncă, generate de inaugurarea a 11 noi hoteluri în România, în următorii doi ani

Un număr de 11 noi hoteluri afiliate marilor lanţuri internaţionale vor fi inaugurate în România, în următorii doi, ceea ce va genera crearea a peste 1.500 de noi locuri de muncă, susţin specialiştii Hospitality Management Academy.

Minivacanța de 1 decembrie a umplut hotelurile din Poiana Brașov și de pe Valea Prahovei. Mai găsești camere cu greutate

Hotelierii de pe Valea Prahovei şi Poiana Braşov au vândut aproape toate locurile de cazare pentru minivacanţa de 1 Decembrie. Preţurile au pornit de la 230 de lei pentru o cameră single şi au depăşit 700 de lei pentru o persoană într-o cameră dublă la 5 stele.

Prima pârtie de schi funcțională în acest sezon pe Valea Prahovei a fost deschisă la Azuga

Prima pârtie de schi funcțională în acest sezon pe Valea Prahovei a fost deschisă, sâmbătă, în stațiunea Azuga și este acoperită cu zăpadă artificială, fiind destinată începătorilor. Pârtia are 110 metri lungime, 20 de metri lățime și este deservită de un baby lift.

Când se va deschide domeniul schiabil Transalpina Ski Resort

Pregătirile pentru deschiderea celui mai mare domeniu schiabil din România au intrat în linie dreaptă. Este vorba despre Transalpina Ski Resort din judeţul Vâlcea. Patronul firmei care administrează domeniul Acomin Deva, Dan Faur, a explicat care sunt problemele, dar şi aspectele pozitive care pot determina un sezon excelent.

Cele mai frumoase destinaţii de iarnă din Europa

Europa, cu peisaje îngheţate strălucitoare, târguri de Crăciun şi oraşe medievale acoperite de zăpadă, poate fi o destinaţie de vacanţă magică în timpul iernii, potrivit loveexploring.com.

Zile libere de Crăciun 2018 și Revelion 2019. Câte zile stăm acasă de sărbători

Înainte de Crăciun și Revelion, românii vor beneficia, cu ocazia Sfantului Andrei și Zilei Naționale a României, de două zile libere. Sfântul Andrei pică anul acesta vineri, 30 noiembrie, așa că salariații pot profita de un weekend prelungit, ocazia numai bună pentru un mini-concediu.

Știri despre incoming:

România, promovată la unul dintre cele mai mari târguri din lume!

România este promovată în aceste zile la unul dintre cele mai mari târguri de MICE (Meetings, incentives, conferencing, exhibitions) din lume, IBTM World Barcelona. Târgul este unul exclusiv de business, cu peste 10.000 de vizitatori.

România, reprezentată de Ministerul Turismului la Târgul de Turism “Tour & Travel” de la Varșovia

Ministerul Turismului a pus la dispoziție gratuit standul de promovare a României la cel mai mare târg de turism din Polonia pentru 14 coexpozanți, turoperatori români și reprezentanți ai autorităților locale.

Brandul de ţară al României, în viziunea unui sociolog american: „Haideţi să ne vedeţi castelele, munţii sau pădurile virgine“

România ar trebui să se debaraseze de etichete vechi precum fostă ţară de după Cortina de Fier, din estul Europei, şi să se promoveze, mai curând, ca o destinaţie romantică unde poţi să faci un tur al castelelor medievale încărcate de istorie, apreciază directorul The Polling Company, Brett Lloyd, autor al unui sondaj comparativ SUA-România, în colaborare cu INSCOP.

Peste 100 de participanți la Forumul de Incoming, care va avea loc pe 8 decembrie la București

Scopul principal al Forumui a fost și rămâne căutarea și identificarea unor soluții menite să încurajeze agențiile de turism (la ora aceasta pe piața românească activează circa 70 de agenții specializate pe acest segment) să se implice într-un număr tot mai mare în activitățile de Incoming.

Harta pârtiilor de schi din România. Evită stațiunile aglomerate și alege cele mai apropiate domenii schiabile de orașul tau

Un proiect de lege care ar putea contribui enorm la revitalizarea turismului, în general, dar și a turismului montan, în particular, este blocat în Parlament de aproape 10 luni, dupa ce a trecut de Senat. În România, stațiunile de munte sunt principalele destinații de vacanță, iar această inițiativă legislativă, odată adoptată în Parlament, ar putea crea contextul potrivit pentru atragerea turiștilor străini în țara noastră.

Știri despre agenții/ companii aeriene:

Cursă charter spre Antalya, disponibilă de la 1 iunie 2019 de pe Aeroportul Maramureș

O noua cursă charter spre Antalya va fi disponibilă de pe Aeroportul Internaţional Maramureș, începând cu 1 iunie 2019, în fiecare sâmbătă. Pachetele pot fi achiziționate numai prin intermediul agențiilor de turism partenere”au transmis reprezentanții Prestige Tours.

Vola.ro: 40.000 de bilete în octombrie, record de bilete de avion vândute

Luna octombrie a adus pentru agenția de turism Vola.ro atingerea unui nou record în ceea ce privește numărul biletelor de avion  emise. Astfel, 40.000 de bilete de avion au fost emise în luna octombrie, 2018, în creștere cu 10% față de luna septembrie, 2018 și cu 42% față de luna octombrie, 2017.

Sute de români vor face Revelionul în Malta!

Datorită cererii foarte mari, operatorul maltez a dublat numărul charterelor de Anul Nou, către această destinaţie de iarnă fabuloasă  Cei care vor să se bucure de temperaturi de primăvară, vacanțe active și petreceri de Anul Nou cu stil, și-au rezervat deja vacanța de Revelion în Malta.

Accor Hotels oferă 442 de milioane de euro pentru achiziţia Orbis, care mai deschide un hotel în Bucureşti

Lanţul hotelier francez Accor intenţionează să cumpere şi restul participaţiei, de 47,31% din compania poloneză Orbis pentru suma de 442 milioane de euro pentru a-şi întări poziţia în Europa Centrală, potivit unui anunţ al cumpărătorului.

Proprietarul hotelurilor Residence din București caută o nouă companie care să le administreze

Lanțul de boutique-hoteluri Residence, primul de acest fel dezvoltat în România, își va mări capacitatea de cazare cu 50%, pentru a face față cererii unei piețe care crește cu 10% în fiecare an. Pe de altă parte, proprietarul acestora intenționează să selecteze o altă companie care să opereze hotelurile.

Revelion 2019 la Sheraton Bucharest Hotel, cu 3 petreceri diferite

Hotelul Sheraton din centrul Bucureștiului, a pregătit pentru tine 3 petreceri diferite pentru seara ce marchează trecerea dintre ani. Pregătirile sunt în toi pentru a crea o atmosferă perfectă de sărbătoare și pentru a oferi cele mai bune servicii și o petrecere cu adevarat memorabilă.

Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac. Decizia luată în premieră de organizatorii proiectului

Frozen Love” va fi ideea în jurul căreia vor fi alese obiectele de design ale Hotelului de Gheaţă de la Bâlea Lac. Tema a fost anunţată cu câteva săptămâni înainte de începerea lucrărilor la hotel.  Camerele principale ale obiectivului vor purta numele unor locuri şi obiective din zona Masivului Făgăraş.

Tarom, ofertă specială de Centenar: Bilete mai ieftine cu 20% pe rutele interne

Compania aeriană naţională TAROM anunţă discounturi de 20% la preţul biletelor achiziţionate pentru rutele interne, în perioada 29 noiembrie – 1 decembrie, ofertă lansată cu ocazia Centenarului. Oferta de Centenar lansată de TAROM este valabilă pentru toate biletele cumpărate pe rutele interne operate de companie, reducerea fiind de 20%.

Wizz Air aduce încă o aeronavă la București și anunță noi rute

Wizz Air a anunțat extinderea bazei sale din București prin alocarea unei noi aeronave Airbus A321 si lansarea a două noi rute spre Memmingen în Germania si Castellon în Spania, precum și creșterea frecvenței pe șase dintre rutele sale existente.

Știri externe:

UE anchetează două site-uri de rezervare a biletelor de avion

Comisia Europeană a lansat o investigaţie privind o eventuală încălcare a normelor UE antitrust prin sistemele de rezervare a zborurilor Amadeus şi Sabre, precum şi relaţiile acestor site-uri cu companiile aeriene şi agenţiile de voiaj.

O plajă de pe insula grecească Zakynthos, desemnată cea mai frumoasă din lume

Distincţia i-a fost acordată de un site canadian de turism care a realizat un clasament al celor mai frumoase plaje din lume. Au votat peste 1200 de jurnalişti, bloggeri şi alţi experţi în turism. În top urmează ţărmuri la fel de fermecătoare din Australia, Filipine, Brazilia şi Mexic.

Unde vă petreceţi vacanţa: Care sunt cele mai spectaculoase târguri de iarnă din Europa

Cei care caută destinaţii obişnuite pentru turismul de iarnă ştiu deja că târgurile de Crăciun din Viena, Berlin, Praga, Salzburg sau Paris sunt cele mai aglomerate locuri de sărbători. Dar în Europa, sărbătorile vin cu ornamente diferite în fiecare colţ al continentului.

Oraşul unde soarele nu va mai răsări până în 2019. De ce

Duminică a fost ultima zi în care locuitorii oraşul acesta au văzut Soarele. Şi nu-l vor mai revedea până în data de 13 ianuarie 2019. Deşi pare o ciudăţenie, locuitorii oraşului sunt obişnuiţi să trăiască în acest fel.

 

 

 

Gabriela Peșeț
Consilier Comunicare

Răspunde