Revista presei – turism

22
Noi
2018

Târgul de Turism al României, între maturitatea industriei, oportunitate, festival, bucurie şi Black Friday***

Bogdan Trif: „Sperăm ca industria turismului să ajungă primul contributor la PIB”***

România şi Republica Moldova au semnat un nou acord privind cooperarea în domeniul turismului***

Românii se bat pe pachetele de Revelion în ţară***

Știrile săptămânii pe larg:

Târgul de Turism al României, între maturitatea industriei, oportunitate, festival, bucurie şi Black Friday

Toamna toate visele călătorilor, împătimiţi sau nu, se îndreaptă spre Târgul de Turism al României, spre surprizele şi reducerile pregătite de agenţii special pentru acest eveniment. Bulgaria, Cuba, India, Indonezia, Palestina au venit la târg ca participanţi oficiali, cu standuri de ţară. Şi, chiar dacă Indonezia şi Cuba ne duc imaginaţia spre locuri exotice, standul Bulgariei pare că le-a cam luat publicul.

Bogdan Trif: „Sperăm ca industria turismului să ajungă primul contributor la PIB”

Turismul este o prioritate pentru guvernul ţării noastre, lucru care se poate vedea în măsurile fiscale aplicate, a afirmat, ministrul Turismului, Bogdan Trif, la deschiderea ediţiei de toamnă a Târgului de Turism al României.

Românii se bat pe pachetele de Revelion în ţară. Govora şi Durău se întrec cu Thailanda sau Seychelles

După ce bugetarii au primit vouchere de vacanţă de la stat, 30 la sută dintre cei care obişnuiau să plece în străinătate vor rămâne aici de Crăciun şi Revelion. Şi cum nu se pot caza toţi pe Valea Prahovei, agenţiile au început să recomande staţiuni, unde nu se înghesuia nimeni.

Nicu Rădulescu (OPTBR): Relansarea turismului balnear ţine de relaţia dintre investitori şi comunităţile locale

Relansarea şi dezvoltarea turismului balnear ţine de relaţia dintre investitori şi comunităţile locale, concomitent cu acordarea de facilităţi fiscale, a afirmat, vineri, preşedintele Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR), Nicu Rădulescu, într-o conferinţă de specialitate.

Românii au făcut cumpărături online de peste un miliard de lei în campania de reduceri Black Friday 2018

Topul cumpărăturilor online rămâne şi anul acesta dominat de produsele IT&C, urmate de produse din categoria fashion (îmbrăcăminte, încălţăminte, accesorii). Ofertele de turism câştigă din ce în ce mai mult teren.

Apetit în creştere pentru vacanţe în afara ţării. Românii au cheltuit 2,7 mld. euro în străinătate în primele trei trimestre, plus 22%.

Românii au cheltuit pe deplasările în străinătate circa 2,7 miliarde de euro  în primele nouă luni din acest an, sumă în creştere cu 22% faţă de perioada similară a anului trecut, arată cele mai recente date publicate de BNR şi calculele ZF.

Florin Jianu: Agențiile de turism au declarat 0% sprijin din partea autoritatilor. Trebuie să creăm un fond de investiții pentru start-up-uri în turism

Intreprinzătorii din turism se confruntă cu o lipsă de stabilitate legislativă, deficit de forță de muncă, o legislație inadecvată în domeniu, susține Florin Jianu, președintele Consiliului Național al Intreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România.

Turismul balnear a atins un record în România

Tratamentele balneare nu mai sunt doar pe gustul vârstnicilor. Sunt foarte mulţi tineri corporatişti – români şi străini – care vin să se relaxeze. Mai ales după stresul acumulat la serviciu. Hotelierii spun că întâlnesc tot mai des clienţi care au învăţat să prevină afecţiunile, ca să nu ajungă să fie nevoiţi să le vindece.

Judeţul Mureş va avea o platformă online de promovare a turismului, de la atracţiile patrimoniale şi culturale la activităţile outdoor

În acest sens, la Târgul de Turism de Toamnă de la Bucureşti, unde judeţul Mureş a participat, anul acesta, unitar, cu centrele de informare turistică din Reghin, Sighişoara şi Sovata, asociaţia a efectuat un studiu privind nevoile reale de informaţii ale turiştilor.

Tulcea: Fonduri europene pentru implicarea locuitorilor Deltei în turism

Grupul de acţiune locală (GAL) Oamenii Deltei iniţiat de Asociaţia Ivan Patzaichin-Mila 23 într-una din cele mai izolate zone ale Deltei Dunării a selectat proiecte în valoare totală de circa 1,1 milioane de euro pentru a primi finanţare din fonduri europene, cele mai multe proiecte, respectiv 12, fiind depuse de localnici care doresc să se implice în activităţi de turism.

Turism Băile Felix, profit de 12 mil. lei la nouă luni 2018, plus 134%, la venituri de 60 mil. lei

Turism Băile Felix (TUFE), compania care administrează un complex turistic în staţiunea Băile Felix de lângă Oradea, a raportat după primele nouă luni din acest an un profit de 12,44 milioane lei, în creştere cu 134% faţă de rezultatul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce veniturile au ajuns la 60,7 milioane lei, un avans de 21,88% faţă de primele nouă luni din 2017.

Harghita: Interes ridicat din partea turiştilor şi programe deosebite pentru mini-vacanţa de 1 Decembrie

Zonele turistice din Harghita sunt preferate de cei care vor să-şi petreacă mini-vacanţa de 1 Decembrie într-un cadru natural deosebit, multe dintre locurile de cazare fiind deja ocupate, iar turiştilor li se pregătesc programe deosebite, cu această ocazie.

Maramureş: Biserici din zona Lăpuşului, promovate virtual pentru a convinge turiştii să le viziteze

Un număr de 30 de biserici din zona Lăpuşului au fost introduse într-un tur virtual pe un site specializat graţie unui proiect co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional în colaborare cu alte entităţi cultural-administrative din judeţul Maramureş, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, muzeograful Oana Leşiu din cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş.

Ceremoniile de 1 Decembrie scumpesc de 4 ori cazarea în Alba Iulia

Ceremoniile de 1 Decembrie de la Alba Iulia vor atrage un număr atât de mare de români, încât toate hotelurile din zonă au fost rezervate aproape integral cu un an înainte, iar puţinele camere rămase disponibile în oraş se vând acum de patru ori mai scump decât în mod obişnuit, conform unui studiu remis marţi AGERPRES.

Campionii în business din Muntenia: nouă companii active în IT, comerţ, turism şi extracţie de petrol, declarate campioane în business la Bucureşti

Nouă companii româneşti, în mare parte active în domeniul IT, dar şi în domenii precum comerţ de echipamente electro­nice, turism sau servicii anexe extracţiei de petrol, au fost premiate marţi pentru performanţa în afaceri în cadrul proiectului „Campioni în business“, organizat la Bucureşti.

Carmen Pavel, J’Info Tours: România trebuie promovată în special pe piețe care acum se dezvoltă ca India sau China

Preşedinte al agenţiei de turism J’Info Tours, Carmen Pavel, a declarat într-un interviuacordat în exclusivitate revistei Capital că dezvoltarea afacerilor din turism are nevoie de un plan guvernamental de promovare a destinației România în special pe piețe care acum se dezvoltă precum China sau India.

Studiu Coface: Peste jumătate din agenţiile de turism de pe piaţa locală au risc de insolvenţă

Peste jumătate din agenţiile de turism de pe piaţa locală au risc de insolvenţă, iar 40% din companii au un grad de îndatorare de peste 80%, acestea fiind două din vulnerabilităţile sectorului agenţiilor de turism, arată un studiu realizat de compania Coface.

Vacanța de Craciun: 6 destinații alternative la marile orașe europene

Sărbătorile de iarnă sunt despre reuniuni de familie, miros de cozonaci și portocale și cadouri dăruite celor dragi. Dacă vrei ca anul acesta să transformi Crăciunul într-o aventură, echipa momondo.ro a selectat șase destinații europene, mai puțin cunoscute, în care să petreci sărbătorile de iarnă.

Topul celor mai sigure ţări pentru turism.Unde se află România

Finlanda, Norvegia şi Islanda sunt cele mai sigure ţări pentru călătorii, în timp ce ţări ca Libia, Afganistan şi Somalia sunt cele mai periculoase locuri din lume, potrivit Travel Risk Map 2019, un studiu interactiv realizat de organizaţiile International SOS şi Control Risks.

Cele mai frumoase târguri de Crăciun în 2018: destinaţia din România inclusă în top

Echipa momondo.ro a realizat topul celor mai frumoase târguri şi pieţe de Crăciun din Europa în 2018. Miros de turtă dulce, ornamente pentru brad şi activităţi specifice sărbătorilor, acestea sunt doar câteva din atracţiile care îi îmbie pe turiştii din toată lumea să călătorească în ajunul sărbătorilor.

Știri despre incoming:

România şi Republica Moldova au semnat un nou acord privind cooperarea în domeniul turismului

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a semnat împreună cu ministrul Economiei şi Infrastructurii din Republica Moldova, Chiril Gaburici, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea în domeniul turismului, informează, joi, Ministerul Turismului.

Ministrul Turismului a condus ședința în care a fost dezbătut planul de promovare a României pentru EURO 2020

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, și Gheorghe Popescu, consilierul onorific al premierului României, au condus, marți, 20 noiembrie,  la sediul Guvernului, ședința în care a fost dezbătut Planul de Promovare a României pentru EURO 2020.

Delta Dunării, afaceri oficiale de doar 25 mil. lei din cazare: „Problema este că nu vin turiştii străini“

Hotelurile şi pensiunile din Sulina, Sfântu Gheorghe, Crişan, Murighiol şi Chilia Veche, cinci din­tre cele mai atractive localităţi din Delta Dunării, au avut  anul trecut  afaceri totale de doar 25 de milioane de lei şi un profit de sub 5 milioane de lei, arată o analiză a ZF făcută pe baza datelor de la Registrul Comerţului.

Stiri despre agenții/ companii aeriene:

Proprietarul Grupului Eurolines a lansat oficial o nouă agenţie de turism, TravelBrands

Omul de afaceri Dragoş Anastasiu, fost preşedinte al ANAT şi proprietar al Grupului Eurolines, a lansat oficial o nouă agenţie de turism, TravelBrands, propunându-şi ca în următorii doi ani să ajungă la 40 de sedii.

Cât costă să-ţi duci copiii acasă la Moş Crăciun, în Laponia? Mai pui puţin şi îţi iei un Logan nou

O excursie în Laponia, acasă la Moş Crăciun, pentru doi adulţi şi doi copii, ajunge la un preţ de 6.500 de euro, adică aproape cât preţul unei maşini Logan nouă, însă varianta cea mai ieftină. Agenţiile de turism spun însă că excursia de 4 zile este una minunată, ce are loc o dată în viaţă.

Lucia Morariu, Eximtur Cluj: Avem cel mai bun an din istoria agenţiei, afacerile sunt pe plus 20% la nouă luni

Agenţia de turism Eximtur din Cluj -Napoca, una dintre cele mai mari de pe piaţa locală, controlată de familia Mora­riu, şi-a crescut afacerile cu 20% în primele trei trimestre din acest an şi estimează că va menţine acest avans până la finalul anului.

Vânzări de peste 3 milioane de euro la Târgul de Turism

Agenţia de turism Christian Tour a vândut vacanţe de peste 3 milioane de euro pe durata Târgului de Turism al României, atât la standul de la Romexpo, cât şi în sediile agenţiei din ţară şi online, unde turiştii au găsit pachete cu aceleaşi reduceri şi în aceleaşi condiţii ca la târg, arată datele transmise.

Paralela 45, vânzări de 1,5 milioane de euro la Târgul de Turism și de Black Friday

Vânzările Paralela 45 din timpul Târgului de Turism, organizat în perioada 15-18 noiembrie la Romexpo, realizate la stand, dar și în agențiile din rețea, la care se adaugă cele de Black Friday, pe portalul turoperatorului și pe platforma eMag, s-au ridicat la 1,5 milioane de euro.

Suma FABULOASĂ încasată de touroperatori la târgul de turism. Care au fost cele mai căutate destinaţii

Touroperatorii care au participat la ediţia de toamnă a Târgul de Turism zilele trecute au raportat sume colosale din vacanţele vândute. Trei din cele mai mari agenţii de turism din România, Christian Tour, Paralela 45 şi Karpaten Turism, şi-au prezentat deja bilanţul.

Fly Go, agenţie de turism: Online-ul este acum principalul canal de vânzare în industria de profil

95% din vânzările Fly Go sunt realizate online, cele mai multe fiind achiziţii de bilete de avion. Segmentul online a devenit princi­pa­lul canal de vânzare în industria de turism, iar achiziţiile de vacanţe şi pachete turistice de la agenţiile online vor continua să crească, în condiţiile în care utilizatorii au astfel acces la o gamă mai largă de servicii de oriunde şi oricând.

Târgul de turism. Mongolia, Laos, Cambodgia sau Băile Felix?

Românii cu oarecare stare s-au cam săturat de all-inclusiv-urile turcești, bulgărești sau grecești. Au început să prefere destinațiile exotice și chiar stațiuni balneare din țară. Ieri, a început Tărgul de Turism organizat la Romexpo.

Vola.ro a vândut 40.000 de bilete de avion în octombrie, cifră record

Agenția Vola.ro, cel mai mare jucător online din turism, a anunțat un număr record de bilete de avion vândute în octombrie, respectiv 40.000, cu 10% mai multe față de luna septembrie și cu 42% peste volumul vândut în octombrie anul trecut.

Hotelul de patru stele Capital Plaza din Capitală, afaceri mai mari cu 11% la nouă luni

Hotelul de patru stele Capital Plaza, deschis în 2009 în apropiere de Piaţa Victoriei şi controlat de antreprenori români, şi-a crescut veniturile cu 11% în primele trei trimestre din acest an comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit oficialilor hotelului.

Hotelul Palatul Suter din Bucureşti se redeschide la final de noiembrie. „Am bugetat un grad de ocupare de 70% şi venituri de un milion de euro.“

Palatul Suter din centrul Bu­cu­reştiului, clădire cumpărată în anul 2015 de Vasile Albulescu de la familia Petre, a trecut printr-un proces de re­no­vare şi va fi redeschis la final de noiem­brie cu o clasificare de cinci stele.

Tarom revine pe Aeroportul din Arad, după 15 ani

Aeroportul Arad şi compania TAROM au semnat joi, la sediul Consiliului Judeţean Arad, un contract prin care operatorul aerian naţional revine în Oraşul de pe Mureş după 15 ani.

Un avion al Austrian Airlines, obligat să aterizeze după depistarea fumului în cabina piloţilor

Un avion al Austrian Airlines cu 161 de pasageri la bord a fost constrâns să aterizeze la puţin timp după decolare din cauza prezenţei fumului în cockpit, a anunţat marţi compania austriacă, confirmând o informaţie a site-ului specializat Aviation Portal, relatează AFP.

Curse TAROM de la Oradea către Milano și Barcelona

Compania Națională TAROM deschide vânzarea biletelor de avion din Oradea către Milano(Bergamo) și Barcelona (El Prat) și retur, începând cu data de 15 decembrie. Operarea curselor va începe din 25 martie 2019.

Știri externe:

Paradisul turistic Turcia se îndreaptă cu viteză spre o criză fără precedent

Cât de îndatorate sunt companiile din Turcia în raport cu cele de pe pieţele emergente? Răspunsul este foarte îndatorate, analizând un raport cheie, scrie Bloomberg.

Topul ţărilor cu cei mai mulţi turişti pe cap de locuitor. Ocupanta surprinzătoare a primului loc

Andorra, Monaco şi Bahrain se numără printre ţările cu cel mai mare număr de turişti pe cap de locuitor, potrivit unei analize realizate de Priceonomics pe baza datelor furnizate de Banca Mondială.

Absolut divin! „Orașul albastru”, locul din care nu vrei să mai pleci

Undeva în nordul Marocului, la poalele munților Rif, se află un oraș colorat în totalitate în albastru. Toate tipurile de albastru le vei găsi aici, pe porți, pe uși, pe ziduri, pe prag, pe ferestre, pe acoperiș, peste tot! Un loc de care te vei îndrăgosti iremediabil.

 

 

 

Gabriela Peșeț
Consilier Comunicare

Răspunde