Ministrul Turismului: Agențiile de turism nu vor mai putea vinde vacanțe mai devreme de 12 luni de la data plecării
Senatul a aprobat acordarea de vouchere de vacanță pentru bugetari. Le vor primi o singură dată
Ministrul Turismului vrea să arate România unor bloggeri și fotografi români, într-un infotrip de 24.000 de lei
O localitate din Bucovina, inclusă în top 10 cele mai colorate destinații europene
Știrile săptămânii pe larg:
Situația creată în piață de Omnia Turism a arătat cât de necesară este apariția reglementărilor referitoare la garantarea pachetelor turistice care să prevină cazurile de păgubire a turiștilor și a agențiilor de turism partenere, apreciază Alin Burcea, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT).
Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, acuză Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) de faptul că nu a transmis datele pentru întocmirea unui ordin comun necesar aprobării în Parlament a ordonanței privind garantarea pachetelor turistice, în condițiile în care România se află într-o procedură de pre-infringement deschisă de Comisia Europeană din această cauză.
ANAT vrea să clarifice situația creată la Omnia Turism
Conducerea asociației a dispus constituirea unei celule permanente, care urmăreste cu atenție desfașurarea evenimentelor și acționează în sprijinul turiștilor și al agențiilor partenere.
Agenţiile membre ANAT care au colaborat cu Omnia Turism sunt rugate să solicite asociaţiei consultanţă juridică referitoare la avansurile plătite acesteia, pentru a cere răspunderea turoperatorului, conform precizărilor de pe pagina de Facebook a ANAT.
După evenimentul nefericit care l-a implicat pe patronul agenţiei Omnia Turism, George Negru, două grupuri în derulare sunt blocate în acest moment în Egipt, respectiv Thailanda, iar autorităţile fac tot posibilul de a readuce cei 80 de oameni în ţară cât mai repede, explică Alin Burcea, preşedinte al Asociaţiei Naţionale al Agenţiilor de Turism (ANAT), în cadrul emisiunii ZF Live.
Ministrul Turismului: Paguba produsă de Omnia Turism este cea mai mare de după revoluție
Paguba produsă de Omnia Turism este cea mai mare de după revoluție, în condițiile în care agenția a vândut pachete de aproximativ 7,5 milioane de euro pentru anul 2018 unui număr de 8.500 de clienți, iar pentru perioada 17 octombrie – 31 decembrie 2017 au mai fost încasați 433.000 de euro de la 202 turiști, a declarat ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre.
Un număr de 244 de turiști sunt plecați în străinătate cu agenția Omnia Turism, iar o parte dintre ei au decis să își plătească singuri cazarea, a declarat ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, într-o conferință de presă referitoare la situația Omnia Turism în urma decesului patronului, George Negru.
Ce pot face turiştii păgubiţi de falimentul unei agenţii. Paşii de urmat şi documentele necesare
Ministerul Turismului a elaborat un minighid cu paşii de urmat de către turistul păgubit pentru a obţine despăgubiri din asigurarea agenţiei pentru rambursarea cheltuielilor de repatriere şi/sau a sumelor achitate în cazul insolvabilităţii sau falimentului agenţiei de turism.
OMNIASIG Vienna Insurance Group, una dintre cele mai mari companii de asigurări generale din România, parte a grupului Vienna Insurance Group (VIG), a confirmat faptul că agenţia Omnia Turism este asigurată la societatea lor pentru riscul privind rambursarea cheltuielilor de repatriere şi/sau a sumelor achitate de turist în cazul insolvabilităţii sau falimentului agenţiei de turism.
Agențiile de turism nu vor mai putea vinde pachete turistice mai devreme de 12 luni de la data plecării, iar acest lucru va fi impus printr-un amendament la OUG 107/1999 privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice, a declarat ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre.
Zeci de touroperatori au rămas fără licenţe după controalele Ministerului Turismului
Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a anunţat că anul acesta au fost ridicate 88 de licenţe în urma controalelor efectuate în cazul agenţiilor de turism, ca urmare a neregulilor descoperite.
Ministerul Turismului vrea să organizeze o vizită ”educaţională şi de informare” pentru 16 bloggeri şi fotografi de travel din România, în perioada 26-29 octombrie, pentru care are un buget maxim alocat de 24.229 lei (5.287 de euro), fără TVA, din fonduri bugetare.
Senatul a adoptat proiectul de lege pentru aprobarea OUG 46/2017 referitoare la voucherele de vacanţă în forma adoptată de Guvern, astfel că autorităţile publice locale şi centrale vor acorda angajaţilor din sistemul public central sau local, pentru perioada 1 iulie 2017 – 30 noiembrie 2018, o singură indemnizaţie sub formă de vouchere de vacanţă în valoare de 1.450 de lei.
Barometrul din turism. Românii au cheltuit peste 2 mld. euro pe vacanţe în străinătate
Românii au cheltuit puţin peste 2 miliarde de euro pe vacanţele în străinătate în primele opt luni din acest an, în creştere cu circa 65% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor de la BNR.
De ce foarte mulți români preferă să-și petreacă vacanța în Dubai
Una dintre cele mai căutate destinații turistice ale românilor care își petrec vacanța peste hotare este Dubai. Doar anul trecut, a fost vizitat de 51.000 de turiști din România. Sectorul turistic din Dubai și-a conservat tendința ascendentă de la începutul lui 2017.
Românii au prins gustul aventurii. Locațiile în care aleg să facă incursiuni periculoase
Vacanțele clasice, cu leneveală la soare în resorturi luxoase, ar putea pierde teren în fața concediului activ, cu excursii și expediţii în care turistul este pus la încercare. Unii dintre români au prins gustul aventurii și aleg sejururi cu drumuri lungi în deșert, cu ascensiuni istovitoare pe crestele africane sau incursiuni periculoase în jungla amazoniană.
Revelion pentru toate portofelele
Se apropie Sărbătorile de iarnă, iar hotelierii se bat deja în oferte pentru Revelion. Poiana Braşov rămâne cea mai scumpă staţiune când vine vorba despre petrecerea din ultima noapte a anului. La Bran Moieciu, preţurile sunt şi de trei ori mai mici.
Motivele pentru care turiștii străini vin în București
Numărul turiștilor care aleg România ca destinaţie este în creștere de la an la an. Drumurile străinilor care ajung la noi duc aproape inevitabil la Bucureşti. În Centrul Vechi e plin de turişti străini și toamna.
Oraşul din România desemnat de UE ”destinaţie europeană de excelenţă”
Oraşul Suceava a câştigat această cursă, într-un proiect al Comisiei Europene, fiind singurul obiectiv turistic cu expoziţii pe ruine. Cetatea de Scaun a fost construită la sfârşitul secolului al XIV-lea de Petru I Muşat, domn al Moldovei între 1375 şi decembrie 1391, iar apoi a fost întărită de Ştefan cel Mare pentru a rezista atacurilor otomane.
Localitatea din România înclusă in top 10 cele mai colorate destinații europene
Avem şi motive de mândrie. O localitate din Bucovina, vestită pentru casele sale pictate în stil tradiţional şi pentru ouăle încondeiate, a fost inclusă în top 10 cele mai colorate destinaţii turistice ale Europei.
Alba: Klaus Iohannis, la inaugurarea celui mai mare resort de golf din România
Președintele Klaus Iohannis a participat în localitatea Teleac, lângă Alba Iulia, la inaugurarea oficială a celui mai mare resort de golf din România, o investiție privată despre care șeful statului a apreciat că este „unică” în țara noastră și prin care România „ajunge pe harta golfului mondial”.
Știri despre agenții:
Maldive, Thailanda, SUA, Japonia şi Cuba au fost cele mai căutate destinaţii extraeuropene de către turiştii români în acest an, potrivit datelor agenţiei de turism Eturia, care remarcă modificări în ceea ce priveşte dinamica pachetelor turistice vândute.
Danubius Health & Spa Center folosește apa sărată pentru vindecarea turiștilor
Considerat Marea Moartă a Transilvaniei, Lacul Ursu din Sovata se face responsabil de vindecarea turiștilor, fiind singurul de acest fel din Europa. De proprietățile sale curative se poate beneficia în sezonul estival, problema fiind sezonul rece, perioadă în care lacul este închis.
Agenţia de turism Aerotravel, una dintre cele mai mari zece companii de pe piaţa de profil, şi-a crescut afacerile cu 9% în primele nouă luni din acest an comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit oficialilor agenţiei.
Românii sunt mai deschişi ca oricând să călătorească şi să descopere destinaţii noi şi alocă totodată un buget mai mare pentru vacanţe faţă de anii anteriori, a declarat pentru News.ro Mircea Giurcă, directorul general pe România al motorului de căutare a ofertelor de călătorie momondo.ro.
Invitation România, una din cele mai mari agenţii de incoming de pe plan local, a adus mai mulţi turişti străini în vacanţă în ţară şi a reuşit să îşi crească afacerile cu circa 15% în primele nouă luni din acest an, potrivit oficialului companiei.
Știri externe:
Catalonia ar putea înregistra pierderi de peste un miliard de euro
Numărul turiștilor care au vizitat Catalonia este în scădere de la începutul lunii octombrie, a anunțat o asociație locală, Exceltur, transmite Euronews. Tensiunile sunt în creștere după ce la 1 octombrie a avut loc un referendum ilegal pentru independență în Catalonia, cea mai bogată regiune a țării.
Monitorizarea comunicatului de presă despre situația Omnia Turism, lansat de ANAT pe 19 octombrie:
Sinuciderea lui George Negru, patronal Omnia Turism, foarte costisitoare pentru 8.000 de turisti (Business Cover)
ANAT: Turiștii au șansă zero să recupereze banii. Unii dintre cei deja plecați vor primi ajutor (Digi 24)
ANAT susține turiștii Omnia Turism aflați în Egipt și Thailanda să își continue sejurul (Atac de Constanta)
ANAT susține turiștii Omnia Turism aflați în Egipt și Thailanda să își continue sejurul (Replica Online)
Turiștii Omnia Turism aflați în Egipt și Thailanda își pot continua sejurul (Placestogo)
ANAT sustine turistii Omnia Turism aflati in Egipt si Thailanda sa isi continue sejurul (Aquiahora)
