Alin Burcea, ANAT: Legea turismului ar trebui să vină cu facilităţi fiscale pentru investiţiile în hoteluri
INS: Turiștii străini au cheltuit 4,61 miliarde de lei în România, în primele nouă luni ale anului
Sibiu, recomandat de jurnaliştii britanici de la The Guardian într-un top al destinaţiilor de iarnă
Luna septembrie a atras peste 115.000 de turişti pe litoral, conform INS
Știrile săptămânii, pe larg:
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) a propus recent un proiect de act normativ către Autoritatea Naţională pentru Turism, care prevede înfiinţarea unei noi instituţii menite să garanteze pachetele achiziţionate de turişti, în cazul intrării în insolvenţă sau în faliment a agenţiilor de voiaj care au vândut serviciile respective. În principal, trebuie să intrăm în Europa şi din acest punct de vedere. Este o directivă care spune clar că noi trebuie să asigurăm banii turiştilor.
Agenţiile clujene de turism se protejează după tăvălugul insolvenţelor
Agenţiilor din Transilvania de Nord li s-a adus la cunoştinţă proiectul de lege iniţiat de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT). Acum protejarea pachetelor turistice este opţională, însă Uniunea Europeană (UE) va impune garantarea integrală a acestora, începând cu 2018. Există mai multe instrumente de garantare: poliţele de asigurare, depozitele de cash colateral, fondul de garantare, ultimul fiind la nivel colectiv, adică toţi pentru unul, unul pentru toţi.
INS: Turiștii străini au cheltuit 4,61 miliarde de lei în România, în primele nouă luni ale anului
Cei aproximativ 1,93 de milioane de turiști străini cazați în primele nouă luni ale acestui an în unitățile turistice din România au cheltuit în total peste 4,61 miliarde de lei, în medie 2.391,5 lei/persoană, reiese dintr-un comunicat al Institutului Național de Statistică transmis, joi, Agerpres. ‘În perioada 1.I — 30.IX 2016, numărul de turiști nerezidenți cazați în structurile de cazare turistică colective a fost de 1.929 mii, iar cheltuielile acestora s-au ridicat în total la 4.613,2 milioane lei’, se menționează în comunicat.
Premieră: Luna septembrie a atras peste 115.000 de turişti pe litoral
Sezonul estival 2016 a fost cel mai bun an pentru hotelierii de pe litoral. În primele zece luni din acest an, în judeţul Constanţa s-au înregistrat peste 1,12 milioane de turişti, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). În acest an, sosirile turiştilor în structurile de cazare, fie că sunt hoteluri, vile turistice, pensiuni sau tabere pentru elevi în judeţul Constanţa, au înregistrat o creştere de 14,2% faţă de anul anterior, potrivit datelor INS.
Un oraş din România a fost inclus de publicaţia britanică „The Guardian“ într-un top al recomandărilor pentru petrecerea vacanţei de iarnă, fiind descris drept locul perfect pentru escapadele romantice din anotimpul rece. Oraşul Sibiu se regăseşte într-un top 10 al celor mai potrivite destinaţii pentru un city break de iarnă, lista fiind întocmită de „The Guardian“.
Asociația Litoral – Delta Dunării a lansat noul clip de promovare a stațiunii Mamaia
Asociația Litoral – Delta Dunării (ALDD) a lansat clipul noului film de promovare Mamaia 2017, acesta putând fi vizionat pe pagina de Facebook a asociației. Potrivit unui comunicat al ALDD, remis, miercuri, Agerpres, filmul va fi lansat în februarie 2017 la Târgul de Turism al României. Potrivit președintelui Asociației, echipa de filmare a surprins cele mai frumoase evenimente ale verii care a trecut.
Peste 200.000 de turişti austrieci au vizitat în 2016 România
Peste 200.000 de turişti austrieci au vizitat în acest an România, iar previziunile pentru anul viitor sunt bune, spune Simion Giurcă, cel care conduce Biroul naţional de turism al României la Viena (Austria). ‘A fost un an bun, mult mai bun decât pot să o arate statisticile. (…) Avem multe produse variate, avem mulţi tour operatori care oferă destinaţia România în cataloage. (…) Cine vrea să vină, să vină în România, (…) poate să îşi ia o ofertă de turism organizat în landul său’, a declarat Simion Giurcă.
Numărul britanicilor care ne vizitează țara a crescut în acest an cu 20% față de anul trecut, ajungându-se la 150.000 de turiști în acest an, a declarat Răzvan Marc, cel care conduce Biroul Național de Turism al României de la Londra. „Anul acesta a fost un an foarte bun. Cred că pot să mă laud cu vreo 150.000 de turiști din Marea Britanie, până la sfârșitul anului, ceea ce este foarte bine, o creștere de 20% față de anul trecut”, a spus Răzvan Marc.
Peste 300.000 de turişti români petrec sărbătorile în România. Aproape toate locurile sunt ocupate
De Crăciun şi Revelion, peste 300.000 de turişti români vor petrece sărbătorile în ţară, cele mai căutate staţiuni fiind cele montane, zonele rurale şi cele balneoclimaterice, spun operatorii din turism consultaţi de News.ro. De altfel, în aceste zone aproape toate locurile de cazare sunt ocupate, încă din septembrie. Specialiştii spun că numărul turiştilor, atât români cât şi străini, este în creştere chiar şi cu 20% faţă de anul trecut, aceştia fiind atraşi de programele artistice oferite de hoteluri şi pensiuni, dar şi de zonele cu zăpadă.
Maramureș: Evenimentul „Crăciun în Maramureș” se extinde în mai multe comune din județ
Evenimentul „Crăciun în Maramureș” va fi găzduit, în premieră, în șapte comune din județ, dar și la Muzeul Satului din municipiul Baia Mare, potrivit unui comunicat de presă al CJ Maramureș, remis, marți, Agerpres. Potrivit organizatorilor, seria evenimentelor „Crăciun în Maramureș” debutează la Muzeul Satului din Baia Mare, „urmând să depășească granițele locului și ale zilei, având în vedere că, în perioada 17 — 28 decembrie, județul Maramureș îmbracă straie de sărbătoare”.
Revelionul în Poiana Braşov, mai scump ca în Dubai
Revelionul la Poiana Braşov a ajuns să coste mai mult decât unul într-o locaţie exotică, precum Dubai sau Maldive. Cu toate acestea, tocmai cele mai scumpe camere din staţiunile montane româneşti au fost deja închiriate. Dacă nu v-aţi făcut încă planuri de sărbători, pensiunile şi hotelurile de trei stele de la munte mai au încă locuri libere. Este, însă, un an al destinaţiilor exotice, dau asigurări reprezentanţii agenţiilor de turism, potrivit Realitatea TV.
Zona Bran-Moeciu, cea mai atractivă de Crăciun
Peste 300.000 de turiști români vor petrece Crăciunul și Revelionul în țară, cele mai căutate stațiuni fiind cele montane, zonele rurale și cele balneoclimaterice, spun operatorii din turism. De altfel, în aceste zone aproape toate locurile de cazare sunt ocupate, încă din septembrie. Specialiștii spun că numărul turiștilor, atât români cât și străini, este în creștere chiar și cu 20% față de anul trecut, aceștia fiind atrași de programele artistice oferite de hoteluri și pensiuni, dar și de zonele cu zăpadă.
Cele mai lungi pârtii din România sunt în Poiana Brașov
În România sunt 183 de pârtii omologate şi în curs de omologare, cu o lungime totală de 160 de kilometri, potrivit calculelor reaizate pe baza datelor din baza Autorităţii Naţionale de Turism, instituţie aflată în subordinea Ministerului Economiei. Tot domeniul schiabil din România este cât cel dintr-o singură staţiune de schi din Austria sau Franţa.
Unde schiezi în acest weekend. Vezi ce pârtii s-au deschis în România!
După ce în ultimii doi ani n-am prea avut parte de zăpadă, iar sezonul de schi a fost redus la maximum două-trei săptămâni, anul acesta iarna chiar a venit! „Ajutată”, însă, în unele cazuri, de tunurile care produc zăpadă artificială. Se poate deja schia pe mai multe pârtii din țară, Praidm Rânca, Straja, Poiana Brașov, Predeal, Șureanu și Arieșeni sunt doar câteva dintre ele.
Judeţele cu cele mai mari creşteri ale numărului de turişti
2016 nu a fost un an bun doar pentru litoralul românesc, ci şi pentru majoritatea judeţelor din ţară, care au înregistrat creşteri semnificative. Cu toate acestea, în unele judeţe s-au înregistrat scăderi. Economica.net îţi spune în ce judeţe s-au înregistrat cele mai mari creşteri. Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au crescut cu aproape 11%, în primele 10 luni din acest an comparativ cu perioada similară a anului trecut, la peste 9,43 milioane.
Creștere importantă pentru turismul din Timiș
Obţinerea statutului de capitală culturală europeană pentru Timişoara va aduce creşteri importante ale numărului de vizitatori pentru oraşul de pe Bega. Chiar şi înainte de anunţarea acestui titlu, judeţul a atras destul de mulţi turişti, chiar dacă oferta în domeniu nu este spectaculoasă. Timişul a realizat un plus de 22,8% la numărul de turişti sosiţi şi cazaţi într-o structură de specialitate din judeţ.
Guvernul oferă bani nerambursabili pentru amenajarea de trasee turistice, peşteri şi refugii montane
Programul-pilot „Start Up Mediu Ecoturism”, măsură de ajutor de minimis care vizează stimularea conservării naturii în contextul tranziţiei la economia verde, a fost aprobat joi de Executiv. Sunt vizate dezvoltarea de infrastructuri de acces, de refugii montane cu rol de adăpost şi informare turistică, a infrastructurii de informare şi interpretare a naturii şi culturii locale şi facilităţi pentru servicii locale de ecoturism.
150 milioane de euro pentru atingerea potenţialului turismului, până în 2020
Contribuţia turismului la valoarea adăugată este astăzi sub potenţial, potrivit documentului final „România Competitivă”, dat recent publicităţii, care precizează că importanţa acestei activităţi pentru echilibrele macroeconomice ar trebui să determine interesul politicilor publice pentru obţinerea unei balanţe excendentare a încasărilor pentru turism şi călătorii ale României până în anul 2020.
Rețelele de socializare influențează deciziile pentru alegerea vacanțelor
Reţelele de socializare influenţează din ce în ce mai mult decizia internauţilor români de a-şi petrece vacanţele în destinaţii internaţionale. Astfel, circa 45% dintre tinerii de până în 34 de ani, din mediul urban, cu venituri medii şi peste medie, îşi planifică sejururile şi în funcţie de pozele sau impresiile pe care prietenii le postează pe Facebook.
Doi din trei români nu şi-au putut plăti o vacanţă, anul trecut
Doi din trei români nu şi-au putut plăti o vacanţă anul trecut, însă, comparativ cu 2012, numărul celor care nu-şi pot permite financiar un concediu a scăzut, reiese dintr-o publicaţie a Institutului Naţional de Statistică (INS) transmisă la solicitarea Agerpres. În anul 2015, din punct de vedere al incapacităţii de a plăti o săptămână de vacanţă pe an sau al imposibilităţii, din punct de vedere financiar, de a face faţă unor situaţii neprevăzute, 67,6% şi, respectiv, 51,4% din populaţia României s-a aflat în una din aceste două situaţii.
Dubai deschide birou de turism în România și vrea să convingă românii că este o destinație „budget”
Dubai deschide birou de turism în România odată ce a crescut interesul românilor pentru vacanțe in emiratul arab. Astfel, Bucureștiul se alătură orașelor Praga și Varșovia iar țara noastră devine a treia din regiunea Europei Centrale și de Est unde DTCM este prezent. DCTCM (Dubai Corporation for Tourism & Commerce Marketing) a decis deschiderea unei reprezentanțe în România datorită numărului mare de turiști români care au vizitat Emiratul în cursul anului 2015.
Răsfață-te în cele mai bune centre de SPA&Wellness
Concediul înseamnă pentru mulți dintre noi drumeții, vizite la muzee și distracție, însă cel mai important lucru este să ne încărcăm bateriile după luni întregi de stres și muncă. Putem face acest lucru într-o vacanță la SPA, în care întreaga atenție a hotelierilor este canalizată spre relaxarea totală a vizitatorilor.
Un blogger de turism din California s-a îndrăgostit de Alba Iulia după ce a ajuns aici din întâmplare, în drum spre Cluj-Napoca. Adonis s-a născut într-una din cele 7.000 de insule din Filipine și s-a mutat cu părinții în California când era copil, fiind unul dintre cei mai activi bloggeri care călătoresc în jurul lumii. România a fost o surpriză epică pentru mine.
Cluj: CCN atrage atenția asupra pericolului la care sunt expuși Munții Carpați
Directorul executiv al Clubului de Cicloturism Napoca (CCN), Radu Mititean, atrage atenția, cu ocazia Zilei Internaționale a Muntelui, asupra pericolului la care este expus mediul montan din România, ca urmare a acțiunii omului. Ziua de 11 decembrie ar trebui să fie o sărbătoare și o ocazie de celebrare și promovare a mediului montan ca oportunitate și model de dezvoltare sustenabilă, dar, din păcate, în România ar trebui să fie mai degrabă o zi de doliu și de conștientizare a stării de pericol.
Știri despre agenții:
Cocktail Holidays: Cea mai scumpă vacanţă vândută de Revelion, 19.000 de euro în Maldive
Agenţia de turism Cocktail Holidays, una din cele mai mari de pe piaţa locală, estimează că cererea pentru destinaţiile exotice în perioada sărbătorilor de iarnă a crescut cu 10% comparativ cu perioada similară a anului trecut, în topul preferinţelor aflându-se Madeira, Zanzibar, Sri Lanka, Thailanda şi Maldive, pentru care turiştii au plătit între 749 de euro şi 8.164 de euro de persoană.
Vacanța de Sărbători: Bugete de la câteva mii până la zeci de mii de euro
Crăciun în Laponia, Revelion în Zanzibar sau o vacanţă prelungită în Macao şi Hong Kong? Oricare ar fi alegerea, turoperatorii garantează o experienţă inedită. Vacanţele exotice de Revelion sau cele specifice Crăciunului, în ţări îndepărtate, pe care le promovează astăzi agenţiile de turism sunt mult mai accesibile decât în urmă cu zece ani.
Dragoş Anastasiu doreşte să repună România în cataloagele TUI în 2018
După mai mulţi ani de avans timid, anul care se apropie de final a adus relansarea brandului turistic România, a declarat joi Dragoş Anastasiu, preşedintele Eurolines Grup. Numărul turiştilor străini a crescut cu circa 10%, destinaţiile vedetă fiind Delta Dunării, Transilvania şi Bucureşti. Incertitudinile legate de securitate la nivel mondial, cât şi evoluţia pozitivă a produsului turistic românesc, au reprezentat o oportunitate pentru destinaţia turistică România.
Românii își rezervă iarna vacanța de vară. Vânzările early booking au crescut cu peste 50%
Din ce în ce mai mulţi turişti români au început să-şi rezerve vacanţa de vară încă din noiembrie-decembrie anul anterior, pentru a plăti cât mai puţin pe sejur, reducerile ajungând chiar şi până la 50% prin programele early booking. Cu alte cuvinte, numărul vacanţelor pentru vara lui 2017, cumpărate încă din iarna acestui an a crescut în medie cu 55%, potrivit unui studiu al Christian Tour.
Unde călătoresc românii și cine vizitează România de sărbători
Odată cu zilele naţionale libere din săptămâna 28 noiembrie – 4 decembrie, mulţi români au pus pe hârtie idei de vacanţă iar majoritatea le-a transformat în călătorii. Totuşi, apropierea sărbătorilor de iarnă nu îi împiedică pe aceştia să îşi facă alte planuri de călătorie, atât în ţară, cât şi în străinătate. Mai mult, se anunţă numeroşi călători din străinătate care vin să petreacă în România Crăciunul sau Anul Nou.
Germania, Olanda şi Franţa, ţările de unde s-au întors cei mai mulţi români în ţară
Germania, Olanda, Franţa, Marea Britanie şi Danemarca sunt ţările de unde au venit cei mai mulţi români în ţară, în preajma alegerilor parlamentare de pe 11 decembrie, potrivit datele agenţiei de turism on-line, Paravion. Datele agenţiei arată că majoritatea biletelor achiziţionate de către românii care au ales să vină în ţară cu câteva zile înainte de votare au fost achitate cu două săptămâni înainte de eveniment, cu date de retur în săptămâna imediat următoare.
Barcelona, cea mai căutată destinaţie pentru Crăciun
Turiştii autohtoni care au ales să-şi petreacă vacanţa de Crăciun în străinătate, în acest sfârşit de an, au optat atât pentru destinaţii europene, cât şi exotice. Barcelona s-a clasat în topul preferinţelor călătorilor români, urmată de Bologna, Bruxelles, Dubai şi Havana, potrivit agenţiei on-line de turism, Tripsta. Conform agenţiei, vacanţele din această perioadă au fost în medie de nouă zile, mai mult decât perioadele petrecute în mod normal în străinătate.
Românii care își vor petrece Crăciunul în străinătate au ales atât orașe europene, cât și destinații exotice, Barcelona fiind destinația preferată, în timp ce Havana și Dubai sunt în top 5 al destinațiilor preferate pentru sărbătorile de iarnă, conform unui studiu realizat de o agenție de turism online, remisă luni Agerpres.
Cât costă petrecerea de Revelion la hotelurile de 5 stele
Hotelurile de cinci stele sunt „fully booked” pentru petrecerea de Revelion, în condiţiile în care şi-au promovat ofertele încă din septembrie, iar preţurile pentru seara dintre ani variază între 200 şi 2.000 de euro. La Hotelul Sheraton Bucureşti pachetul complet pentru noaptea dintre ani include: cina festivă, cazare pentru noaptea dintre ani, early check in & late check out, mic dejun şi brunch pentru 1 ianuarie şi parcarea.
Turism Covasna şi-a majorat capitalul cu 3,2 mil. lei, la 46 mil. lei
Tursim Covasna (TUAA), administratorul a trei hoteluri din staţiunea balneară Covasna, şi-a majorat capitalul social cu 3,2 milioane lei la 46 mil. lei după subscrierea a 32 milioane acţiuni, faţă de 50 milioane cât era iniţial plănuit. Perioada de subscriere s-a desfăşurat între 11 noiembrie şi 10 decembrie 2016. Capitalul social subscris şi vărsat este divizat în peste 471 mil. acţiuni în valoare de 0,1 lei fiecare.
Revelion la Belgrad: Goran Bregovic, Bijelo Dugme și Bajaga i Instruktori, în concert
Mai sunt câteva săptămâni până la Revelion, iar cei care nu au decis încă unde să își petreacă noaptea dintre ani și își doresc un spectacol autentic nu departe de Timișoara, Agenția de turism Ultramarin a pregătit un revelion special în capitala Serbiei. Aflat la doar câteva ore distanță de Timișoara, Orașul Alb – Belgrad surprinde în orice anotimp: prin efervescență, prin puterea renașterii din ruine, prin evenimentele culturale pe care vecinii noștri le desfășoară de primăvara până iarna.
Știri externe:
Aflux masiv de turiști la Veneția, dar tot mai puțini locuitori
Veneția își pierde din populație în ritmul de pe vremea ciumei din 1630. Noua pandemie este afluxul masiv de turiști, relatează cotidianul spaniol El Mundo. O singură dată Veneția a suferit o scădere a populației comparabilă cu cea actuală: s-a întâmplat în timpul pestei bubonice din 1630, după care a avut nevoie de peste un secol pentru a-și reface numărul locuitorilor”, spune arheologul și istoricul de artă italian Salvatore Settis
Petrece vacanţa oriunde doreşti în lume, iar hotelul „vine după tine”
Denumit „Blink”, serviciul personalizat îţi pune la dispoziţie o locuinţă temporară şi personal care să se ocupe de serviciile necesare. În general, opţiunile de destinaţie ale unei vacanţe sunt limitate la locurile unde se găsesc hoteluri sau alte cazări. Dar agenţia de turism Black Tomato, cu sediul la Londra, inovează în acest domeniu şi oferă un alt fel de serviciu personalizat: îţi oferă posibilitatea de a petrece vacanţa oriunde doreşti în lume, iar hotelul „vine după tine”, conform publicaţiei businessinsider.com.
China va investi în turism 290 de miliarde de dolari
Principalul organism de planificare economică din China a anunţat miercuri un plan de 2.000 de miliarde de yuani (290 de miliarde de dolari) pentru investiţii în turism, până în 2020, transmite Reuters. De asemenea, valoarea totală a serviciilor turistice achiziţionate în statul chinez sunt estimate la 7.000 de miliarde de yuani, iar turismul ar urma să contribuie cu peste 10% la creşterea anuală a PIB-ului până în 2020, a informat Comisia Naţională de Dezvoltare şi Reformă (NDRC).
