ANAT: Decretarea stării de urgență nu afectează turismul în Turcia
Cei mai mulți români nu renunță la concediile planificate de multă vreme în Turcia
O nouă structură a anului școlar a fost aprobată de Ministerul Educației
Litoralul românesc înregistrează o creștere fără precedent
Știrile săptămânii, pe larg:
ANAT: ‘Decretarea stării de urgență nu afectează turismul în Turcia’
Anunțarea stării de urgență în Turcia nu restricționează libertatea de circulație a populației sau a turiștilor, indiferent de naționalitate, ci este o protecție în plus pentru aceștia, potrivit informărilor primite azi de membrii Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), turoperatori de chartere în destinațiile Antalya și Bodrum, din partea autorităților române și turce.
Doar 10 la sută dintre turiştii români renunţa la vacanţele în Turcia, cu toate avertismentele Ministerul Afacerilor Externe, care le recomandă tuturor să fie „extrem de precauţi”. Mulţi dintre cei care şi-au cumpărat bilete spun că starea de urgenţă e treaba politicienilor, a lor e să se relaxeze.
Turist român în Antalya: Nu ne-a atacat nimeni, fiecare e cu treaba lui
Situaţia tensionată din Turcia, numeroasele atentate din ultimul an şi jumătate şi puciul eşuat au lovit puternic în turism. La Istanbul, hotelierii se plâng că încasările au scăzut aproape la jumătate. Ceva mai calmă este situaţia în sudul ţării, în Antalya, unde sunt multe dintre hotelurile preferate de turiștii români.
Turcia. Soluțiile hotelierilor pentru atragerea turiștilor în Antalya
După o tentativă de lovitură de stat şi cu 10 atentate în ultimul an şi jumătate, Turcia încearcă să salveze ce se mai poate din turismul care aduce la bugetul de stat zeci de miliarde de dolari anual. Speranţa vine din sud, acolo unde riviera este ţinută departe de violenţele din Istanbul sau Ankara. Chiar şi aşa regiunea Antalyei înregistrează pierderi iar hotelierii caută acum soluţii pentru atragerea turiştilor.
Cei mai mulţi români nu renunţă la concediile planificate de multe vreme în Turcia
Numai sâmbătă din România au plecat 1.000 de turişti către Antalia sau Bodrum. În total, în Turcia sunt 10.000 de turişti din ţara noastră. Avioanele pline cu turişti au decolat dis de dimineaţă către Antalya şi Bodrum. În total, 1.000 de români au plecat astăzi în vacanţele de mult planificate.
Alte știri despre Turcia:
Românii nu renunță la vacanțele în Turcia
Starea de urgenţă decretată în Turcia este binevenită, pentru că presupune că autorităţile sunt mai vigilente, iar cetăţenii şi turiştii sunt, astfel, mai în siguranţă, spune preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea. Acesta mai spune că turiştii români aflaţi în staţiunile turceşti nu au dorit să se întoarcă în ţară mai devreme, iar foarte puţini din aceia care îşi făcuseră deja rezervări au renunţat la vacanţe.
Guvernul turc a instaurat starea de urgență pe întreg teritoriul țării, pentru trei luni, dar potrivit autorităților de la Ankara acest lucru nu are ca efect direct restricționarea libertății de circulație a populației civile, nici a turiștilor străini, informează Ministerul român al Afacerilor Externe, joi, într-o alertă de călătorie.
Turcia: Starea de urgență a intrat în vigoare joi, la ora 01:00
Starea de urgență anunțată de președintele turc Recep Tayyip Erdogan, ce va permite autorităților să ia măsuri rapide împotriva celor considerați responsabili de tentativa de puci eșuată din 15 iulie, a intrat în vigoare joi, la ora locală 01:00 (miercuri, 22:00 GMT), odată cu publicarea în Monitorul Oficial, transmite Reuters.
Ambasadorul Turciei în România: Situația este sub control. Țara este sigură
Ambasadorul Turciei în România, Osman Koray Ertas, a declarat sâmbătă că situaţia din ţara sa este sub control, cu câteva limitări la graniţe, şi i-a catalogat pe cei care au încercat lovitura de stat drept „criminali” care au atentat la securitatea statului. Situaţia este sub control. Ieri a fost un mic grup (…) din cadrul armatei. Vor fi proceduri judiciare şi după acestea vom şti cu siguranţă cine este în spate.
Niciun zbor charter spre staţiunile turceşti nu a fost anulat de agenţiile de turism. 15% din turişti au renunţat sâmbătă să călătorie. Săptămânal sunt programate 14 zboruri din Bucureşti spre Antalya, cu avioane închiriate de agenţiile de turism locale de la companiile aeriene. Tot spre Antalya sunt programate alte cinci zboruri din Cluj- Napoca, trei din Iaşi, trei din Timişoara şi câte unul din Suceava şi Craiova.
Tentativa de lovitură de stat a generat anualarea unor rezervări de vacanţe în Turcia din partea unor turişti români, însă acestea se menţin sub 5% din numărul total al rezervărilor, a declarat luni, pentru News.ro, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea. „În Antalya şi Bodrum vacanţele se desfăşoară normal. Sâmbătă s-au retras câţiva turişti, procentul de rezervări anulate fiind mic, sub 5%“, a afirmat Burcea.
11.000 de români, în vacanță cu lovitură de stat inclusă
Turiştii nu au fost foarte afectaţi de tentativa de lovitură de stat din Turcia, susțin reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT). Ei spun că mulţi dintre românii aflaţi în vacanţă nici măcar nu ştiau ce se întâmpla vineri seara, pentru că erau la relaxare, în stațiuni, iar între timp foarte puţini au renunţat la excursiile deja plătite şi chiar s-au mai vândut pachete turistice, de sâmbătă. Președintele ANAT acuză Ministerul Afacerilor Externe că a indus panică.
Alin Burcea, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, a intervenit telefonic pentru B1TV și a vorbit despre controversa legată de informările date de Ministerul de Externe privind situația din Turcia. „Lucrurile sunt evidente, în momentul când avioanele zboară și pe site-ul MAE apar că toate aeroporturile sunt închise, nu este o problemă de comunicare, Ministerul de Externe trebuie să fie perfect informat, nu poate să greșească și nu cred că este o greșeala neintenționată.
Șeful ANAT: MAE le strică vacanțele românilor
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) le strică vacanțele românilor și îi panichează fără motiv de fiecare dată când are loc o criză undeva, în lume, chiar dacă situația se rezolvă a doua zi, crede Alin Burcea, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT). MAE, mai spune Burcea, le dă oamenilor programul peste cap, „îi zăpăcește” și „îi înnebunește”. Burcea crede că este „bătaie de joc” ceea ce face Ministerul Afacerilor Externe, pe care îl acuză că dezinformează populația, „și o face cu răutate”.
Anca Nedea, ANT: Le recomandăm românilor să se îndrepte către turismul intern
Președintele Autorității Naționale pentru Turism (ANT), Anca Nedea, le recomandă românilor care vor să-și facă vacanțele peste graniță, în special în Turcia, să se îndrepte către turismul intern până la calmarea situației din această țară. Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului și ANT au fost acuzate de mai multe voci din turism că nu s-au implicat, cel puțin verbal, așa cum se obișnuiește în domeniu, în cazul turiștilor români blocați în Turcia.
Claudia Ţapardel: „În urma atacurilor teroriste, oamenilor le este frică să mai călătorească”
Atacurile teroriste au afectat puternic industria turismului şi acest lucru are repercusiuni şi asupra economiei. Europarlamentarul Claudia Ţapardel, membră a Comisiei pentru Transporturi şi Turism, ne-a acordat un interviu unde ne-a vorbit despre cum este afectată industria turismului de contextul geopolitic actual şi care sunt măsurile care ar trebui adoptate. De asemenea, domnia sa ne-a vorbit şi despre cum se vede ţara noastră din Parlamentul European şi care sunt şansele să devenim o destinaţie turistică mai vizibilă, la nivel mondial.
Românii nu renunță la vacanțele în Turcia
Peste 100 de persoane s-au îmbarcat într-o cursă charter de la Iași spre Antalya. Alți 165 de turiști au plecat ieri de pe aeroportul din Suceava către aceeași destinație. Oamenii spun că aveau biletele cumpărate din timp și după ce s-au interesat de situația din Turcia, au decis că nu sunt motive de îngrijorare. Companiile low-cost au anunțat de ieri că nu se suspendă zborurile spre Turcia și că aeroportul din Antalya este operațional.
Turiştii din Turcia sunt prinşi între dorinţa de a-şi continua vacanţa şi riscurile la care se expun. Reacţii ale celor care nu vor să renunţe la vacanţă şi declaraţii cu privire la momentul loviturii de stat. Turcia, o ţară care a înregistrat 37 de milioane de vizitatori în 2014, fiind a şasea destinaţie turistică din lume, se aşteaptă la o scădere de cel puţin 40% în acest an. Din cauza incidentelor produse pe teritoriul acestui stat, se înregistrează cea mai mare scadere a numărului de vizitatori din ultimii 17 ani.
Turiştii români aflaţi în staţiunile din Turcia nu sunt afectaţi de lovitura de stat organizată vineri seară şi nu doresc să se întoarcă în România, iar cursele nu sunt anulate, a declarat sâmbătă pentru News.ro preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea, care precizează că în Istanbul sunt doar 100-150 de români.
Turismul, cel mai lovit de turbulențele din Turcia (analiști)
Efectele negative ale tentativei de lovitură de stat din Turcia vor afecta consumatorii și companiile turce, în special cele din sectorul turismului, se arată într-o analiză realizată de site-ul thenational.ae. Evenimentele de vineri noaptea „au scos în evidență fracțiunile politice profunde din economia Turciei”, a afirmat Ketaki Sharma, director general al companiei de cercetare Algorithm Research din Dubai.
Efectele economice ale evenimentelor din Turcia
Afacerile din turism au fost primele afectate de tulburările din marile oraşe ale Turciei, chiar dacă nu grav.„Sub 10 la sută dintre cei care aveau biletele şi bagajele făcute pentru Antalya au reacţionat. Până la urmă pleacă, deşi şi noi vom fi afectaţi turistic. Zonele turistice sunt departe de focarele de lupte, ca să zic aşa, Antalya e mai departe de Istanbul decât e Bucureştiul de Istanbul”, subliniază Dragoş Anastasiu, directorul general al unei companii de turism.
Alte știri:
Structura anului şcolar 2016-2017, aprobată. Când se întorc elevii la şcoală în septembrie
Cursurile anului şcolar 2016-2017 încep luni, 12 septembrie, potrivit structurii anului şcolar aprobate miercuri, 20 iulie, de Ministerul Educaţiei, care a lăsat la latitudinea şcolilor să aleagă una din trei posibile săptămâni pentru desfăşurarea programului „Şcoala Altfel”. Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a aprobat miercuri, 20 iulie, prin ordin, structura anului şcolar 2016-2017, se arată într-un comunicat de presă.
Cioloș: România, în Europa de Sud-Est, poate să fie un punct nodal de transport
Premierul Dacian Cioloș a declarat, în contextul Summitului ASEM care a avut loc, vineri și sâmbătă în Mongolia, la Ulan Bator, că România poate să fie în Europa de Sud-Est un punct nodal de transport, dat fiind faptul că are ieșire la Marea Neagră. Conectivitate înseamnă mai mult decât infrastructură de transport, înseamnă și internet, înseamnă și facilitarea contactelor între cetățeni, între popoare, înseamnă dezvoltarea turismului.
Cioloș, la Summitul ASEM: Strategia Dunării, un exemplu de cooperare macroregională în interiorul UE
Strategia Dunării este un exemplu de cooperare macroregională în interiorul Uniunii Europene, a declarat premierul Dacian Cioloș la cel de-al XI-lea Summit ASEM (Reuniune Asia-Europa), organizat la Ulan Bator, Mongolia. Prim-ministrul a vorbit și despre importanța facilitării accesului la educație și la călătorii pentru tineri. „Aș dori să pun accentul pe importanța de a facilita schimburi între tineri, de a facilita accesul la educație și la călătorii pentru tineri”, a mai spus Cioloș.
20.000 de români merg în fiecare an în vacanţă pe Coasta de Azur
Peste 20.000 de români îşi petrec anual vacanţa pe Riviera Franceză şi cheltuie, în medie, circa 728 de euro pe sejur, arată datele statistice aferente anului 2014 ale Observatorului de Turism de le Coasta de Azur. Un nou atentat zguduie Europa şi afectează vacanţele turiştilor aflaţi pe Coasta de Azur. Atentatul terorist de la Nisa, petrecut joi seară, când un franco-tunisian a intrat în plin cu un camion în mulţime şi a deschis focul înainte de a fi neutralizat de poliţie, s-a soldat cu 84 de morţi şi zeci de răniţi, dintre care 18 sunt în stare de ‘urgenţă absolută’, potrivit unui nou bilanţ al guvernului, relatează AFP.
Atentat Franța | După atac, turiştii fug de la Nisa
Promenada din Nisa s-a transformat într-un loc de pelerinaj. Mulţi turişti au fugit din hotelurile unde erau cazaţi. Nu mai aşteaptă sfârşitul sejurului şi renunţă la banii plătiţi pentru a fi cât mai departe de locul atacului. Peste o sută de români şi-au cumpărat vacanţe în această perioadă în Nisa, doar prin intermediul agenţiilor, spun reprezentanţii tur-operatorilor. Plus cei plecaţi pe cont propriu. Alţii lucrează pe Coasta de Azur.
Gradul de ocupare al hotelurilor de pe litoral în acest weekend va fi de 100%, iar stațiunile Mamaia și Vama Veche sunt în continuare cele mai căutate din aceste punct de vedere, a declarat pentru Agerpres Corina Martin, președintele Asociației Litoral Delta Dunării (ALDD) și președinte al Federației Asociațiilor de Promovare Turistică din Romania (FAPT).
Litoralul românesc se vinde și cu festivaluri: Spellground umple Mamaia și Constanța
Una dintre cele mai sigure plaje din lume, în actualul context al atacurilor teroriste, este pe litoralul românesc, ceea ce aduce deja o îmbunătățire vizibilă a vânzărilor. Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) și Asociația Litoral-Delta Dunării anunțau încă de la începutul anului o creștere semnificativă a vânzărilor timpurii, care însumau, până la începutul lunii iunie, cu 60% mai mult decât anul trecut.
Hotelierii bulgari de la Nisipurile de Aur practică tarife şi de trei ori mai mici. Un cuplu care vrea să petreacă un weekend în staţiunea Mamaia, cea mai populară de pe litoralul românesc, trebuie să scoată din buzunar peste 750 de lei pentru două nopţi de cazare într-un hotel de trei stele, preţ similar cu cel practicat şi de hotelierii din staţiunea franceză Nisa de pe Coasta de Azur, una dintre cele mai populare destinaţii de vacanţă din Europa, potrivit unei analize a ZF.
Cazarea pe litoral, prețuri maxime
E vârf de sezon, de astăzi, pe litoralul românesc, iar cei care îşi programează vacanţele abia acum achită tarife pe măsură. Cele mai vizibile scumpiri sunt în Mamaia, cea mai căutată staţiune. Majorările tarifare sunt de aproximativ 15%, astfel încât pentru o noapte de cazare la un hotel de trei stele, cameră dublă și mic dejun inclus vor plăti aproximativ 400 de lei, la un hotel de patru stele 650 de lei, iar cei care vor să stea la un hotel de cinci stele vor plăti chiar și 1250 de lei.
Eforie Sud, una dintre cele mai căutate stațiuni de pe litoral
Fără cluburi de fiţe şi petreceri pe nisip udate în şampanie, staţiunea Eforie Sud atrage după Mamaia cei mai mulţi turişti. E plaja familiilor care au copii şi a turiştilor care caută linişte şi o vacanţă la preţuri mici.
Opțiuni pentru cei care vor să-și petreacă altfel concediul
Lecţii de supravieţuire, drumeţii cu trăsura trasă de câini, rafting pe apele cele mai repezi ale României şi munci ale câmpului, ca la bunici, sunt doar patru dintre opţiunile pentru cei care vor să îşi petreacă ALTFEL concediul în aceasta vară. Agenţii de turism spun că un sejur perfect nu înseamnă doar plajă pe litoralul românesc sau bucate tradiţionale la restaurante celebre de pe Valea Prahovei. Câţi bani costă o ALTFEL de vacanţă şi mai ales ce surprize îi aşteaptă pe turiştii care vor să încerce ceva..inedit, vedeţi în video de mai jos.
Românii care au călătorit în străinătate anul trecut au realizat plăți cu cardul în valoare de 5,3 miliarde de lei și au retras de la bancomate peste 3 miliarde de lei, potrivit unui studiu privind tendințele și dezvoltarea turismului global, remis luni Agerpres. Românii preferă tot mai mult să achite cu cardul în magazine și să retragă bani de la bancomate când călătoresc în străinătate, comportament similar cu al turiștilor străini în țara noastră, se arată în studiul Visa.
Studiu: Peste 280 milioane de familii vor călători în străinătate până în 2025
Numărul gospodăriilor care planifică cel puţin o călătorie în străinătate în fiecare an va creşte până în 2025 cu aproximativ 35%, la peste 280 milioane de gospodării, iar cheltuielile anuale aferente se vor majora semnificativ, cu peste 50%, la 1.350 miliarde euro, potrivit unui studiu Visa Inc. privind tendinţele şi dezvoltarea turismului global.
Vacanţele în rate reprezintă o soluţie pentru românii care, de frica atentatelor, preferă să se relaxeze în ţări mai îndepărtate decât Turcia sau Franţa. Pentru că pachetele cu destinaţii în Asia sau America, au preţuri ce depăşesc cu uşurinţă 1000 de euro de persoană , agenţiile de turism s-au gândit să le ofere românilor posibilitatea de a-şi plăti plimbarea în 6 sau chiar 12 rate, informează B1TV.
Iohannis nu vrea „impozit forfetar” în turism şi retrimite legea în Parlament
Preşedintele Klaus Iohannis a cerut ieri Parlamentului reexaminarea legii privind impozitul specific pentru persoanele juridice care care desfăşoară activităţi în domeniul turistic, hotelier, restaurante, baruri şi alimentaţie publică. Preşedintele consideră că în cazul acestei legi iniţiate de parlamentari PSD se impune reexaminatea actului normativ pentru că nu realizează pe deplin scopul preconizat de legiuitor, adică necesitatea creşterii încasărilor la bugetul de stat şi promovarea unei etici în afaceri.
Oraşul Bucureşti era cunoscut odinioară drept „Micul Paris”, însă engleza şi nu franceza este în prezent cea mai vorbită limbă de către locuitorii capitalei României, îşi începe jurnalista Alison Mutler expunerea despre tentaţiile pe care acest oraş le scoate în calea turiştilor, într-un material publicat de Associated Press. Pentru cei mai mulţi bucureşteni, obişnuiţi şi poate puţin resemnaţi în faţa problemelor acestui oraş, perspectiva asupra Bucureştilor oferită de un jurnalist străin, care însă trăieşte în România din 1991, poate reprezenta o plăcută aducere aminte a locurilor frumoase şi încărcate de istorie şi de cultură ale oraşului.
Românii care muncesc în străinătate se întorc în ţară doar ca turişti
Nu îşi mai renovează locuinţele, ci îşi rezolvă problemele de sănătate, actele şi se bucură de relaxare în staţiunile de la munte sau mare. Cele mai căutate sunt clinicile stomatologice şi serviciile de avocatură. Iar o creştere semnificativă a înregistrat şi domeniul închirierilor de maşini.
Bucureştiul are doar zece hoteluri de cinci stele, de cinci ori mai puţine decât Praga şi de nouă ori mai puţine decât Parisul, unele dintre cele mai importante capitale ale turismului european. Capitala României este de asemenea printre cele mai „ieftine“ destinaţii în funcţie de preţul unui hotel de cinci stele pentru un weekend, lipsa interesului turiştilor trăgând în jos preţurile.
Parteneriat pentru dezvoltarea turismului receptor
Asociaţia Naţională pentru Turism Receptor din Moldova (ANTRIM) a semnat, miercuri, un acord de parteneriat cu Asociaţia Incoming România, în vederea dezvoltării relaţiilor de colaborare în domeniul turismului şi relaţiilor de afaceri, transmite IPN. Prezentă la eveniment, ministrul culturii, Monica Babuc, a spus că a fost întotdeauna încrezătoare că Moldova poate avansa economic şi prin dezvoltarea turismul receptor, pentru că dispune de patrimoniu naţional cultural, atât material, cât şi imaterial.
Maramureș: Cimitirul Vesel de la Săpânța, unul dintre cele mai căutate obiective turistice din județ
Cimitirul Vesel de la Săpânța este printre cele mai mari atracții din județul Maramureș, indiferent de anotimp, atât pentru turiștii români cât și pentru cei străini, a declarat, vineri, pentru Agerpres, președintele Asociației Naționale de Turism Rural Ecologic și Cultural (ANTREC) – filiala Maramureș, Livia Sima. Potrivit acesteia, localnicii din Săpânța, grație numărului crescut de turiști, au repornit micile ateliere meșteșugărești, iar la porțile unor gospodării sunt expuse pentru a fi cumpărate cergi din lână, țesături diverse, dar și o serie de obiecte de uz casnic, îndeosebi folosite în bucătărie.
Popas de weekend: Povești din “Ținutul Conacelor”
Cu toții căutăm să ieșim din cotidian, iar la sfârșit de săptămână să evadăm pentru câteva zile într-un loc care să ne încarce de energie. Mulți căutăm liniștea din afara orașelor, dar și mai mulți vrem aventura într-un decor de vis. Păi e simplu, zic eu. Cum? Ia uite ce îți recomandăm noi să faci weekendul viitor. Sau celălalt …Știm că și ție îți place să călătorești, dar probabil că timpul încă nu ți-a permis încă să explorezi și frumusețea unor regiuni mai puțin cunoscute din România.
Bucovina este renumita pentru tradiţiile păstrate, dar şi pentru ospitalitatea localnicilor. Zona este cunoscută şi pentru numeroasele bogăţii naturale. Un astfel de loc este Vatra Dornei şi izvoarele sale minerale. Mii de turişti merg acolo an de an ca să îşi trateze diverse boli. Vatra Dornei este situată la 110 km de Suceava şi 82 km de Bistriţa Năsăud. Oraşul este amplasat la confluenţa râurilor Dorna, Neagra Şarului şi Bistriţa şi este cunoscut încă din secolul al XIX-lea pentru resursele bogate de apă minerală.
Conacul omului politic Ion Mihalache, conacul boieresc Podgoreanu și casa pictorului Corneliu Baba sunt printre proprietățile vechi vândute în ultimii ani. Cumpărătorii interesați de astfel de imobile sunt investitori care doresc transformarea acestora în hoteluri sau restaurante, în sedii de companie, dar există și cazuri în care imobilele sunt folosite ca reședință.
Staţiunea din România cu peisaje spectaculoase şi izvoare terapeutice care a revenit la viaţă
Judeţul Covasna este cunoscut pentru aşezările sale de munte şi drumurile superbe care te duc la staţiuni precum Băile Tuşnad; dar nu toate locurile sunt cunoscute de turişti. Unul dintre locurile mai puţin cunoscute în zonă este Balvanyos; aflată într-un cadru pitoresc, pe drumul ce la leagă Bixad de lacul Sf. Ana, Balvanyos oferă turiştilor ape terapeutice şi mâncare specifică zonei.
Vacanță în paradisul Deltei Dunării
Natura a dat României mai toate bogăţiile pe care le are. Şi nu a fost deloc zgărcită atunci când a oferit acestor meleaguri şi muntele şi marea, şesul şi dealurile. Însă generozitatea s-a manifestat pe de-a întregul atunci când unul dintre marile fluvii ale Europei şi-a croit drum prin câmpia românească, iar la vărsarea în mare a format Delta Dunării. Puţini sunt cei care ştiu că este cel mai tânăr pământ din ţara noastră.
„Castelul de lut” din Transilvania a fost comparat de BBC cu o casă din celebra serie Hobbit
„Castelul de lut” din Valea Zânelor a devenit subiect de reportaj la BBC, jurnaliştii englezi considerând că acesta seamănă cu o casă din seria Hobbit. Un cuplu de români care şi-a dedicat doi ani din viaţă pentru a construi o casă de poveste, în munţii Transilvaniei, au ajuns subiect de reportaj la BBC. Folosind numai materiale ecologice, cei doi au reuşit, cu ajutorul unor arhitecţi francezi, să construiască un impresionant castel din materiale ecologice.
O firmă din Dubai vrea să aducă arabi bogați în vacanță la Brașov
Mai multi reprezentanti ai Al Majid Travel, unul dintre cei mai importanti turoperatori din Dubai, au venit in Romania, unde au vizitat mai multe obiective turistice din Bucuresti, Sinaia, Brasov, dar si pe litoral, urmand sa includa destinatiile in pachete turistice pentru arabii bogati pe care intentioneaza sa-i aduca in vacanta in Romania, dar si pentru eventuale investitii, a declarat pentru News.ro Assad Arda, director in cadrul Juma Al Majid Group, grupul din care face parte turoperatorul.
Trafic record pe Otopeni în prima jumătate a anului
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a înregistrat, în primele șase luni ale anului 2016, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa Aurel Vlaicu, un trafic aerian de 4.913.979 pasageri și 56.584 mișcări de aeronave (aterizări și decolări). Din total, pe Aeroportul Henri Coandă s-au înregistrat 4.911.721 de pasageri şi 51.149 mişcări de aeronave.
Experţii dezvăluie ce trebuie să faci pentru a fi în siguranţă pe parcursul unei călătorii
După multitudinea atacurilor teroriste, securitatea a devenit o reală problemă la nivel internaţional. Este crucial să ştii să te protejezi şi să te asiguri că eşti în siguranţă în timp ce călătoreşti într–o ţară străină. În fiecare călătorie este bine să îţi iei măsurile de siguranţă necesare pentru a preveni anumite pericole sau situaţii neplăcute. Câţiva experţi relevă metodele pe care le poţi aplica pentru a te reîntoarce cu bine în ţară.
Știri despre agenții:
Agenţia de turism Christian Tour, cel mai mare operator de chartere din România, controlat de familia Pandel, a ajuns la o cifră de afaceri de 46 de milioane de euro în primul semestru, în creştere cu 25% faţă de perioada similară a anului anterior. „Până la final de iunie au cumpărat de la noi vacanţe peste 138.000 de turişti, număr în creştere cu 10% faţă de primul semestru al anului trecut“, a declarat pentru ZF Marius Pandel, CEO-ul agenţiei de turism.
Cu peste 1.800 de turiști pe care îi avea aseară în Antalya și Bodrum și cu cinci avioane cu turiști care ar fi trebuit să plece în dimineața aceasta către stațiunile turcești, Christian Tour a trecut noaptea trecută prin cea mai mare criză de la înființare, în urmă cu 20 de ani. Spre dimineață, șefii agenției au decis să nu anuleze zborurile, dar 15% din totalul turiștilor cu plecare din această dimineață au renunțat la vacanță.
Românii au cheltuit pe deplasările în străinătate 693 mil. euro în primele cinci luni din acest an, mai puţin cu circa 3% faţă de perioada similară a anului trecut, aceasta fiind însă prima scădere din 2009, potrivit datelor BNR şi calculelor ZF. Astfel, în jur de 20 mil. euro au rămas în ţară şi ar putea merge către hotelieri din România. „Românii sunt mult mai prudenţi din cauza bombelor care au explodat în destinaţiile externe.
Cele mai bune 10 oferte pentru Grecia
În sfarşit este weekend. Te întrebi unde poţi pleca în concediu sau pur şi simplu vrei să părăseşti aglomeraţia infernală? Mai jos vei găsi cele mai bune oferte pentru destinaţii care contribuie la starea ta fizică, dar cel mai important, cea psihică. Plaja Ixia se află la aproximativ 4 kilometri distanţă de Rodos. Este alcătuită din nisip şi pietriş, ape limpezi şi un vânt constant, ceea ce face să fie un loc ideal pentru surfing, windsurfing, jet schi, având şi două centre de sport nautic.
Fostul hotel plutitor al Automobil Clubului Român intră în circuitul turistic
Fostul hotel plutitor al Automobil Clubului Român (ACR), construit în urmă cu două decenii și folosit doar de membrii clubului, a fost vândut către o agenție de turism, după ce în ultimii doi ani a fost închis. Agenția l-a modernizat și, din august, va intra în circuitul turistic, unul dintre planuri fiind să efectueze croaziere pe Dunăre, de la Viena la Sulina. Agenția de turism Carpatia Tour s-a axat în ultimii ani pe incoming, aducând în România turiști din mai multe țări, printre care Germania, Spania, Croația și Serbia.
Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (simbol bursier – EFO) are în portofoliu spaţii de cazare în staţiuni precum Eforie Nord, Eforie Sud, Venus, Saturn şi Neptun, însumând 7.984 de locuri de cazare. EFO administrează un număr de 24 de unităţi de cazare, clasificate de la o stea până la patru, precum şi 20 de centre de alimentaţie publică
Lido SA vrea să devină agenţie de turism
Conducerea „Lido” SA face demersuri ca să obţină licenţele necesare pentru a putea desfăşura obiectul de activitate principal „Agenţie turistică”, potrivit raportului pe 2015, transmis de companie Bursei de Valori Bucureşti. Decizia a fost luat în contextul în care societatea nu mai deţine în patrimoniu activele necesare desfăşurării activităţii principale de turism, conform comunicatului citat. În prezent, societatea deţine un teren în Bucureşti şi unul în Eforie Sud.
Distracție la jumătate de preț, în cele mai frumoase orașe de pe Dunăre
La mijlocul lunii august, când arșița dogorește mai tare, o plimbare pe apă și o vizită în câteva orașe superbe poate fi minivacanța perfectă. Agenția de turism Ultramarin vă propune, pentru zilele libere cu ocazia sărbătoririi Sfintei Maria, să descoperiți câteva dintre cele frumoase orașe de pe Dunăre. În prima zi de excursie se va parcurge ruta Szeged – Budapesta – Viena. În capitala Austriei se vizitează palatul Schonbrunn, mergând pe urmele poveștii de iubire dintre împăratul Franz Iosif și frumoasa sa soție, Sissi.
Știri externe:
Apel din partea unui responsabil al ONU de a vizita Franța pentru a sfida teroriștii
Secretarul general al Organizației Mondiale a Turismului (OMT), Taleb Rifai, instituție ce face parte din sistemul Națiunilor Unite, a cerut vineri turiștilor să-și exprime solidaritatea față de Franța vizitând această țară pentru a sfida astfel teroriștii, transmite AFP. Îndemnul său a fost lansat la Colombo (Sri Lanka) — unde a participat la o conferință despre turism — și survine după atacul comis joi seară la Nisa pe Promenade des Anglais, soldat cu cel puțin 84 de morți și peste 200 de răniți. ‘Acum este momentul să vizitați Franța’, a spus secretarul general al OMT.
Atentatul de la Nisa lovește simbolul unui oraș cunoscut în întreaga lume
Atentatul de la Nisa, comis joi noaptea cu ajutorul unui camion pe faimoasa Promenade des Anglais și soldat cu cel puțin 84 de morți, lovește locul simbolic al unui oraș cunoscut în întreaga lume drept capitală a Coastei de Azur, notează France Presse. Orașul este o destinație turistică încă din secolul XIX, iar promenada sa îi datorează numele unui pastor englez și cumnatului său care au creat, în 1824, o primă ‘alee’ de pământ, modestă, care a crescut și a fost înfrumusețată în deceniile care au urmat.
Departamentul de Stat al Statelor Unite a avertizat sâmbătă cetățenii americani contra oricărei deplasări în Turcia, la 24 de ore după tentativa eșuată de lovitură de stat militară care a făcut cel puțin 265 de morți. „Având în vedere tentativa loviturii de stat din 15 iulie și consecințele ei, încurajăm cetățenii americani să-și revizuiască planurile de călătorie în Turcia”, scrie diplomația americană într-un comunicat, citat de AFP.
Efectele crizei de la Ankara: Turiştii ruşi din Turcia vor fi evacuaţi până pe 28 iulie
Turiştii ruşi din Turcia vor fi evacuaţi până în 28 iulie, a declarat, luni, Dmitry Gorin, vicepreşedintele Asociaţiei tur-operatorilor din Rusia (ATOR), pentru portalul Life Internet, transmite TASS. „Toţi turiştii se reîntorc aşa cum era planificat. Vom finaliza astăzi sau mâine transportul pasagerilor care trebuiau să plece în 16-17 iulie”, a explicat Dmitry Gorin. Acesta a adăugat: „Cei care sunt încă în Turcia sau care au sosit recent îşi vor continua vacanţele. Ultimii turişti ruşi vor pleca din Turcia până în 28 iulie”.
Noi situri au fost introduse pe lista Patrimoniului Mondial a UNESCO
Comitetul Patrimoniului Mondial al UNESCO a decis duminică seara, la cea de a 40-a sesiune a sa desfășurată la Istanbul (Turcia) să introducă încă 12 noi situri pe Lista Patrimoniului Mondial, informează agențiile de presă internaționale. Acestea se adaugă celor nouă situri deja aprobate vineri, actuala sesiune introducând în listă un total de 21 de situri din cele 27 de nominalizări pentru acest an pentru prestigioasa listă.
Nebunia selfie distruge spectaculosul parc natural Plitvice
Milioane de oameni din întreaga lume suferă de o boală modernă, aparent, fără leac. Nu pot merge nicăieri fără să îşi facă o poză cu telefonul, aşa-numitul „selfie”. În anumite cazuri, acest obicei poate duce la distrugerea unor monumente incluse în patrimoniul UNESCO. Aşa se întâmplă la Plitvice. Croaţia are nu mai puţin de opt monumente care poartă cu mândrie titlul de UNESCO World Heritage Site. Poate cel mai cunoscut dintre acestea, Parcul Naţional Plitvice este în pericol să-şi piardă din strălucire şi chiar să fie scos de pe lista monumentelor protejate de UNESCO.
Spania va întări controalele în aeroporturi şi în zonele turistice
Spania va menţine controalele la frontierele terestre cu Franţa şi va întări măsurile de securitate în aeroporturi şi în zonele turistice după atentatul ce s-a soldat cu cel puţin 84 de morţi şi zeci de răniţi la Nisa, a anunţat ministrul de interne spaniol, Jorge Fernandez-Diaz, relatează AFP, preluată de Agerpres. S-a decis să se ‘menţină controalele la graniţele terestre’ cu Franţa, a precizat Jorge Fernandez-Diaz în faţa presei, la încheierea unei reuniuni de urgenţă destinate să evalueze nivelul de ameninţare.
Cea mai luxoasă navă de croazieră îşi va începe sezonul inaugural pe mările din Europa
Seven Seas Explorer, noul vas de croazieră ce valorează peste 450 de milioane de dolari, va porni aventura pe mare pe 20 iulie din Europa, cu destinaţia Caraibe. Pe 13 iulie a fost lansată o noua ambarcaţiune luxoasă, „Seven Seas Explorer“, iar pentru a marca începutul noii sale aventuri pe mare, Prinţesa Charlene de Monaco a făcut onorurile. Valoarea acestuia se ridică la 450 de milioane de dolari, fiind capabil să transporte aproximativ 750 de persoane.
Cele mai spectaculoase 15 destinaţii de vacanţă, votate de turişti
Dacă încă nu aţi decis spre ce destinaţie să vă îndreptaţi în această vacanţă, turiştii cu experienţă vă oferă câteva sugestii. Agenţia se turism „Travel + Leisure” a lansat ghidul celor mai impresionante locuri din lume „Best World Awards 2016”, care se bazează pe un studiu ce include răspunsuri de la mii de călători cu experienţă. Având ca şi criterii de punctaj frumuseţea locurilor, condiţiile din hoteluri şi ofertele companiilor aeriene, agenţia a întocmit topul celor mai bune variante de pus pe lista destinaţiilor de vacanţă, scrie businessinsider.com.
Comunicatul lansat de ANAT pe 16 iulie, după tentativa de lovitură de stat din Turcia, a fost preluat de următoarele publicații:
Peste o mie de turişti români au zboruri programate sâmbătă spre Antalya (Mediafax)
ANAT: Peste o mie de turişti români au zboruri programate sâmbătă spre Antalya (Ziarul Financiar)
ANAT: Peste 90.000 de români au cumpărat pentru acest an vacanţe în Antalya. 15% din cei care trebuiau să plece ieri în vacanţă au anulat deplasarea (Ziarul Financiar)
Preşedinte ANAT: Turiştii români din staţiunile din Turcia nu sunt afectaţi şi nu sunt curse anulate (Economica.net)
ANAT: Charterele spre Antalya funcționează normal; peste 1.000 de turiști ajung azi în stațiune (Profit)
ANAT: Peste o mie de turiști români au plecat sâmbătă către Antalya (Puterea)
Zborurile spre Antalya se desfasoara normal. Peste 1.000 de turisti au plecat sambata in Turcia. Si Tarom a anuntat ca va opera cursa spre Istanbul (Știrile Kanal D)
Peste o mie de turisti romani au zboruri programate sambata spre Antalya (Ziua News)
Peste o mie de români au plecat azi către Turcia (Money.ro)
Zborurile programate sâmbătă spre Antalya se desfășoară fără probleme (Presa liberă)
Peste o mie de turisti Romani pleaca azi in Turcia. Agentiile de turism, celula de criza (Știri acasă)
Zborurile spre Antalya se desfasoara normal. Peste 1.000 de turisti au plecat sambata in Turcia (Ziar de Prahova)
Charterele spre Antalya sunt operate conform programului stabilit pentru acest sezon estival (Ziua de Constanța)
ANAT: „Charterele spre Antalya sunt operate conform programului stabilit pentru sezonul estival 2016” (Cuget liber)
Peste 1.000 de turisti au plecat astazi in vacanta in Turcia (Observator de Constanța)
ANAT: Peste o mie de turiști români au zboruri programate azi spre Antalya (Reporter NTV)
Zborurile charter din București spre Antalya se desfăşoară fără dificultăți (Radio Vacanța)
ANAT: Charterele spre Antalya sunt operate conform programului stabilit pentru sezonul estival 2016 (Radio Constanța)
15% dintre români au renunțat să meargă în vacanță (Ziua de Cluj)
ANAT: Peste o mie de turiști români au plecat către Antalya cu curse charter; zborurile se desfășoară normal (Gazeta de Sud)
Zborurile spre Antalya se desfăşoară normal. Peste 1.000 de turişti au plecat sâmbătă în Turcia (România TV)
Comunicatul de presă a mai fost preluat și de o serie de agregatoare:
ANAT: Charterele spre Antalya sunt operate conform programului stabilit pentru sezonul estival 2016 (Constanța press)
ANAT: „Charterele spre Antalya sunt operate conform programului stabilit pentru sezonul estival 2016” (Ultimele știri)
Charterele spre Antalya sunt operate conform programului stabilit pentru acest sezon estival (Ziare pe net)
Charterele spre Antalya sunt operate conform programului stabilit pentru acest sezon estival (Presa online)
Charterele spre Antalya sunt operate conform programului stabilit pentru acest sezon estival
(Ziare Live)
Charterele spre Antalya sunt operate conform programului stabilit pentru acest sezon estival (Feedler)
ANAT: Charterele spre Antalya sunt operate conform programului stabilit pentru sezonul estival 2016 (Index știri)
