ANAT: Prima prezentare a destinaţiei România la Moscova, un succes
Destinaţia România, aproape deloc cunoscută turiştilor ruşi, a fost prezentată, la Moscova, turoperatorilor din Federaţia Rusă, iar în următoarele luni, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) şi Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT) îi vor invita în infotripuri organizate în staţiunile balneare, montane, pe litoral şi în Delta Dunării, oraşele de city break, potrivit unui comunicat de presă ANAT.
Atentatele schimbă «harta turismului» în lume
Agențiile de turism nu mai vând demult orice doar de dragul de a face bani. Astăzi, destinațiile sunt cântărite bine înainte de a fi puse pe „lista pentru turiști“, iar siguranța joacă un rol foarte important. Evenimentele nefericite din ultimul timp, care s-au întâmplat peste tot în lume, în zone care altădată aduceau bani buni turoperatorilor, par să transforme radical liniile trasate pe harta turismului. Numai pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe sunt 78 de avertismente de călătorie și 25 de atenționări, între care cinci au apărut în ultimele două săptămâni.
Ştirile săptămânii, pe larg:
După aproape două decenii pe piața românească, turoperatorul Kartago Tours, cu acționari unguri și cehi de origine tunisiană, a fost nevoit să-și suspende activitatea pentru că nu a reușit să-și prelungească polița de asigurare.
Anca Nedea (ANT): Vizele pentru turiştii chinezi vor fi deblocate în maximum două săptămâni (Capital)
Acordarea vizelor pentru turiştii chinezi va fi deblocată în maximum două săptămâni prin semnarea unui protocol între Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI), Ministerul Afacerilor Externe (MAE), Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT) şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT).
O delegaţie oficială a României la Moscova a înregistrat un succes uimitor pentru turismul românesc. S-ar putea ca, de acum înainte, ruşii să îşi facă vacanţele pe meleagurile româneşti.
Potenţialul turistic al României, promovat în Rusia (TVR)
Ne promovam mai activ potenţialul turistic şi în Rusia. Timp de câteva zile, la Moscova, proiectul pilot” Descoperă România” le prezintă ruşilor cele mai atractive destinaţii din ţara noastră. Amănunte de la corespondentul TVR la Moscova, Liviu Iurea.
Ce șanse are România să atragă turiștii ruși care mergeau în Egipt și Turcia? Ei bine, reprezentanții ANT și ANAT tocmai au prezentat România la un târg de turism din Moscova și și-au făcut deja planuri pentru infotripuri organizate în staţiunile balneare, montane, pe litoral şi în Delta Dunării, precum și în oraşele de city break.
Autoritățile din turism dar și reprezentanții mediului privat își propun ca, în acest an și în anul următor, numărul turiștilor ruși care vizitează România să ajungă la 100.000, potrivit președintelui Autorității Naționale pentru Turism, Anca Pavel-Nedea.
România este pregătită să ofere pachete complete, concepute special pe nevoile, cultura și obiceiurile turiștilor ruși, a afirmat președintele Autorității Naționale pentru Turism, Anca Pavel-Nedea, la întâlnirea oficială cu reprezentanți ai industriei de turism din Federația Rusă, informează ANT.
România este pregătită să ofere pachete complete, concepute special pe nevoile, cultura şi obiceiurile turiştilor ruşi, a afirmat preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism, Anca Pavel-Nedea, la întâlnirea oficială cu reprezentanţi ai industriei de turism din Federaţia Rusă, informează ANT.
Turistul rus care va renunța să meargă în Turcia sau Egipt va veni în România cu o cultură a serviciilor din aceste țări, inclusiv din Bulgaria, iar noi nu ne putem permite să pierdem competiția cu acestea, a afirmat președintele Autorității Naționale pentru Turism, Anca Pavel-Nedea, într-o conferință de specialitate.
Litoralul românesc pentru ruşi: ce şanse avem să atragem zeci de mii de turişti (Economica)
Conflictele dintre ţări dăunează grav turismului. România caută acum să profite de pe urma conflictului dintre Turcia şi Rusia şi să atragă 10.000 de turişti ruşi anul acesta. Spania a înregistrat anul trecut un număr record de turişti, cei mai mulţi din Marea Britanie, Franţa şi Germania, şi asta după ce aceştia au renunţat la Tunisia după atacul terorist din iunie 2015 dintr-un hotel din apropierea oraşului Sousee.
Autoritatea Naţională pentru Turism lobby printre turiştii ruşi (Antena Satelor)
Turistul rus care va renunţa să meargă în Turcia sau Egipt va veni în România cu o cultură a serviciilor din aceste ţări, inclusiv din Bulgaria, iar noi nu ne putem permite să pierdem competiţia cu acestea, a afirmat preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism, Anca Pavel-Nedea, într-o conferinţă de specialitate.
România ar putea „câștiga” 100.000 de turiști ruși, după atacurile din Turcia și Egipt (Wall Street)
România ar putea fi vizitată de 100.000 de turiști ruși în 2016-2017, după ce aceștia au renunțat să mai meargă în vacanțe în Turcia și Egipt din cauza atacurilor recente, anunță președintele Autorității Naționale pentru Turism (ANT), Anca Nedea.
În goana după turiști ruși (Prima Tv)
Turiştii ruşi ar putea să ne invadeze staţiunile balneare, Delta Dunării, dar, mai ales, litoralul românesc, anul acesta. Cel puţin teoretic asta îşi propun oficialii din turism. Să atragă în România, ruşii care obişnuiau să-şi petreacă sejururile în Turcia şi Egipt, până la atacurile petrecute acolo.
Turismul românesc, sărac, bolnav și neînarmat, pornește la vânătoare de ruși (Profit)
N-a împlinit nici măcar patru luni la cârma turismului românesc tânăra Anca Nedea, că se mândrește deja cu o acțiune pe care o consideră fără precedent: a luat cu asalt piața rusă și a pus România pe harta turistică a urmașilor lui Tolstoi, Cehov și Gorbaciov, care până acum nu știau nimic despre noi.
Bulgaria și-a propus să atragă în acest an între 3 și 5 milioane de turiști ruși, după ce președintele Rusiei, Vladimir Putin, le-a cerut conaționalilor săi să nu mai meargă în Turcia, ca urmare a conflictului diplomatic între cele două țări. Bulgaria va deschide un call-center și se va gândi la bonusuri speciale pentru turiștii ruși, alte țări care se luptă pentru a-i atrage pe aceștia fiind România și Grecia.
Touroperatorii ruși, interesați de turismul din România (Lumea Presei)
În ce-a de-a treia zi, reprezentanții Asociației Litoral-Delta Dunării și cei ai Federației Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), împreună cu reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie Tracia au continuat seria de întâlniri cu touroperatorii ruși, în cadrul vizitei de o săptămână la Moscova, pentru proiectul-pilot „Descoperă România”.
Litoralul românesc și Delta Dunării, promovate pentru a atrage turiști ruși (Agerpres)
Atragerea turiștilor ruși către litoralul românesc, prin oferirea unui program cu tarife speciale, a fost principalul scop al vizitei efectuate zilele trecute la Moscova de o delegație a Federației Asociațiilor de Promovare Turistică (FAPT) și Asociației Litoral-Delta Dunării (ALDD), a informat președintele celor două organizații, Corina Martin.
Litoralul românesc pentru ruşi: ce şanse avem să atragem zeci de mii de turişti (Economica)
Conflictele dintre ţări dăunează grav turismului. România caută acum să profite de pe urma conflictului dintre Turcia şi Rusia şi să atragă 10.000 de turişti ruşi anul acesta.
Demararea programului „Litoralul pentru ruși”, cu prețuri de 10 euro/noapte, în hoteluri de 4 stele, este o invitație făcută la Moscova, tuturor turiștilor din Federația Rusă, a declarat pentru Agerpres, președintele Federației Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), Corina Martin.
Patronatele din turismul românesc încearcă să speculeze oportunitatea de a atrage turişti ruşi pe litoralul românesc, după o absenţă de 25 de ani, după ce autorităţile ruseşti au închis calea lor către Turcia şi Egipt. În loc să-şi unească eforturile, autorităţile din România au început să se certe.
Corina Martin (FAPT): Mamaia, promovată în premieră în România printr-un spot în limba rusă (Agerpres)
Spotul de promovare în limba rusă a stațiunii Mamaia va fi prezentat în premieră pentru operatorii români, după ce săptămâna trecută a fost lansat la Moscova, în cadrul proiectului-pilot ‘Descoperă România’, a declarat pentru Agerpres, Corina Martin, președintele Federației Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT).
Supărare mare între Corina Martin și ANT în problema rușilor care ar trebui să vină pe litoral (Ziua de Constanţa)
Nu știm ce-o fi zis Alena Dodon, că nu am găsit pe nicăieri, dar știm că a supărat-o tare de tot pe Corina Martin. Care s-a așezat la calculator și s-a apucat să-i scrie cele pe care le-a postat pe pagina de Facebook de unde am și luat poza cu care ilustrăm acest material.
Corina Martin, acuzată că strică imaginea turistică a României (Telegraf online)
Hotelierii de pe litoral, membri ai Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), susțin că nu au fost consultați de către președintele Asociației Litoral – Delta Dunării, Corina Martin, înainte să lanseze programul ”Litoralul pentru ruși” – la tarife promoționale, de numai 10 euro pe noapte în hoteluri de 4 stele.
Ca la noi, la nimenea… sau ce are guvernul cu turismul… (Profit)
Am văzut în ultimele zile în presă nenumărate articole referitor la delegația sau, mai bine zis, delegațiile românești care au mers zilele trecute la Moscova, încercând să atragă turiștii ruși în Romania. Cred că s-a vorbit foarte mult, toți au avut ceva de spus și, pe undeva, s-a creat o oarecare confuzie. Ar fi nevoie, așadar, de câteva clarificări și aprecieri.
Programul „Litoralul pentru ruși” încinge spiritele (Digi24)
Hotelierii de litoral îl acuză pe preşedintele Federaţiei de Promovare Turistică (FAPT) că nu i-a consultat când a lansat oferte la preţuri foarte mici pentru turiştii ruşi. Acestora li s-au promis vacanţe de vis, în hoteluri de 4 stele din Mamaia şi din alte staţiuni, la preţul de 10 euro de persoană pe noapte.
Gâlceava din turism îi ține pe ruși departe de Litoralul nostru (EVZ)
După ce Federația Rusă a interzis cetățenilor ruși săși petreacă vacanțele în Turcia și Egipt, autoritățile noastre au încercat să îi atragă spre România. Însă au acționat separat, după obiceiul românesc. „Caimacul” a fost deja luat de Israel și Bulgaria.
În timp ce o delegație oficială românească încerca, zilele trecute, la Moscova, să intre în legătură cu turoperatorii ruși și să-i atragă la noi, în paralel, Corina Martin, președintele federației FAPT, lansa în același oraș programul „Litoralul pentru ruși”, la prețuri de 10 euro pe noapte.
Programul ”Litoralul pentru ruşi” inițiat de preşedintelui Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică din România, Corina Martin a stârnit nemulțumiri în rândul membrilor Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), care spun că nu pot susţine tarifele avansate prin acest program.
Chiar dacă Autoritatea Națională pentru Turism și Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) au condamnat această inițiativă și au spus că este un demers imposibil, hotelierii le-au luat-o înainte și au acceptat provocarea.
Sibiul, destinaţie atractivă pentru turiştii ruşi (Tribuna)
O delegaţie a industriei turistice din România a încercat să îi convingă pe ruşi să viziteze mai mult ţara noastră. România a fost promovată, ca destinaţie turistică, la Moscova, între 27-29 ianuarie, de către nouă reprezentanţi ai agenţiilor de turism româneşti, printre care Flaviu Virca Nicolae, managerul Air Tour Travel Sibiu, alături de reprezentanţi hotelieri de la Băile Govora şi Herculane.
Alte ştiri importante ale săptămânii:
ANT: „Conducerea a ales standul unic amenajat pentru a promova cât mai bine România”
ANT: „România participă la Târgul de Turism de la Zurich cu un stand standard, care a avut zilnic circa 600 de vizitatori”. Standul României de la Târgul Internaţional de Turism FESPO din Zurich, Elveţia, a fost vizitat, în primele două zile ale manifestării, de 500-600 persoane, zilnic.
Scandal după participarea României la Târgul de turism de la Zurich
Participarea României la cel mai mare târg internațional de vacanțe și călătorii din Elveția a iscat controverse şi acuzaţii în spaţiul public. Europarlamentarul Siegfried Mureşan a cerut demisia conducerii Autorităţii Naţionale pentru Turism pentru modul în care a pregătit participarea acest eveniment.
Produsele tradiţionale şi Transilvania, promovate de România la târgul de turism de la Londra
Transilvania, ca destinaţie turistică, dar şi produsele tradiţionale româneşti vor fi promovate de Autoritatea Naţională de Turism la „Destinations” 2016 care se va desfăşura la Londra. Târgul de turism de la Londra va avea loc între 4 şi 7 februarie.
România, promovată prin dans și voie bună
Țara noastră devine o destinație din ce în ce mai atractivă pentru turiștii străini. Strategiile de promovare gândite de specialiștii în turism au făcut ca numărul celor care aleg țara noastră pentru petrecerea vacanței să fie mai mare de la an la an. Există însă și modalități mai puțin obișnuite prin care România a devenit cunoscută peste hotare.
Expoziție etnografică românească la Carnavalul de la Veneția
În Galeria Telecom Future Centre din Veneția, Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București organizează în cadrul ediției din acest an a Carnavalului de la Veneția expoziția etnografică „Feminitate și împodobire” din colecțiile Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”.
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în anul 2015 au însumat peste 9,898 milioane, în creștere cu 17,2% față de cele din anul 2014, conform datelor Institutului Național de Statistică (INS).
Cu rucsacul prin Europa: 56 destinații ieftine pentru 2016. Pe ce loc este Bucureștiul?
Continentul european continuă să găzduiască unele dintre cele mai scumpe orașe ale lumii. Cu toate acestea, există și orașe extraordinare care pot fi vizitate pe bani foarte puțini (mai ales de vizitatorii de pe alte continente).
Peste 200 de români aflați în vacanță în țări din Uniunea Europeană au depus, în 2015, reclamații vizând nemulțumiri legate de serviciile și produsele oferite, cele mai multe, 78%, fiind legate de domeniul transporturilor, a declarat Irina Chirițoiu, directorul Centrului European al Consumatorilor România (CECR).
Bucureştiul are un nou site pentru promovarea turistică. Cum arată Capitala în mediul online
După ce ani de zile Bucureştiul nu a avut un site actualizat cu informaţii despre evenimente sau concerte, spre sfârşitul anului trecut a fost lansat noul site, dezvoltat de Rusu+Borţun pentru Primăria Municipiului Bucureşti.
Bucureştiul turistic – neatractiv pentru străini, scump pentru localnici
Suporterii echipelor de fotbal care joacă la București, fie că sunt britanici (atunci când Steaua a înfruntat Chelsea sau Dinamo pe Everton), spanioli (Capitala a găzduit, în 2012, finala Ligii Europa între Atletico Madrid și Atletic Bilbao) sau chiar unguri (când s-au înfruntat – nu de puține ori în ultimii ani – naționalele celor două state) fac ravagii în Centrul Vechi al Bucureștiului consumând cantități impresionante de bere, tărie și mâncare, ținând cluburile deschise până dimineață, spre bucuria patronilor.
Capitala va avea din nou propria sa colecție de artă. Schimbul de clădiri făcut de Primărie cu BCR
După o pauză de peste 30 de ani, pinacoteca Bucureștiului va fi redeschisă într-unul dintre cele mai frumoase monumente ale Capitalei: fosta clădire BCR, cunoscută pe vremuri drept Palatul Dacia. Acolo vor fi expuse peste 5 mii de piese de patrimoniu, printre care picturi semnate de Grigorescu, Luchian sau Tonitza, tablouri care până acum au stat ascunse prin depozite.
Muzeul Național de Istorie, închis timp de patru ani
Muzeul Naţional de Istorie a României va fi închis pentru patru ani. Instituţia, care deţine unele din cele mai cunoscute obiecte de patromoniu ale României, cum este Cloşca cu puii de aur, intră într-un proces de consolidare şi reamenajare.
Hotelieri vor afișa poze cu Gabriel Biriș, care se opune introducerii impozitului specific în turism
Senatorii vor dezbate propunerea legislativă privind impozitul specific unor activităţi, printre care și impozitului special (forfetar) pentru turism. Însă, potrivit informațiilor deținute de ZIUAnews, dezabaterea acestei propuneri legislative în procedura de urgență va fi marcată de o modalitate inedită de protest din celor circa 160.000 de angajați din turism, în special a hotelierilor din România.
ZIUAnews a semnalat încă de anul trecut că piața turistică românească este bulversată de țepele date hotelierilor de numeroase agenții de turism, dar mai ales de jocul piramidal al acestora. Însă, prin Directiva UE 2015/2302 a Parlamentul European și a Consiliului Europei din 25 noiembrie 2015- privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate, România este obligată să reglementeze piața serviciilor turistice.
Grapini sare la gâtul lui Biris: „Face jocul marilor hoteluri străine!”
De ce se opune introducerii impozitului specific pentru spațiile de cazare, Secretarul de Stat din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, domnul Gabriel Biriș? – așa sună comunicatul de presă trimis de cabinetul Europarlamentarului Maria Grapini către redacția LiveTimișoara.ro. Politicianul din Timișoara critică în termeni duri declarațiile făcute de controversatul Gabriel Biriș.
Portul Constanța va avea o linie de navigație expres, care leagă Marea Neagră de Egipt și Israel
Portul Constanța va avea o linie de navigație expres, care va lega porturi din Egipt, Israel, Turcia și Marea Neagră. Linia va fi deschisă de compania germană de navigație Hapag-Lloyd. Anunțul a fost făcut atât pe site-ul companiei Hapag-Lloyd, cât și pe pagina de Facebook a Portului Constanța.
22 de nave de croazieră vor avea escale în Portul Constanţa în 2016
Un număr de 22 de nave de croazieră şi-au anunţat escale în Portul Constanţa, prima fiind programată pe 28 martie 2016. Până la această dată, 22 nave de croazieră şi-au anunţat escale în Portul Constanţa, prima, MSC Opera, fiind programată pe 28 martie 2016.
Cel mai mare velier din lume vine la Constanța
„Royal Clipper“, una dintre cele mai luxoase nave din lume, sosește în Portul Constanța în acest an. Ea este listată în Cartea Recordurilor ca fiind cea mai mare corabie în serviciu, cu 5.202 metri pătrați de velă. Nava are 42 vele, lungimea sa fiind de 135 metri.
RA-APPS își deschide un restaurant lângă Cazinoul din Constanța, așteptând navele cu turiști
Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) va deschide un restaurant propriu pe faleza din apropierea Cazinoului din Constanța, mizând pe faptul că amplasamentul excelent al localului, în zona în care acostează navele cu turiști, le va ridica încasările.
Johnny Weissmuller, alias „Tarzan”, va deveni brand turistic pentru Timișoara
Imaginea actorului Johnny Weissmuller, alias „Tarzan”, va fi promovată pentru a o transforma într-un brand turistic al Timișoarei, locul natal al actorului, în cadrul unui proiect intitulat Tarzaniada, care va demara în luna iunie.
Gura Humorului, printre cele mai frumoase orăşele din Europa, conform agenţilor japonezi de turism
Japanese Association of Travel Agents (JATA) le-a solicitat agenţilor de turism din Japonia să elaboreze o listă cu 30 de oraşe mici şi sate atractive din Europa, pe care plănuieşte să le promoveze în rândul turiştilor japonezi, informează telegraph.co.uk.
Vâlcea: În Transalpina Ski Resort se vor construi în 2016 cel puțin 9 complexe hoteliere
Transalpina Ski Resort, considerată deja de specialiștii în turism dar și de autoritățile locale drept un „tigru al turismului de iarnă din România”, se va îmbogăți în acest an cu nu mai puțin de 9 complexe hoteliere, pensiuni și moteluri asta în timp, în condițiile în care doar în urmă cu trei ani capacitatea de cazare în zonă era de numai 25 de locuri.
Aer ca în Alpi în viitoarea stațiune turistică de interes local Colibița
Viitoarea stațiune turistică de interes local Colibița, situată la poalele Munților Călimani, în județul Bistrița-Năsăud, se poate lăuda oficial cu cel mai ozonat aer din România, potrivit rezultatelor unui studiu comandat de Consiliul Județean.
Brezoi, orașul pe cale de a deveni stațiune
Brezoi, considerat deopotrivă capitală a Țării Loviștei, dar și a Țării Lotrului, se preconizează a fi unul din polii turistici ai județului Vâlcea, orașul începând demersurile pentru a deveni stațiune. Zona de nord a județului va fi zona cu cele mai multe pensiuni ridicate în următorii 3 ani, dat fiind exercițiul bugetar al Uniunii Europene care va asigura cofinanțări de până 100%.
Râușor, comoara ascunsă din Retezat
Liniște. Aer curat și tare de munte. Peisaje de vis în orice anotimp. Relaxare departe de aglomerația orașelor. Pârtii sau trasee pentru montaniarzi, cărări pentru drumeții și locuri unice de vizitat la doar câțiva kilometri distanță. Într-un singur cuvânt, Râușor, singura stațiune din Parcul Național Retezat, situată la mai bine de 1.200 de metri altitudine.
Una dintre cele mai înalte cascade din România, Cascada lui Ciucă din Mălaia, descoperită la sfârșitul anului trecut, va fi pentru prima dată promovată la un târg de turism, și anume la Târgul de Turism al Olteniei, care urmează a avea loc la mijlocul lunii martie.
Turul centrului vechi al Sinaii, printre vile de epoca
Unul dintre cele mai populare trasee turistice din Sinaia este turul centrului vechi. Cei care doresc să admire diversitatea arhitecturală a zonei pot alege această rută care se întinde pe o distanță de 2,7 km.
Plimbarea durează aproximativ 45 de minute.
Live Streaming de la Bâlea Lac cu o soluție implementată de o firmă suedeză
Pentru a oferi acces online la imaginile feerice de la Cabana Bâlea către publicul larg, a fost implementată o soluţie compusă din două camere IP Axis şi software dezvoltat de NetRex. Imaginile pot fi accesate de oriunde şi oricând, de către orice utilizator ce deţine un echipament conectat la internet.
Cetatea Ineului, reabilitată cu bani europeni
Unul dintre cele mai cunoscute monumente istorice din partea de vest a României ar urma să reintre în circuitul turistic. Primăria Ineu va încerca să atragă fonduri europene pentru a reabilita cetatea, care datează de pe vremea Cruciadelor.
Au cumpărat o dubă veche cu 600 de dolari, au vopsit-o şi au reuşit să viziteze apoi peste 50 de ţări de pe cinci continente. Este vorba despre despre un grup de bloggeri din Polonia, pasionaţi de călătorii, care nu au mulţi bani, dar care îşi doresc să vadă lumea.
Știri despre agenții:
Un om de afaceri turc a intrat în acţionariatul Prestige Tours şi are o participaţie de sub 1%
Adunarea generală a asociaţilor Prestige Tours International au aprobat pe 20 ianuarie majorarea capitalului social prin emiterea unei părţi sociale, în valoare nominală de 100 de lei, subscrisă de Mustafa Kadiroglu, proprietarul Calyoso Tour din Turcia, care este partenerul Prestige Tours, arată datele publicate în Monitorul Oficial.
Cocktail Holidays introduce vacanţe charter spre Lefkada, Split şi Algarve
Agenţia de turism Cocktai Holidays a realizat anul trecut o cifră de afaceri de peste 15 milioane de euro, în creştere 3% faţă de 2014 şi introduce noi chatere. Peste 20.000 de turişti au cumpărat vacanţe prin intermediul Cocktail Holidays, iar cei mai mulţi au ales Grecia, Spania şi Turcia.
Trendul în industria de travel, care porneşte din USA, a demonstrat că serviciile de consultanţă din offline (de la birou) redevin preţioase pentru turişti, după cum ne-a spus doamna Elena Anghel, director executiv Prestige Tours. Aceasta consideră că, deşi on-line-ul poate furniza tarife mai mici pentru vacanţe, turiştii sunt tot mai interesaţi de serviciile unui agent de turism.
Peste 40% din sejururile exotice sunt rezervate prin early booking
Peste 40% din sejururile exotice, în destinaţii precum Maldive, Punta Cana, Tenerife şi Cancun, care costă peste 2.000 de euro/pachet, sunt rezervate prin early booking, preţurile fiind cu până la 25% mai mici, potrivit agenţiei online Paravion.
Travel Trends: Patru destinații pentru a-ți petrece vacanța de Paște
Românii au decis, tot mai des, în ultimii ani, să își petreacă vacanța de Paște peste hotare. Mulți au ales să meargă în țări cu un mare impact cultural și peisaje extraordinare, iar din acest motiv, Paralela 45 a decis să ne propună patru destinații unde vacanța de Paște poate fi trăită la maximum alături de cei dragi.
În opinia domnului Lucian Boronea, director general Accent Travel&Events, orice eveniment – fie el politic, economic sau militar -afectează în mod direct turismul. În ciuda celor petrecute în ultima vreme, nu s-au înregistrat scăderi în ceea ce priveşte numărul turiştilor, însă aceştia au schimbat destinaţiile.
Cosmin Marinof, directorul naţional de vânzări TUI TravelCenter/Eurolines, ne-a declarat că, din păcate, nu se cunoaşte mai nimic despre România în afara ţării, iar potenţialii clienţi externi nici nu sunt la curent cu oferta turistică a ţării noastre.
Răspândirea virusului Zika în tot mai multe ţări constituie o ameninţare majoră la adresa întregii Planete. Diana Shah, coproprietar Eturia ne-a declarat că îşi sfătuieşte clienţii care aleg să călătorească în afara Europei, în special în Africa, Asia şi America Latină să îşi ia măsurile standard de igienă.
Francizele Paralela 45 au vânzări de peste 2 milioane de euro anual
Paralela 45, una dintre cele mai mari companii de turism din România, vrea să se extindă în franciză şi caută parteneri în mai multe oraşe din ţară precum Bucureşti, Arad, Botoşani, Vaslui, Bistriţa, Deva, Târgu-Jiu, Râmnicu Vâlcea, Focşani, Drobeta-Turnu Severin şi Zalău.
Eximtur Cluj caută să îşi dezvolte businessul în franciză în oraşele mari şi medii
Compania Eximtur, înfiinţată în 1993 şi deţinută de Lucia şi Radu Morariu, deţine 29 de agenţii de turism proprii şi francizate, în 20 de oraşe din România. Activitatea companiei este organizată în patru divizii: business travel şi organizare evenimente, leisure travel, incoming şi şcoala de turism.
Se apropie ziua îndrăgostiților
Roma, Paris, Barcelona, ştim deja că sunt destinaţii frumoase şi romantice, perfecte pentru a petrece de Valentine’s de Day. Dar ce-aţi spune însă de romantismul oferit de cinele la înălţime? Şi nici nu trebuie să plecaţi din Capitală pentru asta.
100% romantism sau și puțină aventură: destinațiile perfecte pentru Ziua Îndrăgostiților
Dacă sunteți pasionați de călătorii, atunci nu există un cadou mai potrivit pentru Ziua Îndrăgostiților decât o evadare scurtă într-un loc pe măsura personalităților voastre. Specialiștii Tripsta au venit în ajutorul acelora dintre voi care se gândesc ca o călătorie în compania persoanei iubite.
Românii îşi cumpără de acum vacanţa ieftină de la vară
Turiștii români au prins gustul vacanțelor ieftine și au învățat că o destinație din străinătate este cu până la 35% mai ieftină în cazul rezervărilor făcute în sistem early booking. Reprezentanții agențiilor de turism spun că românii au căpătat în ultimii cinci ani mai multă încredere în sistemul early booking.
Ia-ţi acum vacanţa de vară! Ai reduceri de până la 50%
N-a trecut bine iarna că ne şi fuge gândul spre vacanţă, soare, mare. Ca un bun gospodar, care-şi face vara sanie şi iarna car, acum e cea mai bună perioadă să-ţi rezervi vacanţa de vară. Agenţiile de turism vin cu oferte imbatabile pentru Litoralul românesc, dar şi pentru Bulgaria, Grecia, Turcia şi Spania, destinaţiile preferate de români.
City-break-uri în România, la „super ofertă“
Bucureştenii pot să-şi programeze vacanțe tip „city break“ în nordul Moldovei, Transilvania sau Banat fără a plăti sume exorbitante pentru biletele de avion, în timp ce capitala poate atrage turiști din mai multe colțuri ale țării. 39 de euro este suma minimă pe care un turist o poate plăti pentru un bilet d0e avion pe rute interne între Bucureşti şi Cluj, Iaşi sau Timişoara.
Escapadele primăverii 2016, în city-break-uri pline de aventură, cu plecare din Timișoara!
Agenția de turism Ultramarin a pregătit pentru această primavară destinații de weekend cu plecare din Timișoara, orașe europene de o frumusețe remarcabilă, ce trebuie vizitate măcar o dată în viață.
Știri externe:
Spania a înregistrat anul trecut un număr record de turişti
Sosirile vizitatorilor străini în Spania au crescut anul trecut cu 4,9%, pe fondul tensiunilor dintre Ankara şi Moscova şi al atentatelor din ultimele luni, arată datelor publicate vineri de Institutului Naţional de Statistică (INE), transmit EFE şi Reuters.
Suspiciunile că un avion de pasageri rus s-a prăbuşit în peninsula Sinai din cauza unei bombe afectează puternic turismul din Egipt, care a înregistrat în 2015 cel mai slab sfârşit de an din ultimul deceniu, iar staţiuni renumite, precum Sharm El-Sheikh, au ajuns oraşe fantomă, potrivit Bloomberg.
Dubai, un extravagant parc de distracții
Dubaiul și-a construit o imagine de oraș care pare dominat de conceptul „cu cât mai mare, cu atât mai bine“ – aici veți regăsi cea mai înaltă clădire din lume (Burj Khalifa), cel mai înalt hotel din lume (JW Marriott Marquis Dubai), cea mai mare insulă artificială din lume (The Palm Jumeirah) și cel mai mare mall din lume (Dubai Mall).
Dubai, cel mai mare aeroport din lume în 2015
Dubai International Airport şi-a păstrat anul trecut titlul de cel mai mare aeroport din lume în funcţie de numărul de pasageri internaţionali, datorită extinderii activităţilor operatorilor aerieni şi a numărului de rute, transmite Reuters.
Deschiderea Festivalului cultural anual Janadriyah, în Arabia Saudită
Festivalul se desfășoară în perioada 4 — 20 februarie, sub auspiciile Custodelui celor Două Moschei Sfinte, Regele Salman bin Abdulaziz, în localitatea Janadriyah, la aproximativ 40 km de capitala Riyadh. La ceremonia de deschidere participă regi, președinți și lideri din țările partenere Arabiei Saudite, notează site-ul Sauditourism.sa.
‘Le Grand Tour’ – peste 40 de evenimente de anvergură în Franța, până în iulie
Programul Le Grand Tour – o amplă operațiune dedicată turismului cultural care pune în valoare diversitatea și bogăția evenimentelor organizate în Franța – cuprinde peste 40 de manifestări de anvergură, care se vor desfășura în această țară, până în iulie anul acesta.
Immersion France: o aplicație gratuită pentru a alege mai bine un sejur în Franța
Ministerul Afacerilor Externe și Dezvoltării Internaționale al Republicii Franceze și operatorul său – Campus France – au lansat aplicația Immersion France ca să promoveze sejururi lingvistice în această țară pentru vizitatorii individuali, familii, elevi sau studenți.
Amadeus: De la aeroport în centrul orașului, cu doar două click-uri
Călătorii pot beneficia acum de o experiență completă, cu ajutorul celui mai recent modul al aplicației Amadeus Selling Platform, care permite agențiilor de turism să ofere călătorilor și bilete la expresul pentru aeroport, în momentul în care aceștia fac rezervări pentru bilete de avion sau hotel.
Cele mai frumoase locuri din Cuba: călătorie în ţara care trăieşte pe ritmuri de rumba
Cele mai frumoase locuri din Cuba. Apetitul românilor pentru destinaţii turistice îndepărtate a crescut constant în ultimii ani, iar Cuba se numără printre ţările unde peisajele de o frumuseţe extraordinară, ospitalitea localnicilor, istoria şi cultura formează un ansamblu irezistibil pentru orice pasionat de călătorii.
Top 10 locuri perfecte în care iarna nu vine niciodată
În această perioadă când avem temperaturi negative, cei nostalgici după timpul frumos de vară, soare şi zile călduroase, ar trebui să ştie că există locuri perfecte, în care iarna nu vine niciodată și unde poți avea, uneori, chiar… vacante ieftine (dacă reții biletele din vreme).
Un adevărat muzeu subacvatic în Marea Neagră
La circa 100 de metri de cel mai vestic punct al Crimeii, la o adâncime de 10 – 12 metri, în Marea Neagră, se află un muzeu unic, subacvatic. Sub apă stau circa 50 de sculpturi și busturi, majoritatea ale unor foști lideri soviectici, cum ar fi Lenin sau Stalin.
Turism extrem: Duşi să atingă… nasul rechinului
Imaginea unui scafandru care iese pe jumătate din cuşca metalică de scufundare şi atinge nasul unui rechin în largul coastei insulei Guadalupe, Mexic, circulă pe Internet. În timp ce fotografia este, fără îndoială, una extrem de impresionantă, experţii avertizează că această idee este foarte proastă.
CÂTE milioane de ruși pot vizita România în acest an! (Evenimentul Zilei)
Cum vrea România să atragă 6 milioane de turiști din Rusia (Daily Business)
ANAT a convins moscoviții să vină în România. Urmează turiștii din Sankt Petersburg şi Ekaterinburg (The Trends)
ANAT: Prima prezentare a destinației România la Moscova, un succes. Urmează Sankt Petersburg și Ekaterinburg (Live Timișoara)
Turismul românesc profită de conflictul între Rusia și Turcia. Cât va costa o vacanță cu cazare într-un hotel de 4 stele (Bună Ziua Iași)
ANAT: Prima prezentare a destinaţiei România la Moscova, un succes (Radio Româmia Constanța)
ANAT: Prima prezentare a destinaţiei România la Moscova, un succes. Urmează Sankt Petersburg şi Ekaterinburg (Infopress.tv)
Prima prezentare a destinatiei Romania la Moscova (InfoTravelRomania)
România promovată la Moscova pentru atragerea turiştilor ruşi în ţara noastră (Povești de călătorie)
Până la urmă o să vină rușii în România? (Călătoria perfectă)
Comunicatul a fost preluat și de o serie de site-uri agregatoare:
ANAT: Prima prezentare a destinaţiei România la Moscova, un succes. Urmează Sankt Petersburg şi Ekaterinburg (Advertising4U)
ANAT: Prima prezentare a destinaţiei România la Moscova, un succes (Ziare Realitatea)
ANAT: Prima prezentare a destinaţiei România la Moscova, un succes (Constanța press)
ANAT: Prima prezentare a destinaţiei România la Moscova, un succes (Știri actuale)
ANAT: Prima prezentare a destinaţiei România la Moscova, un succes (Săptămâna)
ANAT: Prima prezentare a destinaţiei România la Moscova, un succes (Antena1-Brașov)
ANAT: Prima prezentare a destinaţiei România la Moscova, un succes (Știri presă online)
România se prezintă la Moscova ca destinație turistică și mizează pe Maramureș și Bucovina (Ziare Live)
ANAT: Prima prezentare a destinației România la Moscova, un succes (Știri astăzi)
ANAT: Prima prezentare a destinaţiei România la Moscova, un succes (Feedler)
UPDATE ANT si ANAT vor să aducă în România cei aproape 6 mil. de turiști ruși care mergeau în Turcia și Egipt (123Credite)
UPDATE ANT și ANAT vor să aducă în România cei aproape 6 mil. de turiști ruși care mergeau în Turcia și Egipt (Ziare Live)
ANAT și ANT vor să aducă în România cei aproape 6 mil. de turiști ruși care mergeau în Turcia și Egipt (Press Mania)
UPDATE ANT și ANAT vor să aducă în România cei aproape 6 mil. de turiști ruși care mergeau în Turcia și Egipt (Actualități)
UPDATE ANT și ANAT vor să aducă în România cei aproape 6 mil. de turiști ruși care mergeau în Turcia și Egipt (News Portal)
CÂTE milioane de ruși pot vizita România în acest an! (Ziare.com)
CÂTE milioane de ruși pot vizita România în acest an! (Palo)
CÂTE milioane de ruși pot vizita România în acest an! (Infoziare)
CÂTE milioane de ruși pot vizita România în acest an! (Presa online)
CÂTE milioane de ruși pot vizita România în acest an! (Știri actuale)
CÂTE milioane de ruși pot vizita România în acest an! (Ziare Live)
CÂTE milioane de ruși pot vizita România în acest an! (Antena1-Brașov)
CÂTE milioane de ruși pot vizita România în acest an! (Anunțuri-Ilfov)
CÂTE milioane de ruși pot vizita România în acest an! (Ziare)
CÂTE milioane de ruși pot vizita România în acest an! (E Știrea Zilei)
Cum vrea România să atragă 6 milioane de turiști din Rusia (Infoziare)
Cum vrea România să atragă 6 milioane de turiști din Rusia (Infozap)
Cum vrea România să atragă 6 milioane de turiști din Rusia (Press-mania)
Cum vrea România să atragă 6 milioane de turiști din Rusia (Index știri)
Ştiri din Federaţia Rusă despre prezenţa delegaţiei române, în perioada 27-29 ianuarie:
Въезд в Румынию растет за счет россиян с шенгенскими визами
În anul 2015 numărul turiştilor ruşi în România a crescut cu 20% în comparaţie cu anul precedent. „Anul trecut, circa 6000 de ruşi au vizitat ţara noastră” a declarat Anca Pavel-Nedea, şefa Autorităţii Naţionale de Turism din România în cadrul întâlnirii cu companiile de turism, care a avut loc la Ambasada României la Moscova.
Ambasadorul României la Moscova, Vasile Soare, consideră că, în realitate, numărul turiştilor ruşi este de 2-3 ori mai mare şi crede că acest lucru se datorează faptului că din februarie 2014 în România se poate intra cu viză Schengen pentru intrări multiple. „Mulţi ruşi au făcut acest lucru, de aceea este dificil să controlăm intrarea lor în ţară”.
O delegaţie de tour operatori din România, în fruntea căreia se află d-na Pavel-Nedea, a sosit la Moscova pentru a se întâlni cu reprezentanţi ai industriei de turism din Rusia. Anca Pavel-Nedea a menţionat că ruşii nu sunt familiarizaţi cu oportunităţile turistice din România. Ea consideră că sarcina principală a departamentului pe care îl conduce este de a prezenta cât mai pe larg regiunile ţării, atracţiile turistice, monumente ale naturii şi culturale. „România oferă o mulţime de programe legate de vacanţe la mare, la munte, în pădure. O treime din izvoarele de ape minerale din Europa se află în România, pe teritoriul ei se află peste 30 de staţiuni balneare şi de odihnă la nivel internaţional”. Ruşii trebuie să facă cunoştinţă cu oraşele medievale din Transilvania de o frumuseţe deosebită, mănăstirile pictate din Bucovina şi alte comori culturale ale României.
Tour office speră să sprijine şi anul acesta dinamica pozitivă şi pentru aceasta planifică să organizeze împreună cu tour operatorii români tururi de promovare a potenţialului turistic din România pentru companii de turism şi jurnalişti din Rusia. De asemenea, Anca Pavel-Nedelea i-a invitat pe toţi cei interesaţi la Târgul de turism care va avea loc în perioada 13-16 martie la Bucureşti.
Preşedintele ANAT, directorul companiei de turism Paradis, a subliniat că a venit la Moscova pentru a stabili contacte de afaceri cu industria de turism din Rusia. „Circa 85% din companiile româneşti de turism sunt membre ale asociaţiei noastre. Suntem foarte interesaţi de dezvoltarea cooperării reciproc avantajoase”.
Alena Dodon, şefa Reprezentanţei de promovare şi informare turistică a României în Rusia, a declarat că, potrivit revistei Lonely Planet, România este una dintre cele mai interesante ţări europene care intră în top 10 şi se află pe locul 9 în ceea ce priveşte numărul turiştilor în 2015.
Consulul României la Moscova, Ciprian Jurcă, a declarat că România este membră a UE, însă nu face parte din spaţiul Schengen. De aceea, consulatul acordă numai vize pt România, în 5-7 zile lucrătoare. „Ruşii vin în România şi cu vize Schengen de aproape 2 ani. Prin urmare, anul trecut am acordat cu 30% mai puţine vize decât în 2014, în total circa 5000. Nu putem spune câţi ruşi au vizitat România, deoarece ei au mai putut să intre în ţară cu vize acordate de Cipru, Croaţia şi Bulgaria”, a subliniat Ciprian Jurcă.
Румыния сделает предложения российским туроператорам
На возобновление чартеров рассчитывать не приходится
România va face oferte tour-operatorilor ruşi
Prima delegaţie oficială a industriei turismului din România va sosi la Moscova în martie pentru a începe negocieri cu peste 100 de reprezentanţi ai tour-operatorilor ruşi, citează portalul românesc Nine O’clock declaraţia şefei Ant, Anca Pavel-Nedea. Întâlnirea se va desfăşura în cadrul târgului internaţional „MITT. Călătorii şi turism” (Moscova, 23-26 martie).
Scopul oficialilor români este evident: sunt interesaţi de creşterea traficului turistic, sperând să atragă mai mulţi turişti din Rusia oferind vacanţe pe litoralul Mării Negre, programe spa şi wellnwss. „Turiştii ruşi vin sporadic sau individual, prin intermediul câtorva agenţii. Noi nu avem în prezent un contract de tour-operator”.
Compania rusă care a promovat sistematic România turistică, inclusiv organizarea de chartere, a fost Jivie Kluchy. În aprilie anul trecut, după decesul şefului companiei, Pavel Borodin, tour-operatorul şi-a încetat activitatea.
Experţii consideră că, în prezent, nu este obligatorie reluarea zborurilor directe charter pe litoralul românesc, riscurile fiind destul de mari. Sunt suficiente transporturile regulate la Bucureşti, de asemenea, cursele din perioada de vară spre Varna (Bulgaria), de unde tour-operatorii efectuează transferuri spre staţiunile din România. Jucătorii de pe piaţă nu aşteaptă subvenţii din partea autorităţilor române.
Situaţia actuală de pe piaţa rusă de servicii turistice România. Mulţi turişti ruşi caută alternative pe fundalul încetării zborurilor în Egipt şi interzicerea vânzărilor de bilete pentru vacanţe în Turcia. Reprezentanţii companiilor de turism consideră că, deoarece nu toţi turiştii ruşi vor să meargă la Soci şi Crimeea, ofertele turistice pentru România pot fi mult mai cerute, având în vedere uşurinţa obţinerii vizei şi timpul scurt de zbor.
Şeful companiei „Balkan – Express”, Alexei Markelov, este convins că România deţine un mare potenţial, nivelul preţurilor se menţin la un nivel destul de scăzut. „O vacanţă ieftină, mai ales că în prezent ei sunt pregătiţi să ofere servicii bune, nu există obstacole pentru obţinerea vizei, zborul este confortabil”, a menţionat el.
