Creșterea capitalului social minim până la 25.000 de lei la agențiile de turism este o măsură de protejare a turiștilor și a industriei, a declarat pentru Agerpres președintele ANAT, Aurelian Marin. Propunerea de mărire a capitalului social a plecat de la asigurarea agențiilor. Reprezentanții ANAT precizează că multe agenții, majoritatea agenții mai mici nu își pot reînnoi polițele de asigurare împotriva insolvenței și falimentului, polițe obligatorii prin lege.
Știrea că una dintre cele mai mari agenții de turism românești se află în colaps financiar a speriat mulți turiști care își rezervaseră vacanțe în perioada sărbătorilor de iarnă. Oficialii agenției Perfect Tour susțin însă că situația este sub control și că turiștii care au sejururi în următoarea perioadă nu au de ce să își facă probleme. Ieri, miercuri, 16 decembrie, Perfect Tour a obținut deblocarea parțială a conturilor astfel încât turiștii care au programate sejururi în perioada Crăciunului pot pleca liniștiți în călătorie. Deocamdată, agenția nu mai face rezervări și încearcă să obțină deblocarea totală a conturilor pentru a plăti partenerilor externi și interni sumele necesare asigurării sejururilor din perioada Revelionului și a începutului de an 2016.
Începând de ieri, prin decizie a primului ministru Dacian Julien Cioloş, Florin Vodiţă a fost eliberat din funcţia de secretar de stat la Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului. Tot de ieri, prin decizie a primului ministru, Vlad Vasiliu şi Claudiu Vrînceanu au fost numiţi secretari de stat la Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri. Şi tot de ieri Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului a fost reorganizat, noua denumire fiind de Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri.
Stațiunile balneoclimaterice, îndeosebi unitățile hoteliere cu facilități spa & wellness (Băile Felix, Sovata, Băile Govora, Geoagiu, Călimănești-Căciulata), pensiunile din zona Branului, precum și stațiunile montane Sinaia, Predeal, Poiana Brașov sunt cele mai cumpărate destinații interne pentru petrecerea Sărbătorilor de iarnă, a declarat pentru Agerpres Lucia Morariu, prim-vicepreședinte al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT).
La conferința de presă dedicată turismului, care a avut loc vineri, 11 decembrie, la Sfântu Gheorghe , Herman Rosner – membru în Consiliul director al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) şi unul dintre iniţiatorii proiectului legii tichetelor/voucherelor de vacanță, a discutat despre problemele privind normele de acordare a voucherelor de vacanță, în baza Legii 173/2015, promulgată și publicată în Monitorul Oficial (MO), din 01.07.2015.
ANAT: Tichetele de vacanţă ajută la dezvoltarea turismului intern
Anul acesta a fost unul foarte bun pentru turismul din judeţul Covasna. Numărul turiştilor a crescut semnificativ faţă de anul trecut, iar operatorii de turism speră că 2016 va fi şi mai bun. Potrivit datelor statistice, în primele 9 luni din acest an judeţul Covasna a fost vizitat de aproape 77 de mii de turişti, în creştere cu peste 18% faţă de aceaşi perioadă a anului trecut. Creşterea este peste media pe ţară, atât în ce priveşte afluxul turiştilor, cât şi al duratei medii de şedere în unităţile de cazare.
Întârziere în Parlament, restaurantele și hotelurile nu vor plăti din ianuarie impozitul forfetar
Noul sistem de impozitare pentru restaurante și hoteluri nu va mai fi aplicat începând cu prima zi a anului viitor, ci cel mai devreme din primăvara anului viitor, posibil din luna martie, deoarece actul normativ care va introduce noile impozite nu a fost încă aprobat de către Parlament. Noul sistem de impunere a fost inițiat în Parlament, sub forma unei propuneri legislative privind impozitul specific unor activități, cu intenția să fie aplicat începând cu luna ianuarie a anului viitor. Pentru aceasta, actul normativ trebuia însă să fie aprobat de ambele Camere ale Parlamentului și promulgat de președintele Klaus Iohannis.
Proprietarii marilor restaurante, cu un flux mare de clienți susțin că adoptarea legii antifumat nu le va afecta businessul, ci va schimba puțin comportamentul clienților. Adoptată de Camera Deputaților și trimisă la promulgare către președinție, Legea antifumat pare să nu le dea emoții proprietarilor de restaurante, în sensul că și-ar putea pierde clienții.
România a atras, în nouă luni, 1,75 milioane de turişti străini. Câţi bani au cheltuit
Numărul de turişti străini cazaţi în structurile turistice colective de cazare a fost de 1,75 milioane în primele nouă luni din acest an, iar cheltuielile acestora s-au ridicat la 4,36 miliarde de lei, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Mărginimea Sibiului, premiată la Bruxelles
Premiu european pentru o destinație tradiţională din ţara noastră. Mărginimea Sibiului a fost distinsă aseară la Bruxelles, unde a primit titlul de Destinație Europeană de Excelenţă. Juriul a apreciat tradiţiile intacte din această zonă și mâncarea locală.
Timişoara, cotată cu prima şansă
Timişoara este favorită în cursa pentru câştigarea titlului de Capitală Europeană a Culturii în 2021. Sau cel puțin asta susțin reprezentanții unui portal de turism din România. Potrivit acestora, proiectul orașului de pe Bega – simplu și la obiect – are toate şansele să câştige prestigioasa competiţie.
Turismul românesc poate beneficia de relaţiile tensionate dintre Moscova şi Ankara. După ce Rusia le-a interzis cetăţenilor săi să-şi petreacă vacanţele în Turcia, România ar putea fi una dintre noile destinaţii.
Sectorul turismului din România a fost marcat în acest an de mai multe evenimente internaţionale precum crizele din Grecia sau atentatele din Franţa, care au pus pe gânduri românii atunci când au avut de ales o vacanţă în străinătate, de anunţurile de dezvoltare ale mai multor grupuri hoteliere internaţionale, dar şi de creşterea numărului de rute de pe principalele aeroporturi din ţară.
România Pitorească. Afacerile din industria ospitalității cresc cu 20% pe seama turismului intern
Industria ospitalității beneeficiază cel mai mult de facilitățile fiscale și creșterea veniturilor populației. Ritmul de creștere a afacerilor agențiilor de turism revine la nivelul din anii 2006-2008, dinaintea declanșării crizei financiare.
Administratorii pensiunilor şi hotelurilor din România dublează tarifele sau, în unele cazuri, le majorează de 3-4 ori de Crăciun şi Revelion. De cele mai multe ori aceste creşteri nu sunt justificate de serviciile oferite, susţin specialiştii contactaţi de „Adevărul”. În plus, un sejur la Predeal poate fi mai scump decât unul la un hotel din centrul unor oraşe precum Viena, Praga sau Paris.
Ghizii de turism cer modificarea legislaţiei
În România se vorbeşte de 26 de ani despre beneficiile pe care le-ar putea aduce turismul, însă nu se fac eforturi din partea autorităţilor pentru a se schimba în bine situaţia actuală a întregului domeniu. Ghizii de turism atrag atenţia asupra faptului că legislaţia este încălcată, fără să existe o intervenţie din partea autorităţilor. Oficial sunt înregistraţi peste 4.000 de ghizi de turism, conform statisticilor Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT), dar nu se cunoaşte activitatea lor.
23 de agenţii de turism şi-au pus singure lacătul pe uşă
Din 167 au mai rămas 123. Nu toţi agenţii de turism au făcut bani vara trecută. Din contră, unii au cerut radierea licenţelor de funcţionare. Sezonul estival 2015 nu a fost unul bun pentru toţi actorii din activitatea turistică. Potrivit listei actualizate a Autorităţii Naţionale pentru Turism (A.N.T.), anul acesta, pe litoral au fost autorizate să funcţioneze 167 de agenţii de turism. Tot în acest an au fost radiate, la cerere, 23 de firme din domeniu, iar în cazul uneia singure autoritatea din domeniu i-a fost retrasă licenţa pentru nerespectarea legislaţiei în domeniu: Omega Tourism & Services.
Bucureștiul a adoptat taxa de promovare turistică!
Consiliul General al Municipiului București a adoptat joi, 10 decembrie, introducerea taxei speciale de promovare, de 1% din veniturile hoteliere, după modelul stațiunii Mamaia – Sat Vacanță și al Oradei. Federația Asociaţiilor de Promovare Turistică din România (FAPT) duce o campanie încă din 2010 pentru a introduce acest model de taxă de promovare la nivel local în România, taxă care să fie alocată asociaţiilor de promovare şi dezvoltare turistică locale.
Șansele ca România să fie inclusă în perioada imediată în programul Visa Waiver, care permite călătoriile fără vize către Statele Unite, au scăzut considerabil după recentele atentate teroriste din Paris, relevă un document oficial, congresmeni americani influenți cerând chiar înăsprirea regulilor și atenționând că eliminarea vizelor crește vulnerabilitățile pentru securitatea națională.
Braşovul, preferatul străinilor, printre cele mai ieftine oferte pentru un City Break
Pentru românii care vor să evadeze la sfârşit de săptămână, oraşele din Transilvania sunt în topul preferinţelor. Un City Break la Braşov costă 400-600 de lei, la Cluj între 450 şi 650 de lei, iar la Sibiu între 350 şi 500 de lei. Sumele includ cazarea pentru două nopţi cu mic dejun, dar şi transportul cu maşina. „Braşovul şi Sibiul sunt solicitate pentru aerul medieval, dar şi pentru partea tradiţională pe care o regăsim în zona Bran şi în Mărginimea Sibiului. Clujul este văzut ca un oraş cosmopolit, o capitală a Ardealului“, spune Ioana Ursan, reprezentant agenţie de turism.
Poiana Brașov, cea mai scumpă stațiune de Revelion
Anul acesta, turiștii care aleg hotelurile din Poiana Brașov ar putea fi numiți „excentrici”. Stațiunea montană este, de departe, cea mai scumpă destinație de Revelion din țară. De exemplu, la un hotel de patru stele, șase nopți de cazare în perioada 28 decembrie – 3 ianuarie costă de la 997 de euro de persoană loc în cameră. Și cum, evident, nu te duci singur într-o vacanță de Revelion, prețul pe care ar trebui să-l plătească un cuplu este de la 2.000 de euro.
Hotelierii din Poiana Braşov au pregătit pachete avantajoase pentru sărbătorile de iarnă
Cine vrea să îşi petreacă sărbătorile de Crăciun la munte trebuie să se grăbească! În Poiana Braşov, spre exemplu, unele hoteluri nu mai au niciun loc liber. Cinele festive cu preparate tradiţionale sau serile tematice cu bucătărie internaţională sunt câteva dintre ofertele cele mai apreciate, spun hotelierii.
Sărbători în Bucovina la mare preț. O noapte de cazare ajunge la 450 de lei
Cu două săptămâni înainte de Crăciun, pensiunile și hotelurile din Bucovina încă mai au locuri libere. Este neobişnuit şi o explicaţie ar putea veni din preţurile care cresc de la an la an. Un pachet de cinci zile, pentru Revelion, în care sunt incluse cazarea, mesele şi distracţia costă cam cât o excursie în străinătate.
Deși peisajul nu ne duce deocamdată cu gândul la sărbaăorile de iarnă, un loc care își păstrează frumusețea în orice anotimp rămâne Râșnovul. Valea Glăjeriei se întinde la poalele Bucegilor în imediata apropiere a Râșnovului. În plus, este la doar cațiva kilometri de Poiana Brasov sau de Predeal. Peisajul de aici se poate vedea cel mai bine dintr-o trăsură. Și dacă aveți noroc să și ningă până de Crăciun, trăsura se poate schimba cu o sanie.
Travel trends: 3 destinații pentru pasionații sporturilor de iarnă
Nu mai este de ceva timp o surpriză faptul că Austria este una dintre destinațiile preferate ale turiștilor români pasionați de sporturile de iarnă. Pentru că ne pregătim intens pentru vacanța de iarnă din 2015 și pentru cele câteva săptămâni bune în care ne vom răsfăța (și) pe pârtiile din alte țări, specialiștii Tripsta vin cu o serie de recomandări pentru cele mai cool stațiuni europene în care ne putem petrece sărbătorile și city break-urile din acest sezon.
Pârtia de schi de la Topliţa, din judeţul Harghita, are o lungime de 1.200 de metri şi practică cele mai mici tarife din România, ceea ce a determinat ca oraşul să devină un obiectiv turistic de interes regional. Preţul pentru o urcare este de doi lei pentru un adult şi de 1,5 lei pentru copiii sub 14 ani, în timp ce un abonament pentru o zi costă 45 de lei pentru adulţi şi 35 de lei pentru copii. Tarifele sunt de trei ori mai mici în comparaţie cu staţiunile de pe Valea Prahovei.
Veste excelentă de pe una dintre pârtiile de schi aflate nu departe de Timișoara!
Cei care vor să pătrundă tainele schiatului au, de acum, o nouă pârtie la dispoziție, nu departe de Timișoara. În stațiunea Straja a fost deschisă duminică o pârtie pentru începători. Aceștia beneficiază și de sprijinul unei școli de schi ce numără 25 de monitori. Cea mai proaspătă pârtie de schi din vestul țării, Baloo, este de dificultate minimă și are o lungime de 100 de metri. Pe terenul destinat învățării se află două porțiuni plane și o pantă ușoară, astfel că este locul ideal pentru cei care doresc să învețe fie să schieze, fie să se dea cu placa.
Cât costă cazarea la hotelul de gheață de la Bâlea Lac
Dacă vreți un Crăciun ieșit din comun, ar fi bine să știți că nu numai în străinătate puteți petrece Sărbători de vis. În aceste zile se lucrează intens la construirea celui de-al unsprezecelea hotel de gheaţă de la Bâlea Lac, care convinge anual aproape 8.000 de turiști să îl viziteze. Lucrările au început în 2 decembrie şi au fost deja ridicaţi pereţii exteriori, urmând ca până la Crăciun să fie amenajate și interioarele. Tema din acest an a hotelului de gheaţă este ”Europa”, iar cele 14 camere vor avea nume care să amintească de ţări ale Uniunii Europene.
Primăria Brașov a încheiat un contract cu o companie din București în vederea livrării de cartele pentru transportul pe cablu din Poiana Brașov în noul sezon de iarnă. Valoarea estimată a acestor cartele magnetice care pot fi citite prin radio frecvență era de 266.129 de lei, fără TVA, iar ofertantul, firma Insight Software, a oferit un preț de 233.557,18 lei, respectiv 289.610,9 lei cu tot cu TVA. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, a precizat că vor fi achiziționate 20.000 de cartele reîncărcabile, dar și 50.000 de cartele simple, care pot fi utilizate doar până la epuizarea punctelor.
Începând de noaptea trecută, tunurile de zăpadă din vârful Masivului Postăvarul funcționează la capacitate maximă. Administratorul public al Brașovului, Miklos Gantz, a precizat că în ultimele două zile, în Postăvarul, temperaturile au coborât sub zero grade, iar prognoza meteo pentru următoarele zile anunță tot zile destul de friguroase în vârf de munte. „Au fost temperaturi de minus 5 grade Celsius, respectiv temperaturi optime pentru a putea produce zăpadă artificială în zona Postăvarul.
Turiștii străini caută zonele intacte. Turismul din Hunedoara în scădere
Turiștii străini caută România arhaică. Dracula, dacii, dar și turismul rural sunt doar câteva dintre reperele turiștilor străini care aleg ca destinație turistică România.Vizitatorii caută zonele rurale, peisajele neatinse de evoluție. Prin derularea programelor anuale de marketing și promovare turistică, Autoritatea Națională pentru Turism se urmărește stimularea interesului turiștilor potențiali din străinătate pentru a vizita toată România.
Numeroşi schiori din zona Banatului îşi ales, de câţiva ani, ca destianţie turistică de iarnă Serbia. Cine a fost o dată la Kopaonik, a avut numai cuvinte de laudă. Preţuri mici, condiţii superioare, distanţă scurtă. Iubitorii sporturilor de iarnă sunt aşteptaţi şi în acest sezon la Kopaonik, unde au la dispoziţie 62 de kilometri de pârtie la mai puţin de 400 de kilometri distanţă din Timişoara.
Dacă nu v-ați achitat încă vacanța de Revelion și vreți să cheltuiți cât mai puțin, atunci ar trebui sa fiți destul de flexibili în privința zilei de plecare. Nu cazarea este o problemă, ci biletul de avion. Cu puțin noroc însă, puteți găsi bilete low cost, cu 10 sau 20 de euro. Daca vreți să vă încadrați într-un buget sub 300 de euro, ar trebui să alegeți și un hotel de la periferie sau un hostel și uite așa cu încă 20 de euro, pe noapte, dormiți la Londra, Roma, Milano, ori Istanbul.
Cele mai spectaculoase destinații pentru vacanța de Crăciun
Cu toate că se spune despre Crăciun că cel mai bine se sărbătorește acasă, împreună cu familia, ar trebui măcar o dată în viață să încercați să petreceți Sărbătorile în una din aceste destinații spectaculoase. Iată care sunt cele mai deosebite destinații de vacanță pentru Sărbătorile de Iarnă.
Angajații primesc 6.300 de lei. Au început deja să se împartă
Indiferent că lucrează la stat sau la privat, toţi angajaţii şi-ar putea plăti următorul concediu cu tichete de vacanţă. Primele vouchere au ajuns deja la patronii generoşi, care vor să-şi răsfeţe salariaţii. Angajatorii au început să le ofere salariaţilor, în loc de prime, tichete de vacanţă. Valoarea lor maximă nu trebuie să depăşească şase salarii minime, adică aproximativ 6.300 de lei. Atenţie – tichetele pot fi folosite doar în staţiunile din ţară şi sunt nominale. Într-un an calendaristic, angajaţii au dreptul o singură dată la astfel de vouchere şi nu vor mai primi şi prime pentru concediu sau alţi bani pentru biletele de odihnă.
Sute de imigranţi în Satu Mare? Nimeni nu ar fi crezut asta în urmă cu doar câteva zile. Ministerul de Interne a decis să amenajeze un centru pentru refugiaţi în staţiunea balneoclimaterică Tăşnad, din judeţul Satu Mare. Directorul General al Oficiului Roman pentru Imigrari, chestorul Nelu Pop, a fost în urmă cu două săptămâni la Tăşnad pentru a inspecta viitorul centru pentru refugiaţi, iar la finalul vizitei şi-a dat acordul. Fosta unitate de jandarmi, închisă în urmă cu ceva ani, îndeplineşte toate condiţiile.
Sat pescăresc la marginea oraşului Tulcea
Alei care reprezintă braţele Dunării, cu locuinţe din stuf şi plase pescăreşti, specifice Deltei, au fost ridicate pe trei hectare de pământ, la marginea oraşului Tulcea. Satul pescăresc seamănă la perfecţie cu cele din Letea, Sfântu Gheorghe sau Jurilovca. A fost construit tocmai pentru atragerea turiştilor în zonă, în contextul în care Tulcea este văzută de cei care vor să ajungă în Delta Dunării, doar ca un oraş de tranzit.
Un sfert de milion de turiști vizitează în fiecare an Oradea și Băile Felix. Ca să afle ce i-a atras în această zonă, dar și ce nu le-a plăcut, autoritățile locale au comandat un studiu amănunțit sociologilor Universității din Oradea. Rezultatele discuțiilor purtate cu 700 de de persoane vor fi folosite pentru realizarea unui brand al orașului și stațiunilor învecinate.
Travel în Timiș, broșura despre turismul din județ, în limba engleză
Broșura a fost lansată de Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului (APDT) Timiș și va fi distribuită infocentrelor turistice, dar și consulatelor, pentru a le duce în țările pe care le reprezintă. Dacă va fi reeditată, anul viitor, această broșură va fi distribuită și hotelurilor din oraș. Broșura promovează călătoriile de o zi sau două, pe care vizitatorii acestei părți de țară le pot face în Timișoara, diferite zone din Banat, chiar și călătorii în județul vecin, Hunedoara.
O broșură cu cele mai frumoase locuri de vizitat în Timișoara și în județul Timiș au fost înmânate de către Consiliul Județean Timiș consulilor din Timișoara, dar și reprezentanților oamenilor de afaceri. Este cunoscut, în urma unor sondaje, ca în Timișoara cel mai frecvent se face turism de afaceri. Așa că reprezentanții Consiliului Județean Timiș, mai exact ai Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Timiș au pus la cale o întâlnire cu reprezentanții consulatelor, dar și cu oameni de afaceri, totul pentru promovarea turismului.
Când bubuie tunurile ruseşti pe Marea Neagră, cine are chef de croaziere la Constanţa?
Politica expansionistă a Rusiei, ocuparea Crimeei şi prezenţa unor importante forţe navale în Marea Neagră au afectat dramatic sezonul de croaziere în zonă. În decembrie 2014, pentru 2015, portul Constanţa avea programate vizitele a 28 de nave de pasageri, care urmau să efectueze, în total, 81 de escale. Dintre acestea, 25 erau nave maritime, cu un număr de 70 de escale anunţate, iar trei erau nave fluviale, cu 11 escale în program. În primele luni ale lui 2015, organizatorii de croaziere au început să anuleze voiajurile navelor maritime, invocând situaţia de instabilitate din zonă şi riscurile pentru pasageri.
Există turism de aventură și la Marea Neagră
Marea Neagră oferă numeroase posibilități de petrecere a timpului liber, chiar și pentru cei mai îndrăzneți turiști. De acest lucru au încercat să ne convingă reprezentanții Prefecturii Constanța, care, împreună cu autoritățile din patru țări riverane Mării Negre, au finalizat un proiect privind dezvoltarea unei rețele de turism de aventură în zonă. Prin promovarea sporturilor nautice, traseelor de enduro și off-road, precum și a curselor cu ATV și biciclete, echipa de proiect a încercat să le arate tuturor că există și alt fel de turism la Marea Neagră.
Cetatea Brașovia, reconstruită 3D într-un clip regizat de Agenția Metropolitană
Prin intermediul proiectului „De la Brașovia la Br@șov”, Agenția Metropolitană Brașov a reușit să readucă la viață prima Cetate a Brașovului, cea care probabil i-a dat și numele, Cetatea Brașovia din vârful Tâmpei. Fortăreața a fost reconstruită cu mijloace moderne ale artei vizuale de ultimă generație (animație 3D, dar și proiecții laser), iar rezultatul a fost un filmuleț de opt minute, care a fost proiectat deja la Sala Patria în cursul săptămânii trecute.
Drumul spre Regia, un rateu de 500.000 de lei
Reabilitarea şi modernizarea celor 18 kilometri de drum judeţean între Costeşti şi Sarmizegetusa Regia nu va fi gata, sută la sută, până la 31 decembrie. Consiliul Judeţean va fi nevoit să scoată din bugetul propriu cel puţin 500.000 de lei pentru a finaliza lucrarea. Conform preşedintelui CJ Hunedoara, Adrian David, la ora actuală progresul fizic al lucrărilor pe drumul judeţean spre capitala Daciei Libere este de 95 la sută.
Orașul Sovata a finalizat proiectul „Drumul Sării”, de unde se pot admira două locuri unice în lume
Primarul orașului Sovata, Peter Ferenc, a declarat miercuri, pentru Agerpres, că a reușit finalizarea celui mai de anvergură proiect de modernizare a infrastructurii de turism din România, „Drumul Sării Sovata – Reabilitare și extindere infrastructura de vizitare a rezervației naturale Lacul Ursu și arboretele de pe sărături”, în valoare de 1,1 milioane de euro.
Clădirea construită în perioada interbelică în vecinătatea Porții Șchei a intrat într-un proces de reabilitare încă de anul trecut, iar, marți, Primăria a adjudecat și contractul pentru reabilitarea fațadei acestei, după ce până acum s-a lucrat la refacerea acoperișului și a interioarelor. Și aceste lucrări vor fi executate tot de către RIAL, societate aflată în subordinea Consiliului Local Brașov, care a oferit un preț de 37.139,8 lei (46.053,35 lei cu TVA), respectiv aproape jumătate față de valoarea estimată de 85.000 de lei cu tot cu TVA.
Ansamblului Palas Iași i-a fost acordat premiul „Certificatul de Excelență”, din partea TripAdvisor®. Ajuns la cea de-a cincea ediție, premiul recunoaște excelența și este acordat celor care obțin, în mod constant, recenzii foarte bune din partea turiștilor pe website-ul TripAdvisor®. Printre câștigătorii „Certificatului de Excelență” se numără spațiile de cazare și alimentație publică, precum și atracțiile din întreaga lume care le-au oferit clienților, constant, servicii de calitate superioară.
TOP cele mai bune oraşe pentru SHOPPING din lume: Ce loc ocupă Bucureştiul
Una dintre cele mai mari agenţii de turism din lume a publicat topul celor mai bune 25 de oraşe pentru shopping din lume în 2015. În mod surprinzător pentru unii, printre locaţiile apărute anul acesta pe listă se numără şi Bucureşti. Criteriile luate în calcul de realizatorii clasamentului sunt puterea de cumpărare, atitudinea comercianţilor şi numărul de vizitatori anual. Fiecare dintre aceste criterii primeşte o notă între 1 şi 10 şi în funcţie de media obţinută s-a realizat clasamentul.
Interviu Regizorul Kiki Vasilescu: România are lucruri foarte interesante care nu sunt promovate
România are lucruri foarte interesante care nu sunt promovate și nu sunt prezentate cum trebuie, spune regizorul Kiki Vasilescu. Cel mai nou film al său, documentul „Biserici de lemn din România”, urmează să fie prezentat, în premieră, la cinematograful Horia Bernea de la Muzeului Național al Țăranului Român.
Trucurile călătorului inteligent: 9 sfaturi pentru o vacanță perfectă
Planificarea unei vacanțe se poate transforma într-o experiență stresantă. Vânarea biletelor de avion, găsirea unui hotel bun, care nu usucă buzunarul sau planificarea bugetului sunt doar câteva din aspectele care fac gândul unei vacanțe mai puțin plăcut. Pentru a vă scuti de stres, am adunat 9 trucuri pe care călătorii inteligenți le pun mereu în practică.
Ministrul Costin Borc a căzut în plasa oportuniștilor din turism
Vicepremierul si ministrul Economiei, Comertului si Relatiilor cu Mediul de Afaceri, Costin Borc, a convocat, pe 18 decembrie 2015, pe reprezentantii Consiliului Consultativ in domeniulu Turismului la „o prima sedinta de analiza a problematicii aferente activitatii de turism”.
Companiile de turism îşi pot creşte veniturile folosind tehnologia smarter data care
Pe măsură ce componenta online devine dominantă în viața noastră personală, dar și în afaceri, riscurile privind furtul de date sau furtul de identitate sunt tot mai mari. Studiul Amadeus arată că această amenințare poate fi transformată într-o oportunitate comercială, permițând companiilor să protejeze informațiile sensibile pentru a îmbunătăți experiența clientului, a crește reputația, a reduce expunerea la risc și în cele din urmă a îmbunătăți situația financiară a companiei.
Călătorii din lumea întreagă au ales vacanțele de vis! Destinații de poveste pentru 2016
TripAdvisor a strâns de la turiştii săi fotografii şi poveşti de călătorie şi a realizat, pe baza lor, topurile celor mai bune hoteluri, plaje, muzee, atracţii, parcuri de distracţii şi multe altele. Consultantul Turism Club, Monica Gheorghiu (foto), ne vorbeşte astăzi despre locurile care au fascinat oameni din toată lumea şi pe care merită să le includem în vacanţele noastre viitoare.
Proiectul ”Calificarea – stimulent al creșterii performanței în domeniul turismului din România” POSDRU/164/2.3/S/141640, a fost conceput cu scopul de a sprijini 1536 de angajați din sectorul turismului și nu numai, prin creșterea nivelului de calificare, de la un nivel scăzut de calificare la un nivel mai înalt de calificare prin obținerea unui certificat de calificare de nivel I, II sau III.
Două posturi vacante la Centrul de turism Bârlad. Când vor fi scoase posturile la concurs
Infochioşcul turistic din Bârlad, unul din puţinele proiecte cu fonduri europene accesate de municipalitate, este la un pas de a fi inaugurat. Pe 16 decembrie va avea loc conferinţa de presă de închidere a proiectului a cărui valoare totală a fost de aproape 630.000 lei şi tot în aceste zile este aşteptată de la CJ Vaslui validarea proiectului privind scoaterea la concurs a două posturi. Imediat va fi dat anunţul oficial de vacantare a posturilor iar concursul propriu-zis va avea loc, cel mai probabil, la începutul anului.
Știri despre agenții:
Perfect Tour, în colaps financiar. Peste 1.000 de turiști riscă să-și piardă vacanțele
Una dintre cele mai mari agenții de turism din România, Perfect Tour, a intrat în colaps financiar după ce DNA i-a blocat conturile, iar peste 1.000 de persoane care au cumpărat vacanțe de la agenție riscă să își piardă banii. Acționarii Perfect Tour încearcă să vândă brandul și partea de vacanțe, pentru a-și putea plăti furnizorii, după ce au decis deja să cedeze partea de turism de business către Go Travel.
Vola.ro vrea să intre pe piața turismului de business
Vola.ro, cel mai mare portal de turism din România, vrea să intre pe piața de corporate travel, de anul viitor, fie prin achiziția unui jucător din domeniu, de pe piața românească, fie dezvoltând un departament propriu prin cooptarea unui manager de top care activează pe acest segment.
Daniel Truică încearcă să devină prin Vola, cea mai mare agenţie de turism din online-ul românesc, eroul unei poveşti de care România ar avea nevoie, un element lipsă din ecosistemul antreprenorial românesc. La fel speră şi Marius Ghenea, cel care a investit prin intermediul Catalyst nu numai în ceea ce Vola este acum, dar mai ales în ceea ce poate deveni.
Destinațiile autohtone încep să atragă atenția turiștilor români, după ani la rând în care s-a mers pe varianta petrecerii sărbătorilor de iarnă în țări exotice. Last minute la Dubai de Revelion cu reduceri de peste 200 de euro sau last minute în Maramureș cu reduceri de până la 20%! Așa arată o mare parte a ofertelor agențiilor autohtone de turism când vine vorba de sărbătorile de iarnă. Este adevărat, o ofertă destul de limitată.
Sorin Stoica: «Namibia, Honduras și Mongolia, pe lista destinațiilor pe care le promovăm în 2016»
Inovează, explorează, caută mereu acel ”ceva” care să uimească piața. Sorin Stoica și-a construit un business în care cuvântul ”fericire” capătă un nou sens: în cazul lui, chiar pare să aibă un preț. Nu, nu mai încape niciun dubiu: exploratori sau nu, românii pun bani deoparte pentru vacanțe scumpe și merg până la capătul lumii pentru curiozitățile lor. Într-un scurt dialog cu revista Capital, Sorin Stoica, președinte și coproprietar al agenției de turism Eturia, conturează felul în care s-a schimbat comportamentul consumatorului de vacanțe scumpe, în ultimii ani, și punctează intențiile pe care le are pentru anul viitor.
De ce să petreci Revelionul în Dubai?
Turiștii care caută oferte de ultimă oră pentru noaptea de Anul Nou au la dispoziție pachete pentru destinația perfectă de Revelion: Dubai și Emiratele Arabe Unite. Un oraș viu și spectaculos, cu temperaturi de până la 30 de grade în decembrie-ianuarie, Dubaiul oferă combinația perfectă de plajă, shopping, lux, distracții pentru întreaga familie și aventuri în deșert.
Destinațiile exotice de aventură în care merg cei mai mulți români
Deși puțini ca număr cumparativ cu alte tipuri de excursii, românii au apetit și pentru expediții de aventură în destinații exotice. Extreme Travel, prima agenție de turism de aventură din România, a făcut un top al destinațiilor de aventură favorite ale românilor în ultimii trei ani.
Tabita Tour din Bistriţa încheie anul cu afaceri de 63 mil. lei, plus 5%
Transportatorul Tabita Tour, parte a grupului Filadelfia, din Bistriţa, deţinut de familia Sighiartău, estimează că va încheia acest an cu o cifră de afaceri de peste 63 mil. lei (aproximativ 14 mil. euro), mai mult cu 5% faţă de anul trecut.
Știri externe:
Topul celor mai periculoase 15 ţări pentru turişti în 2016
În contextul ameninţărilor teroriste şi a valului de imigranţi, International SOS a publicat o hartă care prezintă gradul de risc pentru turişti în fiecare ţară de pe glob. Cele mai periculoase ţări, care nu le sunt recomandate celor care pleacă în vacanţă, sunt cele din Orientul Mijlociu şi din Africa.
Cele mai bune 9 locuri din care poţi vedea artificiile în noaptea de Revelion, în Europa
În majoritatea oraşelor, în noaptea de Revelion sunt organizate focuri de artificii, iar unele dintre acestea sunt de-a dreptul spectaculoase şi merită să călătoreşti pentru a le vedea.
Un hotel de lux din Arizona a lansat o ofertă deosebită pentru clienţii săi amatori de dulciuri. A construit o casă din turtă dulce în mărime naturală, unde clienţii pot sta la masă într-un cadru feeric, de poveste. Angajaţii hotelului Ritz-Carlton Dove Mountain din Tucson, Arizona, au construit o căsuţă de turtă dulce în care pot sta şase persoane. Căsuţa are 6 metri înălţime şi este construită în holul hotelului, lângă un şemineu.
Cea mai populară destinație a acestor zile este cu siguranță Finlanda, țara lui Moș Crăciun. Cu toate acestea sunt și turiști care au început să o evite. Rușii, de exemplu, care, spun statisticile, s-au împuținat simțitor, din cauza devalorizării rublei. Locul lor este luat însă de asiatici. Și nu este un lucru rău, întrucât sud-coreeni și chinezii mai ales sunt dispuși să cheltuiască milioane de dolari pe călătoriile în străinătate.
Vechile cărţi poştale care erau trimise rudelor şi prietenilor din vacanţă au fost înlocuite în ultimii ani cu poze publicate pe Facebook sau cu opţiunea check-in. În acest fel, cei dragi pot fi mereu la curent cu locul în care ne aflăm şi pot citi de asemena câteva scurte impresii scrise de noi despre acel loc. Analizând folosirea opţiunii de check-in, reţeaua Facebook a realizat un top al celor mai frecventate locuri de vacanţă din acest an, scrie Daily Mail.
Cum va arăta parcul de distracţii Harry Potter, care se va deschide în primăvara lui 2016
Aşteptarea fanilor din toată lumea se apropie de sfârşit. Parcul tematic inspirat de minunatele aventuri ale micului vrăjitor Harry Potter va fi inaugurat în luna aprilie a anului viitor, în California, SUA, au anunţat reprezentanţii studiourilor de film Universal. Universal Studios au lansat şi un clip de prezentare din care se poate observa că lumea de poveste a lui Harry Potter va fi cu adevărat fabuloasă, cu siguranţă mai plină de surprize decât parcul deschis în Orlando, SUA, chiar în incinta studiourilor de film Universal, notează Huffington Post.
Continentul unde se află 7 din Top 10 cele mai vizitate muzee din lume
Toate cele 11 industrii creative și culturale (Culture and Creative Industries – CCI) fac parte integrantă și joacă un rol din ce în ce mai important în economia globală. În anul 2013, acestea au generat venituri de 2.250 miliarde USD (3% din PIB-ul mondial) şi au asigurat 29,5 milioane locuri de muncă.
Inle Lake a devenit prima rezervaţie UNESCO a biosferei din Myanmar
Myanmar a lansat prima sa Rezervație UNESCO a Biosferei în zona Inle Lake, aceasta repezentând deschiderea unui nou capitol în angajamentul său cu privire la biodiversitate și la conservarea eco-sistemului din această regiune, a anunțat vineri mass-media oficială citată de agenția Xinhua. Inle Lake a fost desemnată ca primă rezervație a biosferei din Myanmar în cadrul programului UNESCO ‘Man and the Bioshpere’ (MAB) la Paris, în luna iunie a acestui an.
Koyasan, destinaţie turistică şi loc de pelerinaj care împlineşte 1.200 de ani
Koyasan, loc de pelerinaj fondat acum 1.200 de ani, aflat departe de trepidanta viață modernă a Japoniei, atrage tot mai mulți turiști în căutarea unei experiențe noi. Acolo, la înălțimea de 800 de metri în Munții Kii, ritmul vieții este marcat de călugări cu rugăciunile lor, relatează EFE. Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură l-a înscris pe lista Patrimoniului Mondial, acum mai bine de zece ani, ca unul dintre cele trei situri sacre din munții Kii (Yoshino și Omine, Kumano Sanzan și Koyasan), care sunt legate de vechile capitale Nara și Kyoto prin căi de pelerinaj.
Monitorizarea conferinței de presă organizată de ANAT pe 11 decembrie:
Creșterea capitalului social minim până la 25.000 de lei la agențiile de turism este o măsură de protejare a turiștilor și a industriei, a declarat pentru Agerpres președintele ANAT, Aurelian Marin. Propunerea de mărire a capitalului social a plecat de la asigurarea agențiilor. Reprezentanții ANAT precizează că multe agenții, majoritatea agenții mai mici nu își pot reînnoi polițele de asigurare împotriva insolvenței și falimentului, polițe obligatorii prin lege.
Majorarea capitalului social al agenţiilor de turism, sămânţă de scandal între patronat şi ANAT (Bursa)
ANAT: Creşterea capitalului social minim la agenţiile de turism protejează turiştii şi agenţiile (Economica)
Majorarea capitalului social, motiv de dispută în turismul românesc (Daily Traveller)
Conferință de presă ANAT, discuții cu privire la mărirea capitalului social (InfoTravelRomania)
Președintele ANAT: Creșterea capitalului social minim la agențiile de turism, o măsură de protejare a turiștilor și a industriei (Bună Ziua Iași)
Marin (ANAT): Creşterea capitalului social minim la agenţiile de turism, o măsură de protejare a turiştilor (Obiectiv.info)
Articolele au fost preluate și de o serie de agregatoare:
Marin (ANAT): Creșterea capitalului social minim la agențiile de turism, o măsură de protejare a turiștilor și a industriei (e-Stirea zilei)
Dan Goicea, ANAT: ”Nimeni în lumea civilizată nu face afaceri cu cineva care are capital social 200 de lei” (Sursa de știri)
Marin (ANAT): Creșterea capitalului social minim la agențiile de turism, o măsură de protejare a turiștilor și a industriei (Știrile pe scurt)
Dan Goicea, ANAT: ”Nimeni în lumea civilizată nu face afaceri cu cineva care are capital social 200 de lei” (România News)
Dan Goicea, ANAT: „Nimeni în lumea civilizată nu face afaceri cu cineva care are capital social 200 de lei” (123credite)
Dan Goicea, ANAT: ”Nimeni în lumea civilizată nu face afaceri cu cineva care are capital social 200 de lei” (Pescurt.ro)
Dan Goicea, ANAT: ”Nimeni în lumea civilizată nu face afaceri cu cineva care are capital social 200 de lei” (News ournet)
Dan Goicea, ANAT: ”Nimeni în lumea civilizată nu face afaceri cu cineva care are capital social 200 de lei” (Ziare live)
Dan Goicea, ANAT: „Nimeni în lumea civilizată nu face afaceri cu cineva care are capital social 200 de lei” (Index știri)
Dan Goicea, ANAT: ”Nimeni în lumea civilizată nu face afaceri cu cineva care are capital social 200 de lei” (Press mania)
Dan Goicea, ANAT: ”Nimeni în lumea civilizată nu face afaceri cu cineva care are capital social 200 de lei” (News start)
Dan Goicea, ANAT: `Nimeni în lumea civilizată nu face afaceri cu cineva care are capital social 200 de lei` (Actualități)
Dan Goicea, ANAT: `Nimeni în lumea civilizată nu face afaceri cu cineva care are capital social 200 de lei` (Find news)
Majorarea capitalului social al agențiilor de turism, sămânță de scandal între patronat și ANAT (Știri astăzi)
ANAT: Creşterea capitalului social minim la agenţiile de turism protejează turiştii şi agenţiile (Financiare.ro)
ANAT: Creşterea capitalului social minim la agenţiile de turism protejează turiştii şi agenţiile (Analize-financiare)
Marin (ANAT): Creșterea capitalului social minim la agențiile de turism, o măsură de protejare a turiștilor și a industriei (Escap Solution)
Marin (ANAT): Creșterea capitalului social minim la agențiile de turism, o măsură de protejare a turiștilor și a industriei (Ziare pe net)
Majorarea capitalului social, conform cerinţelor ANAT, va falimenta peste 1.000 de agenţii de turism (Ziare Live)
Marin (ANAT): Creșterea capitalului social minim la agențiile de turism, o măsură de protejare a turiștilor și a industriei (ecapasigurări)
