Un fost manager al unor hoteluri deținute de Hagi și Copos preia conducerea ANT
Premierul Victor Ponta a numit-o pe Anca Pavel-Nedea, fost manager al hotelurilor Iaki Mamaia si Europa din Eforie Nord, in functia de presedinte al Autoritatii Nationale pentru Turism (ANT).
Funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Turism (ANT) este o provocare pentru Anca Pavel-Nedea pentru că așteptările sunt mari iar ea este un om care a lucrat mult în turism, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, Aurelian Marin, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT).
ANAT: Noul proiect al Legii Turismului este deficitar pentru industrie şi plin de inadvertenţe
Noul proiect al Legii Turismului este deficitar pentru industrie şi conţine multe inadvertenţe, potrivit Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), care susţine că Senatul a ignorat propunerile asociaţiei.
Premierul Victor Ponta – vizită oficială în Iordania
Premierul Victor Ponta începe sâmbătă o vizită oficială de două zile în Regatul Hașemit al Iordaniei, la invitația omologului său iordanian, dr. Abdullah Ensour. Printre domeniile de interes comun ale celor două state, care vor fi abordate cu ocazia vizitei, se numără agricultura, energia, IT&C, turismul, sănătatea, inclusiv posibilitățile de realizare a unei mai bune conectări a mediilor de afaceri din cele două țări.
Românii şi turiştii străini vor cheltui în acest an pe turismul balnear local aproximativ 350 de milioane de euro, cu 20% mai mult decât în 2014, conform datelor Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR) şi Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT). Estimările optimiste sunt susţinute de evoluţia din primul semestru al anului, când mai mulţi turişti au mers la tratament în staţiunile balneoclimaterice.
Cum atrage litoralul românesc turiștii străini?
Asociația Litoral – Delta Dunării (ALDD) se pregătește deja pentru sezonul estival 2016 și, cum țelul este ca litoralul românesc să fie ales nu doar de români, ci și de turiști străini, stațiunea Mamaia se va promova și în acest an la târguri de turism în străinătate. În noiembrie, litoralul românesc se va promova la Târgul de Turism de la Varșovia, Polonia, pregătind alături de biroul de turism al României de acolo un eveniment de promovare a stațiunii Mamaia.
Oferte Revelion 2016. Agenţiile de turism au început să anunţe deja ofertele pentru Revelion. Românii care vor să plece în concediu de sărbători pot opta pentru croaziere, sejururi în străinătate sau excursii în ţară.
Oferte turistice pentru sărbătorile de iarnă din Braşov, epuizate cu multe săptămâni înainte
Odată cu încheierea sezonul estival, toată lumea se gândeşte la vacanţa de Crăciun şi Revelion. Hotelierii şi proprietarii de pensiuni îşi promovează ofertele pentru sărbători. În Poiana Braşov şi Râşnov, pachetele de Revelion sunt aproape epuizate.
Valea Prahovei și Poiana Brașov au început să atragă deja petrecăreții de Revelion
Peste 80% din românii care vor petrece sărbătorile de iarnă la un hotel sau pensiune vor alege o destinaţie din România, susțin consultanții în turism. Pe primul loc în topul preferinţelor rămâne Valea Prahovei, urmată de Poiana Brașov și de alte destinaţii tradiţionale cum este zona Rucăr-Bran, Moeciu, Maramureş, Bucovina sau ţinutul Neamţului.
Revelion 2016 în Bulgaria: cât costă un sejur de Sărbători în staţiunile de schi
Revelion 2016 în Bulgaria. Mulţi români vor alege şi în acest an să-şi petreacă sărbătorile de iarnă în Bulgaria, în staţiunile de schi. Preţurile sunt mult mai accesibile ca în alte ţări, iar serviciile foarte bune, spun experţii în turism.
Toate pânzele sus: românii vor investi mai mult în croaziere
Românii vor cumpăra în acest an croaziere de 4,2 milioane de euro, la un tarif mediu, pentru o călătorie de opt zile, de 700-800 de euro de persoană, în afara promoţiilor şi fără taxe.
Se lucrează la o strategie de promovare a turismului cultural în Carei
La nivelul municipiului Carei se lucreză la o strategie complexă de promovare a turismului. De elaborarea sa se ocupă Bogdan Georgescu, numit la conducerea Biroului de promovare a turismului din cadrul Primăriei Carei.
România ar putea avea o nouă rezervație a biosferei, după cea Deltei Dunării, dacă UNESCO va fi de acord cu solicitarea autorităților naționale cu privire la Parcul Natural Porțile de Fier, a anunțat, vineri, într-un comunicat transmis Agerpres, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor /MMAP/.
Peste 27.000 de persoane s-au cazat în România prin intermediul Airbnb în 2015
În primele nouă luni ale acestui an circa 27.000 de persoane din întreaga lume au utilizat platforma online Airbnb pentru a se caza într-un apartament sau o casă dn România, potrivit datelor furnizate ZF de compania americană, evaluată în prezent la peste 25,5 miliarde de dolari.
Trimisul special al Agerpres, Carmen Marinescu, transmite: Vinăriile din Republica Moldova înregistrează vânzări în creștere cu până la 150% de Ziua Națională a Vinului care se desfășoară în perioada 3 – 4 octombrie.
Fermecaţi de frumuseţea satelor tradiţionale din Transilvania şi de atmosfera rustică, mulţi turişti devin cumpărători de locuinţe, scrie Hugo Cox, citat de FT Weekend. Apusul inedit de pe strada principală din Viscri, unul dintre sutele de sate vechi împrăştiate la poalele îndepărtate ale “Alpilor Transilvaniei” este caracteristic oricărei zile obişnuite de aici.
The Telegraph: Biserica din Viscri, în topul celor mai frumoase biserici din lume
Biserica din Viscri este una dintre cele mai frumoase biserici din lume, notează britanicii de la The Telegraph. Biserica evanghelică fortificată din Viscri, comuna Bunești, județul Brașov, a fost construită în secolul XIII pe baza unei vechi bazilici romane datată din secolul al XII-lea.
Tot mai mulți turiști străini – fascinați de Cazinoul din Sinaia
Cazinoul din Sinaia atrage tot mai mulți vizitatori străini, iar aceștia au început să se regăsească și printre persoanele care consideră clădirea monument locul perfect pentru organizarea propriilor nunți. De la începutul acestui an și până în prezent peste 10.000 de vizitatori au trecut pragul clădirii, iar printre cei veniți de peste hotare s-au numărat cetățeni din statele europene, dar și israelieni și americani, după cum ne-a precizat directoarea Centrului Internațional de Conferințe Casino Sinaia, Ana-Maria Târșu.
Sinaia a luat un credit de aproximativ 8 milioane euro pentru o nouă telegondolă
Sinaia va avea o nouă telegondolă, care va fi deschisă în sezonul de anul acesta după o finanțare de 7,6 milioane de euro de la Bancpost. Fondurile vor fi folosite pentru construirea unei noi linii ultramoderne de telegondolă în Sinaia pe tronsonul Cota 1400 – Cota 2000.
Mai puțin de jumătate dintre unitățile de cazare din municipiul Brașov mai aveau ieri camere libere pentru weekend, însă numărul acestora era limitat, astfel că în cazul sosirii unui grup, membrii acestuia nu prea aveau alternativă decât să se împartă prin tot orașul.
Unul dintre primele proiecte care va fi depus pentru finanțare pe exercițiul 2014 – 2020 este cel ce vizează reabilitarea curții Bisericii Negre. Lucrările ar urma să fie realizate după un proiect selecţionat în urma unui concurs de arhitectură organizat de municipalitate în 2011, iar valoarea investiţiei este însă de aproximativ 2,5 milioane de euro, după cum a precizat Cecilia Doiciu, șefa Direcției Relații Externe, Cultură și Evenimente.
Legătura specială dintre olărit, parapantă și turism la Bastionul Theresia din Timișoara!
Un olar venit tocmai de la Jupânești a făcut o excelentă demonstrație de confecționare a unor ulcele din lut, un parapantist a învățat tinerii cum să ridice parapanta, iar mai mulți agenți de turism și-au expus ofertele în standuri special amenajate la Bastionul Theresia din Timișoara, duminică.
Un loc în care copiii și părinții vin să petreacă timp liber de calitate, în natură, a luat naștere în comuna Roșia, datorită unui proiect cu finanțare nerambursabilă de peste 82.000 de euro. Centrul pentru activități recreaționale Transilvaventura oferă ateliere de creație și informare despre mediul înconjurător, trasee cu biciclete și karturi pe Valea Hârtibaciului, un circuit de aventură cu poduri suspendate și tiroliană, plimbări cu tractorașul, pernă de sărituri cu suprafața de 100 mp, rocodrom gonflabil, dar și sporturi de echipă.
Meșteșuguri şi meșteșugari din orașul Covasna
Vineri, 2 octombrie, în cadrul primitor al sălii de evenimente a Hotelului Cerbul, SC Turism Covasna SA, s-a desfășurat Conferința de prezentare pe tema integrării meșteșugurilor tradiționale în turismul local/regional în cadrul proiectului „Meșterul turistic – Integrarea abilităților meșteșugărești în turismul local – alternativă viabilă de revitalizare a spațiului rural”.
În cadrul proiectului „Dezvoltarea unor tehnici ecologice pentru agroturismul din România” vor fi inaugurate joi, 15 octombrie 2015, două stații de epurare biologice (cu pat de stuf) în localitățile Vadu Izei și Mara.
Cheile Cavnicului, rupte din poveste. Ce pot vedea turiştii la 30 km de Baia
Ca să găseşti azi mari surprize sau locuri din natură cvasivirgine trebuie să transpiri puţin… La câtă exploatare de pădure s-a făcut, nu prea mai sunt locuri de văzut, decât dacă sunt foarte greu accesibile. Aşa am descoperit Cheile Cavnicului, un final măreţ pentru un râu.
Traseu de weekend. Dinozaurii au dispărut, zimbrii încă nu!
Titlul este, de fapt, motto-ul Rezervației de Zimbri Neagra Bucșani din județul Dâmbovița, unul din cele patru locuri din țară unde impresionantele mamifere pot fi admirate. Excursia, care cuprinde și Casa Memorială I.L. Caragiale, Cetatea Domnească de la Târgoviște și Mănăstirile Dealu și Viforâta, durează o zi.
Călător în Ţara Dornelor, ţinutul unde timpul încă are răbdare
Ţara Dornelor este, de fapt, acea Românie autentică pe care toţi o caută, măcar în cuvântări orale, care e la fel de vie ca oricând şi care confirmă, încă, vorbele lui Blaga, că veşnicia s-a născut la sat. Ţara Dornelor e acel colţ de Românie care, singur, fără niciun artificiu, ar putea fi paşaportul ţării oriunde în lume.
Sulina, locul de unde încep cele mai frumoase călătorii în Deltă
Sulina, orașul-port din județul Tulcea dar și cel mai estic punct din România, este locul de unde mii de turiși, mulți din străinătate, pornesc în cele mai frumoase excursii pe apă. Pentru a te bucura de splendoarea Deltei, cea mai bună soluție este să-ți lași mașina în Tulcea, să te îmbarci pe un vas și să-ti petreci câteva zile în Sulina. Pentru a ajunge în orașul- port singura variantă este pe apă.
CE a decis clasarea procedurii de infringement impusă României din cauza amenajării plajei Sulina
Comisia Europeană a decis clasarea procedurii de infringement impusă României din cauza proiectului de amenajare a plajei de la Marea Neagră din orașul Sulina, potrivit unui comunicat remis marți Agerpres de Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD).
Văzută multă vreme ca o curiozitate în vestul Europei, capitala României este tot mai căutată, mai ales că apare pe locul 2 în topul celor mai ieftine metropole de pe continent. Iar asta atrage străini, în special tineri care și-au făcut un obicei din a vizita lumea cu bani puțini. Viața de noapte, din ce în ce mai renumită, dar și faptul că Bucureștiul este conectat prin curse lowcost de multe destinații, face ca numai anul acesta să înregistrăm trei milioane de oaspeți.
Românii zboară cel mai des cu Tarom, Wizz Air sau Aegean Airlines
Atunci când au călătorit către destinațiile lor de vacanță în 2014 și 2015, românii au ales sa se deplaseze cel mai des cu Tarom, Wizz Air, Aegean Airlines, Turkish Airlines si Air Berlin, după cum reiese din datele turiștilor care au cumpărat bielete prin Tripsta.
Chiar dacă sezonul estival a luat sfârşit, asta nu înseamnă că s-a terminat şi perioada de concedii şi vacanţe. Toamna este momentul ideal pentru city-break-uri, o variantă de turism ieftină, la care apelează tot mai mulţi români, de la tineri până la seniori. Bugetul este accesibil, un pachet de trei nopţi cazare cu mic dejun inclus şi transport cu avionul porneşte de la 250 de euro de persoană în această perioadă.
Traseu turistic distrus de defrişări
O porţiune din pista de biciclete amenajată de o fundaţie în zona de nord a judeţului Braşov a fost distrusă de firma care exploatează lemnul în pădure în satul Viscri. Copacii uscaţi şi plini de dăunatori au fost tăiati si târâţi pe pista de biciclete amenajată prin pădure. Reprezentanţii firmei spun că au cumpărat piatră ca să repare stricăciunile, dar nu are soluţii viabile ca să scoată lemnul din pădure fără să facă stricăciuni.
Știri despre agenții:
Peste 10.000 de români îşi vor petrece sărbătorile de iarnă în destinaţii exotice
Cel puţin 10.000 de români îşi vor petrece sărbătorile de iarnă în locuri exotice, plătind în medie între 1.500 şi 3.000 de euro, estimează agenţia Eturia, specializată în vacanţe personalizate şi destinaţii exotice.
Toamna se numără vacanţele şi concertele. Şi ce poate fi mai frumos decât să vizitezi un oraş nou şi s-o vezi şi să o asculţi live în concert pe regina muzicii pop, Madonna. Sau poate eşti fan-ul băieţilor de la Blue. Atunci va trebui să mergi într-un citybreak la Milano, iar pentru o domnişoară să viziteze oraşul modei nu e un lucru de trecut cu vederea. Vedem care sunt preţurile pachetelor în materialul următor.
Cele mai bune oferte de Crăciun şi de Revelion
Chiar dacă este luna octombrie, mulţi români deja şi-au achiziţionat sejururi de Crăciun şi de Revelion! Aşa că să nu vă mire că unele agenţii au dat aproape toate pachetele pe destinaţii ca Dubai sau Mauritius. Noi vă propunem nişte oferte pentru toate buzunarele!
Poiana Brașov și Predealul, în topul stațiunilor românești vizate de amatorii de ski
Din datele operatorului Christian Tour, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața locală a agențiilor de turism, românii preferă să meargă în vacanța de iarnă alături de families au prieteni, aleg self-catering-ul în cabane montane sau apartamente mari și cheltuiesc în medie 300 de euro pe vacanță de persoană.
Turoperator: Turiștii români se tem de lumea arabă; cererea a scăzut de trei ori în ultimul an
Primul charter, organizat de câteva agenții românești, care urma să zboare din septembrie către Iordania, a fost anulat din lipsa cererii, situație similară cu zborurile de Egipt din toamnă, potrivit Cocktail Holidays, unul dintre cei mai mari turoperatori din România, care susține că turiștii români au început să evite lumea arabă.
Dragoș Anastasiu conduce unul dintre cele mai puternice grupuri de firme din turismul românesc, Eurolines, cu afaceri de aproape 70 de milioane de euro în 2014. Anul acesta a însemnat și prima investiție în domeniul hotelier. Eurolines a achiziționat complexul Green Village din Sfântu Gheorghe, Delta Dunării, tranzacție a cărei valoare a fost trecută sub cheie. Pentru primul an de funcționare, bugetul de investiții a fost însă de peste 500.000 de euro.
Știri externe:
Destinaţii europene pentru shopping
Turiștii revin de multe ori din concedii și vacanțe mai încărcați decât au plecat. O călătorie înseamnă și amintiri, concretizate în fotografii, momente înscrise în memorie, dar și lucruri cumpărate în timpul lungilor plimbări. Site-ul 20minutes.fr recomandă patru orașe europene pentru shopping.
Obiective şi atracţii turistice din Nicosia, capitala Ciprului
Republica Cipru, cu o suprafață de 9.251 kmp și cu o populație de 1.189.197 de locuitori (estimare din iulie 2015), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov), sărbătorește, la 1 octombrie, Ziua națională – proclamarea independenței, în anul 1960.
Zece insule europene mai puţin cunoscute, care pot fi vizitate în orice perioadă a anului
Există multe insule frumoase şi izolate, care pot fi un refugiu perfect pentru turiştii aflaţi în căutare de linişte şi noi locuri de explorat. Publicaţia Huffington Post a făcut un top al celor mai interesante insule europene mai puţin frecventate de turişti.
Comunicatul de presă lansat de ANAT pe 5 octombrie (http://www.anat.ro/noul-proiect-de-lege-a-turismului-este-deficitar-si-plin-de-inadvertente/ ) a fost preluat de:
ANAT: Noul proiect al Legii Turismului este deficitar pentru industrie şi plin de inadvertenţe (Ziarul Financiar)
„Noul proiect al Legii Turismului este deficitar pentru industrie şi plin de inadvertențe” (Bursa)
Noul proiect de Lege a Turismului este deficitar și plin de inadvertențe (Ziua News)
ANAT nemultumit de noul proiect de Lege a Turismului (Ziua News)
ANAT: Noul proiect de Lege a Turismului este deficitar și plin de inadvertențe (Daily Business)
Autoritățile ignoră cererile specialiștilor în turism (Ordinea zilei)
‘Noul proiect al Legii Turismului este deficitar pentru industrie şi plin de inadvertenţe’ (Realitatea.net)
Ce probleme are Legea Turismului? Turiștii și operatorii, afectați! (Telegraf online)
Noua Lege a Turismului aruncă litoralul în aer. Turiştii, victime sigure pentru escroci (Cuget liber)
ANAT: Noul proiect de Lege a Turismului este deficitar și plin de inadvertențe (Replica online)
ANAT nemulțumit de noul proiect de Lege a Turismului (Ziar de Constanța)
A.N.A.T. sare la gâtul Senatului: Legea turismului e şvaiţer (Observator de Constanța)
Noul proiect de Lege a Turismului este deficitar și plin de inadvertențe (Urban Constanța)
Patronatele din sector: „Noul proiect de lege a turismului este deficitar” (Ziua de Cluj)
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism contestă noul proiect al Legii Turismului (Ziarul Făclia)
Noul proiect de Lege a Turismului este deficitar și plin de inadvertențe (Bună ziua Iași)
Proiectul de lege a turismului conţine „numeroase inadvertențe și necorelări ale textului” (myTEX)
ANAT: Noul proiect al Legii Turismului este deficitar pentru industrie (9am)
ANAT: Noul proiect de Lege a Turismului este deficitar (Simplify travel)
ANAT: Noul proiect de Lege a Turismului este deficitar și plin de inadvertențe (Marketing Romania)
Comunicatul a mai fost preluat și de o serie de agregatoare:
ANAT: Noul proiect de Lege a Turismului este deficitar și plin de inadvertențe (Barja)
„Noul proiect al Legii Turismului este deficitar pentru industrie și plin de inadvertențe” (etleboro)
Noul proiect de Lege a Turismului este deficitar și plin de inadvertențe (Ziare live)
‘Noul proiect al Legii Turismului este deficitar pentru industrie și plin de inadvertențe’ (Știri astăzi)
ANAT: Noul proiect al Legii Turismului este deficitar pentru industrie şi plin de inadvertenţe (pensia-privată)
ANAT: Noul proiect al Legii Turismului este deficitar pentru industrie (Press mania)
„Noul proiect al Legii Turismului este deficitar pentru industrie şi plin de inadvertenţe” (Ziare pe net)
ANAT nemulțumit de noul proiect de Lege a Turismului (Ziar)
ANAT: Noul proiect de Lege a Turismului este deficitar și plin de inadvertențe (Infozap)
Patronatele din sector: „Noul proiect de lege a turismului este deficitar” (Ziare.com)
ANAT: Noul proiect de Lege a Turismului este deficitar și plin de inadvertențe (Events News)
Noul proiect al Legii Turismului este deficitar pentru industrie și plin de inadvertențe (Revista presei)
Noul proiect al Legii Turismului este deficitar pentru industrie și plin de inadvertențe (Index-știri)
ANAT: Noul proiect de Lege a Turismului este deficitar și plin de inadvertențe (e-ziar)
ANAT: Noul proiect de Lege a Turismului este deficitar și plin de inadvertențe (Știri turism)
ANAT: Noul proiect de Lege a Turismului este deficitar și plin de inadvertențe (Info ziare)
ANAT: Noul proiect al Legii Turismului este deficitar pentru industrie şi plin de inadvertenţe (Sursa de știri)
ANAT: Noul proiect de Lege a Turismului este deficitar și plin de inadvertențe (Ziare live)
ANAT nemulțumit de noul proiect de Lege a Turismului (Ziare live)
Noua Lege a Turismului aruncă litoralul în aer. Turiștii, victime sigure pentru escroci (Ziare.com)
ANAT: Noul proiect de Lege a Turismului este deficitar și plin de inadvertențe (Press mania)
A.N.A.T. sare la gâtul Senatului: Legea turismului e şvaiţer (Constanța press)
ANAT: Noul proiect de Lege a Turismului este deficitar și plin de inadvertențe (Super cazare)
Noul proiect al Legii Turismului este deficitar pentru industrie și plin de inadvertențe (Actualități)
A.N.A.T. sare la gâtul Senatului: Legea turismului e șvaițer (Ziare live)
„Noul proiect al Legii Turismului este deficitar pentru industrie și plin de inadvertențe” (Info portal)
„Noul proiect al Legii Turismului este deficitar pentru industrie și plin de inadvertențe” (News Keeper)
