ECTAA solicită aplicarea eficientă a legislației UE privind serviciile aeriene și protejarea consumatorilor

8
Iun
2017

sursa de informare: ECTAAECTAA, Grupul European al Asociatiilor Nationale ale Agentiilor de Turism și Turoperatorilor, solicită  autorităților de reglementare ale UE aplicarea eficientă a legislației europene privind serviciile aeriene și luarea măsurilor corespunzătoare pentru a proteja consumatorii europeni. Comunicat de presă al ECTAA aici și în continuare în limba română.

În urma anunțului recent al IAG (proprietarul grupului British Airways/Iberia) de aplicare a unui tarif de 9,5 EUR asupra biletelor BA/IB emise prin sistemele GDS, ECTAA condamnă această decizie și solicită autorităților de reglementare ale UE să ia măsuri adecvate pentru a proteja accesul neutru și transparent al publicului la prețurile călătoriilor aeriene.

IAG este cel de-al doilea grup mare de transportatori care impune un taxă suplimentară pentru biletele de avion rezervate prin GDS. În 2015, LHG, grupul Lufthansa, a introdus un tarif de distribuție de 16 EUR numai pentru biletele rezervate prin GDS. Acest tarif nu se aplică în cazul în care rezervarea se face direct prin Portalul de rezervări LHAgent.Com, care afișează prețurile companiilor aeriene din grup: Lufthansa, Brussels Airlines, Swiss și Austrian Airlines.

În iulie 2015, ECTAA a depus o plângere la Comisia Europeană, Direcția Generală Mobilitate și Transport, acuzând încălcarea de către Lufthansa Group a Regulamentului UE nr. 80/2009 referitor la Codul de conduită pentru sistemele de rezervări/GDS, în special în ceea ce privește dispozițiile articolelor 10.4 și 10.5 din regulament. Într-adevăr, dacă Platforma Lufthansa se încadrează în definiția unui sistem de rezervări GDS, definit la articolul 2.4 din regulament, atunci Lufthansa, în calitate de „proprietar” al sistemului său GDS, trebuie să respecte obligațiile specificate în articolele 10.4 și 10.5.

Comisia Europeană dispune de instrumentele juridice necesare pentru a apăra transparența și neutralitatea în distribuția companiilor aeriene și anume Regulamentul nr. 1008/2008 privind serviciile aeriene și Codul de Conduită menționat. Aceste reguli au fost adoptate tocmai pentru a evita o situație în care transportatorii mari își favorizează oferta făcută prin distribuția proprie, în dauna ofertelor lor făcute pe (alte) sisteme de distribuție, defavorizând ceilalți distribuitori concurenți de pe piață, în detrimentul concurenței  și liberei alegeri a consumatorilor.

De aproape doi ani, Comisia examinează plângerile împotriva practicilor Grupului Lufthansa contrare Codului de Conduită, iar astăzi industria turismului are nevoie de o decizie clară. Este în joc transparența prețurilor și libera alegere a consumatorilor. ECTAA solicită Autoritatății  de reglementare a UE să aplice normele existente și să verifice că accesul  neutru și transparent la prețurile călătoriilor aeriene este asigurat consumatorilor europeni.

ECTAA grupează asociațiile naționale ale agențiilor de turism și turoperatorilor din 30 de țări europene, dintre care 27 fac parte din Uniunea Europeană și reprezintă 70.000 de companii.

Pentru mai multe informații – Ewa Grabiak, Legal Advisor
ECTAA – Group of National Travel Agents’ and Tour Operators’ Associations within the EU

Rue Dautzenberg 36, B-1050 Brussels
Tel: +32 2 644 34 50 , fax: +32 2 644 24 21
e-mail: secretariat@ectaa.org,  http://www.ectaa.org/
Follow ECTAA on Twitter: @ECTAAEurope

Mariana Pruna
consilier juridic

Răspunde