La cererea membrilor interesați repostăm informația trimisă în aprilie 2016.
În situațiile în care turiștii renunță la pachetele de servicii turistice și cer rezilierea contractelor pentru anumite destinații din cauza riscului crescut, venim în atenția dvs. cu următoarele clarificări:
1. contractul de comercializare a pachetelor de servicii turistice este acordul de voință prin care părțile contractante – agenția și turistul – și-au asumat drepturi și obligații.
2. în temeiul acestor clauze din contract nici agenția, nici turistul nu poartă răspundere în cazul situațiilor de forță majoră.
3. situațiile de forță majoră (terorism , tulburări politice, epidemii) pot viza anumite zone și mai rar întreaga țară. Dacă destinația turiștilor este alta decât cea în care s-au petrecut situațiile vizate sau plecarea turistului urmează să aibă loc într-o perioadă următoare rezonabilă de la producerea evenimentului de forţă majoră, în caz de reziliere sau renunțare la contract, turiștii vor suporta o penalitate în conformitate cu prevederile acestuia.
4. în privința zonelor în care au avut deja loc situațiile de risc, pentru evaluarea riscului și, respectiv, pentru încadrarea sau nu la situații de forță majoră, vă recomandăm să consultați site-ul Ministerului de Externe pentru a vedea avertizările sau alertele de călătorie la http://www.mae.ro/travel-alerts.
Mai multe precizări din partea juristului ANAT, Oleg Pelivan – În situațiile de forță majoră contractul se poate suspenda, în urma notificării transmise de către partea care invocă forţa majoră (art. 1634 alin. 5), pentru un termen rezonabil (art. 1634 alin. 3 Cod Civil), apreciat în funcţie de durata şi urmările evenimentului care a provocat imposibilitatea de executare. Astfel, în situaţia în care forţa majoră este invocată de către turist, acesta are obligaţia de a notifica agenţia despre situaţia de fortă majoră şi să facă dovada existenţei cazului de forţă majoră (art. 1634, alin. 4).
Prevederile aplicabile din Codul Civil
Art. 1.634. – (1) Debitorul este liberat atunci când obligaţia sa nu mai poate fi executată din cauza unei forţe majore, a unui caz fortuit ori a unor alte evenimente asimilate acestora, produse înainte ca debitorul să fie pus în întârziere.
(2) Debitorul este, de asemenea, liberat, chiar dacă se află în întârziere, atunci când creditorul nu ar fi putut, oricum, să beneficieze de executarea obligaţiei din cauza împrejurărilor prevăzute la alin. (1), afară de cazul în care debitorul a luat asupra sa riscul producerii acestora.
(3) Atunci când imposibilitatea este temporară, executarea obligaţiei se suspendă pentru un termen rezonabil, apreciat în funcţie de durata şi urmările evenimentului care a provocat imposibilitatea de executare.
(4) Dovada imposibilităţii de executare revine debitorului.
(5) Debitorul trebuie să notifice creditorului existenţa evenimentului care provoacă imposibilitatea de executare a obligaţiilor. Dacă notificarea nu ajunge la creditor într-un termen rezonabil din momentul în care debitorul a cunoscut sau trebuia să cunoască imposibilitatea de executare, debitorul răspunde pentru prejudiciul cauzat, prin aceasta, creditorului.
(6) Dacă obligaţia are ca obiect bunuri de gen, debitorul nu poate invoca imposibilitatea fortuită de executare.
Oleg Pelivan, juristul ANAT
