Press Releases

COMUNICAT DE PRESĂ – Ministrul Mediului vrea cu orice preț să distrugă litoralul românesc?

5
Iul
2024

► ANAT avertizează: lărgirea plajelor este binevenită, dar nu în plin sezon estival!   Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) consideră că lărgirea plajelor de pe litoralul românesc, prin fonduri europene, reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte din ultimii 30 de ani care au impact pozitiv și asupra turismului. Însă trebuie avut în …

COMUNICAT DE PRESĂ – ANAT protestează împotriva lucrărilor de reparații la poduri și șosele în sezonul estival

4
Iul
2024

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) protestează ferm față de decizia statului bulgar de a efectua lucrări de reabilitare la Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse începând cu 9 iulie și blocarea acestuia timp de două luni, în vârf de sezon estival, blocând efectiv 1,5 milioane de români care mergeau cu automobilele proprii în Bulgaria, Turcia și …

ANAT: Ministerul Transporturilor reia o propunere legislativă care bulversează activitățile turistice

14
Dec
2017

Asociația Națională a Agențiilor de Turism respinge modificările propuse de Ministerul Transporturilor în cazul legislației referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora, pe care le consideră aberante, clientelare și imposibil de aplicat. Măsura afectează deosebit de grav toate transporturile turistice și poate avea consecințe sociale dezastruoase. În plus, este profund contrară tendințelor europene de liberalizare a pieței, cât și agendei Guvernului de debirocratizare a aparatului public.

Pagina 4 din 4