Luna aprilie este bogată în evenimente, multe dintre acestea fiind dedicate tradițiilor și obiceiurilor locale de Paște. Astfel, la Vama, în județul Suceava, oaspeții sunt așteptați să viziteze cea mai mare colecție de ouă încondeiate. Tot în aprilie se desfășoară târgul de turism Expovacanța de la Ploiești, Simfonia Lalelelor între 11-13 aprilie, la Pitești, festivaluri …
Despre noi
ANAT este asociația patronală a agențiilor de turism din România și reprezintă interesele profesionale ale acestora la nivel regional, național și internațional. Asociația are ca membri activi peste 300 de agenții de turism, cele mai importante din țară și ca membri asociați, birouri de promovare a turismului, companii aeriene, de transport, rent-a-car, hoteluri și restaurante, sisteme de rezervări online, firme de asigurări, instituții de învățământ, fundații/asociații cu activitate în turism.


