Preşedintele şi Executivul ANAT s-au întâlnit în lunile mai, iunie, octombrie, noiembrie şi decembrie 2015 cu reprezentanţi ai agenţiilor de turism membre sau nemembre ale asociaţiei, în cadrul întâlnirilor informale denumite „Networking ANAT”. 16 astfel de întâlniri au avut loc la Ploieşti, Braşov, Sibiu, Craiova, Piteşti (luna mai), Iaşi, Bacău, Focşani, Galaţi (luna iunie), Cluj-Napoca, …
Despre noi
ANAT este asociația patronală a agențiilor de turism din România și reprezintă interesele profesionale ale acestora la nivel regional, național și internațional. Asociația are ca membri activi peste 300 de agenții de turism, cele mai importante din țară și ca membri asociați, birouri de promovare a turismului, companii aeriene, de transport, rent-a-car, hoteluri și restaurante, sisteme de rezervări online, firme de asigurări, instituții de învățământ, fundații/asociații cu activitate în turism.


