Candidaturi pentru Consiliul Director: Herman Rosner (International Tourism & Trade)

28
Apr
2016

Domnul Herman Rosner îşi propune ca în mandatul 2016-2018 să continue activitatea de lobby şi advocacy, împreună cu colegii din Consiliul Director al ANAT, dar şi cu alte organizaţii/asociaţii, în vederea acordării voucherelor de vacanţă şi în sistemul bugetar, ridicându-se embargoul din ultimii ani, inclusiv în 2016.

Demersul este o continuare firească a proiectului asumat în urmă cu 11 ani (2005), în calitate de vicepreşedinte ANAT, fiind unul din liderii implementării acestui proiect, inclusiv în calitate de reprezentant al Sistemului Camerelor de Comerţ şi Industrie în Consiliul Consultativ al Turismului.

O altă iniţiativă a sa este Târgul de turism low cost “Vacanţă şi Sănătate”, organizat în premieră în luna mai 2016 la Braşov, manifestare ce se doreşte să devină un reper anual pentru vacanţele de prevenţie, relaxare şi recuperare în staţiunile balneare româneşti – cu prioritate.

Programul său de candidat:

  • Implementarea proiectului de lobby și advocacy privind introducerea și circulația voucherelor de vacanță, inițiat în 2005, în calitate de vicepreședinte ANAT, proiect care reprezintă pentru ANAT un model reușit de inițiativă legislativă pentru stimularea dezvoltării circulației turistice interne, cu potențial real pentru creșterea cifrei de afaceri a membrilor organizației;
  • Lobby și advocacy pentru ridicarea embargoului de acordare a primelor de vacanță/voucherelor de vacanță angajaților din sectorul bugetar, care reprezintă o treime din salariații de pe piața muncii și pentru salariații companiilor cu capital majoritar de stat;
  • Prezență activă în viața organizației a Grupului de lucru Management Organizațional, inițiat în perioada 2015-2016, grup ce are ca membri de drept foștii președinți ANAT, fiind deschis, în acelasi timp, tuturor membrilor cu vocație in managementul organizațional;
  • Permanentizarea inițiativei primului târg low cost „Vacanță și Sănătate”, organizat la Brașov şi destinat în principal turismului intern, valorificării potențialului balnear și de resurse naturale pentru prevenție, menținere și recuperarea stării de sănătate.

Herman Rosner este managing director al agenției de turism International Tourism & Trade, fondată în 1993, cu o activitate importanta de incoming.

În cadrul asociației a deținut funcția de vicepreședinte ANAT (2004-2006), contribuind la inițierea și promovarea legii tichetelor de vacanţă (voucherelor de vacanţă).

Timp de aproape 22 de ani a fost președinte-fondator al Camerei de Comerț și Industrie Covasna, fiind în mai multe etape membru al Colegiului de conducere al CCIR.

Herman Rosner deține titlul de „Membru de Onoare – Purtător al Insignei de Aur a CCI a României, pentru felul corect şi abordarea mereu angajantă a Camerelor de Comert în economia de piaţă”.

Herman Rosner a absolvit Academia de Studii Economice din București și are o experiență de peste 40 de ani în domeniul turismului, publicând lucrări şi articole din domeniul turismului.

Herman Rosner este membru în boardul Fundaţiei Regionale de Management Organizational – ţări din afara UE.

Candidatura ANAT

 


Secretar General

Răspunde