Așa cum a fost anunțat, participanții la întâlnirile informale Networking ANAT 2015 cu preşedintele şi executivul, desfășurate în toate zonele țării, beneficiază de o reducere specială a cotizației, adică o reducere de 20% a cotizației aferente anului 2016, apoi dacă plătesc integral, până în luna septembrie 2016, primesc o reducere specială de 20% a cotizației pentru anul 2017. Membrii beneficiază de reduceri la plata …
Despre noi
ANAT este asociația patronală a agențiilor de turism din România și reprezintă interesele profesionale ale acestora la nivel regional, național și internațional. Asociația are ca membri activi peste 300 de agenții de turism, cele mai importante din țară și ca membri asociați, birouri de promovare a turismului, companii aeriene, de transport, rent-a-car, hoteluri și restaurante, sisteme de rezervări online, firme de asigurări, instituții de învățământ, fundații/asociații cu activitate în turism.


