ANAT solicită descentralizarea autorizării în turism

16
Ian
2013

ANAT și Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România solicită descentralizarea competenței autorizării unităților din turism, amendament depus de noi la Legea Turismului, în diversele variante de lucru ale proiectului de Lege.

Considerăm ca obligatorie și urgentă trecerea acestei competențe, aflate până acum în sarcina ministerului, către autoritățile locale, care vor încheia, ulterior, protocoale de colaborare, în acest sens, cu patronatele locale.

Numărul mic de funcționari publici care ar trebui să identifice, monitorizeze și reglementeze sute de mii de unități la nivelul întregii țări, face imposibil un demers transparent și eficient, condiție esențială pentru a scoate turismul “în zona de alb” și a-l reglementa, asigurând condiții concurențiale egale și standarde corecte pentru mediul de afaceri din România.

Declarație Corina Martin, președinte ANAT și Federația FAPT:

Înainte de a discuta despre oportunitatea unei reașezări a fiscalității în turism, considerăm că trebuie să clarificăm, esențial, baza impozabilă a activității în acest sector. Altfel, discutam de impozite, în continuare, numai în cazul celor care își declară și autorizează activitatea în turism, dar continuăm să nu soluționam problema celor care fac o concurență neloială și desfașoară activitați de turism fără a-și declara veniturile și fără a deține o autorizare în acest sens.

În acest sens, măsura ce trebuie luată urgent de către Guvern este cea a descentralizării neîntârziate în activitatea de turism. În acest moment, autorizarea unităților din turism continuă să se facă de către autoritatea publica centrală, care nu are însă capacitatea necesară pentru a identifica fiecare unitate de cazare sau alimentație publică, ceea ce permite și încurajează nedeclararea acestei activități. În schimb, primarii vor fi extrem de interesați să identifice și autorizeze micile pensiuni sau hoteluri ce funcționează pe raza unei stațiuni turistice, pentru a le putea percepe taxe la bugetul local.

Cerem Guvernului să adopte măsuri care să asigure un mediu de afaceri corect și echitabil în România. Considerăm că a sosit momentul să trecem la curățenia în turism.

Adriana Caranfil
Purtător de cuvânt ANAT