ALDD vă invită la prezentarea litoralului şi a Deltei Dunării, pe 7 aprilie, la Chişinău

3
Apr
2016

Dragi colegi,

Continuăm Strategia de promovare a Asociaţiei Litoral – Delta Dunării, cu accent pe Incoming, strategie care include infotrip-uri, acţiuni de networking şi de promovare pe pieţele cu potenţial de atragere turişti către litoral, şi de pe care am atras şi atragem zboruri, şi anume: Israel, Polonia, Marea Britanie, Moldova, Rusia, Italia, Germania, Turcia, Kazakhstan.

Astfel, Asociatia pentru Promovarea si Dezvoltarea Turismului Litoral – Delta Dunării va participa în acest an, din nou, la un târg de turism organizat în Republica Moldova, o piaţă pe care o considerăm strategică pentru România. În perioada 7-10 aprilie vom fi prezenţi la târgul „Tourism. Leisure. Hotels” din Chişinău, în standul României.

În cadrul acestui eveniment vom organiza o prezentare a destinaţiilor turistice pe care le reprezentăm: Litoralul românesc şi Delta Dunării, în parteneriat cu ANAT Moldova şi Federaţia de Promovare Turistică Moldova, la Hotel Jolly Alon din Chişinau, în data de 7 aprilie 2016, ora 17.00. În cadrul acestui eveniment vom oferi participanţilor materiale de promovare a acestor destinaţii şi vom lansa Calendarul de evenimente pentru vara 2016.

La acest eveniment vor participa:

– Corina Martin, Preşedinte Asociaţia Litoral – Delta Dunării
– Daniel Ilusca, Preşedinte Asociaţia Patronatului în Turismul din Delta Dunării
– Alexander Juraveli, Preşedinte ANAT Moldova
– Alexandru Filipschi, Preşedinte Federaţia de Promovare Turistică Moldova
– touroperatori români specializaţi în litoral şi Delta Dunarii
– agenţii de turism din Republica Moldova
– reprezentanţi mass-media locali

Pe această cale, vă invităm să participaţi la evenimentul de prezentare organizat pe 7 aprilie la Chişinău. Pentru buna organizare a acestui eveniment, vă rugăm să vă confirmaţi participarea până la data de 5 aprilie 2016, pe adresa de email: office@asociatia-litoral.ro , telefon 0724-557017, 0730-709046.

Cu consideraţie,

Corina Martin
Preşedinte Asociaţia Litoral – Delta Dunării
Preşedinte Comisia Relatii Internationale şi Evenimente ANAT


Secretar General

Răspunde