Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România a primit cu profund regret vestea încetării din viață, în floarea vârstei, după o nemiloasă suferință, a domnului Adrian Bradea, membru al Consiliului Director, președinte al regiunii Nord Vest.
Adrian Bradea a înființat în 2003 filiala agenției de turism Accord Birou de Turism Cluj, a urmat numeroase cursuri de specializare în turism, a obținut în 2005 masteratul în psihologie al UBB Cluj Napoca, a fost consultant în resurse umane și dezvoltare organizațională, asociat al firmei Revolve SRL din Cluj, a activat ca voluntar al Organizației Studențești de Ajutor Medical și Special ”Asklepyos” Cluj Napoca.
Un pasionat al călătoriilor, bun familist, cu o personalitate optimistă, perseverent, altruist și bun observator, Adrian Bradea a câștigat respectul colegilor de breaslă și a adus un plus vieții de asociație prin activitatea sa în cadrul Consiliului Director, în Comisia de Etică, Comisia Economică și în cadrul ANAT regiunea Nord Vest.
Consiliul Director ANAT transmite condoleanțe familiei îndurerate şi își exprimă profunda compasiune pentru pierderea suferită.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!
Înmormântarea va avea loc luni 02.02.2015, ora 13.00, la cimitirul de pe strada Lombului, Cluj Napoca (ieșirea spre Baciu).
