Actualizări privind Raportul NDC prezentat în cadrul webinarului din februarie 2015

18
Mar
2015

ndc-ancillary-merchandisingÎn data de 24 februarie 2015, a avut loc un webinar interactiv în cadrul căruia IATA a prezentat cele mai recente evoluții în programul New Distribution Capability, pe măsură ce acesta trece în faza de implementare. Mai mult decât atât, SWISS Airlines și partenerul lor Datalex au facut publice rezultatele proiectului pilot NDC. Mai mult de 650 de participanți, printre care si secretariatul ANAT, au luat parte la acest webinar.

Webinarul a fost împărțit în 4 părți, prezentate de următorii vorbitori:

– Yanik Hoyles, Director New Distribution Capability, IATA

– Emmanuel Carrier, Ph.D Data Science Consultant, Operations Research, Delta Airlines

– Alan Dunne, Chief Innovation Officer, Datalex

– Dr. Karl Isler, Senior Director, Head of Revenue Management Strategy and Operations Research, Swiss International Airlines

1. Update privind NDC – Yanik Hoyles, IATA

Yanik Hoyles oferit o actualizare privind NDC și a prezentat pașii următori pentru restul anului 2015 și 2016. El a început prezentarea cu o scurtă trecere în revistă a cronologiei NDC. Primul sistem NDC 0.0 (de bază) a fost creat în aprilie 2013. În noiembrie 2013, NDC 1.0 a fost dezvoltat pentru a include în standard și cumpărăturile. În noiembrie 2014, NDC 1.1 a acoperit emiterea de bilete, rezervarea, plata și Service-ul. Pentru 2015, NDC 1.2 este programat și destinat să acopere și profilul companiei aeriene. IATA se așteaptă să prezinte NDC 1.2 în timpul simpozionului mondial IATA World Passenger Symposium care va avea loc în perioada 19-21 octombrie 2015, în Hamburg.

El a subliniat în continuare pregătirea unui studiu, împreună cu „Coaliția Asociațiilor Naționale ale Agențiilor de Turism”, care să demonstreze implicarea comunității agenților de turism în cardul procesul de dezvoltare al NDC. Proiectele pilot au început în 2013, cu American Airlines și Hainan Airlines. În 2014, Air Canada și Quatar Airways s-au alăturat testelor, iar în 2015 se așteaptă ca Aer Lingus, British Airways, China Southern sau Heli Air Monaco să se alăture proiectului pilot. Pentru 2015, urmează să fie adoptate 4 măsuri cheie:

– Noua versiune îmbunătățită este programata pentru septembrie 2015.

– Procesul de certificare: IATA va pune în aplicare un proces de certificare specială pentru a se asigura care dintre companiile aeriene sunt capabile să primească și să proceseze date obținute via NDC.

– Suport pentru adoptare: IATA va continua să caute susținerea agențiilor de turism și a GDS-urilor.

– adoptarea completă este programată pentru 2017.

2. „Produse de Retail viitoare” – Emmanuel Carrier, Delta Airlines

Speaker-ul a subliniat că opiniile exprimate în prezentarea sa sunt opiniile sale personale, și nu reflectă strategia de marketing Delta Airlines. El a explicat că, în prezent, cea mai mare parte a veniturilor companiilor aeriene provine din vânzarea de bilete. Pentru moment, serviciile auxiliare sunt parte marginală a veniturilor globale, însă companiile aeriene doresc să se concentreze pe această parte și pe creșterea proporția acestor venituri. În prezent, strategia de marketing pentru serviciile auxiliare ale companiilor aeriene este bazată pe 3 puncte importante:

  1. a) Prioritate
  2. b) Flexibilitate
  3. c) Confort

Companiile aeriene colectează date referitoare la serviciile auxiliare și au tendința de a crea cea mai buna oferta posibila. Întrucât intervenția NDC va afecta distribuția, zonele de interes pentru companiile aeriene ar trebui să fie sectorul de telefonie mobilă, care va fi o componenta majora a strategiei de marketing pentru vânzarea serviciilor auxiliare.

3. „IATA NDC – facilitator pentru Travel Retail Innovation” – Alan Dunne, Chief Innovation Officer, Datalex

Dunne și-a bazat prezentarea pe 3 puncte importante:

a) NDC din perspectiva consumatorilor: experiența de shopping omni-canal este adesea confundată cu distribuția multi-canal. Distribuția omni-canal impune companiei aeriene să se puna în locul clienților pentru a găsi o ofertă personalizată. El a explicat că experiența clientului trebuie să fie perfectă, asemenea procesului de achiziție prin canale de vanzari directe și indirecte. Potrivit lui, produsul și oferta trebuie să fie aceleași de la un canal la altul.

b) NDC din perspectiva marketing-ului: În această secțiune, vorbitorul s-a concentrat asupra a ceea ce se numește „Segmentarea clientilor”. Companiile aeriene au fost pionieri în strategiile de stabilire de segmentelor de prețuri la nivel macro (Broad categories Business/ Leisure). Comercianții cu amănuntul folosesc acum segmentarea în timp real la nivel de micro-segmentare, pentru a evalua în mod corect valoarea clienților și pentru a dezvolta o strategie de marketing relevantă. El a mai explicat că segmentarea clienților se bazează pe:

– Contextul clientului (Destinație, călătorie de familie, momentul cumpărării, istoricul cumpărăturilor)

– Valoarea clientului (frecvența cumpărărilor, etc.)

c) NDC din perspectiva tehnologiei: Astazi, companiile aeriene introduc datele în canale indirecte, prin intermediul tarifelor și regulilor de distribuție. Ele oferă datele, în timp ce NDC va inversa acest sistem. Companiile aeriene vor primi date de la clienți și vor fi capabile să afișeze direct oferte personalizate in timp real. Pentru a mobiliza toate avantajele potențiale ale NDC, companiile aeriene trebuie să își îmbunătățească capacitatea de manipulare a unor date de asemenea importanță (Big Data Analytics).

4. “Cum ar fi arătat gestionarea veniturilor în cazul în care internetul ar fi apărut înaintea GDS-urilor? „, Karl Isler, of Revenue Management Strategy and Operations Research, Swiss International Air Lines

Karl Isler s-a axat pe avantajele NDC. Eficiența stabilirii prețurilor, datorită NDC, este de așteptat să crească spectacular, iar companiile aeriene sunt, desigur, în favoarea acestui instrument. El a subliniat că potențialul client va obține prețuri consecvente și simplificarea documentelor de călătorie.

Webinarul sa încheiat cu o sesiune de Q & A: Prima întrebare s-a referit la punerea în aplicare a NDC. Yanik Hoyles, de la IATA, a explicat că fiecare companie aeriană, care dorește să pună în aplicare NDC va putea să o facă într-un mod independent. NDC nu este obligatoriu, așa că liniile aeriene nu sunt obligate să pună în aplicare noul standard de distribuție. Alte întrebări s-au referit la problemele de protecție a datelor. Alan Dunne a subliniat că segmentarea se desfășoară anonim, iar Karl Isler a ajuns la concluzia că potențialul client va avea posibilitatea de a alege între cumpărături anonime și cumpărături personalizate.

 

 

 

 


Secretar General

Răspunde