ECTAA update – Comisia actualizează lista companiilor aeriene interzise în UE

9
Dec
2013

Comisia Europeană a actualizat pentru a douăzeci și doua oară lista europeană a companiilor aeriene care fac obiectul unei interdicții sau al unor restricții de funcționare în Uniunea Europeană.

Pe baza informațiilor obținute din diferite surse și în urma unor audieri atât a autorităților aeronautice nepaleze, precum și a unui număr de transportatori nepalezi, Comisia a decis ca toate companiile aeriene din Nepal să fie înscrise pe această listă. Prin urmare, aceștia nu sunt autorizați să zboare înspre sau în interiorul teritoriului Uniunii. Totodată, au avut loc consultări și cu autoritățile aviației civile din Libia. Comitetul european pentru siguranța aeriană a menționat faptul că se fac în continuare progrese, dar a convenit cu autoritățile aviației civile libiene că este în continuare necesar să se mențină restricțiile voluntare de interzicere a zborurilor către UE, restricții aplicate de la revoluția libiană tuturor companiilor aeriene titulare ale unei licențe eliberate în Libia. Aplicarea acestor restricții va rămâne sub strânsa monitorizarea a Comisiei și a Comitetului european pentru siguranța aeriană.

De asemenea, lista UE pentru siguranța aeriană a făcut obiectul unor actualizări tehnice suplimentare în urma eliminării de pe listă a unor companii aeriene care au încetat să existe și a adăugării unor noi companii care au fost înființate recent într-o serie de țări supuse unor interdicții: Kârgâzstan, Kazahstan, Indonezia și Mozambic.

Comparativ cu precedenta listă neagra iulie 2013, au fost făcute următoarele modificări relevante:

  • Toate companiile aeriene certificate în Nepal au fost puse pe lista neagră .
  • Blue Wing Airlines din Surinam și Meridian Airways din Ghana – operațiunile acestor transportatori sunt complet interzise în Uniunea Europeană .
  • Toți transportatorii , cu anumite excepții , din 21 de țări, sunt complet interzise în Uniunea Europeană : Afganistan, Angola, Benin, Republica Democrată Congo, Djibouti, Guineea Ecuatorială, Eritreea, Gabon (cu excepția a trei transportatori care operează cu anumite restricții și condiții), Indonezia (cu excepția a cinci transportatori), Kazahstan (cu excepția unui transportator care operează cu anumite restricții și condiții), Republica Kârgâzstan, Liberia, Mozambic, Nepal, Filipine (cu excepția unui transportator, Filipine Airlines), Sierra Leone, Sao Tome și Principe, Sudan, Swaziland și Zambia.
  • 10 transportatorii aerieni au dreptul să opereze în UE cu anumite restricții și condiții – Air Astana din Kazahstan, Afrijet, Gabon Airlines și SN2AG din Gabon, Air Koryo din Republica Populară Democrată Coreeană, Airlift International din Ghana, Air Service Comores din Comore, Iran Air din Republica Islamică Iran, TAAG Angolan Airlines din Republica Angola, și Air Madagascar din Madagascar.

Membrii sunt rugați să rețină că agenții de voiaj și operatorii de turism au obligația în conformitate cu Regulamentul 2111/2005 de a aduce lista neagră comunitară în atenția pasagerului. În cazul în care pasagerul are un contract cu un operator de turism pentru un zbor operat în afara UE de către un operator de transport care se află pe lista neagră , pasagerul are dreptul de la o re-rutare sau la rambursare.

Pentru mai multe detalii vă rugăm să consultați lista neagră actualizată publicată pe site-ul Comisiei Europene.


Secretar General

Răspunde