Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România sărbătorește 25 de activitate ca cea mai puternică și activă organizație din industria turismului românesc. Acest moment va fi marcat prin organizarea evenimentului “Gala ANAT – 25 de ani”, în data de 13 noiembrie 2015, la Ramada Hotel & Suites Bucharest North, sala Diamond Ballroom, începând cu orele 18.00.
Este un prilej unic de a sărbători, împreună cu cei apropiați asociației noastre, cele două decenii și jumătate de existență, împlinirile și realizările noastre, dar și de a privi cu optimism provocările prezente și viitoare cărora le vom face față cu sprijinul constant al ANAT. Vom rememora momente marcante din istoria asociației, vom înmâna premii speciale personalităților care au influențat activitatea ANAT sau a industriei, ne vom bucura de un program artistic de excepție.
Detalii și informații actualizate pe 25ani.anat.ro.
