Republica Moldova, bijuteria Estului (Forbes)
Republica Moldova, ca destinație turistică, nu poate fi pe gustul oricui. Nu ar intra în tiparele clasice ale iubitorilor de excursii sofisticate, restaurante luxoase și locuri aglomerate și extravagante, căci fiecare pas făcut aici te poartă mai aproape de urmele istoriei recente a micului stat dintre Prut și Nistru.
Galerie foto: Republica Moldova, bijuteria Estului (Forbes)
Trimisul special al AGERPRES, Carmen Marinescu, transmite: Vinăriile din Republica Moldova înregistrează vânzări în creștere cu până la 150% de Ziua Națională a Vinului care se desfășoară în perioada 3 – 4 octombrie.
Preţurile hotelurilor sunt foarte mari în perioada Zilei Naţionale a Vinului de la Chişinău, dar cu toate acestea gradul de ocupare este de peste 90%, susţin reprezentanţii industriei de turism din Republica Moldova.
La doi pași de România și cu preturi atât de mici încât îți golești fericit portofelul, Republica Moldova te așteaptă să descoperi „Drumul vinului”, căci aici aroma din pahar este o destinație în sine.
Vinurile lor se învechesc la 80 m sub pământ (Click)
Au sute de vinuri de colecţie, dar nu le ţin acasă, ci ascunse bine sub pământ. Click! a găsit la Crama Cricova, din Republica Moldova, depozitele lui Traian Băsescu, Victor Ponta şi Klaus Iohannis.
O incursiune in fascinanta lume a lui Bachus. Pe urmele drumului vinului din Republica Moldova (Anchete online)
O calatorie in Republica Moldova este o cautare de sine prin meleaguri descoperite doar in cartile de istorie. O lume aparte, o lumea de langa noi, o lume in oglinda. Este Romania de dincolo de ochii nostri. Si pentru ca am luat-o pe cararile lui Bachus, un drum milenar, am gasit parca totul in dimensiuni pantagruelice.
Ce vizităm în Moldova, impresii la cald după o vizită de 4 zile (Blog Extravita)
Tocmai ce m-am înrtors dintr-o excursie de 4 zile de pomină petrecute la frații noștri de peste Prut: mereu totul se lăsa cu o degustare (de vinuri, desigur). De toate felurile de vinuri, mai licoroase, mai seci, spumante, roze, albe, aurii, roșii, etc. Uneori din toate. Am ajuns și în Gagauzia și la sediul Bucuria și la Lăpușna, la Mileștii Mici, Cricova, Soroca, Leordoaia, Orheiul Vechi și multe altele.
Impresii din Găgăuzia: vinuri Comrat, statuia lui Lenin, masă și muzică găgăuză (Blog Extravita)
Teritoriul autonom Găgăuzia: liniște, drumuri bune – cele principale, cele laterale încă au nevoie de reabilitare. Totul este scris în limba rusă, iar felul clădirilor, parcurile, străzile, ambianța îți dă senzația că te-ai întors în timp. Oamenii îmbrăcați decent, clasic, era calm, mulți copii, curățenie. Nu știu dacă așa este tot timpul, noi nu am stat acolo decât jumătate de zi, dar nu se simțea nicio animozitate în aer, chiar deloc. Dimpotrivă.
Conacul Manuc-Bei din Hîncești, Republica Moldova și fabuloasa avere a celebrului negustor (Blog Extravita)
Vizita la Conacul lui Manuc Bei din Hîncești, Moldova, a fost un bun prilej să îmi îmbunătățesc cunoștințele despre istoria țării noastre din acea perioadă, foarte des evenimentele avându-l în centru pe Manuc, care a reușit performanța de a fi la fel de iubit și de apreciat de autoritățile turcești, precum de cele române și ruse. În prezent o parte din cele 10 hectare ale Domeniului din Hîncești sunt în restructurare, dar cu atât mai spectaculoasă este plimbarea prin catacombe și culoarele subterane care se întind pe suprafețe foarte mari.
Orheiul vechi: satul Butuceni, mănăstirea rupestră, trasee, stepă, peisaje pitorești (Blog Extravita)
Puține locuri au farmecul pe care l-am regăsit în Orheiul Vechi, capitala pensiunilor agro-turistice din Republica Moldova, un complex de monumente istorice pe defileul râului Răut. Rezervația cultural-naturală și peisagistică este pe lista de candidați pentru a fi inclusă în patrimoniul UNESCO.
Bucuria: o explozie de entuziasm la magazinul legendarei companii din Republica Moldova (Blog Extravita)
Copii au baloanele, adulții au ”Bucuria” – cam așa bucurie a fost pe aproape toți colegii din autocar când a apărut la orizont sigla binecunosutei companii. Și o oprire de 1 oră și jumătate, pentru cumpărături dulci, direct de la magazinul fabricii – un fel de Disneyland pentru maturi (în Moldova nu se folosește cuvântul de adult ci cel de matur).
Pagină de Facebook Blog Extravita (Mirela Surghie) şi pagina de Facebook Mirela Surghie:

































